joi, 28 ianuarie 2010

PROBLEME. Incertitudini în lotul echipei

Două componente de bază ale echipei Baschet Club Star, Simona Rădanţu şi Mihaela Nemil (foto, la minge), s-ar putea să nu evolueze la turneul de sală de la Craiova, din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15. Prima jucătoare are probleme familiare, în timp ce a doua a suferit o entorsă la antrenamentul de marţi-seară. Abia vineri se va şti, cu exactitate, dacă cele aceste sportive vor face deplasarea spre Bănie.

Ioana Murea a primit acceptul medicilor pentru a putea evolua, astfel că extrema alb-roşiilor va reintra pe teren, într-un meci oficial al Campionatului Naţional feminin Under 15, după mai bine de şapte luni de absenţă. În acest sezon, jucătoarea nu a evoluat decât opt minute în partida dintre Baschet Club Star şi Still Us, din cadrul Campionatului Municipal de senioare, Divizia Onoare. O altă echipieră a formaţiei din Capitală, Mădălina Stan, nu va fi trecută pe foaia de arbitraj, sportiva având probleme la menisc, nefiind aptă pentru acest sezon.

Accidentare Ultimul meci susţinut de Ioana Murea în Campionatul Naţional a avut loc pe data de 4 martie 2009, atunci când extrema alb-roşiilor a reuşit 12 puncte şi şapte recuperări în partida dintre Phoenix Galaţi şi Baschet Club Star, scor 83-62.

Simona Rădanţu a anunţat conducerea echipei Baschet Club Star că s-ar putea să nu efectueze deplasarea la turneul de la Craiova din cauza unor probleme familiale, însă această decizie nu este, încă, definitivă. Mihaela Nemil s-a accidentat marţi seara la glezna dreaptă şi a suferit o entorsă uşoară, însă, la această oră, extrema alb-roşiilor nu este aptă de joc. Sportiva a declarat că doreşte să facă parte din lotul echipei pentru ultima etapă a Campionatului Naţional feminin Udner 15.

Nici Mihaela Dragomir nu se simte bine din punct de vedere fizic, fundaşul formaţiei Baschet Club Star acuzând dureri în zona genunchiului şi nu se ştie dacă va putea juca în partidele de la Craiova. "Trebuie să fim mai unite şi să trecem de acest turneu, unul foarte dificil pentru noi. Avem probleme de lot şi ne va fi greu dacă nu le vom avea lângă noi pe colegele noastre. Sper să putem evolua la adevarata noastră valoare şi să ne întoarcem acasă cu cât mai multe victorii", a declarat Ioana Miroiu pentru site.

Restanţa dintre Phoenix Galaţi şi Baschet Club Star, din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16, grupa a cincea de calificare, se va disputa în luna martie. Pentru detalii, click aici...

Niciun comentariu: