Se afișează postările cu eticheta revenire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revenire. Afișați toate postările

luni, 30 aprilie 2012

REVENIRE. Jucătoarele alb-roşii au ajuns acasă

Delegaţia echipei Baschet Club Star a revenit, luni dimineaţă, de la Oradea, acolo unde a disputat turneul final al Campionatului Naţional feminin, grupa valorică B. După o călătorie cu trenul de 12 ore, fetele pregătite de Valentin Bâlă au fost întâmpinate în Gara de Nord de cei dragi, fiind felicitate pentru îndeplinirea obiectivului fixat în acest sezon la categoria sportivelor născute în anii 1999 şi 2000 sau chiar şi mici.

VEDEŢI GALERIA FOTO

La debutul sezonului, conducerea echipei Baschet Club Star a fixat pentru grupa de jucătoare care a luat startul în Campionatul Naţional feminin Under 13 o clasare în primele 12 formaţii din România după ce, în urmă cu zece luni, la Braşov, acelaşi lot de sportive a încheiat competiţia rezervată fetelor născute în anii 1999 şi 2000 pe locul 25 în România. După turneul final de la Oradea, Ruxandra Mihai & Co nu au dezamăgit şi şi-au adjudecat locul zece în tară, echivalentul a 15 poziţii câştigate în mai puţin de un an, ceea ce înseamnă un progres semnificativ pentru toate componentele Baschet Club Star la această vârstă, sub 13 ani. Grupa Under 13 a fost singura din loturile grupării din Capitală care, până acum, şi-a îndeplinit ceea ce şi-a propus, după retragerea din campionat a echipelor Under 17 şi Under 18.

Inedit La Oradea, jucătoarele alb-roşii au vizitat Cetatea din localitatea ardeleană, au făcut o vizită în oraşul vechi şi s-au plimbat prin Parcul Central. Pentru a vedea o galerie foto puteţi accesa acest link...

Conducerea echipei Baschet Club Star a decis să efectueze deplasarea pe ruta Bucureşti - Oradea şi retur cu trenul, fetele având bilete la vagonul de dormit, tocmai pentru că această călătorie este una destul de lungă, de aproximativ 12 ore. Delegaţia alb-roşiilor a plecat, duminică, din localitatea ardeleană la ora 20.00 şi a ajuns în Gara de Nord luni dimineaţă, la ora 7.55. În Capitală, Oana Dima, Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai, Roxana Agachi, Ana Florea, Roxana Mihai, Livia Mariea, Georgiana Ifrim, Lavinia Dinu, Alexandra Marin, Cristina Grigore şi Ioana Săndulescu au fost aşteptate de cei dragi. După poze şi după felicitări, fiecare a plecat spre casă, baschetbalistele de la Star urmând să revină la antrenamente miercuri seară, de la ora 18.00, în sala Şcolii 119 "Vasile Voiculescu". 

După victoria de duminică, din meciul decisiv cu team-ul Colegiului "Mihai Eminescu" Oradea, scor 49-41, la capătul unei partide foarte disputate, jucătoarele alb-roşii s-au recreat timp de mai bine de două ore la piscina cu apă geotermală din incinta "Hotelului Continental Forum" din localitatea ardeleană. Fetele s-au simţit bine şi s-au distrat după întâlnirile din cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 13, grupa valorică B, acolo unde gruparea din Capitală a câştigat trei jocuri din patru posibile. Delegaţia echipei Baschet Club Star a fost cazată, în perioada 26-29 aprilie, la "Hotel Royal", acolo unde sportivele pregătite de Valentin Bâlă au avut parte de toate condiţiile posibile pentru odihnă şi pentru refacere.

Pentru a putea vedea o galerie foto cu jucătoarele echipei Baschet Club Star la piscina Hotelului Continental Forum din Oradea, accesaţi acest link...

vineri, 29 iulie 2011

ACHIZIŢIE. Simona Rădanţu a revenit la Star

După ce în sezonul recent încheiat a evoluat pentru echipa ACS Champions Bucureşti, Simona Rădanţu (foto, la minge) a revenit în lotul echipei Baschet Club Star. Cele două părţi s-au înţeles asupra colaborării pentru noua ediţie de campionat, astfel că jucătoarea a început antrenamentele cu formaţia la care s-a consacrat. "Mă bucur enorm pentru că sunt iar alături de prietenele şi de colegele mele. Alături de ele am trăit multe bucurii", a declarat Simona la prima şedinţă de pregătire.

Simona Rădanţu a fost selecţionată în echipa Baschet Club Star în decembrie 2006 şi a început iniţierea şi formarea sa ca jucătoare la gruparea din Capitală, acolo unde a evoluat până la începutul ediţiei trecute de campionat, în septembrie 2010, atunci când s-a transferat la ACS Champions. După mai puţin de un an petrecut departe de Ioana Miroiu & Co, Simona a ales să revină alături de alb-roşii. "M-a încântat noul program propus de actuala conducere tehnică şi am decis că este mult mai bine pentru mine să mă reîntorc la Star", a mai adăugat jucătoarea. Baschetbalista de la Star va fi folosită, în acest sezon, atât ca fundaş cât şi ca extremă şi va purta, cel mai probabil, tot numărul 14 pe echipamentul de joc, număr care l-a avut şi în trecut.

Trecut În august 2010, Simona Rădanţu a suferit o intervenţie chirurgicală, peste care a trecut cu bine, jucătoarea fiind acum prezentă în lotul alb-roşiilor.

Născută pe 7 iulie 1995, Simona Rădanţu este elevă a Colegiului Naţional "Octav Onicescu" din Bucureşti. Ca performanţe, jucătoarea are în palmares o medalie de aur la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, grupa valorică B, este vicecampioană europeană cu Baschet Club Star la turneul internaţional de la Viena, în 2007, competiţie recunoscută de FIBA Europe, a cucerit locul I la "Cupa Adress" în Bulgaria, în urmă cu două sezoane, la toate acestea adăugându-se alte reuşite cu actuala sa formaţie atât în cadrul întrecerilor zonale cât şi în cele la nivel naţional. Alături de Simona Rădanţu a mai revenit în lot şi Ingrid Lişman, ultima fiind prezentă, în echipă doar în prima parte a sezonului recent încheiat.

Conducerea grupării din Capitală va legaliza toate transferurile efectuate abia la începutul lunii septembrie, atunci când va începe perioada regulamentară impusă de federaţia de specialitate. Până atunci, oficialii echipei Baschet Club Star se mai află în discuţii cu încă patru jucătoare, cu două dintre acestea în stadii foarte avansate. Şi la nivelul băncii tehnice va exista o schimbare, aceasta urmând să fie anunţată în cel mai scurt timp posibil, colaborarea cu Doru Neagu finalizându-se după acest sezon. Conducerea clubului îi mulţumeşte fostului antrenor pentru tot ceea ce a realizat alături de alb-roşii şi pentru faptul că a preluat echipa într-un moment destul de dificil. Valentin Bâlă va pregăti, în noua ediţie de campionat, grupele de sub 13 ani feminin şi sub 10 ani masculin, după cum a anunţat, vineri, preşedintele Baschet Club Star, Marin Marian.

Simona Rădanţu a declarat că, indiferent ce se va întâmpla în viitor, nu va renunţa la baschetul de performanţă. Detalii aici...

joi, 28 aprilie 2011

LOT. Denisa Fitero a revenit la antrenamente

La o lună după intervenţia chirurgicală de la piciorul drept, după ce a fost operată de menisc, Denisa Fitero (foto stânga) a revenit la antrenamentele echipele Baschet Club Star. Decarul alb-roşiilor se află, de miercuri, la pregătire şi a declarat că abia aşteaptă să fie pe teren, alături de colegele sale. Denisa Fitero s-a accidentat în luna ianuarie a acestui an, la un meci pe care gruparea din Capitală l-a disputat la Galaţi, în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16.

Componentă de bază a lotului naţional feminin Under 15, jucătoarea echipei Baschet Club Star nu a evoluat la două turnee semifinale decisive pentru calificarea în lupta pentru medalii, în competiţia rezervată junioarelor doi. Fără Denisa Fitero pe teren, gruparea din Capitală a avut o medie de doar 45 de puncte pe meci, insuficientă pentru îndeplinirea obiectivului propus în acest sezon, o clasare în primele şapte formaţii din România în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16. Decarul alb-roşiilor are şanse minime de a ajunge la Alba Iulia, acolo unde va avea loc turneul semifinal la categoria sub 17 ani, sportive născute în anii 1994-1995, însă Denisa speră ca să fie trecută pe foaia de arbitraj.

Accidentare Denisa Fitero s-a lovit la genunchiul drept, la numai cinci minute de la debutul meciului dintre Phoenix și Baschet Club Star, scor 79-57, disputat sâmbătă, 16 ianuarie 2011, la Galați.

Chiar dacă a suferit cu brio intervenţia chirurgicală la menisc, Denisa Fitero mai are probleme la ligamentele colaterale de la piciorul drept, însă jucătoarea nu va fi operată în zona respectivă, după cum a declarat doctorul Pompiliu Popescu, medicul care a tratat-o pe sportiva echipei Baschet Club Star. Decarul alb-roşiilor poartă la piciorul drept, în zona genunchiului, o orteză pentru protecţie, şi aşteaptă acordul specialiştilor pentru a putea reveni în meciuri. Denisa este încrezătoare în viitor şi speră ca tot ceea ce a realizat până acum să nu-i destrame o eventuală carieră profesionistă: "Nu renunţ atât de repede la performanţă deoarece ştiu ce am de făcut".

Fundașul alb-roșiilor deține recordul punctelor marcate de o sportivă într-o ierarhie întocmită de Baschet Club Star, decarul grupării din Capitală reușind un triple double de senzație: 43 de puncte, 15 recuperări și 11 intercepții, la care a mai adăugat o pasă decisivă, performanță stabilită în luna decembrie a anului trecut. În acest sezon, Denisa Fitero a avut o medie de 15 puncte, 11 recuperări şi cinci intercepţii pe meci, absenţa sa din lotul alb-roşiilor fiind evidentă în evoluţia formaţiei pregătite de Doru Neagu la cele trei turnee semifinale din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16, atunci când Ioana Miroiu & Co nu au putut să se impună decât într-o singură partidă din 12 posibile.

Denisa Fitero a fost operată la menisc de doctorul Gheorghe Popescu, în luna martie. Detalii aici...

joi, 24 martie 2011

INFO. Denisa Fitero a fost operată de menisc

După ce în luna ianuarie a acestui an s-a accidentat într-un meci din cadrul Campionatului Național feminin Under 16, Denisa Fitero (foto, la minge) s-a operat, marți, de menisc, în cadrul Spitalului de Urgență Floreasca, din Capitală. Intervenția chirurgicală a fost efectuată de doctorul Gheorghe Popescu, medic primar în carul clinicii de ortopedie. Decarul alb-roșiilor a fost externat la numai câteva ore, iar joi de dimineață a fost la școală, pentru a nu lipsi de la cursuri, jucătoarea fiind elevă la Liceul ”Dimitrie Bolintineanu”.

După o pauză de 12 zile, Denisa Fitero va putea să înceapă recuperarea după operație, proces care va dura aproximativ 21 de zile. Potrivit medicilor de specialitate, fundașul alb-roșiilor va putea să revină la antrenamente la începutul lunii mai, având șanse foarte mari să evolueze la turneul semifinal al Campionatului Național feminin Under 17, competiție care este programată să se desfășoare în intervalul 13-15 mai, într-o localitate care va fi desemnată ulterior de federația de specialitate. Baschet Club Star se luptă pentru un loc în ultimul act cu CSS Bacău, MC Sport Cluj, CSS Bega Timișoara. Phoenix LPS Galați și LPS Alba Iulia.

Lovitură Jucătoarea s-a accidentat la numai cinci minute de la debutul meciului dintre Phoenix și Baschet Club Star, scor 79-57, disputat sâmbătă, 16 ianuarie 2011, la Galați.

Problemele Denisei Fitero la piciorul drept sunt destul de complicate, sportiva trebuind să își trateze și ligamentele colaterale de la picior, care se pare că au fost afectate în urma accidentării din luna ianuarie și a unei recidive de la turneul semifinal al Campionatului Național feminin Under 16, disputat în urmă cu trei săptămâni, în Capitală, în Sala ”Octavian Dimofte”. Decarul alb-roșiilor va trebui să mai treacă, în viitor, printr-o altă intervenție chirurgicală, mult mai complicată, la finalul perioadei de creștere, după cum a declarat medicul Pompiliu Popescu, cel care s-a ocupat de tratamentul fundașului grupării din Capitală în această perioadă.

Denisa Fitero a declarat, joi, pentru site că se simte foarte bine și că abia așteaptă să revină alături de colegele sale. ”Abia aștept să fiu alături de echipă și să încep să evoluez în campionat pentru că îmi lipsesc meciurile și antrenamentele. Aștept să treacă perioada de recuperare și să pot să reintru pe teren”, a completat jucătoarea. Fundașul alb-roșiilor deține recordul punctelor marcate de o sportivă într-o ierarhie întocmită de Baschet Club Star, decarul grupării din Capitală reușind un triple double de senzație: 43 de puncte, 15 recuperări și 11 intercepții, la care a mai adăugat o pasă decisivă, performanță stabilită în luna decembrie a anului trecut.

Denisa Fitero a revenit, inițial, la pregătire, la sfârșitul lunii februarie. Detalii aici...

marți, 1 martie 2011

REVENIRE. Denisa Fitero, din nou la pregătire

După ce, pe 16 ianuarie 2011, a suferit o accidentare gravă la picior, la un moment dat punându-se chiar problema unei intervenții chirurgicale în zona meniscului, Denisa Fitero (foto, la minge) va reveni, din această săptămână, la antrenamentele echipei Baschet Club Star. Decarul alb-roșiilor a efectuat un program de recuperare și există posibilitatea ca, în maximum 14 zile, să reintre pe teren. Fundașul formației din Capitală a lipsit aproape două luni din lot.

Denisa Fitero nu a mai evoluat de la meciul dintre Phoenix Galați și Baschet Club Star, scor 79-57, partidă în care a fost lovită de o adversară, lucru care a dus la această accidentare nedorită pentru formația pregătită de Doru Neagu. Decarul alb-roșiilor este component de bază al lotului național feminin Under 14, astfel că jucătoarea ar putea reintra, în cel mai scurt timp, în programul normal de antrenamente al tricolorelor mici, fără a absenta de la un cantonament al reprezentativei țării noastre, la această categorie de vârstă. Denisa Fitero practică sportul de performanță din ianuarie 2007 și a fost legitimată doar la B.C. Star.

Performanță
La nici un an și jumătate de când a venit la Baschet Club Star, Denisa Fitero a fost desemnată ”Jucătoarea anului 2008”.

În urmă cu aproximativ zece zile, Denisa Fitero a fost consultată de medicul echipei naționale de fotbal a României, doctorul Pompiliu Popescu. După examinare s-a constatat că sportiva a are o problemă la nivelul meniscului, însă acest lucru nu necesită o intervenție chirurgicală. Fundașul alb-roșiilor a urmat, în ultima săptămână, un program special de recuperare, urmând ca, în cel mai scurt timp, să revină la antrenamente. Din câte se pare, jucătoarea va lipsi și de la al doilea turneu semifinal al Campionatului Național feminin Under 16, care se va disputa în perioada 4-6 martie la Sala Sporturilor ”Constantin Dimofte” (fostă Olimpia) din București.

Pe 4 decembrie 2010, Denisa Fitero a reușit o partidă excelentă, pe care a încheiat-o cu o triple double, 45 de puncte, 15 recuperări, 11 intercepții, șase capace și o pasă decisivă, un record al grupării din Capitală. Media jucătoarei, în acest sezon competițional, este de 15,83 puncte pe meci. Decarul alb-roșiilor a debutat, într-o partidă oficială, pe data de 4 martie 2007, la câteva săptămâni de la primul antrenament. Sportiva va fi aptă de joc cel mai probabil la turneul semifinal al Campionatului Național feminin Under 16 de la Timișoara, întrecere care va avea loc în perioada 18-20 martie în Sala Sporturilor ”MIhai Albu”, fostă Bega.

Denisa Fitero este lider în topul celor mai bune marcatoare din istoria echipei Baschet Club Star. Detalii aici...

duminică, 17 octombrie 2010

SIMONA RĂDANȚU: ”Nu voi renunța la baschet!”

După ce a declarat că dorește să renunțe la sportul de performanță, Simona Rădanțu (foto) a revenit asupra deciziei și a recunoscut că dacă ar fi plecat de la Baschet Club Star ar fi făcut cea mai mare greșeală a vieții sale. Jucătoarea alb-roșiilor a declarat că ține mult prea mult la colegele sale și că își iubește echipa la care evoluează și este decisă să lupte pentru a ajunge cât mai sus în carieră.

Simona Rădanțu a mai spus că va face uitat episodul din urmă cu câteva zile, atunci când a dorit să se despartă de Baschet Club Star. ”Au fost câteva decizii mai puțin plăcute în viața mea și, poate, la vremea respectivă, le-am cam luat în grabă. Nu voi renuța la performanță, mai ales la această echipă, deoarece îmi place enorm baschetul. Am greșit, trebuie să recunosc. Dacă aș fi plecat sunt convinsă că aș fi regretat enorm mai târziu, însă nu mă voi despărți nici de colegele mele și nici de Star”, a completat fundașul alb-roșiilor.

Info La câteva zile după ce a revenit la antrenamente, după ce a primit avizul medicilor de a se pregăti, Simona Rădanțu a anunțat conducerea echipei Baschet Club Star că va renunța la performanță.

Revenirea Simonei Rădanțu păstrează intact lotul alb-roșiilor pentru actualul sezon competițional al Campionatului Național feminin Under 16. ”Aveam nevoie de toate fetele din lot în condițiile în care suntem în grupă, la junioare doi, cu două dintre primele trei echipe din țară, Olimpia și Phoenix. Mă bucur pentru că Simona a rămas și sunt convins că ne va ajuta în acest an”, a declarat Valentin Bâlă pentru site. În lista pe care conducerea alb-roșiilor a trimis-o la FRB, Simona Rădanțu a fost trecută pentru a evolua în întrecerile sportivelor născute în anii 1995 și 1996, dar și la Under 17.

Simona Rădanțu va fi prezentă la antrenamentul de luni al echipei Baschet Club Star și se va pregăti alături de colegele sale în zilele următoare. Jucătoarea alb-roșiilor a debuta pentru gruparea din Capitală pe 14 ianuarie 2007 și este una dintre cele mai bune apărătoare ale formației antrenate de Doru Neagu. În luna august a acestui an, sportiva a fost operată de apendicită după care a venit decizia sa de a părăsi lotul. Duminică seara, Simona a anunțat că va rămâne la Star, motivându-și hotărârea și prin faptul că iubește prea mult baschetul pentru a renunța la performanță.

Simona Rădanţu a fost aleasă drept cea mai bună apărătoare a turneului semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 15, reuşind cel puţin patru intercepţii şi cinci recuperări pe meci. Detalii aici...

marți, 28 septembrie 2010

REVENIRE. Simona Rădanţu, din nou în sală

După aproape o lună de absenţă, Simona Rădanţu (foto, în roşu) a revenit la antrenamentele echipei Baschet Club Star. Jucătoarea şi-a întrerupt programul de pregătire deoarece s-a operat de apendicită, la sfârşitul lunii august. Echipiera alb-roşiilor nu a evoluat la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 16, grupa valorică B, şi nu va putea să fie prezentă nici la normele de control impuse de federaţie pentru junioare doi, probe obligatorii pentru categoria sportivelor născute în 1995-1996.

Simona Rădanţu a fost prezentă, luni seara, la antrenamentul echipei Baschet Club Star, însă nu s-a pregătit alături de colegele sale. "Am primit acceptul din partea antrenorilor pentru a reveni, aşa că voi începe programul de refacere. Sper să mă simt din ce în ce mai bine şi să recuperez tot ceea ce am pierdut până acum", a declarat jucătoarea pentru site. Simona a mai spus că regretă faptul că nu poate da normele de control de la începutul lunii noiembrie şi că-i pare rău ca va trebui să aştepte restanţele, însă este conştientă că sănătatea sa este primordială.

Info Simona Rădanţu a fost operată, marţi, 24 august, de apendicită, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din Capitală. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ 45 de minute.

Marţi seara, Simona Rădanţu va începe un program de pregătire special, pentru a se reacomoda cu efortul. Anternorul echipei Baschet Club Star, Doru Neagu, este de părere că, în maximum trei săptămâni, sportiva ar putea să fie aptă de antrenamente şi să lucreze la intensitate maximă. "Vom vedea cum decurge recuperarea. Dacă Simona nu va avea probleme în această perioadă, atunci ea ar putea evolua în campionat, începând chiar cu prima etapă", a mai adăugat tehnicianul alb-roşiilor pentru site.

Campionatul Naţional feminin Under 16 ar fi trebuit, iniţial, să înceapă pe data de 16 octombrie, însă Federaţia Română de Baschet a decis ca prima etapă să fie mutată o săptămână mai târziu, pe 23 octombrie. Hotărârea a fost luată luni, din cauza normelor de control, comisia unică neputând să acopere, în doar 14 zile, toate echipele din ţară. La startul actualului sezon sunt prezente 12 cluburi, cu 20 mai puţine decât în urmă cu două ediţii, şi cu un deficit de 13 formaţii faţă de competiţia recent încheiată.

În urmă cu patru ani, pe 20 septembrie 2006, actuala generaţie de jucătoare a echipei Baschet Club Star efectua primul antrenament. Au fost, la acea dată, în sală, un număr impresionant de fete, 52! Detalii aici...

miercuri, 25 august 2010

TRANSFER. Ingrid Lişman a revenit la Star

După ce, în urmă cu două sezoane, a evoluat pentru echipa Baschet Club Star, Ingrid Lişman (foto), a decis să revină, din acest an, în lotul alb-roşiilor. În campionatul trecut, jucătoarea a fost legitimată la Olimpia Bucureşti, grupare cu care a câştigat medalia de bronz la întrecerea rezervată sportivelor născute în anii 1995 şi 1996. Ingrid va evolua cu numărul 8 pe tricou.

Cele două părţi s-au înţeles asupra transferului, iar Ingrid Lişman va face parte, în acest sezon, şi din lotul echipei de senioare a formaţiei Sportul Studenţesc, urmând să evolueze cu dublă-legitimare la acest club. Jucătoarea a declarat că decizia de a reveni alături de Ioana Miroiu & Co îi aparţine în totalitate şi că doreşte să ajungă, alături de noile sale colege, într-un nou turneu final şi, de ce nu, să repete performanţa pe care a obţinut-o în acest an cu Olimpia, la Under 15.

Achiziţie Ingrid Lişman a venit, pentru prima dată, la Baschet Club Star pe 8 ianuarie 2009. După încheierea turului Campionatului Naţional feminin Under 16, jucătoarea s-a transferat la Olimpia.

Transferul fostei echipiere a formaţiei Olimpia Bucureşti este unul din ultimele preconizate de Baschet Club Star în perioada de vară. Conducerea alb-roşiilor a fost la un pas de a o aduce în lot şi pe Bianca Balla, însă sportiva a ales, în cele din urmă, să rămână la CSS 2 şi să aibă drept de joc, cu dublă legitimare, la Sportul Studenţesc. După revenirea lui Ingrid Lişman, antrenorul Doru Neagu are la dispoziţie 12 sportive, alături de care să înceapă Campionatul Naţional feminin Under 16, sezonul 2010-2011.

Ingrid Lişman se va alătura lotului echipei Baschet Club Star la începutul săptămânii viitoare, însă jucătoarea nu va merge la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 16, grupa valorică B, de la Alba Iulia. Transferul sportivei va deveni oficial în prima jumătate a lunii septembrie, atunci când acesta va fi legalizat la federaţia de specialitate din ţara noastră. Gruparea din Capitală încearcă să mai aducă cel puţin o baschetbalistă până la debutul actualului sezon al junioarelor doi.

Primul transfer al echipei Baschet Club Star în inter-sezon a fost cel al Iohanei Borşan, sportivă care a evoluat la Gravity Târgu Mureş. Detalii aici...

miercuri, 11 august 2010

LOT. Mihaela Dragomir va sta cel puţin o lună

Accidentarea Mihaelei Dragomir (foto) pare mult mai gravă decât s-a crezut la început. Jucătoarea echipei Baschet Club Star nu se va antrena cel puţin 21 de zile, acum ea aflându-se în perioada de recuperare. După al doilea control medical de specialitate, efectuat de medicul Florin Oancea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, s-a observat că sportiva are probleme la ligamentul interior din zona rotulei piciorului stâng.

Pentru a se urmări evoluţia corectă a diagnosticului, Mihaela Dragomir va mai merge, vineri, la un nou control. Jucătoarea va purta în permanenţă, timp de şase săptămâni, o orteză specială în zona maleolei piciorului stâng, iar după această perioadă protecţia pentru rotulă va trebui să rămână doar la antrenamente şi la meciuri, încă un an. Fundaşul alb-roşiilor ar putea efectua exerciţiile de recuperare chiar la Sovata, acolo unde echipierele Baschet Club Star se află, în aceste zile, în cantonament.

Info Mihaela Dragomir s-a accidentat la un antrenament al echipei Baschet Club Star, susţinut cu o săptămână înainte de perioada de pregătire centralizată de la Sovata.

Medicul Florin Oancea a declarat pentru site că accidentarea este destul de serioasă şi că trebuie acordată o atenţie specială perioadei de recuperare. "Problema este că e vorba de ligamentul intern din acea zonă, astfel că jucătoarea trebuie să fie conştientă de faptul că e un diganostic foarte serios şi destul de rar. Nu putem şti acum dacă revenirea sa pe teren va fi într-o lună sau mai puţin", a precizat doctorul Florin Oancea. Mihaela Dragomir îşi doreşte să ajungă la Sovata, pentru a fi alături de colegele sale, însă o decizie finală va fi luată după ziua de vineri.

Dacă recuperarea accidentării se va face conform estimărilor medicale, Mihaela Dragomir îşi va putea relua antrenamentele la sfârşitul lunii august sau la începutul lunii septembrie. În prima variantă, jucătoarea va prinde meciurile din cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 16, grupa valorică B, din perioada 3-5 septembrie, de la Alba Iulia. Există însă posibilitatea ca sportiva să nu evolueze în ultima competiţie a junioarelor doi din acest sezon, dacă va reveni pe parchet în septembrie.

Iniţial, după primul consult de specialitate, medicii au crezut că Mihaela Dragomir ar putea reveni la antrenamente după maximum 14 zile. Detalii aici...

marți, 9 februarie 2010

TURNEU. Meciuri internaţionale în week-end

Echipa Baschet Club Star va lua parte la un turneu internaţional organizat de Şcoala Americană din Capitală, competiţie care va reuni la start echipele Vampires Bucharest, American College of Sofia (Bulgaria) şi International Schools of Brussels (Belgia). Jucătoarele alb-roşiii vor evolua vineri şi duminică, deoarece sâmbătă Ioana Miroiu & Co au programat meciul cu CSS Botoşani, din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16.

Prima întâlnire din turneu va fi cu formaţia bulgară American College of Sofia, grupare care are în lot numai jucătoare de liceu. Partida se va disputa vineri, 12 februarie, de la ora 16.00, la sala Şcolii Americane din Capitală. În acest meci va evolua şi Simona Rădanţu, echipiera alb-roşiilor revenind la pregătire. Baschet Club Star şi gruparea din Sofia vor disputa cel de-al doilea joc al reuniunii, după ce Vampires Bucharest şi International Schools of Brussels vor deschide, oficial, această competiţie internaţională.


Sâmbătă, 13 februarie, de la ora 10.00, echipa Baschet Club Star va disputa, acasă, meciul cu formaţia CSS Botoşani, din cadrul etapei a IX-a a Campionatului Naţional feminin Under 16, grupa a cincea preliminară. În cazul în care vor câştiga această partidă, jucătoarele alb-roşiii se vor califica, matematic, în faza superioară a Campionatului Naţional feminin Under 16. Ioana Murea, Nicoleta Constantinescu, Adriana Şişcă şi Miruna Lală nu vor fi trecute pe foaia de arbitraj deoarece nu şi-au îndeplinit baremul minim la normele de control.

În ultima zi a acestui sfârşit de săptămână, duminică, 14 februarie, componentele echipei Baschet Club Star vor avea de disputat cel mai dificil meci în cadrul turneului internaţional organizat de Şcoala Americană. Jucătoarele alb-roşiii vor întâlni, de la ora 12.00, echipa International Schools of Brussels, din Belgia. Ioana Miroiu & Co au câştigat meciul cu Vampires Bucharest, cu scorul de 75-52, disputată la începutul acestei luni, în Capitală. "Orice partidă este foarte importantă pentru noi, indiferent de locul unde are loc aceasta. Ne ajută să ne formăm ca echipă, pentru viitor", a declarat Valentin Bâlă pentru site.

Începând de marţi, echipa Baschet Club Star are propria sa pagină pe Facebook, acolo unde jucătoarele pot dialoga cu fanii. Pentru detalii accesaţi acest link...

duminică, 31 ianuarie 2010

PREVIZIBIL. Succes uşor cu CS Dan Dacian

Patru jucătoare din echipa Baschet Club Star au marcat peste zece puncte în partida pe care gruparea din Capitală a câştigat-o fără probleme, la Craiova, în faţa formaţiei CS Dan Dacian, scor 78-20. Ioana Murea (foto, în alb) a revenit pe teren după a absenţă de aproape şapte luni, trecându-şi în cont 12 puncte, şase recuperări şi două intercepţii. Mihaela Nemil, cu 22 de puncte avute pe foaia de arbitraj, a fost top-score-ul învingătoarelor. Partida s-a disputat duminică dimineaţă şi a contat pentru cel de-al treilea turneu de sală al Campionatului Naţional feminin Under 15, seria a doua.

Prima perioadă a fost una fără istoric, jucătoarele alb-roşiii intrând perfect în meci, prin 12 puncte împărţite în mod egal de Ioana Murea, Denisa Fitero şi de Mihaela Nemil, în timp ce adversarele echipierelor Baschet Club Star au răspuns cu două coşuri din acţiune. După zece minute, tabela a consemnat scorul de 20-5, ecartul mărindu-se şi mai mult până la pauză, atunci când Ioana Miroiu & Co au avut o diferenţă considerabilă în meci, scor 42-11.

Debut În primul meci pe care l-au susţinut la turneul de sală de la Craiova, jucătoarele alb-roşiii au pierdut partida cu Olimpia Bucureşti, scor 34-72, diferenţă recuperată în întâlnirea cu CS Dan Dacian.

După reluare, Mihaela Dragomir a punctat din spatele semicercului, fundaşul echipei Baschet Club Star adăugându-şi, în cel de-al treilea sfert, alte patru puncte în cont, în timp ce Alexandra Anghel a ajutat-o cu încă şase. După 30 de minute de joc, tabela a indicat scorul de 59-19 pentru Ioana Miroiu & Co. Ultimele minute ale întâlnirii nu au contat decât pentru statistică, diferenţa mărindu-se la 58 de puncte la final, scor 78-20 pentru Baschet Club Star. Simona Rădanţu nu a evoluat la acest turneu pentru gruparea din Capitală, sportiva având probleme familiale.

Pentru a se putea califica la turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star are nevoie de o victorie în partida cu CSS Universiatea Craiova, întâlnire programată duminică-seară, în Bănie. Gruparea care va învinge în acest meci îşi va asigura un loc în faza superioară a competiţiei, acolo unde vor fi prezente formaţiile MC Sport Cluj, Bega Timişoara, Sirius Târgu Mureş, Phoenix Galaţi şi Olimpia Bucureşti.

Turneul de la Craiova a fost decisiv pentru calificarea în fazele superioare ale Campionatului Naţional feminin Under 15. Detalii aici...

joi, 28 ianuarie 2010

PROBLEME. Incertitudini în lotul echipei

Două componente de bază ale echipei Baschet Club Star, Simona Rădanţu şi Mihaela Nemil (foto, la minge), s-ar putea să nu evolueze la turneul de sală de la Craiova, din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15. Prima jucătoare are probleme familiare, în timp ce a doua a suferit o entorsă la antrenamentul de marţi-seară. Abia vineri se va şti, cu exactitate, dacă cele aceste sportive vor face deplasarea spre Bănie.

Ioana Murea a primit acceptul medicilor pentru a putea evolua, astfel că extrema alb-roşiilor va reintra pe teren, într-un meci oficial al Campionatului Naţional feminin Under 15, după mai bine de şapte luni de absenţă. În acest sezon, jucătoarea nu a evoluat decât opt minute în partida dintre Baschet Club Star şi Still Us, din cadrul Campionatului Municipal de senioare, Divizia Onoare. O altă echipieră a formaţiei din Capitală, Mădălina Stan, nu va fi trecută pe foaia de arbitraj, sportiva având probleme la menisc, nefiind aptă pentru acest sezon.

Accidentare Ultimul meci susţinut de Ioana Murea în Campionatul Naţional a avut loc pe data de 4 martie 2009, atunci când extrema alb-roşiilor a reuşit 12 puncte şi şapte recuperări în partida dintre Phoenix Galaţi şi Baschet Club Star, scor 83-62.

Simona Rădanţu a anunţat conducerea echipei Baschet Club Star că s-ar putea să nu efectueze deplasarea la turneul de la Craiova din cauza unor probleme familiale, însă această decizie nu este, încă, definitivă. Mihaela Nemil s-a accidentat marţi seara la glezna dreaptă şi a suferit o entorsă uşoară, însă, la această oră, extrema alb-roşiilor nu este aptă de joc. Sportiva a declarat că doreşte să facă parte din lotul echipei pentru ultima etapă a Campionatului Naţional feminin Udner 15.

Nici Mihaela Dragomir nu se simte bine din punct de vedere fizic, fundaşul formaţiei Baschet Club Star acuzând dureri în zona genunchiului şi nu se ştie dacă va putea juca în partidele de la Craiova. "Trebuie să fim mai unite şi să trecem de acest turneu, unul foarte dificil pentru noi. Avem probleme de lot şi ne va fi greu dacă nu le vom avea lângă noi pe colegele noastre. Sper să putem evolua la adevarata noastră valoare şi să ne întoarcem acasă cu cât mai multe victorii", a declarat Ioana Miroiu pentru site.

Restanţa dintre Phoenix Galaţi şi Baschet Club Star, din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16, grupa a cincea de calificare, se va disputa în luna martie. Pentru detalii, click aici...

luni, 25 ianuarie 2010

REVENIRE. Ioana Murea, din nou la meciuri

După aproape şapte luni de pauză, Ioana Murea (foto, în alb) a revenit pe teren, reuşind să-şi treacă în cont trei puncte, trei recuperări şi două intercepţii în meciul pe care junioarele de la Baschet Club Star l-au pierdut, scor 46-94, cu formaţia Still Us, din cadrul Campionatului Municipal de senioare, Divizia Onoare. Extrema grupării din Capitală a evoluat opt minute în această întâlnire şi a înscris un coş din acţiune şi unul de la linia de pedeapsă.

Ioana Murea s-a accidentat la ligamentul piciorului stâng, în luna martie a anului trecut, la un antrenament al echipei Baschet Club Star. Iniţial, nu a fost vorba de o intervenţie chirurgicală, însă jucătoarea a fost lovită în acelaşi loc în timpul unui meci oficial, cu CSS Universitatea Craiova, din cadrul turneului semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 14, în sala Olimpia din Capitală. Abia după acea recidivă s-a pus problema operaţiei, care a avut loc în urmă cu şapte luni, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti.

Istoric Pe 25 mai 2009, Ioana Murea a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la genunchiul piciorului stâng. Jucătoarea a suferit o ruptură a ligamentului care susţine rotula şi a trebuit să fie operată.

Cât timp a evoluat, în sezonul trecut, Ioana Murea a avut o medie de 7,25 puncte pe meci şi alte patru recuperări şi două intercepţii pe joc. Mika, aşa cum este alintată sportiva de colegele de echipă, are un record personal de 16 puncte şi a venit la gruparea din Capitală de la formaţia Clubului Sportiv Şcolar 6. Din luna august 2008, Ioana Murea a fost legitimată la Baschet Club Star, echipă la care a bifat, de-a lungul carierei, 40 de meciuri într-un singur sezon, obţinând cu actuala sa formaţie locul şapte pe ţară la Campionatul Naţional feminin Under 14, la turneul final de la Timişoara.

Jucătoarea a revenit la programul normal de antrenamente abia din luna ianuarie a acestui an, având permisiunea medicilor pentru reluarea pregătirii. Perioada de recuperare a fost destul de lungă, interval în care Ioana Murea a declarat că abia aşteaptă să reintre pe teren. "Am vrut mult să revin şi să joc. Mi-a lipsit acest lucru şi acum trebuie să-mi recapăt sută la sută încrederea în mine, pentru că am pierdut destul de mult", a completat extrema echipei Baschet Club Star pentru site.

Ioana Murea a fost transferată oficial la Baschet Club Star pe 18 august 2008. De la acea dată, Mika a devenit o jucătoare de bază a echipei. Detalii aici...

miercuri, 6 ianuarie 2010

REVENIRE. Ioana Murea este aptă de joc

După o pauză de aproape nouă luni, Ioana Murea (foto) a reintrat în programul normal de pregătire al echipei Baschet Club Star. Echipiera alb-roşiilor a suferit, în luna martie a anului trecut, o lovitură la piciorul stâng, care a necesitat, din păcate, o intervenţie chirurgicală. După operaţia suferită pe 25 mai 2009, Mika a avut o perioadă de recuperare destul de lungă, specifică unor probleme legate de ligamente.

După o perioadă de inactivitate de cinci luni, Ioana Murea a revenit pe parchet, însă a avut ghinion. La un meci amical, susţinut pe 10 octombrie, cu Olimpia Bucureşti, extrema alb-roşiilor s-a reaccidentat şi a fost nevoită să mai efectueze încă o lună de repaus total, plus alte 30 de zile de recuperare. Miercuri, doctorul Florin Oancea, medicul care a operat-o pe Mika, şi-a dat acordul pentru ca echipiera Baschet Club Star să poată reintra în programul de pregătire.

Ghinion Accidentarea din meciul amical cu Olimpia, din luna octombrie, a făcut-o pe Ioana Murea să piardă şi cea de-a doua sesiune a normlor de control impuse de Federaţia Română de Baschet.

Iniţial, Ioana Murea ar fi trebuit să facă parte din delegaţia echipei Baschet Club Star pentru turneul de sală de la Galaţi, din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15, însă jucătoarea va rămâne acasă. "Mai are nevoie de câteva zile de recuperare şi de bazin şi prefer ca să folosească aceste zile în acest scop şi să nu o forţăm să joace. Este bine să fie refăcută total, pentru că jocuri vor mai fi, cu siguranţă", a fost de părere Florin Oancea, astfel că extrema alb-roşiilor va rămâne în Capitală.

Fără Adriana Şişcă, care nu s-a mai prezentat la antrenamente, şi fără Mădălina Stan, încă nerefăcută, lotul Baschet Club Star va cuprinde doar opt jucătoare la turneul Under 15 de la Galaţi. În prima zi, jucătoarele alb-roşiii o vor avea, pentru prima oară după transfer, ca adversară pe Ingrid Lişman, acum legitimată la Olimpia Bucureşti. Ioana Miroi & Co vor mai juca, în ordine, cu CS Dan Dacian, CSS Univ. Craiova şi cu Phoenix Galaţi.

La cel de-al doilea turneu de sală din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15, Baschet Club Star le va avea pe foaia de arbitraj pe: Nicoleta Constantinescu, Mihaela Dragomir, Miruna Lală, Alexandra Anghel, Denisa Fitero, Ioana Miroiu, Mihaela Nemil şi Simona Rădanţu. Detalii despre lot aici...

miercuri, 30 decembrie 2009

ANIVERSARE. La mulţi ani, Mika!

Ultima zi de antrenament pe anul 2009 a fost una specială pentru jucătoarele echipei Baschet Club Star. După şedinţa de pregătire de miercuri, echipierele formaţiei din Capitală au sărbătorit-o pe Ioana Murea (foto), extrema alb-roşiilor împlininând frumoasa vârstă de 14 ani. Chiar dacă Mika nu a prins foarte multe meciuri în sezonul precedent, ea a declarat că speră ca 2010 să-i aducă o participare la un turneu final.

După un început de campionat în forţă şi după ce a fost aleasă cea mai bună jucătoare a lunii februarie, Ioana Murea s-a accidentat la un antrenament al echipei Baschet Club Star. Lovitura primită în luna martie nu a necesitat, iniţial, o intervenţie chirurgicală, însă o recidivă venită câteva săptămâni mai târziu a făcut necesară o operaţie la ligamentul piciorului stâng. Timp de aproape opt luni, sportiva a făcut recuperare, urmând ca, în cel mai scurt timp, să revină pe parchet. Acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, la mijlocul lunii ianuarie, dacă medicii vor da undă verde.

Prezentare
Din august 2008, Ioana Murea evoluează, oficial, pentru echipa Baschet Club Star, sportiva având un record personal de 16 puncte marcate. Mika, aşa cum este alintată jucătoarea de colege, a început sportul de performanţă la Clubul Sportiv Şcolar 6 Bucureşti.


Ioana Murea a primit şi un cadou mai special de ziua sa. Timp de câteva minute a jucat, alături de colegele sale, într-un meci de baschet, pe tot terenul, lucru pe care nu-l mai făcuse de aproape jumătate de an. În mai puţin de şapte minute, extrema alb-roşiilor a marcat şase puncte, la care a mai adăugat două recuperări şi o intercepţie. Conducerea clubului îi urează sportivei multă sănătate, împlinirea tuturor dorinţelor, un an mai bun decât cel precedent, zâmbete, bucurii şi fericire alături de cei dragi.
La mulţi ani, Mika!

Altfel, începând de miercuri, Liliana Uşurelu a devenit, oficial, jucătoarea echipei Phoenix Galaţi. Baschet Club Star a eliberat dezlegarea sportivei pentru noua sa formaţie, urmând ca actele necesare pentru trecerea sa la gruparea de la Dunăre să fie întocmite după Revelion, la Federaţia Română de Baschet. Din ianuarie 2010, Diana Robu va deveni, oficial, echipieră a formaţiei din Capitală, pivotul alb-roşiilor venind de la CSS 4 sub formă de împrumut, pentru tot sezonul Campionatului Naţional feminin Under 16.

În luna decembrie, cea mai constantă jucătoare a echipei Baschet Club Star a fost Mihaela Nemil, sportiva având câteva evoluţii de excepţie în această perioadă.
Detalii aici...

marți, 22 decembrie 2009

DECIZII. Nu mai pleacă nicio jucătoare

Echipa Baschet Club Star continuă antrenamentele, acestea desfăşurându-se, în continuare, la Şcoala 103, din Capitală. Din ianuarie 2010, jucătoarele alb-roşiii se vor pregăti şi în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 119 "Vasile Voiculescu". Meciurile oficiale se vor desfăşura, în prima lună a noului an, tot în locaţia primei instituţii, acolo unde Ioana Miroiu & Co vor întâlni, în ordine, pe CS Dan Dacian şi pe CSS Botoşani.

În perioada Sărbătorilor de Crăciun şi de An Nou, jucătoarele alb-roşiii nu vor intra în vacanţă, însă vor avea zile libere pe 24 şi pe 25 decembrie, pe 31 decembrie şi pe 1 ianuarie 2010. Din lotul echipei Baschet Club Star nu mai face parte Ingrid Lişman, care s-a transferat la Olimpia Bucureşti. Ioana Murea şi-a reluat pregătirea şi există posibilitatea ca, la meciul cu CSS Botoşani, care se va disputa pe 13 februarie 2010, să revină oficial pe teren. Mădălina Stan se află, în continuare, în recuperare şi s-ar putea să nu fie folosită nici în retur.

Program Cea de-a doua fază a Campionatului Naţional feminin Under 16 se va relua pe 9 ianurie, dată la care echipa Baschet Club Star va întâlni, pe propriul teren, formaţia CS Dan Dacian.

În ceea ce priveşte componenţa formaţiei Baschet Club Star pentru 2010, gruparea din Capitală va definitiva transferul jucătoarei Diana Robu, care va evolua pe postul de pivot. Noua echipieră a alb-roşiilor are 1,84 metri înălţime şi se încadrează în baremul de talie pe care federaţia de specialitate l-a impus pentru Campionatul Naţional feminin Under 16. Ruxandra Runceanu rămâne în atenţia conducerii tehnice, până când sportiva va alege să plece la un alt club, în inter-sezon.

Liliana Uşurelu are oferte de la cel puţin două echipe din ţară pentru returul Campionatului Naţional feminin Under 16, însă echipiera Baschet Club Star nu va părăsi, deocamdată, lotul, chiar dacă există această posibilitate. Până la finalul acestui an, şeptarul formaţiei din Capitală va rămâne alături actualele sale coechipiere. "Nicio o altă baschetbalistă nu mai este transferabilă, din acest moment. Cu Ingrid Lişman şi cu Ruxandra Runceanu noi am avut înţelegeri pe care le-am respectat, iar Liliana Uşurelu va decide, în urmădoarele două zile, de comun acord cu noi, unde va evolua", a declarat Valentin Bâlă pentru site.

Liliana Uşurelu, Ioana Miroiu şi Ioana Murea conduc în clasamentul preferinţelor fanilor pentru acordarea trofeului de "Jucătoarea anului". Detalii aici...

miercuri, 9 decembrie 2009

REVENIRE. Ioana Murea, din nou la echipă

După şapte luni de la intervenţia chirurgicală de la ligamentul piciorului stâng, Ioana Murea (foto) a revenit la antrenamentele echipei Baschet Club Star. Sportiva şi început exerciţiile de recuperare şi de izometrie, necesare pentru refacerea muşchiului din zona operaţiei. Echipiera alb-roşiilor va reintra pe teren la mijlocul lunii ianuarie 2010.

Iniţial, Ioana Murea ar fi trebuit să joace încă din luna octombrie, însă sportiva a suferit o recidivă într-un meci amical cu Olimpia Bucureşti, astfel că extrema alb-roşiilor a fost nevoită să facă, din nou, timp de aproape 90 de zile, şedinţe de recuperare. De marţi-seară, componenta Baschet Club Star se află, alături de colegele sale, la antrenamente şi urmează un program de recuperare şi refacere individual, stabilit de comun acord cu doctorul Florin Oancea.


Doctorul Florin Oancea i-a acordat Ioanei Murea posibilitatea de a reveni în sala de antrenament. "Nu trebuie să forţeze ci să-şi urmeze programul stabilit. Mai devereme de luna ianuarie, anul viitor, nu vreau să joace, pentru că nu are rost să forţeze acum", a completat medicul care a efectuat intervenţia chirurgicală. De-a lungul celor şapte luni, extrema alb-roşiilor a urmat şedinţe de tratament la diferite clinici specializate din Capitală.

Chiar dacă nu a putut să-şi dea normele de control pentru Campionatul Naţional feminin under 16, Ioana Murea va putea face acest lucru în momentul în care va fi aptă din punct de vedere fizic. Conform regulamentului federaţiei de specialitate, sportiva va trebui să prezinte la FRB un act care să ateste faptul că nu a fost aptă din punct de vedere medical să se prezinte la probele impuse, urmând să intre pe lista de restanţe, lucru care se va întâmpla şi cu Diana Robu, noua achiziţie a Baschet Club Star, ultima urmând a fi legitimată peste câteva zile.

În luna octombrie, Ioana Murea a efectuat un control medical amănunţit, după recidiva din meciul cu Olimpia Bucureşti. Detalii puteţi citi aici...

duminică, 11 octombrie 2009

ACCIDENTARE. Ioana Murea stă încă două luni

După cinci luni de la intervenţia chirurgicală suferită la piciorul stâng, Ioana Murea s-a reaccidentat, la meciul de pregătire cu Olimpia Bucureşti, de sâmbătă. Extrema echipei Baschet Club Star se recuperase complet la ora jocului, însă a suferit o fisură a rotulei, tot la membrul inferior stâng. Jucătoarea a simţit o durere în picior în timpul întâlnirii, fiind schimbată imediat.

La nici două ore după meci, Ioana Murea a fost consultată de medicul Florin Oancea, cel care a operat-o pe sportivă. Iniţial s-a crezut că este vorba despre o problemă la nivelul implantului fixat în ligament, însă nu a fost aşa. După consultarea radiografiei (foto), făcută la Spitalul de Urgenţă "Marie Sklodowska Curie", de doctorul Dan Hodorogea s-a observat că Mika a suferit o fisură a rotulei, motiv pentru care va reveni pe parchet abia după aproximativ 60 de zile, la mijlocul lunii decembrie.


După efectuarea tuturor analizelor necesare, medicul Florin Oancea a declarat pentru site-ul echipei Baschet Club Star că această accidentare ar fi putut veni oricând. "Fisura rotulei nu are nicio legătură cu intervenţia chirurgiaclă. Recuperarea a fost urmată conform programului, jucătoarea
şi-a revenit şi a fost aptă de joc. Ceea ce s-a întâmplat a fost un ghinion. Nici eu nu am mai văzut aşa ceva", a precizat Florin Oancea.

Conducerea echipei Baschet Club Star a decis să renunţe la serviciile sportivei pentru faza grupelor de calificare, la Campionatul Naţional feminin Under 16. "Pentru a se putea reface şi a fi apătă de joc nu o vom folosi în prima parte a sezonului, deoarece avem nevoie de jucătoare în fazele finale. Până în decembrie îşi va reveni şi apoi o vom avea la antrenamente şi la meciuri", a completat Valentin Bâlă pentru site.

În luna februarie, Ioana Murea a fost desemnată cea mai bună jucătoare a echipei Baschet Club Star. Pentru detalii daţi click aici...

joi, 8 octombrie 2009

PREGĂTIRE. Meciuri cu Olimpia şi cu Raptors

Echipa Baschet Club Star va susţine, sâmbătă şi duminică, două meciuri de verificare cu formaţiile Olimpia Bucureşti şi Raptors Bucureşti. Ambele întâlniri se vor disputa în Capitală. Pe 10 octombrie, de la ora 9.00, jucătoarele alb-roşiii vor evolua în sala din Şoseaua Iancului, cu Olimpia, iar pe 11 octombrie, de la ora 10.00, Ioana Miroiu & Co vor întâlni Raptors la Colegiul Naţional "Dante Alighieri".

Baschet Club Star va întâlni sâmbătă campioana naţională en-titre la categoria Under 16 feminin, Olimpia Bucureştii fiind, şi în acest sezon, favorită la cucerirea medaliilor de aur. Meciul de verificare dintre cele două echipe va fi un câştig pentru jucătoarele alb-roşiii care, chiar dacă au un lot inferior ca valoare, pot să-şi fixeze obiectivul în actualul sezon competiţional. În acest an, la junioare doi, au drept de joc sportive născute în anii 1994 şi mai mici.

Presă Vlad Moldoveanu, jucător la echipa American University, formaţie care evoluează în NCAA, a declarat că, în 2010, va face parte din draft-ul NBA, sperând să participe în cel mai puternic campionat de baschet din lume, NBA.

În partida de duminică, cu Raptors, Ioana Murea va reintra în lotul echipei Baschet Club Star, după o absenţă de aproape cinci luni, cauzată de o operaţie la ligamente. Extrema echipei Baschet Club Star a primit acordul medicilor pentru a juca, însă nu are voie să evolueze un meci întreg. Atât Olimpia cât şi Raptors vor fi, probabil, alături de echipele CS Dan Dacian şi CSS 2, adversarele jucătoarelor alb-roşiii în grupele preliminare ale Campionatului Naţional feminin Under 16.

Pentru cele două partide de verificare, conducerea echipei Baschet Club Star a convocat 13 din cele 14 sportive legitimate, Mădălina Stan fiind accidentată. Astfel, Nicoleta Constantinescu, Mihaela Dragomir, Miruna Lală, Liliana Uşurelu, Adriana Şişcă, Alexandra Anghel, Denisa Fitero, Ioana Miroiu, Ioana Murea, Mihaela Nemil, Simona Rădanţu, Ruxandra Runceanu şi Ingrid Lişman vor evolua cu Olimpia şi cu Raptors.

Echipa Baschet Club Star a fost înscrisă oficial, miercuri, la turneul internaţional de la Viena, competiţie la care, în urmă cu doi ani, a cucerit locul al doilea. Amănunte despre turneu puteţi găsi aici...

miercuri, 7 octombrie 2009

PROBE. S-au dat normele de control

Şase echipe din Bucureşti, Olimpia, Baschet Club Star, CSS 5, CSS 2, Raptors şi Dan Dacian, au fost prezente, marţi, în complexul din Şoseaua Iancului, pentru a efectua normele de control impuse de Federaţia Română de Baschet, pentru categoriile de vârstă de 16 şi de 18 ani. Testele au fost oficiale, pentru participarea în sezonul competiţional 2009-2010.

Jucătoarele de la Baschet Club Star au fost în top la proba de aruncări libere, acolo unde Nicoleta Constantinescu a realizat cel mai bun procentaj din reuniune, cu zece reuşite din 12 încercări, iar Simona Rădanţu a fost excelentă la proba de 800 de metri, reuşind să egaleze timpul scos de Cristina Bigică, sportivă născută în 1992, cele două având cea mai bună performanţă a zilei: 2:52 minute. Punctajele totale vor fi calculate de federaţie şi trimise către cluburi.

Presă Echipa naţională a României a câştigat finala Jocurilor Francofoniei la baschet feminin, învingând, în ultimul act, selecţionata Senegalului, cu scorul de 70-53.

Campionatul Naţional feminin Under 16 ar putea începe pe 17 octombrie, însă o decizie finală în acest sens va fi luată de Federaţia Română de Baschet în cursul acestei săptămâni. Conform site-ului oficial al forului de specialitate, la categoria de vârstă până în 16 ani, s-au înscris oficial 22 de echipe. La generaţia 1994, Olimpia Bucureşti a cucerit titlul, în urmă cu un an, aceeaşi formaţie fiind campioana en titre, performanţă obţinută în luna septembrie 2009, la Oradea.

Iată, în continuare, echipele care vor participa în Campionatul Naţional feminin Under 16: LPS Alba Iulia, CSS Sibiu, CSS Mediaş, CSS Univ. Craiova, Phoenix Galaţi, CSS Botoşani, CSS Bacău, Raptors Bucureşti, Olimpia Bucureşti, CSS 2 Bucureşti, Dan Dacian Bucureşti, Baschet Club Star, CSS Bega Timişoara, BC Vest Activ Timişoara, BBAL 6 Sfântu Gheorghe, KSE Târgu Secuiesc, CSS Reghin, Gravity Târgu Mureş, For You Reghin, MC Sport Cluj, PH Cluj şi LAPI Dej.

Ioana Murea va reveni pe teren, după aproape cinci luni de absenţă, după o operaţie la ligamente. Jucătoarea va evolua în meciul amical cu Raptors, de duminică, 11 octombrie. Amănunte despre accidentarea şi recuperarea sportivei puteţi citi aici...