În urmă cu patru ani, pe 20 septembrie 2006, actuala generaţie de jucătoare a echipei Baschet Club Star efectua primul antrenament. Au fost, la acea dată, în sală, un număr impresionant de fete, 52! Dintre toate au rămas, acum, doar 13. Adică exact cele care au înţeles ce înseamnă să faci cu adevărat sacrificii, să renunţi uneori chiar şi la copilărie şi la distracţii şi să lupţi pentru un ideal, să îţi doreşti cu adevărat ceva în viaţă.
Nicoleta Constantinescu, Mihaela Dragomir, Miruna Lală şi Ioana Miroiu au fost, pe 20 septembrie 2006, la prima selecţie a actualei generaţii de jucătoare, născute în anii 1995 şi 1996. Lor li s-au alăturat, câteva luni mai târziu, Simona Rădanţu şi Denisa Fitero. Cele şase sportive au ocupat, în aprilie 2007, cu gruparea din Capitală, locul al doilea la turneul internaţional de la Viena, prima performanţă notabilă a alb-roşiilor. În vara anului 2008, Ioana Murea, Alexandra Anghel şi Mihaela Nemil s-au alăturat lotului, din care mai fac parte Diana Robu, Ingrid Lişman şi Cristina Apăvăloaie. Iohana Borşan este cel mai nou membru din familia BC Star.
Declaraţie Întrebat dacă ar renunţa la cineva, Valentin Bâlă a răspuns: "Dacă un antrenor ar veni acum la mine şi mi-ar cere o jucătoare din această echipă, i-as spune ca nimeni nu-i va putea oferi dragostea, respectul şi încrederea pe care noi, cei de la Baschet Club Star, le arătăm tuturor fetelor noastre".
Cele 13 jucătoare enumerate mai sus fac parte din familia Baschet Club Star. O familie care include şi părinţii sportivelor, care au fost mereu alături de fete şi le-au încurajat în toate partidele disputate de-a lungul acestor patru ani, fie că au fost meciuri amicale sau oficiale. Fără a jigni pe cineva, suntem de părere că suporterii alb-roşiilor sunt cei mai inimoşi şi mai înflăcăraţi fani ai unei echipe de junioare din România, lucru recunoscut de altfel de multă lume din baschetul autohton. Şi tehnicianul formaţiei din Capitală, Doru Neagu, a rămas plăcut surprins de unitatea grupului şi de ambiţia fetelor de a-şi depăşi propriile performanţe din trecut.
De-a lungul acestor patru ani am arătat tuturor că, indiferent de rezultate, Baschet Club Star este cu adevărat o familie! Faptul că părinţii fetelor au susţinut echipa, atunci când nimeni nu mai credea că se poate, arată ataşamentul acestora faţă de tot ceea ce înseamnă performanţă. Pentru asemenea lucruri nu pot exista decât mulţumiri şi cuvinte de laudă, iar ei, părinţii, nu trebuie uitaţi niciodată. Nu putem lăsă deoparte nici performanţa jucătoarelor, care au arătat că pot trece împreună peste toate greutăţile ivite şi care s-au susţinut reciproc în tot ceea ce au făcut. Pentru toate aceste lucruri, sincere felicitări! La mulţi ani, Baschet Club Star!
Baschet Club Star a câştigat, pe 21 septembrie 2008, Cupa Adress, competiţie care s-a desfăşurat în Bulgaria. Vă prezentăm, mai sus, un colaj de la acest turneu, realizat de Valeriu Anghel. Daţi click aici pentru imagini...
luni, 20 septembrie 2010
ANIVERSARE. Patru ani într-o mare familie!
Etichete:
aniversare,
baschet club star,
echipa,
eveniment,
exclusiv,
istoric
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu