joi, 1 februarie 2007
ANALIZĂ. Decizii dubioase pe final de meci
La meciul din play-off-ul Diviziei Onoare, dintre echipele de senioare ale Baschet Club Star şi CSS 4, scor 64-65, disputat sâmbătă, 22 mai 2010, în sala Federaţiei Române de Baschet, arbitrii întâlnirii, Geta Peicu şi Adrian Cuvatov au judecat greşit o fază care s-a dovedit a fi decisivă pentru stabilirea învingătoarei. Jucătoarea Alexandra Popa (în galben, de la CSS 4) primeşte mingea de la o coechipieră, comite infracţiunea de paşi pornire, nesancţionată de oficiali, după care aruncă la coş. Ştefania Roşca (în albastru, Baschet Club Star) sare pe aruncarea adversarei sale, se fereşte după ce aceasta trimite mingea spre coş, însă este sancţionată cu fault.
UNDER 16. B.C. Star a trecut de CS Dan Dacian
Echipa Baschet Club Star a învins, sâmbătă, 22 mai 2010, într-un meci disputat la Sala Federaţiei Române de Baschet, formaţia CS Dan Dacian cu scorul de 97-30, la capătul unei întâlniri pe care jucătoarele alb-roşii au controlat-o din primul minut. Cele mai bune marcatoare ale gazdelor au fost Diana Robu, autoare a 19 puncte, ea fiind ajutată de Denisa Fitero, cu 14 puncte, şi de Mihaela Nemil cu 13. Simona Rădanţu şi Ioana Murea şi-au împărţit în mod egal 20 de puncte.
VIDEO. BC Star şi CSS 4 vor juca meci decisiv
Echipa Still Us şi-a asigurat calificarea în finala Campionatului Municipal de senioare, Divizia Onoare, după ce a eliminat, cu scorul general de 2-0, formaţia de junioare a Baschet Club Star. În cea de-a doua partidă din play-off, senioarele de la Baschet Club Star şi CSS 4 se află la egalitate, scor 1-1, urmând ca să se dispute un meci decisiv pentru a se desemna gruparea care va accede în ultimul act. Jocurile s-au desfăşurat sâmbătă, 22 mai, la sala Federaţiei Române de Baschet.
ONOARE. Primele meciuri din play-off
Echipa de senioare a Baschet Club Star a învins, sâmbătă, 15 mai, scor 70-63, formaţia CSS 4 Bucureşti. Partida s-a disputat în sala Federaţiei Române de Baschet din Capitală. Cele 28 de puncte şi 11 recuperări realizate de Maria Miheş au făcut, practic, diferenţa într-un meci pe care jucătoarele alb-roşii l-au condus din primul şi până în ultimul minut.
VIDEO. Phoenix Galaţi - B.C. Star 72-35
Echipa Baschet Club Star a pierdut meciul cu Phoenix Galaţi, din cadrul etapei a VIII-a a grupei A4 de calificare, contând pentru Campionatul Naţional femininn Under 16. Partida a avut loc la turneul de sală de la Galaţi şi s-a disputat pe 8 mai 2010. Jucătoarele alb-roşii au fost învinse cu scorul de 35-72, Alexandra Anghel şi Diana Robu fiind principalele marcatoare ale grupării din Capitală, cele două reuşind împreună 20 de puncte.
TURNEU. Olimpia - B.C. Star 78-38
Echipa Baschet Club Star a pierdut, scor 38-78, partida cu Olimpia Bucureşti, contând pentru prima etapă a turneului de sală de la Galaţi, din cadrul grupei A4 de calificare a Campionatului Naţional feminin Under 16. Meciul s-a desfăşurat pe 7 mai, iar Denisa Fitero a fost cea mai bună jucătoare a alb-roşiilor, decarul formaţiei Baschet Club Star reuşind 21 de puncte în această întâlnire, nicio colegă a sa neputând să marcheze mai mult de cinci puncte în acest joc.
VIDEO. B.C. Star - LPS Galaţi 64-56
Echipa Baschet Club Star a reuşit să învingă formaţia LPS Galaţi, scor 64-56, în ultima etapă a grupei A4 de calificare la Campionatul Naţional feminin Under 16. Partida s-a desfăşurat sâmbătă, 1 mai, în sala de educaţie fizică a Şcolii 103, din Capitală. Diana Robu a încheiat întâlnirea cu o double double, 23 de puncte şi 27 de recuperări, pivotul alb-roşiilor fiind ajutat de Mihaela Nemil, autoare a 16 puncte şi patru pase decisive, şi de Denisa Fitero, care a încheiat cu zece puncte, cinci recuperări şi două intercepţii. În celălalt meci din grupă: Phoenix Galaţi - Olimpia 74-85.
VIDEO. B.C. Star - Olimpia 49-93
Echipa Baschet Club Star a pierdut sâmbătă, 17 aprilie 2010, meciul cu Olimpia Bucureşti, de pe teren propriu, scor 49-93. Partida a contat pentru etapa a patra a grupei A4 de calificare din cadrul Campionatului Naţional Feminin Under 16. Cele mai bune jucătoare ale alb-roşiilor au fost Denisa Fitero, care a încheiat întâlnirea cu 18 puncte, patru recuperări şi o intercepţie, şi Simona Rădanţu, care a totalizat 12 puncte, trei recuperări şi două intercepţii. De la adversare, Ana Grigore a marcat 32 de puncte.
TURNEU. Victorie la 84 de puncte diferenţă
După un meci pe care l-au condus încă din primul minut, jucătoarele echipei Baschet Club Star au învins formaţia CS Dan Dacian cu scorul de 104-20, într-un meci contând pentru turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 15, grupa valorică B. Partida a avut loc joi, 1 aprilie 2010, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală. În această întâlnire, Ioana Miroiu a marcat 18 puncte, Miruna Lală 17, Nicoleta Constantinescu a adăugat alte 14 puncte, în timp ce Alexandra Anghel şi Mihaela Dragomir şi-au trecut în cont câte 12 puncte fiecare.
CALIFICARE. B.C. Star - Braşovia 67-39
Echipa Baschet Club Star a învins formaţia CSS Braşovia Braşov cu scorul de 67-39 în turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 15, grupa valorică B. Partida s-a disputat miercuri, 31 martie 2010, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală. Cele mai bune marcatoare ale alb-roşiilor au fost Simona Rădanţu, cu 18 puncte, Miruna Lală, cu 14 puncte înscrise, şi Mihaela Nemil, care a încheiat întâlnirea cu 11 puncte.
VIDEO. B.C. Star - Phoenix Galaţi 42-78
Echipa Baschet Club Star a fost învinsă, sâmbătă, 20 martie, pe propriul teren, cu scorul de 42-78 de formaţia Phoenix Galaţi. Partida a contat pentru grupa A4 de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16 şi s-a disputat în sala de educaţie fizică a Şcolii 103 din Capitală. Diana Robu a reuşit o double-double pentru jucătoarele alb-roşii, cu 12 puncte şi 14 recuperări, în timp ce, de la adversare, cea mai bună realizatoare a fost Iulia Răileanu, autoare a 28 de puncte şi 16 recuperări.
PREMIERĂ. Meci în sala F.R. de Baschet!
Cele două echipe ale Baschet Club Star, cea de senioare şi cea de junioare, au evoluat, în premieră, în sala Federaţiei Române de Baschet. Partida a contat pentru etapa a şasea a Campionatului Municipal, Divizia Onoare, iar prima formaţie s-a impus cu scorul de 52-38. De la jucătoarele alb-roşii s-au remarcat Ioana Miroiu, autoare a 17 puncte şi a patru reuşite din spatele semicercului, şi Diana Robu, ultima realizând 11 puncte în această întâlnire. În celălalt meci al rundei, liderul Still Us a dispus cu scorul de 68-49 de Clubul Sportiv Şcolar 4 Bucureşti. CS Dan Dacian nu a disputat niciun meci, având etapă liberă.
VICTORIE. Succes la scor cu Dan Dacian
În etapa a şaptea a Campionatului Municipal de senioare, Divizia Onoare, echipa Baschet Club Star a învins, acasă, scor 83-22, formaţia CS Dan Dacian. Partida s-a disputat pe data de 13 martie 2010 în sala Şcolii 103 din Capitală. Principalele marcatoare ale amfitrioanelor au fost Miruna Lală şi Simona Rădanţu, ambele autoare a câte 14 puncte fiecare, Mihaela Dragomir, 13 puncte, şi Diana Robu, cu nouă puncte. Jucătoarele alb-roşii au acumulat trei victorii din opt posibile.
VIDEO. Olimpia a învins pe B.C. Star: 81-40
Echipa Baschet Club Star a pierdut, sâmbătă, 13 martie, în deplasare, scor 40-81, meciul cu Olimpia Bucureşti, partidă contând pentru prima etapă a seriei preliminară A4 din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16, grupa valorică A. De la jucătoarele alb-roşii s-au evidenţiat Diana Robu şi Ioana Miroiu, care şi-au împărţit în mod egal 18 puncte, ajutate de Alexandra Anghel, autoare a şapte puncte. În cealaltă partidă din serie, Phoenix a trecut, acasă, de LPS Galaţi, cu scorul de 82-62.
VIDEO. B.C. Star - CSS 4B 48-67
Echipa Baschet Club Star a pierdut, scor 48-67, meciul de pe teren propriu cu formaţia CSS 4B. Partida s-a dipsutat duminică, 21 februarie, în sala Şcolii 103 din Capitală şi a contat pentru etapa a cincea a Campionatului Municipal de senioare, Divizia Onoare. Junioarele de la Star nu au putu face faţă experienţei şi forţei de joc impuse de senioarele grupării adverse, care au avut în Ana Cuatu cea mai bună marcatoare. De la amfitrioane s-au remarcat Diana Robu (11 puncte), Ioana Miroiu (10 puncte) şi Mihaela Dragomir (9 puncte).
VICTORIE. Star - Still Us 61-47
Echipa de senioare a Baschet Club Star a câştigat, dumiunică, 21 februarie, scor 61-47, meciul de pe propriul teren cu formaţia Still Us, liderul la zi al Campionatului Municipal de senioare, Divizia Onoare. Aceasta a fost prima înfrângere din sezon a teamului Svetlanei Drăguşin, care şi-a menţinut, totuşi, primul loc în clasament. Cele mai bune marcatoare ale învingătoarelor au fost Alexandra Petre, cu 19 puncte, şi Claudia Uşurelu, cu 13. De la adversare s-a remarcat Oana Constantinescu. Următoarea etapă se va disputa pe 27 şi pe 28 februarie.
TURNEU. Partidă de vis cu Bruxelles
Echipa Baschet Club Star a învins, duminică, 14 februarie, chiar de Valentine's Day, formaţia belgiană International Schools of Bruxelles, cu scorul de 45-44, după prelungiri. Meciul s-a disputat în cadrul turneului organizat de Şcoala Americană din Capitală, cele mai bune realizatoare ale alb-roşiilor fiind Ruxandra Runceanu, autoare a 13 puncte, şi Denisa Fitero, cu 11 puncte înscrise. Miruna Lală a reuşit un meci perfect, a transformat patru aruncări libere din tot atâtea aruncate, şi a adus, practic, victoria formaţiei din Capitală. Ioana Miroiu a marcat 11 puncte iar Simona Rădanţu a ajutat-o cu alte nouă.
DEPLASARE. Succes la scor, la Botoşani
După un meci superb, echipa Baschet Club Star s-a impus la Botoşani, scor 109-82, cu formaţia Clubului Sportiv Şcolar, din localitate. Partida s-a desfăşurat sâmbătă, 21 noiembrie, şi a contat pentru etapa a patra a grupei a cincea de calificare la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 16. Cele mai bune jucătoare alb-roşiii au fost Liliana Uşurelu (40 de puncte), Ioana Miroiu (27 de puncte), Denisa Fitero (13 puncte), Miruna Lală (12 puncte) şi Simona Rădanţu (8 puncte). Mihaela Nemil şi Ingrid Lişman au ajutat foarte mult defensiva, în timp ce Mihaela Dragomir şi Nicoleta Constantinescu au înlocuit-o cu brio pe Liliana Uşurelu, după ce aceasta a acumulat cinci greşeli personale.
Imaginile prezentate sunt din ultimele două sferturi ale întâlnirii de la Botoşani.
TRIAL. Ioana Miroiu vs Mihaela Dragomir
Ioana Miroiu şi Mihaela Dragomir au fost adversare la relaţia "1x1" la selecţia pentru lotul naţional feminin Under 14. Căpitanul alb-roşiilor s-a impus cu scorul de 4-2, finalizând patru din cele cinci acţiuni pe care le-a avut. Mihaela Dragomir este apărător în această fază în care Ioana Miroiu reuşeşte să marcheze ultima sa acţiune. Selecţia pentru echipa naţională, jucătoare născute în anul 1995, a avut loc la Călimăneşti, în perioada 1-2 noiembrie, unde au fost prezente 26 de jucătoare din ţară. Cele două echipiere ale Baschet Club Star au avut prestaţii foarte bune, însă doar Ioana Miroiu a rămas în cantonamentul de pregătire, alături de alte 15 coechipiere de la diverse cluburi din România.
Ne cerem scuze pentru calitatea foarte slabă a imaginii.
PREZENTARE. Lotul echipei TSV Wasserburg
Echipa de baschet feminin TSV Wasserburg şi prezentat lotul de jucătoare pentru sezonul competiţional 2009-2010. Diana Pop a revenit pe parchet şi va încerca să cucerească aş şaselea titlu în Bundesliga, chiar dacă gruparea bavareză are, în acest an, jucătoare tinere, care nu au evoluat în foarte multe partide internaţionale. Diana Pop a declarat că va încerca să câştige titlul cu Wasserburg şi că-şi va ajuta colegele de fiecare dată.
SEMIFINAL. B.C. Star - Univ. Craiova 52-47
Baschet Club Star a învins echipa CSS Universitatea Craiova cu scorul de 52-47, pe 25 aprilie 2009, în cadrul etapei a patra a seriei semifinale A, grupa valorica A, din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14. Ioana Miroiu, Simona Rădanţu, Miruna Lală, Denisa Fitero şi Mihaela Dragomir au marcat împreună 13 din cele 16 puncte din ultimul sfert, care s-a încheiat în avantajul alb-roşiilor: 16-6. Baschet Club Star a avut trei victorii şi două înfrângeri la primul turneu semifinal, disputat în Capitală, la sala Olimpia, şi a încheiat grupa pe locul al treilea.
CAMPIONAT. Phoenix Galaţi - B.C. Star 83-62
Baschet Club Star a susţinut pe 4 martie meciul cu Phoenix Galaţi, din cadrul etapei a cincea a Campionatului Naţional feminin Under 14, grupa valorică A, seria B. Întâlnirea s-a disputat la Galaţi şi s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor final 83-62, la capătul unei partide în care fazele frumoase au alternat la ambele panouri. Denisa Fitero (14 puncte) şi Ioana Murea (12 puncte) au fost cele mai bune jucătoare din lotul alb-roşiilor.
TROFEU. Cupa Adress a venit in Romania!
Baschet Club Star a câştigat, pe 21 septembrie 2008, Cupa Adress, competiţie care s-a desfăşurat în Bulgaria. Vă prezentăm, mai sus, un colaj de la acest turneu, unde s-au împlinit doi ani de cât s-a înfiinţat actuala grupă de junioare a clubului nostru.
Cele 12 jucătoare care au reuşit această performanţă: Nicoleta Constantinescu, Mihaela Dragomir, Miruna Lală, Ana-Maria Drăghici, Adriana Şişcă, Alexandra Anghel, Denisa Fitero, Ioana Miroiu, Ioana Murea, Mihaela Nemil, Simona Rădanţu şi Mădălina Stan.
TURNEU. Olimpia lider, Star pe locul doi
Baschet Club Star a disputat, in perioada 5-6 decembrie, turneul de sala al grupei A, din cadrul Campionatului National feminin Under 14. Jucatoarele alb-rosii au incheiat competitia cu doua victorii si o infrangere si au terminat pe pozitia a doua in serie, dupa Olimpia Bucuresti. Dupa disputarea primei parti a sezonului, Baschet Club Star si Olimpia Bucuresti si-au asigurat calificarea in faza urmatoare a intrecerii. In Top 16 se vor alcatui patru grupe a cate patru echipe fiecare, primele trei formatii urmand sa se califice mai departe, la turneele semifinale. Mai sus va prezentam imagini din partida Olimpia - Baschet Club Star, scor 72-45.
MUNICIPAL. B.C. Star - Olimpia B 87-18
Baschet Club Star a invis sambata, 8 noiembrie 2008, pe Olimpia B Bucuresti cu scorul de 87-18. Partida a contat pentru prima etapa a Campionatului Municipal feminin Under 14, din campionat mai facand parte Scoala de Baschet Dan Dacian, Olimpia A Bucuresti si Clubul Sportiv Scolar 2, toate din Bucuresti. Cele mai bune marcatoare de la B.C. Star au fost Mihaela Dragomir (19 puncte), Ana Maria Draghici (16 puncte) si Denisa Fitero (14 puncte).
TEHNICA. Exercitii pentru timpul liber
Va prezentam, mai sus, cateva exercitii de tehnica individuala pe care le puteti face singuri sau cu un prieten, intr-un loc in care sa aveti la dispozitie un cos de baschet si cel putin doua mingii. Programul de individualizare nu este complicat si tine de modul de antrenament al fiecarui jucator. In loc sa iesiti la o miuta pe un teren oarecare, mai bine incercati sa va formati o aruncare corecta sau un bun control al balonului. Aceste lucruri le puteti face oricand in timpul dumneavoastra liber si tine doar de capacitatea voastra de a va perfectiona! Pentru cei care vor sa ajunga cineva in acest sport ii sfatuim sa se apuce de treaba!
TURNEU. Wasserburg - BC Star 55-32
in echipament complet alb.