Incepand de luni, 18 august, Ioana Murea (foto), Roxana Mitroi si Alexandra Anghel au devenit, oficial, jucatoarele Baschet Club Star Bucuresti. Cele trei au primit acordul federatiei de specialitate si au fost inregistrate in licentele de joc drept componente ale clubului nostru. Ioana Murea a fost prima jucatoare care a deschis seria transferurilor din Romania, baschetbalista fiind prima pe lista Federatiei Romane de Baschet.
Ea a fost urmata de Roxana Mitroi si de Alexandra Anghel.
Ioana Murea a evoluat in cateva meciuri ale Baschet Club Star si a facut parte si din lotul deplasat la turneul final 9-16 de la Targu Secuiesc, din cadrul Campionatului National Under 14 feminin, care s-a incheiat in luna mai a acestui an. Fosta formatie a extremei de la Star, Clubul Sportiv Scolar 6 Bucuresti, i-a acordat drept de joc sportivei pentru alb-rosii imediat dupa ce CSS 6 a incheiat meciurile din sezonul competitional. Alexandra Anghel a fost si ea prezenta la o partida a
B.C. Star, insa la minibaschet, disputata in luna iunie. Roxana Mitroi a venit in pregatiri abia spre finalul lunii iunie si nu a prins foarte multe antrenamente.
Tot pe lista de achizitii a echipei se mai afla si Mihaela Nemil, care inca nu si-a rezolvat problemele de transfer cu Clubul Sportiv Scolar 6. Pentru a putea ajunge la Star, actuala sa formatie cere o grila de 200 de euro, in conditiile in care forul de specialitate din tara noastra are in regulament o clauza prin care se precizeaza ca „sportivele sub 14 ani nu au cum sa intre sub grila”. Problema este ca CSS 6 este un club care tine de Ministerul Educatiei si Cercetarii, institutie care are un protocol intre acesta si echipe, fiind inclus si un act de transfer asemanator unei grile.
Federatia Romana de Baschet a anuntat ca perioada de transfer este intre 15 august si 15 septembrie.
In ceea ce priveste pregatirea noului an competitional, reunirea echipei Baschet Club Star se va face pe 1 septembrie la ora 10:00, la scoala 119 „Vasile Voiculescu”. Cantonamentul montan este programat in perioada 4-14 septembrie, la Sinaia, la Casa Duca, iar sportivele vor fi cazate in camere de cate patru paturi, cu grup sanitar si televizor proprii. Pe 20 septembrie jucatoarele alb-rosii vor pleca la Ruse, in Bulgaria, unde vor sustine trei meciuri in competitia Balkan Cup Women, intrecere rezervata baschetbalistelor nascute in 1995 si mai tinere. Dunav Ruse si un club din Serbia, din Croatia sau din Turcia vor fi adversarele B.C. Star din aceasta serie preliminara.
luni, 18 august 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu