Se afișează postările cu eticheta transferuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta transferuri. Afișați toate postările

miercuri, 28 ianuarie 2015

ACHIZIŢIE. Andrea Taranek va evolua la Star

Andrea Taranek
Depus în septembrie 2014 la federaţia de specialitate, transferul jucătoarei Andrea Taranek de la CSŞ Sfântu Gheorghe la BC Star Pro Basketball Academy s-a finalizat miercuri. Gruparea din judeţul Covasna a emis acordul pentru ca noua componentă a alb-roşiilor să poată evolua pentru formaţia pregătită de Valentin Bâlă, debutul său urmând să aibă loc chiar în etapa a treia, atunci când bucureştencele vor întâlni, pe teren propriu, pe CSŞ Ploieşti, într-un meci care va conta pentru etapa a treia a Campionatului Naţional feminin Under 16, în a doua grupă semifinală.

Noua componentă a echipei BC Star Pro Basketball Academy a început sportul de performanţă în urmă cu aproape cinci ani, mai exact pe 9 iunie 2010, atunci când a fost legitimată pentru formaţia CSŞ Sfântu Gheorghe. De-a lungul acestei perioade, Andrea Taranek a participat la numeroase meciuri din cadrul campionatelor naţionale de juniori dar şi la competiţii care au avut caracter internaţional. Până în iunie 2014, sportiva a evoluat doar pentru gruparea din judeţul Covasna şi a fost una dintre cele mai apreciate baschetbaliste din lot, sezonul recent încheiat fiind la un pas de a cuceri o medalie la categoria sub 15 ani, acolo unde a disputat finala mică a întrecerii rezervată fetelor născute în anii 1999-2000. La finele stagiunii trecute, Andrea a decis să vină în Bucureşti, pentru a-şi continua studiile.

Statistică Andrea Taranek a înfruntat prima dată echipa Baschet Club Star pe data de 3 februarie 2013, atunci când jucătoarele alb-roşii s-au impus, la Sfântu Gheorghe, scor 67-66, după un meci foarte echilibrat.

Născută pe data de 22 februarie 2000, Andrea Taranek are 1,81 metri înălţime şi va fi folosită atât în spaţiul de trei secunde cât şi pe poziţia trei, fiind o jucătoare care poate decide soarta unui meci. Pentru primele meciuri din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16, sportiva va purta tricoul cu numărul 13. Noua componentă a echipei BC Star Pro Basketball Academy şi-a început antrenamentele cu lotul sub 16 ani feminin în urmă cu câteva zile, până acum fiind în recuperare după o accidentare suferită sezonul trecut. În iunie 2014, Andrea a fost nominalizată printre cele mai bune cinci jucătoare din ţară la categoria sa de vârstă, astfel că achiziţia grupării din Capitală este una excelentă pentru faza semifinală la Under 16 dar şi pentru viitor, alb-roşiile având un lot de perspectivă la această vârstă.

Alături de Cristina Grigore, Roxana Agachi şi de Antonia Alexe, Andrea Taranek poate să fie una din soluţiile echipei BC Star Pro Basketball Academy în zona spaţiului de trei secunde, însă noua componentă a grupării din Capitală are posibilitatea să evolueze şi pe poziţia trei, acolo unde va concura pentru un loc în formula de start alături de Oana Dima, Diana Şuşnea şi de Maria Lăcău. Conform Regulamentului Federaţiei Române de Baschet, chiar dacă nu a dat încă normele de control, sportiva grupării din Capitală are drept de joc în faza semifinală, acolo unde va debuta sâmbătă, în etapa a treia, în meciul dintre BC Star Pro Basketball Academy şi CSŞ Ploieşti, partidă programată în sala de educaţiei fizică şi sport a Universităţii "Lumina" Bucureşti. Ora de start a întâlnirii este 11.30.

Potrivit frbaschet.ro, Andrea Taranek va da normele de control înainte de turneul final. Detalii despre această decizie puteţi citi aici...

vineri, 5 septembrie 2014

TRANSFER. Antonia Alexe s-a alăturat alb-roşiilor

Credit foto: Alina Cojocaru
Fără îndoială, această vară a fost una foarte activă pe piaţa transferurilor în ceea ce priveşte echipa BC Star Pro Basketball Academy. Oficialii grupării din Capitală au reuşit să o aducă în lot şi pe Antonia Alexe, una dintre cele mai de perspectivă jucătoare de la categoria sa de vârstă, cea de la sub 14 ani. Tehnicienii alb-roşiilor au anunţat că noua achiziţie a formaţiei pregătite de Valentin Bâlă va evolua şi la juniore doi, atât la nivel naţional cât şi la cel municipal. Transferul sportivei a fost oficializat, joi, la federaţia de specialitate, data de 5 septembrie fiind termenul limită al achiziţiilor.

Născută pe data de 12 septembrie 2001, Antonia Alexe a fost una dintre jucătoarele care au fost trecute ca şi prioritate pe lista de transfer a echipei BC Star Pro Basketball Academy. Noua componentă a grupării din Capitală a evoluat, sezonul trecut, pentru formaţia Olimpia Bucureşti, team alături de care a şi obţinut medalia de bronz la cateegoria sub 13 ani feminin. Debutul în sportul de performanţă a fost făcut la Dan Dacian Bucureşti, acolo unde a şi fost remarcată de majoritatea tehnicienilor. Cu un salt valoric deosebit, Antonia Alexe a ajuns, în scurt timp, să fie dorită de mai multe team-uri care şi-au manifestat interesul de a o avea în lot, însă baschetbalista a ales să evolueze, în această ediţie a campionatelor naţionale, alături de Star Pro Basketball Academy, echipă care a legitimat cinci sportive noi la Under 16.

Statistică Cu o zi înainte de a anunţa transferul jucătoarei Antonia Alexe la echipa BC Star Pro Basketball Academy, oficialii grupării din Capitală au adus-o în lot şi pe Maria Dimitra Lăcău, una dintre sportivele importante pentru categoria Under 16 feminin. Detalii aici.

Având o înălţime de 1,78 metri înălţime, Antonia Alexe poate fi folosită atât în spaţiul de trei secunde dar şi în afara acestuia. Tehnicienii echipei BC Star Pro Basketball Academy încearcă să găsească, până la debutul actualei stagiuni, poziţia pe care va evolua noua componentă a grupării din Capitală. Până acum, sportiva a fost alături de colegele sale la majoritatea antrenamentelor şi este gata pentru campionatele naţionale de la Under 14 şi de la Under 16, acolo unde va prinde, cu siguranţă, minute importante pe teren. Dacă la prima categorie va fi titulară incontestabilă, alături de Ilinca Păun, de Lavinia Dinu, de Maria Marin şi de Amalia Cranta, la cea de-a doua Antonia va avea mult de luptat pentru un loc în lotul formaţiei pregătite de Valentin Bâlă şi de Ana Maria Cuatu şi coordonată de Igor Georgiev. 

Antonia Alexe a participat la ultimele două campuri de pregătire organizate de către Pro Basketball Academy, acolo unde au fost prezente toate jucătoarele alb-roşii. Sportiva este de părere că noua sa echipă poate să ajungă în turneul final la categoria sub 16 ani feminin şi chiar să aibă şanse la primele patru poziţii. La Under 14, Antonia este conştientă că va avea un sezon foarte dificil şi datorită faptului că întregul lot este modificat, cu multe noutăţi, însă a declarat că va încerca tot ceea ce ţine de ea pentru a urca în clasament cât mai sus posibil, chiar dacă nu a fost fixat niciun obiectiv pentru junioarele trei. Antonia Alexe va debuta oficial pentru echipa BC Star Pro Basketball Academy pe data de 11 octombrie, la Under 14 feminin pentru ca, o zi mai târziu, să evolueze şi într-o partidă a junioarelor doi.

La lotul feminin sub 14 ani, Antonia Alexe va fi colegă şi cu Alexia Vlad-Neagu, sportivă care a venit de la Raptors. Detalii citiţi aici... 

joi, 4 septembrie 2014

TRANSFER. Maria Lăcău, o nouă achiziţie în lot

Maria Dimitra Lăcău
Campania de transferuri a echipei BC Star Pro Basketball Academy nu s-a încheiat. Gruparea din Capitală a obţinut, miercuri, dreptul de joc pentru sportiva Maria Dimitra Lăcău, fostă componentă a formaţiei Olimpia. Oficialii alb-roşii au intrat în posesia licenţei şi a dezlegării jucătoarei şi vor oficializa această achiziţie pe data de 4 septembrie, la sediul forului de specialitate din ţara noastră, atunci când se vor depune actele şi pentru o altă baschetbalistă din lotul bucureştencelor. În timpul inter-sezonului, la BC Star Pro Basketball Academy au ajuns nouă sportive noi la junioare.

Născută pe data de 6 mai 2000, Maria Dimitra Lacău are 1,69 metri înălţime şi 58 de kilograme şi va fi folosită atât ca extremă cât şi pe postul de coordonator de joc. Noua componentă a echipei BC Star Pro Basketball Agency a început antrenamentele alături de colegele sale şi abia aşteaptă debutul în noua stagiune a Campionatului Naţional feminin Under 16, acolo unde va evolua în acest sezon pentru alb-roşii. De-a lungul carierei sale, Maria a fost legitimată doar la Olimpia Bucureşti, formaţie alături de care a obţinut numeroase medalii la nivel naţional şi municipal, ultima fiind locul al treilea pe ţară la categoria junioarelor trei, ediţia trecută, sportive născute în anii 2000-2001. Baschetbalista s-a alăturat, miercuri, la antrenamentele lotului pregătit de Valentin Bâlă şi coordonat de tehnicianul Igor Georgiev.

Statistică În perioada rezervată transferurilor, echipa BC Star Pro Basketball Academy a legitimat-o şi pe Ilinca Păun, sportivă care a activat, sezonul recent încheiat, tot la Olimpia Bucureşti, alături de care a cucerit medalia de bronz la Under 13 feminin. Detalii aici.

Maria Dimitra Lăcău a declarat că este una dintre sportivele care sunt pasionate de faza defensivă şi este convinsă că, în orice meci, "fără apărare nu există atac". Componenta echipei BC Star Pro Basketball Academy este ambidextră şi poate fi folosită pe mai multe posturi, în spaţiul rezervat perimetrului. Înainte să înceapă cariera în sportul cu mingea la coş, jucătoarea alb-roşiilor a fost multiplă medaliată naţională cu aur la înot. Maria practică baschetul de şase ani şi îl are ca idol pe Christopher Wesson Bosh (n.a. - Chris Bosh), tocmai pentru că "se apără extrem de bine şi deoarece este stângaci", după cum afirma echipiera BC Star Pro Basketball Academy. În inter-sezon, Dimitra este a patra apariţie în lot.

Pasionată de poezie şi de muzică, Maria Dimitra Lăcău a declarat că abia aşteaptă debutul în noul sezon al Campionatului Naţional feminin Under 16. Referitor la noile sale colege din echipa BC Star Pro Basketball Academy, sportiva a precizat că nu va avea probleme de acomodare deoarece le cunoaşte de mult timp pe fetele pregătite de Valentin Bâlă fie de pe teren, ca adversare, fie de la stagiul naţional Performbaschet, singurul criteriu de selecţie pentru loturile naţionale ale ţării noastre şi că are foarte mare încredere în acestea.Maria Dimitra Lăcău va debuta oficial pentru gruparea din Capitală pe data de 12 octombrie 2014, atunci când este programată prima etapă a întrecerii rezervată junioarelor doi, ani de şatere 1999-2000.

Primul transfer pe care BC Star Pro Basketball Academy l-a efectuat în acest sezon a fost cel al Sarei Dumitrescu. Detalii puteţi citiţi aici...

marți, 26 august 2014

TRANSFER. Ilinca Păun a decis să vină la BC Star

Ilinca Sofia Păun
Perioada de transferuri pare să fie una destul de intensă pentru echipa BC Star Pro Basketball Academy. Gruparea din Capitală a cooptat-o în lot şi pe Ilinca Sofia Păun, sportivă care, în sezonul recent încheiat, a evoluat pentru formaţia Olimpia Bucureşti. Începând de marţi, noua componentă a alb-roşiilor a intrat în pregătire alături de colegele sale, urmând să fie folosită atât la categoria sub 14 ani dar şi la Under 16 feminin. Ilinca Păun va purta numărul 15 pe echipament atât la junioare doi cât şi la junioare trei.

Noua componentă a echipei BC Star Pro Basketball Academy s-a alăturat, începând din această săptămână, colegelor sale şi este gata pentru debutul în noul sezon competiţional. Oficialii grupării din Capitală au intrat, de marţi, în posesia licenţei sportivei, urmând ca fostul club al jucătoarei, formaţia Olimpia Bucureşti, să elibereze şi dezlegarea pentru lotul pregătit de Valentin Bâlă şi coordonat de Igor Georgiev. Ilinca Păun a sosit la antrenamente după ce, în această vară, a fost prezentă la două campuri de pregătire destul de cunoscute, cel organizat de forul de specialitate din ţara noastră la Braşov şi cel desfăşurat în urmă cu o săptămână, în Turcia, la Istanbul. Transferul Ilincăi se va oficializa chiar vineri la sediul Federaţiei Române de Baschet.

Achiziţie Ilica Păun este a doua jucătoare pe care echipa BC Star Pro Basketball Academy a transferat-o în această perioadă, pentru lotul feminin sub 16 ani. La începutul lunii august, Sarah Dumitrescu a ales să evolueze tot pentru gruparea din Capitală. Detalii puteţi citi aici...

În vârstă de 13 ani, Ilinca Sofia Păun s-a născut pe data de 31 octombrie 2001 şi a mai evoluat, de-a lungul carierei, pentru formaţiile Dan Dacian Bucureşti şi pentru Olimpia Bucureşti. Cu ambele grupări a avut performanţe notabile, printre acestea numărându-se o medalie de bronz la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 13, din ediţia recent încheiată. Noua componentă a echipei BC Star Pro Basketball Academy a fost legitimată prima dată de team-ul Dan Dacian pe data de 9 decembrie 2010, acolo unde a fost colegă cu Sarah Dumitrescu, o altă baschetbalistă care, din această vară, a ales să fie alături de alb-roşii. După un sezon destul de bun, Ilinca a ajuns, în septembrie 2013, la Olimpia, club cu care a acces până în finala mică la categoria sub 13 ani, pe care a şi câştigat-o.

La echipa BC Star Pro Basketball Academy, Ilinca Păun va evolua cu numărul 15 pe tricou şi va fi folosită la două categorii de vârstă, Under 14 şi Under 16, acolo unde gruparea din Capitală şi-a înscris loturile pentru actuala stagiune a Campionatelor Naţionale de junioare. Dacă în privinţa celei de-a doua formaţii nu sunt probleme de efectiv, la team-ul sub 14 ani, sportive născute în anii 2001-2002, Ilinca le va avea alături de Amalia Cranta, Lavinia Dinu, Alexia Vlad-Dinu, Ingrid Paraschiv, Maria Cuţaru, Irina Carp şi pe Miruna Stănescu însă lista a rămas deschisă până pe data de 5 septembrie. Ilinca Păun va juca pe poziţiile 1 şi 2 la noua sa echipă şi urmează să fie, mai mult ca sigur, unul dintre cei doi căpitani la junioare trei, după cum au anunţat, marţi, oficialii BC Star Pro Basketball Academy.

Primul transfer efectuat în acest sezon de echipa BC Star Pro Basketball Academy a fost cel al jucătoarei Alexia Vlad-Dinu, care a venit de la formaţia Raptors Bucureşti. Detalii aici...

vineri, 8 august 2014

TRANSFER. Annamaria Casale va juca la Star

Annamaria "Ariya" Casale
Lotul echipei BC Star Pro Basketball Academy continuă să se întărească. La câteva zile după începerea pregătirilor, gruparea din Capitală şi-a asigurat serviciile jucătoarei Annamaria Casale, sportivă care sezonul trecut a evoluat pentru formaţia Olimpia. Demersurile pentru definitivarea transferului au început încă de vineri, atunci când a fost depusă cererea pentru eliberarea licenţei şi a dezlegării. Noua componentă a alb-roşiilor s-a născut pe data de 28 iulie 2001 şi este folosită pe postul de pivot. 

La doar 13 ani, Ariya, aşa cum este alintată actuala jucătoare a alb-roşiilor, are 1,80 metri înălţime şi 69 de kilograme şi va îmbrăca tricoul cu numărul opt la noua sa echipă. Annamaria Casale urmează să fie folosită în sezonul care va debuta în luna septembrie atât în lotul pentru Campionatul Naţional feminin Under 14 cât şi în cel de la Under 16. Sportiva a declarat că se călăuzeşte după următorul motto: "nu am nimic de demonstrat nimănui, decât mie" şi că cea mai mare dorinţă a sa este ca actuala stagiune competiţională să fie una foarte bună atât în privinţa şcolii, unde va susţine examenul de capacitate, cât şi în ceea ce priveşte baschetul. Annamaria Casale a început performanţa în august 2012, la Raptors, după care a ajuns şi la Olimpia, acolo unde a cucerit, în ediţia trecută, două medalii de bronz.

Info Jucătoarele echipei BC Star Pro Basketball Academy au început pregătirea pe data de 4 august, atunci când a avut loc şi reunirea lotului. Până acum, Annamaria Casale nu a ajuns la niciun antrenament deoarece nu a depus cererea de transfer de la Olimpia către gruparea alb-roşie. lucru care s-a întâmplat vineri după amiaza.

Annamaria Casale este de părere că transferul său la BC Star Pro Basketball Academy va fi un pas înainte şi că această mutare o va ajuta să înveţe lucruri noi pentru a putea creşte din punct de vedere valoric. Mai mult, noua componentă a alb-roşiilor a adăugat faptul că-şi doreşte enorm ca acum să aibă "o echipă ca o familie". Ariya mai spune că, în viitor, ca sportiv, râvneşte să ajungă cât mai departe posibil şi să evolueze din plăcere, nu doar pentru o eventuală parte materială sau pentru o carieră profesionistă ci doar pentru dragostea faţă de baschet. Annamaria Casale îi are ca modele pe Kobe Bryant şi pe fratele său, Amedeo Casale, ultimul făcând parte din lotul formaţiei "U" Mobitelo Cluj şi este sigură că, în acest sezon, BC Star Pro Basketball Academy va fi o surpriză plăcută peste tot.

Cea mai plăcută amintire din viaţa sportivă este legată de sezonul recent încheiat, atunci când, după ce a cucerit medaliile de bronz cu fostele sale coechipiere, de la Olimpia Bucureşti, au încins o horă a bucuriei iar toate componentele formaţiei din Şoseaua Iancului au făcut un adevărat castel uman în care Ariya a fost piatra de temelie. Annamaria Casale are ca hobby scrisul, fiind una din jucătoarele care încearcă să facă din acest lucru o plăcere, baschetbalista încercând să ducă la bun sfârşit chiar şi o mini-carte. Printre pasiunile noii componente a alb-roşiilor se mai numără şi muzica. Annamaria Casale a fost selecţionată în această vară la Summercamp 2014, din programul Performbaschet, un criteriu important pentru un prim pas în evoluaţia acesteia la loturile reprezentative ale ţării.

Până acum, echipa BC Star Pro Basketball Academy a mai perfectat încă două transferuri, pe Alexia Vlad-Neagu de la formaţia Raptors dar şi pe Sarah Dumitrescu de la Olimpia Bucureşti.

vineri, 1 august 2014

TRANSFER. Sarah Dumitrescu va evolua la Star

Sarah Alexandra Dumitrescu
Una dintre cele mai experimentate jucătoare in ţară la categoria sportivelor născute în anul 2000 va face parte din lotul echipei BC Star Pro Basketball Academy Bucureşti. Sarah Dumitrescu se va alătura grupării din Capitală începând cu data de 7 august, atunci când sportiva va reveni din Statele Unite ale Americii, acolo unde a fost selectată la celebra IMG Academy. Deşi a primit o bursă, Sarah a ales să evolueze pentru alb-roşii, dorinţa sa fiind să cucerească o medalie cu formaţia la care va activa din noul sezon 2014-2015.

În campionatul recent încheiat, Sarah Dumitrescu a evoluat pentru formaţia Olimpia Bucureşti, acolo unde a ajuns până în finala mică a Campionatului Naţional feminin Under 14, unde a cucerit medalia de bronz chiar în faţa echipei Baschet Club Star. Sportiva a început sportul de performanţă la team-ul Dan Dacian Bucureşti, alături de antrenorii Florina Căpăţână şi Dan Dacian. Noua componentă a BC Star Pro Basketball Academy a declarat că datorită acestor tehnicieni iubeşte baschetul iar cei doi vor fi, de fiecare dată, speciali pentru ea deoarece au făcut-o să înţeleagă şi să respecte baschetul. În privinţa viitorului său, Sarah a spus că abia aşteaptă să câştige o medalie alături de noile sale colege, fiind convinsă de faptul că acest lucru este posibil, deşi este conştientă că fetele pregătite de Valentin Bâlă vor avea de înfruntat adversare puternice.

Parteneriat Începând din sezonul competiţional 2014-2015, echipa Baschet Club Star a semnat un acord cu Pro Basketball Academy, noua denumire a grupării din Capitală urmând să fie BC Star Pro Basketball Academy Bucureşti. Detalii puteţi citi accesând acest link...

Născută pe data de 11 septembrie 2000, Sarah Dumitrescu va evolua atât la categoria junioarelor I, în competiţiile din Capitală, cât şi în lotul echipei BC Star Pro Basketball Academy care va fi înscris în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16. Sportiva are 1,78 metri înălţime şi 54 de kilograme şi va fi folosită pe postul de coordonator de joc, acolo unde va face pereche cu Ruxandra Mihai, pe această poziţie. Sarah are ca jucători preferaţi pe Derrick Rose şi pe Michael Jordan şi hobby-urile sale sunt atletismul şi fitness-ul şi a ţinut să le transmită noilor sale colege că este încântată să facă parte din această echipă şi este sigură că acomodarea nu va fi o problemă deoarece fetele se cunosc de aproape doi ani, fie ca adversare, fie din selecţiile din programul "Performbaschet - un pas înainte".

Sarah Dumitrescu va reveni din Statele Unite pe 7 august, cu trei zile după începerea pregătirii echipei BC Star Pro Basketball Academy, urmând să se alăture apoi programului grupării din Capitală. Oficializarea transferului şi actele pentru ca noua componentă a alb-roşiilor să facă parte din lot se vor finaliza până cel mai târziu la jumătatea lunii august, după eliberarea dezlegării şi a licenţei de joc de la Olimpia Bucureşti. În vârstă de 14 ani, sportiva a început baschetul de performanţă în octombrie 2011, pentru ca, trei luni mai târziu, să înfrunte chiar pe Baschet Club Star, într-un meci în care alb-roşiile s-au impus, la acea dată, cu scorul de 84-10. La turneul final Under 14, Sarah Dumitrescu a avut medii de 6,6 puncte, 6,2 recuperări şi 1,4 pase decisive în cele cinci întâlniri din această fază a întrecerii.

Cu o săptămână înainte de achiziţia Sarei Dumitrescu, echipa BC Star Pro Basketball Academy a ajuns la un acord şi cu Alexia Vlad-Neagu, sportivă care a activat la Raptors Bucureşti. Detalii aici...

vineri, 25 iulie 2014

TRANSFER. Alexia Vlad-Neagu a ales Star

Alexia Vlad-Neagu va juca la Star
După trei sezoane petrecute la formaţia Raptors Bucureşti, Alexia Vlad-Neagu a optat să evolueze la echipa Baschet Club Star. Jucătoarea a primit liber din partea fostei sale grupări să se poată antrena cu orice club doreşte astfel că, joi seara, sportiva a fost prezentă la şedinţa de pregătire a alb-roşiilor, acolo unde s-a acomodat cu noile sale colege şi cu tehnicienii. La finalul acestui sezon, Alexia a participat la Liga Naţională de Minibaschet feminin, unde a luat locul şapte pe ţară cu Raptors.

Născută pe data de 17 noiembrie 2003, Alexia Vlad-Neagu are 11 ani neîmpliniţi şi practică sportul de performanţă din septembrie 2011, atunci când a fost selecţionată la formaţia Raptors Bucureşti. În palmaresul său sunt, până acum, trei participări la Campionatul Municipal de Minibaschet din Capitală, începând cu ediţia 2011-2012 şi finalizând cu actuala stagiune recent încheiată, la acestea adăugându-se şi două prezenţe la Liga Naţională Under 12 feminin, în 2012, la Braşov, şi în vara acestui an, la Craiova. Alexia a fost folosită în toate partidele din disputele de la nivel naţional şi municipal în 2014 şi are un record personal de 14 puncte marcate într-un meci cu echipa Viitorul Bucureşti, potrivit datelor personale. Sportiva şi-a ajutat colegele să se califice şi chiar să câştige turneul final pe Bucureşti, în grupa valorică B.

Info Sosirea Alexiei Vlad-Neagu la echipa Baschet Club Star este prima din campania de transfer pe care gruparea alb-roşie o va efectua în perioada următoare, chiar dacă Alexandra Pantazi şi Georgiana Dumitrache au ales să se transfere la Raptors Bucureşti, în inter-sezon.

În campionatul recent încheiat, Alexia Vlad-Neagu a evoluat cu numărul zece pe tricou pentru formaţia Raptors Bucureşti, acolo unde a fost folosită pe postul de extremă. Sportiva are 1,58 metri înălţime şi 42 de kilograme şi este încântată de noile sale colege, la Baschet Club Star urmând să facă echipă cu Lavinia Dinu, Amalia Cranta, Ingrid Paraschiv, Maria Cuţaru, Irina Carp şi Miruna Stănescu plus alte patru jucătoarea care urmează să fie legitimate în perioada de transfer, din luna august, atunci când se vor definitiva şi actele pentru cea mai nouă componentă a alb-roşiilor. Alexia a primit undă verde din partea team-ului la care s-a consacrat, Raptors, pentru a-şi alege unde să evolueze deoarece sportiva a dorit acest lucru, opţiunile sale pentru viitor fiind Olimpia Bucureşti sau Baschet Club Star.

Alexia Vlad-Neagu s-a antrenat joi seară alături de alb-roşii după ce echipa Baschet Club Star a primit acordul formaţiei Raptors Bucureşti că sportiva are drept de a se pregăti cu orice grupare doreşte. Începând de vineri, noua colegă a Laviniei Dinu şi a Amaliei Cranta a intrat în programul centralizat al fetelor de la Star, chiar dacă, teoretic, este vacanţă, perioadă în care tehnicienii team-ului din Capitală au ales să rămână la sală alături de toţi copiii care nu se află în concedii, cu părinţii. Alexia va evolua la lotul feminin sub 14 ani al Baschet Club Star dar şi în partidele din cadrul Campionatului Municipal de minibaschet, acolo unde va prinde minute importante alături de Ingrid Paraschiv, ambele urmând să fie cele care vor duce greul în disputele din Capitală, unele deosebit de echilibrate la categoria de vârstă sub 12 ani.

Analiza sezonului competiţional 2013-2014 poate fi accesată aici...

vineri, 14 martie 2014

TRANSFER. Alexandra Pantazi va juca la Star

Alexandra Pantazi va evolua la Under 16
Conducerea echipei Baschet Club Star şi-a asigurat, începând din acest sezon, serviciile jucătoarei Alexandra Pantazi, fostă componentă a formaţiei Olimpia Bucureşti. Cele două grupări s-au înţeles deja în privinţa transferului, oficialii alb-roşii fiind în posesia licenţei sportivei şi a dezlegării. Noua componentă a formaţiei pregătite de Valentin Bâlă va debuta pentru noul său club încă din runda de sâmbătă a Campionatului Municipal feminin de junioare doi, atunci când Baschet Club Star va întâlni pe BC 97 Bucureşti, pe teren propriu.

Alexandra Pantazi şi-a început cariera chiar la adversara din această etapă a fetelor pregătite de Valentin Bâlă, formaţia BC 97 Bucureşti, grupare pentru care a activat mai bine de două sezoane. Noua componentă a echipei Baschet Club Star a participat, pe când evolua la BC 97, la partidele din cadrul Campionatului Municipal, atât la categoria rezervată junioare trei cât şi la cea a junioarelor doi. Din ediţia 2012-2013, Alexandra Pantazi a ajuns la Olimpia Bucureşti, club pentru care a activat până în martie 2014. Pentru team-ul din Şoşeaua Iancului, Alexa, aşa cum este alintată noua componentă a alb-roşiilor, de colege, a bifat prezenţe atât în competiţia din Capitală cât şi în Campionatul Naţional feminin Under 16, acolo unde nu a reuşit, din păcate, să ajungă până la turneul final al grupei valorice A.

Statistică Alexandra Pantazi a evoluat, în noiembrie 2013, împotriva echipei Baschet Club Star, a cărei componentă este începând din martie 2014. Sportiva a făcut parte din lotul formaţiei Olimpia Bucureşti în disputa pe care alb-roşiile şi-au adjudecat-o cu 46-35.

Născută la data de 14 martie 1998, Alexandra Pantazi va participa la meciurile din cadrul Campionatului Municipal feminin de junioare doi, acolo unde va face joncţiunea cu Diana Şuşnea, Cristina Grigore, Alexandra Ghiţă, Roxana Agachi, Ruxandra Mihai, Oana Dima, Roxana Mihai, Livia Mariea, Georgiana Ifrim, Denisa Ţurcan dar şi cu Alexandra Degeratu, ultima sportivă urmând să primească actele de transfer pentru echipa Baschet Club Star, de la CSŞ 4 Bucureşti, în cel mai scurt timp. Alexandra Pantazi va fi folosită atât pe postul de coordonator de joc cât şi pe cel de extremă şi va purta, cel mai probabil, echipamentul cu numărul 8 la categoria rezervată sportivelor născute în anii 1998-1999, acolo unde fetele pregătite de Valentin Bâlă au şansa de a cuceri o medalie, pe Capitală.

Pentru noua ediţie de Campionat Naţional, conducerea echipei Baschet Club Star va demara un proiect mai amplu în care vor fi incluse sportive născute în anii 1998-2002, urmând să se pună bazele unei grupări destul de puternice la categoriile Under 14, Under 16 dar şi la Under 18. Alexandra Pantazi este parte integrantă a acestei reconstrucţii a echipei şi a fost prezentată oficial pentru alb-roşii exact în ziua în care noua componentă a BC Star a împlinit frumoasa vârstă de 16 ani. Colegele din lot şi tehnicienii echipei i-au urat sportivei, cu ocazia acestei frumoase sărbători, multă sănătate, fericire, zâmbete şi bucurii, o carieră cât mai fructuoasă şi mai frumoasă alături de clubul la care evoluează din martie 2014, dar şi îndeplinirea tuturor dorinţelor, pe toate planurile. La multţi ani, Alexandra!

Alexandra Pantazi a bifat prima sa partidă pentru echipa Baschet Club Star chiar într-o întâlnire pe care alb-roşiile au avut-o cu Olimpia şi pe care şi-au adjudecat-o, după un meci frumos. Detalii aici...

miercuri, 19 septembrie 2012

ACHIZIŢIE. Liliana Uşurelu a revenit la BC Star

După două sezoane petrecute la Olimpia Bucureşti şi altul la Phoenix Galaţi, Liliana Uşurelu (foto, la minge) a revenit la echipa Baschet Club Star, grupare la care a început sportul de performanţă în martie 2003. Jucătoare de bază a naţionalei feminine a României la Under 18, selecţionată care în acest an a participat la Campionatul European, grupa valorică A, Lili a ales să-şi continue cariera la prima sa formaţie de club dar ca viitor antrenor şi nu ca baschetbalistă, alături de lotul Under 14 al echipei Baschet Club Star.

Liliana Uşurelu are în palmares numeroase titluri naţionale, este vicecampioană europeană inter-cluburi la categoria Under 13 feminin cu echipa Baschet Club Star, la turneul internaţional FIBA Europe de la Viena, plus alte numeroase medalii obţinute la formaţiile la care a mai evoluat atât în întrecerile interne dar şi în cele din afara ţării. După o accidentare la spate, Liliana Uşurelu a ales să-şi continue cariera în sportul cu mingea la coş însă nu ca baschetbalistă ci ca viitor antrenor, componenta alb-roşiilor dorind să practice această meserie şi să rămână în fenomen, tocmai pentru că iubeşte baschetul foarte mult. Alături de Valentin Bâlă şi de Dan Albu, Lili va face parte din colectivul tehnic al grupei sub 14 ani feminin al grupării din Capitală şi va încerca să le arate fetelor multe lucruri din experienţa sa.

Record De-a lungul a patru ani petrecuţi la echipa Baschet Club Star, Liliana Uşurelu arătat că poate deveni o componentă de bază a loturilor naţionale, lucru dovedit ulterior. Sportiva a marcat 40 de puncte, pe 21 noiembrie 2009, într-un meci disputat cu CSŞ Botoşani.

Născută pe 19 aprilie 1994, Liliana Uşurelu a fost selecţionată în lotul Baschet Club Star în martie 2003, atunci când a făcut parte din grupa de sportive sub 12 ani alături de sora sa, Claudia Uşurelu, ultima evoluând acum în prima ligă a ţării, la nivel de senioare, pentru formaţia CSU Olimpia Braşov. Lili a obţinut, de-a lungul carierei, numeroase trofee şi medalii la nivel naţional şi internaţional, atât la echipele de club cât şi cu loturile naţionale ale ţării noastre, la diferite categorii de vârstă. Numeroasele accidentări plus o recidivă la o lovitură mai veche la spate au făcut ca Liliana Uşurelu să se gândească tot mai puţin la evoluţiile pe teren şi să rămână în fenomen ca un viitor antrenor. Componenta selecţionatei României a ales să înceapă o posibilă ascensiune pe banca tehnică tot de la team-ul care a lansat-o în sportul de performanţă, Baschet Club Star.

Liliana Uşurelu va colabora cu Valentin Bâlă şi cu Dan Albu în pregătirea actualei grupe de jucătoare sub 14 ani a echipei Baschet Club Star, sportive născute în anii 1999-2000 şi chiar şi mai mici. Primul antrenament a fost efectuat miercuri seara, la o zi după ce părţile s-au înţeles asupra unei posibile colaborări. La ultima ediţie a Campionatului European feminin Under 18, desfăşurat în acest an în ţara noastră, Liliana Uşurelu a avut medii de 2,8 puncte şi 2,3 recuperări pe meci, în şase partide susţinute de România într-o competiţie în care tricolorele nu au bifat nicio victorie. De-a lungul carierei, Lili a participat la Europenele din 2009 şi din 2010 la categoria sub 16 ani şi în 2012 la Under 18. În 2007, la turneul internaţional FIBA Europe de la Viena, Liliana Uşurelu a primit distincţia de MVP, după ce a avut o evoluţie extraordinară pentru echipa Baschet Club Star.

În clasamentul coşgheterilor echipei Baschet Club Star, Liliana Uşurelu se află pe poziţia a doua, după Denisa Fitero, însă înaintea Roxanei Mihai şi a Alexandrei Marin. Detalii aici...

luni, 13 august 2012

ECHIPĂ. Maria Topîrceanu va evolua pentru Star

După ce sezonul precedent a evoluat pentru echipa Dan Dacian Bucureşti, Maria Topîrceanu (foto, stânga) a ales să continue sportul de performanţă alături de jucătoarele alb-roşii, la Baschet Club Star. Născută pe 23 mai 2001, noua componentă a formaţiei pregătită de Valentin Bâlă va face parte din lotul pentru Campionatul Naţional feminin Under 13, însă va evolua şi la categoria sa de vârstă, sub 12 ani. Conducerile cele două cluburi au discutat, duminică, în privinţa transferului, urmând să pună la punct detaliile finale ale acestuia.

Maria Topîrceanu a evoluat sezonul trecut numai la categoria sub 12 ani feminin, acolo unde team-ul pe care l-a reprezentat, Dan Dacian, a terminat pe locul şase în Campionatul Municipal feminin şi pe poziţia a 16-a la Liga Naţională de la Braşov. Sportiva practică sportul de performanţă din septembrie 2011 şi a mai făcut parte din formaţia Clubului Sportiv Şcolar 6 Bucureşti, antrenor Nesrim Omer Apostu, însă nu a fost legitimată pentru această grupare. La echipa Dan Dacian, Maria Topîrceanu s-a pregătit cu Florina Căpăţână, actualul tehnician al lotului bucureştean de la Performbaschet, grupa de jucătoare născute în anii 1999-2000. În ediţia recent încheiată, Maria a fost de cinci ori adversară directă a jucătoarelor alb-roşii, toate partidele revenind componentelor Baschet Club Star.

Statistică Maria Topîrceanu a debutat la echipa Dan Dacian chiar într-un meci cu Baschet Club Star, desfăşurat în octombrie 2011. Partida a revenit jucătoarelor alb-roşii cu scorul de 63-4, iar Maria nu a punctat în acea întâlnire de verificare, care a avut loc în presezon.

Conducerea echipei Baschet Club Star a informat, duminică, staff-ul tehnic al formaţiei Dan Dacian Bucureşti despre această mutare, şi a primit acordul să o folosească pe Maria Topîrceanu la antrenamente şi la meciurile amicale dinaintea noului sezon competiţional. În ceea ce priveşte transferul, acesta va fi definitivat cel mai probabil la începutul lunii septembrie, atunci când se deschide perioada legală în care se pot oficializa aceste schimbări, de la o grupare la alta, indiferent de categoria de vârstă. Maria Topîrceanu o va înlocui în lotul alb-roşiilor pe Cristina Sultana, sportivă născută tot în anul 2001, care a ales să evolueze pentru team-ul 4Sport, după ce aceasta a fost legitimată, alături de colega sa, Amalia Cranta, pentru turneul Ligii Naţionale Under 12, unde Baschet Club Star a cucerit medaliile de argint.

În cantonamentul montan de la Azuga, Maria Topîrceanu va face parte din delegaţia echipei Baschet Club Star, aceasta urmând să se pregătească centralizat, alături de noile sale colege, din 31 august şi până pe 8 septembrie. Reunirea oficială a formaţiei pregătite de Valentin Bâlă este programată pe 23 august, la ora 11.00, la Şcoala Generală 119 "Vasile Voiculescu", însă jucătoarele alb-roşii nu au avut parte de vacanţă şi lucrează, chiar şi în acest interval de timp, la exerciţii de individualizare. În lotul grupării din Capitală vor mai apărea încă trei noutăţi, o sportivă născută în anul 1999, una din anul 2000 şi alta din 2001, tocmai pentru a se acoperi atât team-ul care va evolua în Campionatul Naţional feminin Under 14 dar şi formaţia de la categoria sub 13 ani plus o posibilă participare la Under 12.

Pe 31 august, echipa Baschet Club Star va pleca, pentru nouă zile, într-un stagiu de pregătire centralizată la Azuga. Detalii puteţi găsi accesând acest link...

marți, 12 iunie 2012

DALIA ARITON: "Mi-ar fi plăcut să vin la Star"

Jucătoarea Sandra Dalia Ariton (foto, la minge), componentă a grupării Clubului Sportiv Şcolar 2 Bucureşti a fost prima obţiune pe lista de transferări a echipei Baschet Club Star. Sportiva este născută în anul 1999 şi evoluează pe postul de fundaş şi a declarat că ar şi-ar fi dorit să evolueze la formaţia pregătită de Valentin Bâlă însă distanţa prea mare dintre casă şi sala unde jucătoarele alb-roşii îşi desfăşoară antrenamentele a făcut-o ca să se reorienteze către Olimpia. Totuşi, discuţiile dintre cele două părţi au rămas deschise până în luna septembrie, la finele perioadei de transfer.

După încheierea ediţiei 2011-2012, echipa Baschet Club Star a început să caute jucătoare pentru a întâri lotul pentru Campionatul Naţional feminin Under 14, competiţie care va avea loc în perioada octombrie 2012 - mai 2013. Sandra Dalia Ariton a prezentat varianta ideală, astfel că sportiva a fost şi la un antrenament al formaţiei pregătite de Valentin Bâlă şi a rămas plăcut surprinsă de modul în care a decurs şedinţa tehnico-tactică. Dalia Ariton ar fi completat lotul grupării din Capitală alături de Roxana şi Ruxandra Mihai (foto, dreapta) pe postul de fundaş, acolo unde există posibilitatea transferării unei baschetbaliste de valoare care să evolueze pe această poziţie alături de componentele actuale ale Baschet Club Star.

Statistică Echipele Baschet Club Star au disputat, în sezonul 2012-2013, atât la feminin cât şi la masculin, 86 de meciuri, la toate categoriile de vârstă. Dintre acestea 59 au fost victorii şi 27 de întâlniri au revenit adversarelor formaţiilor grupării din Capitală.

Întrebată ce părere are despre echipa Baschet Club Star, Dalia Ariton a declarat că ar fi vrut să facă parte din lotul alb-roşiilor. "Mi-ar fi plăcut să vin la Star, însă distanţa faţă de casă este cam mare. Poate, dacă nu aş fi fost în clasa a opta acest lucru nu ar fi contat, însă e mult prea greu anul viitor când am şi examenele pentru admiterea la liceu", a completat jucătoarea. Iniţial, şi din discuţiile cu părinţii sportivei dar şi cu oficialii Clubului Sportiv Şcolar 2 Bucureşti, s-a ajuns la o înţelegere pentru transferul Daliei Ariton la Baschet Club Star însă sportiva a admis că ar prefera, cel puţin deocamdată, să se reorienteze către Olimpia. Dacă nu se va acomoda la noua sa formaţie, baschetbalista a spus că va reveni asupra alegerii sale.

În aceste condiţii, Roxana şi Ruxandra Mihai şi Ana Florea vor evolua pe poziţia de fundaş din sezonul viitor, atunci când jucătoarele alb-roşii vor evolua în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, sportive născute în anii 1999-2000. Până la începutul perioadei de transfer, tehnicienii grupării din Capitală mai au în vedere două baschetbaliste, ambele pentru poziţiile 4 şi 5. Şi la grupa 2000-2001 există posibilitatea completării lotului cu cel puţin două fete de la formaţii din Bucureşti. Formaţia pregătită de Valentin Bâlă se va pregăti până pe data de 15 iulie, când se va intra în vacanţă, antrenamentele urmând să fie reluate pe 20 august, dată la care este programată reunirea lotului pentru noul sezon competiţional, 2012-2013.

Dacă doriţi să faceţi parte din lotul Baschet Club Star, daţi click aici...

marți, 3 ianuarie 2012

ACHIZIŢIE. Nou transfer la Star: Alexandra Marin

Lotul sub 13 ani feminin a fost completat, miercuri, cu Alexandra Marin (foto, la minge), jucătoare care, în prima parte a sezonului regulat, a fost legitimată la formaţia Clubului Sportiv Şcolar 2 Bucureşti. Oficialii echipei Baschet Club Star au transferat-o pe sportiva în vârstă de 11 ani şi 1,79 metri înălţime, la gruparea alb-roşie, noua componentă a teamului din Capitală participând deja la primul său antrenament din anul 2012.

VEDEŢI AICI GALERIE FOTO

Alexandra Marin a început baschetul de performanţă în urmă cu un an, atunci când a fost adusă în sala de sport de doamna profesor Cornelia Mircioiu, antrenoare care s-a ocupat personal de pregătirea jucătoarei. Cea mai nouă componentă a alb-roşiilor a fost legitimată pe data 15 februarie 2011 la Clubul Sportiv Şcolar 2 Bucureşti, team la care a evoluat până pe 3 ianuarie 2012, atunci când a fost perfectat transferul către Baschet Club Star. Alexandra va fi prezentă, în acest sezon, atât la meciurile din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 13, dar şi la partidele din Campionatului Municipal atât la categoria sub 12 ani cât şi în întrecerea junioarelor trei, acolo unde pot să evolueze sportive născute în anii 1998-1999 dar şi mai mici, cum este şi cazul baschetbalistei din lotul pregătit de Valentin Bâlă în actuala stagiune.

Transfer După plecarea Mihaelei Nemil la Olimpia Bucureşti, oficialii echipei Baschet Club Star s-au înţeles cu CSŞ Ploieşti pentru aducerea în lotul alb-roşiilor a jucătoarei Alexandra Moanţă, sportivă descoperită tot de tehnicienii Clubului Sportiv Şcolar 2 Bucureşti.

Născută pe data 10 aprilie 2000, Alexandra Marin are 1,79 metri înălţime şi va evolua pe postul de pivot pentru echipa Baschet Club Star, acolo unde va face pereche cu Roxana Agachi. Livia Mariea, Cristina Grigore şi Diana Şuşnea vor completa poziţia patru din lotul alb-roşiilor, astfel că rotaţia jucătoarelor va fi una mai mare în zona spaţiului de trei secunde. Pentru Campionatul Naţional feminin Under 13 această achiziţie este cu atât mai importantă cu cât gruparea din Capitală şi-a asigurat, într-o proporţie foarte mare, un loc în turneul semifinal, fază din care toate partidele încept să devină din ce în ce mai grele pentru fiecare formaţie în parte. Obiectivul fetelor pregătite de Valentin Bâlă este, pentru acest an, o clasare în Top 12 în România, la categoria de vârstă a sportivelor născute în anii 1999-2000.

Tot miercuri, oficialii echipei Baschet Club Star au definitivat lotul pentru returul Campionatului Naíonal feminin Under 13. În afara transferului Alexandrei Marin s-a efectuat şi legitimarea sportivei Oana Dima, astfel că grupa alb-roşiilor numără acum 15 fete cu drept de joc în această competiţie, în afara Laviniei Dinu, baschetbalistă născută în anul 2002. Pentru partea a doua a sezonului, Diana Şuşnea, Ruxandra şi Roxana Mihai, Roxana Agachi, Ana Florea, Livia Mariea, Georgiana Ifrim, Bianca Ferăstrău, Alexandra Marin, Cristina Grigore, Ioana Săndulescu, Anays Cosma, Oana Dima, Monalisa Pîrvan şi Maria Stratulat vor putea fi trecute pe foia de arbitraj la categoria sub 13 ani, în timp ce aceleaşi componente ale Baschet Club Star plus Lavinia Dinu, Prabha Dongre, Sabina Bratu şi Ana Indreaş sunt apte pentru Campionatul Municipal din Bucureşti.

Jucătoarele şi jucătorii echipei Baschet Club Star au încheiat anul 2011 printr-o petrecere de neuitat. Detalii aici...

miercuri, 21 decembrie 2011

ACHIZIŢIE. Alexandra Moanţă a venit la Star

La câteva ore după ce a acordat dezlegarea Mihaelei Nemil, echipa Baschet Club Star şi-a completat lotul cu Alexandra Moanţă (foto, stânga), jucătoare care a evoluat în prima parte a acestui sezon la formaţia Clubului Sportiv Şcolar din Ploieşti. Noua achiziţie a alb-roşiilor se antrenează deja cu Ioana Miroiu & Co şi aşteaptă să debuteze pentru teamul pregătit de Valerian Netolitzchi în partidele din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 17, din 5-7 ianuarie 2012.

Născută pe data de 18 iulie 1997, Alexandra Moanţă are 1,79 metri înălţime şi va evolua, cel mai probabil, alături de Diana Robu şi de Alexandra Anghel, în spaţiul de trei secunde pentru echipa Baschet Club Star. Noua componentă a alb-roşiilor va purta numărul 15 pe tricou şi va debuta oficial pentru formaţia pregătită de Valerian Netolitzchi în primul turneu de sală al Campionatului Naţional feminin Under 17, acolo unde gruparea din Capitală le va întâlni, pe rând, pe ACS Champions, CSŞ Bacău şi pe Phoenix Galaţi. Alexandra Moanţă ar fi putut ajunge, în perioada de transfer, şi la Olimpia Bucureşti, însă jucătoarea a ales să reprezinte Baschet Club Star în cea de-a doua parte a acestei stagiuni, în întrecerea rezervată sportivelor sub 17 ani.

Debut
Primul turneu de sală al Campionatului Naţional feminin Under 17 va avea loc la Bacău şi se va desfăşura în perioada 5-7 ianuarie 2012. Echipa Baschet Club Star face parte din prima serie preliminară.

Alexandra Moanţă a început sportul de performanţă la formaţia Clubului Sportiv Şcolar 2, după care a fost transferată la CSŞ Ploieşti, acolo unde a fost multiplă medaliată la nivel naţional alături de gruparea pregătită de Loredana Munteanu. Noua componentă a alb-roşiilor a fost prezentă în vara acestui an la "Summer Camp 2011" la Braşov, acolo unde au ajuns cei mai buni sportivi din ţară la fiecare categorie de vârstă. Mai mult, Alexandra Moanţă a participat la toate acţiunile lotului naţional şi a luat parte de fiecare dată la programul "Performbaschet - Un pas înainte", fiind una din sportivele de talie din generaţia sa. Peste doi ani, pivotul grupării din Capitală ar putea reprezenta ţara noastră la Campionatul European feminin Under 16, lucru confirmat de mulţi tehnicieni din România.

Conducerea echipei Baschet Club Star a realizat, marţi, la sediul federaţiei de specialitate din ţara noastră, transferul jucătoarei Alexandra Moanţă, astfel că sportiva va putea lua parte la toate acţiunile grupării din Capitală. Pentru ca Alexandra să poată evolua şi în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 18, oficialii alb-roşiilor au depus la Federaţia Română de Baschet o cerere pentru aplicarea exceptării de la "regula dreptului de joc la trei categorii", ceea ce ar îndemna ca noua componentă a Baschet Club Star să poată fi trecută pe foaia de arbitraj şi în competiţia rezervată junioarelor I. În perioada următoare există posibilitatea ca să se mai aducă în lot cel puţin două baschetbaliste care să se alăture Ioanei Miroiu & Co.

Dacă doriţi să faceţi parte din lotul echipei Baschet Club Star vă rugăm să accesaţi acest link...

marți, 20 decembrie 2011

TRANSFER. Mihaela Nemil va juca la Olimpia

Sosită în iulie 2008 în lotul echipei Baschet Club Star, Mihaela Nemil (foto, la minge) a părăsit formaţia pregătită de Valerian Netolitzchi, jucătoarea dorind să se transfere la Olimpia Bucureşti, la grupa sub 17 ani. Conducerea clubului i-a acordat sportivei, încă de săptăma trecută, actele necesare pentru a se legitima la gruparea din Şoşeaua Iancului, baschetbalista având dreptul de a fi trecută, în continuare, pe foaie şi la meciurile din cadrul Campionatului Naţional Under 18, însă din retur

În cei trei ani petrecuţi în echipamentul alb-roşu, Mihaela Nemil a evoluat pentru Baschet Club Star la categoriile Under 14, Under 15, Under 16, Under 17 şi Under 18, cea mai bună performanţă a sa fiind cucerirea medaliei de aur la turneul final al Campionatului Naţional feminin sub 15 ani, grupa valorică B, întrecere care a avut loc în urmă cu două sezoane la Târgu Mureş. Alături de lotul pregătit de Valentin Bâlă, jucătoarea şi-a mai trecut în palmares şi un loc şapte în România la junioare trei, în august 2009, atunci când formaţia Baschet Club Star a fost prezentă la Timişoara, la ultimul act al unei competiţii care a adunat la start 32 de cluburi din ţară. Pe plan internaţional, Mihaela Nemil a triumfat, alături de colegele sale, în "Cupa Adress", turneu care s-a desfăşurat în perioada 18-20 septembrie 2008 la Ruse, în Bulgaria.

Performanţă Mihaela Nemil se află, alături de Liliana Uşurelu, de Denisa Fitero şi de Mihaela Dragomir în clasamentul celor mai bune marcatoare ale echipei Baschet Club Star. Fosta jucătoare a alb-roşiilor are un record personal de 29 de puncte marcate într-un meci.

Jucătoarea a declarat că s-a simţit foarte bine alături de fostele sale colege. "Am petrecut clipe minunate la Baschet Club Star şi această echipă îmi va rămâne mult timp în suflet. Fetele m-au susţinut de fiecare dată şi le mulţumesc pentru acest lucru şi le asigur că nu le voi uita. Mi-aş fi dorit încă un sezon complet aici, dar acum simt că cel mai bine pentru mine este să aleg un alt club, din motive personale", şi-a motivat decizia Mihaela Nemil. În actualul sezon al Campionatului Naţional feminin Under 18, sportiva a evoluat în patru meciuri pentru alb-roşii şi a purtat numărul 13 pe tricou, având o medie de două puncte şi două intercepţii pe joc, pentru un indice de eficienţă de 3,5 unităţi, cu un număr de 11 minute pe teren.

Născută pe data de 7 martie 1995, Mihaela Nemil a debutat pentru echipa Baschet Club Star pe 20 septembrie 2008. Jucătoarea şi-a început activitatea sportivă de performanţă la Clubul Sportiv Şcolar 6 Bucureşti, fiind descoperită de doamna profesoară Nesrin Omer Apostu şi a mai fost pregătită de Albert Zimleanschi, în cadrul aceleiaşi formaţii, până când a ajuns la alb-roşii. În cei trei ani petrecuţi la Baschet Club Star, Mihaela Nemil i-a avut ca antrenori, pe rând, pe Valentin Bâlă, pe Dumitru Neagu şi pe Valerian Netolitzchi. Transferul sportivei se va oficializa în perioada 19 decembrie 2011 - 4 ianuarie 2012, interval de timp în care Olimpia va avea de depus actele pentru legitimarea baschetbalistei grupării din Capitală.

Pentru a vedea profilul jucătoarei Mihaela Nemil, accesaţi acest link...

vineri, 12 august 2011

REUNIRE. Pe 15 august încep antrenamentele

După o vacanţă de mai bine de o lună, echipele Baschet Club Star revin, de luni, la antrenamente. Grupele de jucători şi jucătoare ale formaţiei din Capitală se vor antrena, zilnic, în sălile de educaţie fizică şi sport din Şcoala Generală 119 "Vasile Voiculescu" şi din Şcoala Generală 103. Reunirea grupelor feminine şi masculine se va face pe 15 august, orele în care sportivii alb-roşii vor fi în săli urmând să fie repartizate în funcţiile de categoriile de vârstă ale fiecărui lot în parte.

Echipa feminină sub 18 ani a Baschet Club Star se va reuni pe 15 august la ora 18.00 în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103. Faţă de noul sezon, în lot, sunt câteva noutăţi. Au revenit Simona Rădanţu, de la ACS Champions, şi Liliana Uşurelu, de la Olimpia Bucureşti, iar Ingrid Lişman şi Mihaela Dragomir se vor afla şi ele la pregătire, ultima de pe 20 august. Alături de aceste jucătoare va mai sosi o sportivă născută în anul 1994, conducerea alb-roşiilor fiind în tratative cu alte trei baschetbaliste din ţară, acestea urmând să ia o decizie finală până cel mai târziu pe 25 august. Şi la nivelul băncii tehnice s-au operat schimbări, Valerian Netolitzchi fiind noul tehnician al alb-roşiilor, alături de Valentin Bâlă.

Transferuri
În pauza competiţională, conducerea echipei Baschet Club Star a efectuat trei schimbări la nivelul lotului feminin sub 18 ani, formaţie care va fi înscrisă în Campionatul Naţional.

După o primă experienţă la nivel naţional, locul 25 din 49 de formaţii în cadrul Campionatului Naţional Under 12, echipa sub 12 ani a Baschet Club Star se va reuni, tot pe 15 august, la ora 10.00, la sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii Generale 103. Diana Şuşnea, Lavinia Dinu, Roxana şi Ruxandra Mihai, Roxana Agachi, Ana Florea, Livia Mariea, Bianca Ferăstrău, Cristina Grigore şi Ioana Săndulescu vor alcătui, în continuare, scheletul acestui lot, urmând ca, până pe 1 septembrie să fie anunţate şi noutăţile din cadrul grupării pregătite de Valentin Bâlă. Diana Şuşnea & Co vor fi înscrise, în acest sezon, în două competiţii: în Campionatu Naţional feminin Under 13 şi în Campionatul Municipal Under 14.

Grupele băieţilor se vor reuni, luni, 15 august, la sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii Generale 119 "Vasile Voiculescu". Echipa masculină sub 10 ani, sportivi născuţi în anii 2002 şi 2003, va începe antrenamentele de la ora 13.00, în timp ce jucătorii născuţi în anii 1999, 2000, 2001 şi mai mari se vor prezenta la pregătire la ora 14.00. Programul oficial va fi alcătuit până la sfârşitul acestei săptămâni şi va fi prezentat echipierilor alb-roşii la prima şedinţă tehnico-tactică. Formaţiile Under 10, Under 12 şi Under 14 de la Baschet Club Star vor participa în cadrul Campionatelor Municipale masculine. În perioada 1-10 septembrie va exista un stagiu de pregătire centralizată la Buşteni, acolo unde vor merge 18 fete şi băieţi de la Star.

În timpul vacanţei de vară, jucătorii Baschet Club Star au fost prezenţi la un camp de pregătire, Basquareball. Detalii aici...

vineri, 29 iulie 2011

ACHIZIŢIE. Simona Rădanţu a revenit la Star

După ce în sezonul recent încheiat a evoluat pentru echipa ACS Champions Bucureşti, Simona Rădanţu (foto, la minge) a revenit în lotul echipei Baschet Club Star. Cele două părţi s-au înţeles asupra colaborării pentru noua ediţie de campionat, astfel că jucătoarea a început antrenamentele cu formaţia la care s-a consacrat. "Mă bucur enorm pentru că sunt iar alături de prietenele şi de colegele mele. Alături de ele am trăit multe bucurii", a declarat Simona la prima şedinţă de pregătire.

Simona Rădanţu a fost selecţionată în echipa Baschet Club Star în decembrie 2006 şi a început iniţierea şi formarea sa ca jucătoare la gruparea din Capitală, acolo unde a evoluat până la începutul ediţiei trecute de campionat, în septembrie 2010, atunci când s-a transferat la ACS Champions. După mai puţin de un an petrecut departe de Ioana Miroiu & Co, Simona a ales să revină alături de alb-roşii. "M-a încântat noul program propus de actuala conducere tehnică şi am decis că este mult mai bine pentru mine să mă reîntorc la Star", a mai adăugat jucătoarea. Baschetbalista de la Star va fi folosită, în acest sezon, atât ca fundaş cât şi ca extremă şi va purta, cel mai probabil, tot numărul 14 pe echipamentul de joc, număr care l-a avut şi în trecut.

Trecut În august 2010, Simona Rădanţu a suferit o intervenţie chirurgicală, peste care a trecut cu bine, jucătoarea fiind acum prezentă în lotul alb-roşiilor.

Născută pe 7 iulie 1995, Simona Rădanţu este elevă a Colegiului Naţional "Octav Onicescu" din Bucureşti. Ca performanţe, jucătoarea are în palmares o medalie de aur la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, grupa valorică B, este vicecampioană europeană cu Baschet Club Star la turneul internaţional de la Viena, în 2007, competiţie recunoscută de FIBA Europe, a cucerit locul I la "Cupa Adress" în Bulgaria, în urmă cu două sezoane, la toate acestea adăugându-se alte reuşite cu actuala sa formaţie atât în cadrul întrecerilor zonale cât şi în cele la nivel naţional. Alături de Simona Rădanţu a mai revenit în lot şi Ingrid Lişman, ultima fiind prezentă, în echipă doar în prima parte a sezonului recent încheiat.

Conducerea grupării din Capitală va legaliza toate transferurile efectuate abia la începutul lunii septembrie, atunci când va începe perioada regulamentară impusă de federaţia de specialitate. Până atunci, oficialii echipei Baschet Club Star se mai află în discuţii cu încă patru jucătoare, cu două dintre acestea în stadii foarte avansate. Şi la nivelul băncii tehnice va exista o schimbare, aceasta urmând să fie anunţată în cel mai scurt timp posibil, colaborarea cu Doru Neagu finalizându-se după acest sezon. Conducerea clubului îi mulţumeşte fostului antrenor pentru tot ceea ce a realizat alături de alb-roşii şi pentru faptul că a preluat echipa într-un moment destul de dificil. Valentin Bâlă va pregăti, în noua ediţie de campionat, grupele de sub 13 ani feminin şi sub 10 ani masculin, după cum a anunţat, vineri, preşedintele Baschet Club Star, Marin Marian.

Simona Rădanţu a declarat că, indiferent ce se va întâmpla în viitor, nu va renunţa la baschetul de performanţă. Detalii aici...

miercuri, 27 iulie 2011

TRANSFER. Prima achiziţie: Liliana Uşurelu

Prima noutate în lotul echipei Baschet Club Star, pentru noua stagiune, este revenirea Lilianei Uşurelu (foto) la formaţia la care a consacrat-o. Oficialii grupării din Capitală au ajuns, miercuri, la un acord cu jucătoarea care fost descoperită şi lansată în sportul de performanţă chiar de tehnicienii acestui club. Ediţia trecută de campionat, Lili a evoluat pentru Olimpia Bucureşti, team alături de care a cucerit medalia de aur în cadrul întrecerii rezervată junioarelor I.

Născută pe 19 aprilie 1994, Liliana Uşurelu a fost selecţionată în martie 2002 de către antrenorii echipei Baschet Club Star. Cariera jucătoarei a fost una mereu ascendentă, sportiva cucerind numeroase tituluri de campioană naţională. În scurt timp a urmat, firesc, convocarea la lotul naţional, Lili fiind una dintre componentele de bază ale selecţionatei feminine a ţării noastre la categoria sa de vârstă. După aproape doi ani petrecuţi alături de formaţia pregătită de Valentin Bâlă, din 2002 şi până în 2004, baschetbalista a mai fost legitimată la BC 97 Bucureşti, CSS Râmnicu Vâlcea, Sportul Studenţesc Bucureşti, Phoenix Galaţi şi Olimpia Bucureşti, cu ultima grupare devenind campioană naţională la categoria sub 18 ani în sezonul recent încheiat.

Istoric Liliana Uşurelu a revenit la Baschet Club Star după ce, în sezonul 2008-2009, a mai făcut parte din lotul alb-roşiilor. În stagiunea amintită, jucătoarea a evoluat excelent pentru gruprarea din Capitală.

În vârstă de 17 ani, jucătoarea evoluează pe posturile de fundaş şi de extremă şi măsoară 1,73 metri înălţime. Are în palmares două participări la Campionatele Europene Under 16, din 2009 şi din 2010, dar şi o medalie de argint la cel mai important turneu inter-cluburi de pe Bătrânul Continent, cel de la Viena. Liliana Uşurelu a mai făcut parte şi din lotul echipei Sportul Studenţesc, grupare cu care a fost prezentă în Divizia A, de senioare. În prima ligă, noua achiziţie a alb-roşiilor a bifat zece meciuri în campionatul recent încheiat, având un record personal de 13 puncte marcate. La categoria sa de vârstă, Lili a reuşit să înscrie, în urmă cu două sezoane, 40 de puncte într-o întâlnire pe care baschetbalistele de la Star au disputat-o în deplasare, cu formaţia CSS Botoşani, într-un meci câştigat cu 109-82.

Chiar dacă vine de la campioana naţională en titre, Olimpia Bucureşti, Liliana Uşurelu consideră că transferul la echipa Baschet Club Star nu este un pas înapoi. "Eu mi-am propus să iau totul treptat. Am avut o accidentare sezonul trecut, sunt în perioada de recuperare acum, dar sunt convinsă că totul va fi foarte bine. Le ştiu pe fete şi nu vor fi probleme de acomodare", este de părere jucătoarea. Oficializarea transferului se va face la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie, atunci când se va deschide perioada în care cluburile vor putea legitima noile achiziţii. Gruparea din Capitală se mai află în tratative cu alte trei baschetbaliste pentru completarea lotului necesar în Campionatul Naţional feminin sub 18 ani, ediţia 2010-2011, întrecere rezervată sportivelor născute în 1994 şi 1995.

Liliana Uşurelu este a doua jucătoare în clasamentul all-time al punctelor marcate într-un meci de sportivele echipei Baschet Club Star. Detalii aici...

marți, 12 iulie 2011

TRANSFER. Iohana Borşan, către MC Sport Cluj

Fostul pivot al echipei Baschet Club Star în sezonul precedent, Iohana Borşan (foto, la minge) ar putea evolua, din noua ediţie de campionat, cel mai probabil la formaţia MC Sport Cluj. Fosta jucătoare a alb-roşiilor va merge în pregătire centralizată cu gruparea ardeleană, urmând ca cele două părţi să se înţeleagă în vederea unei posibile colaborări. MC Sport Cluj este triplă deţinătoare a titlurilor naţionale la categoriile Under 14, Under 16 şi Under 17, în acest sezon.

Din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 18, Iohana Borşan nu va mai evolua pentru echipa Baschet Club Star, fosta jucătoare a alb-roşiilor întorcându-se acasă, la Târgu Mureş. Iniţial, sportiva a fost dorită de LPS Alba Iulia dar şi de Colegiul "Alexandru Ceuşianu" Reghin, însă discuţiile dintre părţi nu au ajuns la niciun rezultat. În cazul în care fostul pivot al grupării din Capitală va ajunge la Cluj, atunci Iohana Borşan ar fi a cincea jucătoare din lotul acestei formaţii care nu este produsul celor de la MC Sport. Antonia Leahu, Iulia Grigor, Diana Moldoveanu şi Anett Karsai au venit, pe rând, la team-ul pregătit de Tiberiu Iluţiu şi de Ionuţ Craiu, care a dominat, în sezonul recent încheiat, competiţia internă feminină la trei categorii de vârstă, la feminin.

Statistică Pe 11 iulie 2010, Iohana Borşan şi-a dat acordul pentru a evolua, cel puţin pentru un sezon, la echipa Baschet Club Star. Iniţial, cele două părţi au convenit o colaborare pentru o perioadă mai lungă, însă aceasta nu s-a concretizat.

De-a lungul sezonului petrecut la echipa Baschet Club Star, Iohana Borşan a început ca titulară toate meciurile din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16, acolo unde a avut adversari redutabili precum Iulia Răileanu, Bianca Blănaru, Maria Piţigoi, Carmen Potop, Boglárka Gergely şi Teodora Neagu. Pivotul alb-roşiilor a realizat o medie de 12,1 puncte şi 7,4 recuperări pe meci, fiind liderul alb-roşiilor la toate aceste categorii. Cu un indice de eficienţă de 7,6 unităţi pe joc, Iohana Borşan şi-a trecut în cont un record personal de 23 de puncte. Jucătoarea a început sportul de performanţă pe 15 septembrie 2006, la Gravity Târgu Mureş, echipă de la care a şi fost transferată, în iulie 2010, la gruparea din Capitală.

Potrivit jucătoarei, discuţiile cu echipa MC Sport Cluj au început încă de la turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 17. "Atunci am vorbit cu antrenorul de la MC Cluj şi am ţinut legătura. Nu am să merg nici la Reghin şi nici la Alba, aşa că sper să prind un loc la categoria mea de vârstă, la Cluj", a completat fosta jucătoare a echipei Baschet Club Star. Licenţa de joc a Iohanei Borşan nu a fost eliberată de către gruparea din Capitală deoarece, până la această dată, nu a sosit nicio cerere oficială din partea unei formaţii din ţară pentru legitimarea, din sezonul viitor, a Hanei. Pentru tot ce a realizat la Star, conducerea clubului mulţumeşte sportivei şi îi urează o activitate cât mai lungă în baschetul de performanţă.

În luna mai, Iohana Borşan a reuşit cinci puncte şi cinci recuperări în meciul pe care echipa Baschet Club Star l-a pierdut cu formaţia MC Sport Cluj. Detalii aici...

vineri, 20 mai 2011

ANALIZĂ. Obiectiv realizat doar la Under 17

Echipa de junioare a Baschet Club Star şi-a încheiat sezonul 2010-2011. Jucătoarele alb-roşii au fost înscrise în două competiţii, având ca obiectiv calificarea în primele şase formaţii din România, performanţă înregistrată doar în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 17, acolo unde fetele pregătite de Doru Neagu s-au clasat pe poziţia a cincea în ţară. La Under 16 evoluţia Ioanei Miroiu & Co a fost modestă, doar locul nouă, în condiţiile în care formaţia din Capitală ar fi putut ajunge la turneul final.

Accidentarea Denisei Fitero (foto, la minge), în luna ianuarie, a făcut ca aportul ofensiv al echipei Baschet Club Star să scadă cu cel puţin 70%, lucru care s-a cunoscut în evoluţia alb-roşiilor în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16. În competiţia rezervată junioarelor doi, gruparea din Capitală nu a reuşit decât trei victorii în tot sezonul, ceea ce a echivalat cu ratarea obiectivului propus la începutul stagiunii 2010-2011, acela de a atinge ultimul act al întrecerii rezervată sportivelor născute în anii 1995 şi 1996. Nici Ioana Murea nu a putut încheia meciurile din cauza unor probleme de sănătate, în timp ce Mihaela Dragomir a decis, după aproape cinci ani, să renunţe la sport.

Info
În cadrul Campionatului Naţional feminin Under 17, echipa Baschet Club Star a sperat la un loc în turneul final, însă jucătoarele alb-roşii au ratat calificarea în ultimul act.

Diana Robu a dat încredere jucătoarelor alb-roşii în meciurile disputate în timpul Campionatului Naţional feminin Under 17, acolo unde Baschet Club Star s-a clasat pe locul cinci în România. Jucătoarele alb-roşii ar fi putut ajunge chiar şi în lupta pentru medalii, însă au clacat în meciul decisiv cu LPS Alba Iulia, scor 60-71. De remarcat evoluţia excelentă a Nicoletei Constantinescu, de departe MVP-ul grupării din Capitală la partidele disputate în turneul semifinal al întrecerii rezervată sportivelor născute în anii 1994 şi 1995. Fetele pregătite de Doru Neagu şi de Valentin Bâlă au avut o linie de clasament destul de bună în acest sezon competiţional, bifând şapte victorii din 14 partide disputate la această categorie de vârstă.

Din toamnă, jucătoarele alb-roşii vor evolua în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 18, una dintre cele mai importante şi mai disputate competiţii din România, atât la feminin cât şi la masculin. Plecarea Iohanei Borşan la Târgu Mureş a lăsat descoperit un post în spaţiul de trei secunde, în timp ce Diana Robu ar mai putea fi, pentru încă un sezon, alături de colegele sale. Oficialii grupării din Capitală au început discuţiile cu câteva sportive pentru a realiza un lot competitiv, din cel puţin 12 baschetbaliste, care să poată ajunge cât mai departe în această întrecere. Potrivit conducerii BC Star, Ioana Miroiu & Co vor primi vacanţă în perioada 15 iulie - 15 iulie.

Pentru a vedea toate rezultatele echipelor Baschet Club Star, în acest sezon, accesaţi acest link...

joi, 9 septembrie 2010

OFICIAL. S-au efectuat primele două transferuri

Echipa Baschet Club Star a oficializat, miercuri, la federaţia de specialitate, transferul jucătoarelor Iohana Borşan (foto, stânga) şi Ingrid Lişman (foto, dreapta). Prima a venit în Capitală de la Gravity Târgu Mureş, în timp ce a doua sportivă a evoluat, sezonul trecut, pentru Olimpia Bucureşti, după ce a început campionatul precedent alături de Ioana Miroiu & Co. Jucătoarele alb-roşii vor participa în Campionatul Naţional feminin Under 16, ediţia 2010-2011.

Tot miercuri a mai fost achitată taxa de încriere în actuala ediţie a competiţiei rezervată junioarelor doi, sezonul 2010-2011, sportive născute în anii 1995 şi 1996. În ceea ce priveşte o posibilă participare a echipei Baschet Club Star în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 17, conducerea grupării din Capitală a depus, la forul de specialitate, o cerere de participare, însă aceasta va fi aprobată abia după ce se va lua în considerare numărul total al formaţiilor care vor evolua în întrecerea jucătoarelor născute în 1994 şi mai mici.

Istoric Calificarea la turneul final de la Timişoara, grupa valorică A, de acum două sezoane, a reprezentat o premieră în istoria echipei Baschet Club Star.

Obiectivul fixat de conducerea echipei Baschet Club Star pentru sezonul 2010-2011 în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16 este o clasare în primele cinci formaţii din ţară, ceea ce ar însemna un salt de cel puţin două locuri faţă de precedenta ediţie a sportivelor născute în anii 1995 şi 1996. În urmă cu un an, la turneul final de la Timişoara, Ioana Miroiu & Co s-au clasat pe poziţia a şaptea în România, din 32 de grupări înscrise, aceasta fiind cea mai bună performanţă din istoria clubului în urma participării în grupa valorică A. Actualul lot de jocătoare practică baschetul de patru ani, selecţia alb-roşiilor făcându-se pe 20 septembrie 2006.

Oficialii federaţiei de specialitate au declarat că încă este prea devreme pentru a face previziuni în ceea ce priveşte numărul de echipe înscrise la Campionatul Naţional feminin Under 16. Nu vor lipsi din competiţie formaţii precum MC Cluj, CSS Bega Timişoara, Phoenix Galaţi, Olimpia Bucureşti, CSS Universitatea Craiova, CSS Râmnicu Vâlcea, CSS Sibiu şi CSS Satu Mare, acestea fiind principalele contracanditate ale Baschet Club Star la o clasare în primele cinci grupări din România, în acest sezon, la junioare doi.

Federaţia Română de Baschet a anunţat, pe site-ul oficial, că normele de control se vor da în perioada 1-3 octombrie. Detalii aici...