Cu evoluţii din ce în ce mai bune în ultima perioadă, fiind în evidentă creştere de formă, Mihaela Nemil (foto, în alb) a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lunii decembrie din echipa Baschet Club Star. Sportiva a reuşit o medie de 8,75 puncte la partidele disputate în cadrul primului turneu al seriei I al Campionatului Naţional feminin Under 15, la care a mai adăugat alte 19, în meciul de verificare cu Vampires Bucharest, de la Şcoala Americană.
Chiar dacă nu posedă o tehnică de invidiat, Mihaela Nemil a compensat acest lucru printr-o excelentă pregătire fizică, reuşind să câştige multe mingi în defensivă, acolo unde şi-a ajutat foarte mult colegele. Meciul dintre Baschet Club Star şi CSS Univ. Craiova, scor 54-55, a fost unul aproape perfect pentru echipiera alb-roşiilor, care a totalizat nouă puncte, patru recuperări şi şapte intercepţii, având un procentaj excelent la aruncările libere: 83%, transformând cinci puncte din şase posibile!
Pregătire Mihaela Nemil şi-a început antrenamentele la echipa Baschet Club Star încă din luna iulie 2008, formaţie la care evoluează şi în prezent.
În ultimul timp, jucătoarea a fost folosită şi pe postul de fundaş, asta şi pentru că Nicoleta Constantinescu şi Mihaela Dragomir nu au mai evoluat la randamentul scontat. Mihaela Nemil are un record personal de 25 de puncte marcate şi a mai fost legitimată la Clubul Sportiv Şcolar nr. 6 Bucureşti, acolo unde a început sportul de performanţă cu profesor Nesrin Omer Apostu. La Baschet Club Star a ajuns în urmă cu un sezon, debutând în Campionatul Naţional feminin Under 14.
Mihaela Nemil practică sportul de performanţă de mai bine de patru ani, fiind selecţionată de CSS 6 în toamna anului 2005. La Baschet Club Star a decis să vină în vara anului trecut, deşi existaseră tratative pentru aducerea sa şi cu un an înainte. Şi-a dorit foarte mult să facă parte din formaţia de bază, lucru care, până la urmă, s-a realizat, chiar dacă există o concurenţă benefică pentru postul său, acolo unde se luptă cu Mihaela Dragomir, Nicoleta Constantinescu, Ioana Miroiu şi Simona Rădanţu.
Pentru a vedea profilul jucătoarei Mihaela Nemil, accesaţi acest link...
Baschet Club Star şi-a premiat jucătoarele în lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, august, octombrie şi noiembrie.
vineri, 18 decembrie 2009
DECEMBRIE. Mihaela Nemil, jucătoarea lunii
Etichete:
decizii,
echipa,
federatia romana de baschet,
jucatoare,
lot,
mihaela nemil
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu