duminică, 11 iulie 2010

OFICIAL. Iohana Borşan va juca pentru Star

Tratativele dintre echipa Baschet Club Star şi Iohana Borşan (foto) s-au încheiat, sâmbătă seară, la Târgu Mureş. Ofertată de CSS Sibiu, Vest Activ Timişoara şi de Sirius Târgu Mureş, jucătoarea a ales să evolueze pentru gruparea din Capitală. Începând de pe 10 iulie, Hana, aşa cum este alintată sportiva de colege, a primit dezlegarea de la fosta sa formaţie, Gravity Târgu Mureş. Pe 1 septembrie, sportiva va fi legitimată oficial, deoarece la acea dată începe perioada de transfer la federaţia de specialitate.

Iohana Borşan se pregăteşte alături de jucătoarele alb-roşii încă de pe 24 iunie, dată la care a sosit în Bucureşti pentru a se acomoda cu noua sa echipă. Actele sale de transfer şi licenţa sportivă au fost eliberate abia pe 10 iulie de Gravity Târgu Mureş, gruparea ardeleană fiind de acord cu transferul Hanei la Baschet Club Star. Pivotul alb-roşiilor va locui cu familia Ioanei Miroiu şi va învăţa la Şcoala Generală 119 "Vasile Voiculescu", acolo unde au terminat gimnaziul majoritatea echipierelor grupării din Capitală.

Decizie
Pentru acomodare, conducerea echipei Baschet Club Star şi familia Iohanei Borşan au căzut de comun acord ca jucătoarea să vină de la Târgu Mureş şi să se antreneze, timp de două săptămâni, alături de Ioana Miroiu & Co, în perioada 24 iunie - 7 iulie.

Pentru postul de pivot, Iohana Borşan a fost prima opţiune a echipei Baschet Club Star, Hana fiind componentă a primei reprezentative feminine Under 14 a României, alături de Denisa Fitero şi de Alexandra Anghel, ultima făcând parte din lotul lărgit al tricolorelor mici. Jucătoarea are 1,80 metri înălţime şi este născută în anul 1996, urmând să evolueze cu numărul 15 pe tricou. Această achiziţie a fost prioritară pentru gruparea din Capitală, pe lista de transfer aflându-se alte patru sportive în acest moment.

Dicuţiile dintre Baschet Club Star şi Iohana Borşan au început la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, grupa valorică B, familia Iohannei având încredere în programul prezentat de conducerea grupării din Capitală. Astfel, conducerea echipei din Capitală a reuşit să-şi încheie primul transfer oficial din această vară. "M-am acomodat , îmi place la Star, şi abia aştept să începem campionatul. Va fi un an foarte greu, dar sper să ajungem la turneul final la Under 16, în grupa valorică A şi să ne luptăm pentru un loc în top", a spus noua achiziţie a alb-roşiilor pentru site.

Pentru a vedea profilul jucătoarei Iohanna Borşan, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: