sâmbătă, 30 aprilie 2011

UNDER 10. Victorie în faţa echipei Raptors

Echipa Baschet Club Star a învins, sâmbătă, pe propriul teren, formaţia Raptors Bucureşti, într-un meci desfăşurat în cadrul Campionatului Municipal Under 10 feminin. Jucătoarele alb-roşii s-au impus cu scorul de 28-9, la capătul unei partide pe care au controlat-o din primul şi până în ultimul minut. De la gazde s-au remarcat Roxana Mihai, autoare a 14 puncte şi Livia Mariea, ultima trecându-şi în cont patru puncte, opt recuperări şi trei capace.

Trioul Ruxandra Mihai, Livia Mariea şi Monalisa Pîrvan a evoluat fără greşeală şi a adus zece puncte pentru echipa Baschet Club Star, în prima perioadă a meciului de sâmbătă cu Raptors. Replica adversarelor a fost de doar două puncte, astfel că, până la pauza mare, Roxana Mihai şi Ioana Săndulescu, ajutate de Lavinia Dinu, Alexandra Ciobanu şi de Alexandra Bucur, au făcut ca diferenţa să fie de 11 puncte pe tabela de marcaj: 17-6. După reluare jocul nu s-a schimbat, amfitrioanele au dominat disputa şi şi-au mărit ecartul cu încă un coş, scorul fiind de 20-6 după 30 de minute de la primul angajament.

Statistică Roxana Mihai a fost la două coşuri de a-şi egala cea mai bună performanţă personală, jucătoarea având un record de 18 puncte înscrise într-un meci.

Ultimele zece minute ale partidei dintre Baschet Club Star şi Raptors au făcut ca distanţa dintre două formaţii să se mărească şi să ajungă la 19 puncte, tabela indicând la finalul întâlnirii scorul de 28-9 pentru gazde. Jucătoarele alb-roşii au irosit multe alte ocazii de a înscrie, iar Livia Mariea a făcut în defensivă un meci excelend, anihilând pivotul adversarelor. În urma acestui rezultat, fetele pregătite de Valentin Bâlă au urcat pe poziţia a treia în cadrul Campionatului Municipal feminin Under 10 şi au mari şanse de a încheiat sezonul pe podium. De remarcat şi prestaţia foarte bună a Monalisei Pîrvan, autoare a patru puncte şi patru pase decisive.

Adversarele jucătoarelor alb-roşii şi-au luat revanşa în partida următoare, atunci când Raptors a trecut de Baschet Club Star cu scorul de 27-5 într-un meci din cadrul Campionatului Municipal feminin Under 12. Diana Şuşnea, Roxana Agachi, Cristina Grigore şi Ana Florea au evoluat dezamăgitor în primele două perioade, astfel că, la pauza mare, oaspetele au avut un avans de 18 puncte. După reluare, gazdele şi-au mai revenit însă a fost prea târziu pentru a se mai putea face ceva. În clasament, Diana Şuşnea & Co se află au ieşit din zona podiumului şi se află în spatele primelor patru poziţii la categoria de vârstă a jucătoarelor născute în anii 1999-2000.

Jucătoarele echipei Under 12 feminin a Baschet Club Star au efectuat, în perioada 15-22 aprilie, un stagiu de pregătire centralizată la Buşteni. Detalii aici...

joi, 28 aprilie 2011

LOT. Denisa Fitero a revenit la antrenamente

La o lună după intervenţia chirurgicală de la piciorul drept, după ce a fost operată de menisc, Denisa Fitero (foto stânga) a revenit la antrenamentele echipele Baschet Club Star. Decarul alb-roşiilor se află, de miercuri, la pregătire şi a declarat că abia aşteaptă să fie pe teren, alături de colegele sale. Denisa Fitero s-a accidentat în luna ianuarie a acestui an, la un meci pe care gruparea din Capitală l-a disputat la Galaţi, în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16.

Componentă de bază a lotului naţional feminin Under 15, jucătoarea echipei Baschet Club Star nu a evoluat la două turnee semifinale decisive pentru calificarea în lupta pentru medalii, în competiţia rezervată junioarelor doi. Fără Denisa Fitero pe teren, gruparea din Capitală a avut o medie de doar 45 de puncte pe meci, insuficientă pentru îndeplinirea obiectivului propus în acest sezon, o clasare în primele şapte formaţii din România în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16. Decarul alb-roşiilor are şanse minime de a ajunge la Alba Iulia, acolo unde va avea loc turneul semifinal la categoria sub 17 ani, sportive născute în anii 1994-1995, însă Denisa speră ca să fie trecută pe foaia de arbitraj.

Accidentare Denisa Fitero s-a lovit la genunchiul drept, la numai cinci minute de la debutul meciului dintre Phoenix și Baschet Club Star, scor 79-57, disputat sâmbătă, 16 ianuarie 2011, la Galați.

Chiar dacă a suferit cu brio intervenţia chirurgicală la menisc, Denisa Fitero mai are probleme la ligamentele colaterale de la piciorul drept, însă jucătoarea nu va fi operată în zona respectivă, după cum a declarat doctorul Pompiliu Popescu, medicul care a tratat-o pe sportiva echipei Baschet Club Star. Decarul alb-roşiilor poartă la piciorul drept, în zona genunchiului, o orteză pentru protecţie, şi aşteaptă acordul specialiştilor pentru a putea reveni în meciuri. Denisa este încrezătoare în viitor şi speră ca tot ceea ce a realizat până acum să nu-i destrame o eventuală carieră profesionistă: "Nu renunţ atât de repede la performanţă deoarece ştiu ce am de făcut".

Fundașul alb-roșiilor deține recordul punctelor marcate de o sportivă într-o ierarhie întocmită de Baschet Club Star, decarul grupării din Capitală reușind un triple double de senzație: 43 de puncte, 15 recuperări și 11 intercepții, la care a mai adăugat o pasă decisivă, performanță stabilită în luna decembrie a anului trecut. În acest sezon, Denisa Fitero a avut o medie de 15 puncte, 11 recuperări şi cinci intercepţii pe meci, absenţa sa din lotul alb-roşiilor fiind evidentă în evoluţia formaţiei pregătite de Doru Neagu la cele trei turnee semifinale din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16, atunci când Ioana Miroiu & Co nu au putut să se impună decât într-o singură partidă din 12 posibile.

Denisa Fitero a fost operată la menisc de doctorul Gheorghe Popescu, în luna martie. Detalii aici...

marți, 26 aprilie 2011

VIDEO ANIVERSARE. La mulţi ani, Nicoleta!

Practică sportul de performanţă de aproape cinci ani şi nu a evoluat decât pentru Baschet Club Star, echipă la care a debutat pe 30 octombrie 2006. De atunci şi până acum, Nicoleta Constantinescu (foto) a jucat în peste 200 de partide în Campionatele Naţionale şi Municipale, dar şi în turnee şi meciuri internaţionale. De-a lungul carierei se mândreşte cu o medalie de argint la Basketball Wien Osterturnier în 2007 şi cu un loc întâi la grupa valorică B a Campionatului Naţional feminin Under 15 de la Târgu Mureş, competiţie încheiată anul trecut.

Încă de la primele antrenamente, Nicoleta Constantinescu a fost remarcată de tehnicienii echipei Baschet Club Star şi a fost inclusă, aproape de fiecare dată, în formaţia de bază, pe postul de fundaş. Cu o medie de trei pase decisive şi trei intercepţii pe meci, jucătoarea alb-roşiilor şi-a ajutat colegele de fiecare dată, fiind altruistă în majoritatea întâlnirilor. Chiar dacă nu a prins un sezon foarte bun, Nico este decisă să-şi ia revanşa la turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 17, din perioada 13-15 mai, şi să ajungă, alături de gruparea din Capitală, să se lupte la medalii în întrecerea sportivelor născute în anii 1994 şi 1995.

Info Nicoleta Constantinescu a debutat, într-un meci oficial pentru Baschet Club Star în octombrie 2006, la aproape o lună de la selecţia sa în lotul grupării din Capitală.



Chiar dacă anul trecut nu a putut să treacă de normele de control impuse de federaţia de specialitate, în acest sezon, Nicoleta Constantinescu a reuşit să arate că ceea ce s-a întâmplat în 2010 nu a fost decât un accident nefericit. A fost una dintre cele mai bune jucătoare ale alb-roşiilor în Campionatul Naţional feminin Under 16, acolo unde Ioana Miroiu & Co nu au realizat, din păcate, obiectul propus la debutul în competiţie, acela de a se califica la turneul final şi au încheiat întrecerea pe locul nouă în România. Nicoleta a confirmat însă la Under 17, acolo unde a arătat că se poate conta pe ea, ajungând, alături de colegele sale, în primele şase formaţii din ţară la această categorie de vârstă, sportive născute în anii 1994 şi 1995.

Cu un record al carierei de 20 de puncte marcate într-un meci, Nicoleta Constantinescu şi-ar dori ca să evolueze, în viitor, în prima ligă a ţării, performanţă pe care o poate atinge chiar în acest sezon, cu formaţia Nova Vita Târgu Mureş, grupare cu care Baschet Club Star are o colaborare la nivel de senioare. Cu ocazia aniversării zilei de naştere, conducerea şi colegele din echipa alb-roşiilor îi doresc sărbătoritei multă sănătate, fericire, îndeplinirea tuturor obiectivelor, atât pe plan sportiv cât şi pe cel personal, încredere şi numai zâmbete şi bucurii. La mulţi ani, Nicoleta!

Pentru a vedea, în imagini, cum a evoluat echipa Baschet Club Star, daţi click aici...

duminică, 24 aprilie 2011

VIDEO. Sărbători Pascale Fericite tuturor!

Conducerea echipei Baschet Club Star urează tuturor fanilor, jucătorilor şi jucătoarelor, părinţilor şi celor care au fost sau nu aproape de sportivii alb-roşii să aibă parte de Sărbători Pascale Fericite şi să se bucure de Sfânta Zi a Învierii. Fie ca aceste clipe să aducă în sufletele tuturor linişte, fericire, înţelegere şi înţelepciune iar noi toţi să ne bucurăm de tot ceea ce este mai bun şi mai frumos în viaţă. Hristos a Înviat!

Paștele creștin are o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paști) și sărbătoarea Înălțării Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Primele trei din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare sărbătoare. Cel mai răspândit obicei creştin pentru această Sfântă Zi este vopsirea de ouă roşii, acestea fiind simbolul sărbătorii Învierii Domnului. După Înviere, fiecare creştin se întoarce cu lumânarea aprinsă acasă. Lumânarea se pastrează tot timpul anului, aceasta aprinzându-se ori de câte ori se abate vreo nenorocire asupra familiei.

Info Cuvântul "paşte" este provenit din limba ebraică - pesah - şi înseamnă trecere. Pentru creştini acest cuvânt semnifică trecerea de la moarte la viaţă.



După o perioadă plină de antrenamente şi de meciuri, jucătorii şi jucătoarele echipei Baschet Club Star au primit două zile libere pentru a cinsti aşa cum se cuvine Sfânta Zi a Învierii. Sportivii grupării din Capitală îşi petrec această sărbătoare alături de cei dragi, în familie, aşa cum este normal într-o asemenea perioadă. Oficialii alb-roşiilor ţin să mulţumească pe această cale fetelor de la grupa Under 17 pentru calificarea la turneul semifinal dar şi lotului Under 12 feminin care va participa la Liga Naţională de Minibaschet de la Braşov, lot ce tocmai s-a întors dintr-un stagiu de pregătire centralizată care a avut loc la Buşteni, în perioada 15-22 aprilie.

După câteva zile liniştite petrecute alături de familie, jucătoarele echipelor Under 12 şi Under 17 ale Baschet Club Star îşi vor relua antrenamentele începând de luni seară, atunci când sportivele născute în anii 1999 şi 2000 vor reveni la pregătire. Colegele lor mai mari vor reintra în sală o zi mai târziu, marţi. Potrivit conducerii tehnice a alb-roşiilor, de miercuri, programul loturilor masculine va fi cel de dinainte de vacanţa de primăvară. Preşedintele Baschet Club Star, Marin Marian, a ţinut să transmită tuturor echipierilor grupării din Capitală toate urările de bine sportivilor şi familiilor acestora pentru tot ceea ce au realizat în acest sezon.

Pentru a înţelege aşa cum trebuie Sărbătoarea Învierii Domnului, accesaţi acest link...

sâmbătă, 23 aprilie 2011

ONOMASTICĂ. La mulţi ani, Georgiana!

Trei jucătoare din cadrul echipei Baschet Club Star îşi serbează, sâmbătă, ziua numelui. Alexandra Georgiana Anghel, Roxana Georgiana Mihai şi Georgiana Natu sunt sărbătoritele grupării din Capitală cu ocazia zilei Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, una dintre cele mai mari sărbători din Calendarul Creştin Ortodox. În conștiința populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său.

Alexandra Anghel a ajuns, în scurt timp, una din jucătoarele de bază ale echipelor Under 16 şi Under 17 ale Baschet Club Star. Sportiva are numărul 9 pe tricou şi evoluează ca extremă dar şi ca centru, în anumite situaţii, şi a dovedit că este una din baschetbalistele pe care se poate conta. În acest sezon, Alexandra Anghel a avut o medie de 6,8 puncte şi 6,3 recuperări pe meci, pentru un indice de eficienţă de 5,9 unităţi pe un joc. Alex a venit la actuala sa formaţie în septembrie 2008, până la acea dată fiind legitimată la Clubul Sportiv Şcolar 6 Bucureşti, acolo unde a şi început sportul de performanţă.

Info Pentru a vedea detalii referitoare la ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, date despre istoria acestei zile şi care sunt numele care îşi serbează onomastica, accesaţi acest link.

Roxana Georgiana Mihai şi Georgiana Natu sunt alte două jucătoare legitimate la Baschet Club Star a căror onomastică este serbată de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Ambele sportive au evoluat doar la gruparea alb-roşiilor şi fac parte din formaţia de bază a echipei feminine Under 12, team care va participa, la începutul lunii iulie, în cadrul Ligii Naţionale de Minibaschet, competiţie ce va avea loc la Braşov. Roxana Mihai evoluează pe posturile de fundaş şi de extremă şi are numărul 9 pe tricou, în timp ce Georgiana Natu este folosită ca extremă de forţă şi ca pivot şi are numărul 13 pe echipament.

Interesant este faptul că două din cele trei sărbătorite ale alb-roşiilor, Alexandra Anghel şi Roxana Mihai, au acelaşi număr pe tricou, cel cu numărul 9, şi ambele sunt folosite cu precădere pe postul de extremă. Cu ocazia serbării zilei numelui, conducerea echipei Baschet Club Star şi colegele celor trei sportive le urează acestora multă sănătate, fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor, atât pe plan sportiv cât şi pe cel personal, zâmbete şi bucurii, cât mai multe meciuri ecelente pentru Baschet Club Star şi tot binele din lume. La mulţi ani, Georgiana!

Pentru a vedea ce jucătoare a fost în atenţia Baschet Club Star cu ocazia Sărbătorii Zilei Floriilor, daţi click aici...

vineri, 22 aprilie 2011

FOTO. Cantonamentul de la Buşteni, în imagini

Jucătoarele echipei feminine Under 12 a Baschet Club Star au revenit, vineri seara, în Capitală, după ce, în perioada 15-22 aprilie au participat la un stagiu de pregătire centralizată la Buşteni. Timp de o săptămână, fetele s-au antrenat de câte trei ori pe zi, indiferent de condiţiile meteo. Tehnicienii grupării alb-roşii au avut la dispoziţie un lot format din 12 sportive la care s-au mai adăugat doi băieţi de la grupa Under 10.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO DIN CANTONAMENT

IMAGINI DE LA MECIURILE DE VERIFICARE DE LA BUŞTENI

DETALII DIN STAGIUL DE PREGĂTIRE CENTRALIZATĂ

Din lotul deplasat la Buşteni au făcut parte Monalisa Pîrvan, Diana Şuşnea, Ruxandra şi Roxana Mihai, Roxana Agachi, Ana Florea, Livia Mariea, Lucia Dumitru, Cristina Grigore, Ioana Săndulescu, Lavinia Dinu şi Alexandra Ciobanu. Eduard Harabagiu şi Andrei Pandele au lucrat, zilnic, alături de jucătoarele alb-roşii, cei doi echipieri ai grupei Under 10 masculin a Baschet Club Star fiind decişi să facă şi ei performanţă. Timp de şapte zile s-a lucrat atât la tactică dar, mai ales, la partea fizică a sportivilor, lucru care s-a văzut la finalul cantonamentului. Tehnicienii grupării din Capitală au fost mulţumiţi de randamanetul elevilor, urmând ca antrenamentele să continue, de luni, la sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 119 "Vasile Voiculescu".

Galerie foto Jucătoarele alb-roşii au fost cazate, la Buşteni, la Pensiunea "Hanul cu Jar". Pentru a vedea condiţiile pe care le oferă acest stabiliment de patru stele, accesaţi acest link.


După şapte zile de pregătire, Cristina Grigore, Livia Mariea, Monalisa Pîrvan şi Diana Şuşnea au arătat o evidentă creştere de formă, primele două având un real progres faţă de perioada premergătoare cantonamentului de la Buşteni. Roxana Agachi, Ana Florea şi Roxana Mihai au completat o posibilă ierarhie a sportivelor care s-au antrenat foarte bine, în timp ce Ruxandra Mihai şi Lucia Dumitru ar fi putut oricând să fie alături de colegele sale. Evoluţiile Alexandrei Ciobanu şi ale Laviniei Dinu au impresionat de la o zi la alta, chiar dacă cele două nu au experienţă competiţională prea mare. Ioana Săndulescu a pierdut primele trei zile, însă jucătoarea a recuperat destul de bine perioada în care a lipsit de la Buşteni.

Pentru Sărbătorile de Paşte, jucătoarele alb-roşii au primit două zile libere, antrenamentele urmând să fie reluate luni, de la ora 18.00, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii Generale 119 "Vasile Voiculescu". Cum marţi nu se vor face ore, Diana Şuşnea & Co vor fi prezente, din nou, la pregătire, atât de dimineaţă cât şi seara. De miercuri se va reveni la programul normal, după cum a informat conducerea tehnică a echipei Under 12 feminin a Baschet Club Star. Din cantonamentul montan au lipsit Bianca Ferăstrău, Georgiana Natu, Alexandra Bucur şi Andreea Botofei, jucătoare care se urmează să revină la şedinţele tehnico-tactice specifice.

Pentru a vedea un scurt montaj video de la antrenamentele din cantonament, accesaţi acest link...

CANTONAMENT. S-au încheiat antrenamentele

Cantonamentul echipei Under 12 feminine a Baschet Club Star s-a încheiat, vineri, la Buşteni. Timp de o săptămână jucătoarele alb-roşii s-au pregătit centralizat, având câte trei antrenamente pe zi, indiferent de vremea de afară. De-a lungul acestei perioade, sportivele grupării din Capitală au avut parte, la munte, de lapoviţă, ninsoare, ploaie dar şi de soare.

CITIŢI AICI DETALII DIN ZILELE PRECEDENTE

GALERIE FOTO DIN MECIURILE DE PREGĂTIRE DE LA BUŞTENI

Jucătoarele alb-roşii au avut programate, vineri, două antrenamente în aer liber. Primul s-a desfăşurat pe o ploaie torenţială, de dimineaţă, al doilea având loc pe o vreme frumoasă, spre prânz, atunci când norii au ocolit oraşul Buşteni. Ambele şedinţe au fost de pregătire fizică, diferind ca intensitate una de cealalaltă. Echipierele Baschet Club Star au reuşit să trecă peste toate greutăţile pe care le-au avut în acest cantonament şi l-au încheiat cu bine. Având mici probleme de sănătate, Lucia Dumitru şi Andrei Pandele au fost menajaţi în ultima zi, astfel că doar 12 din cei 14 sportivi din lot au fost prezenţi la antrenamentele programate înaintea plecării.

Detalii În primele două zile ale stagiului de pregătire centralizată de la Buşteni, desfăşurat în intervalul 15-22 aprilie, jucătoarele alb-roşii s-au antrenat prin zăpadă şi la temperaturi mai scăzute faţă de această perioadă a anului.

Delegaţia echipei Baschet Club Star a plecat către Bucureşti în jurul orei 14.00. Antrenamentele jucătoarelor alb-roşii se vor relua luni, 25 aprilie, de la ora 18.00, atunci când fetele pregătite de Valentin Bâlă vor reveni în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii Generale 119 "Vasile Voiculescu". "Au fost şapte zile utile de cantonament, necesare pentru tot ceea ce ne-am propus până la debutul în Liga Naţională feminină Under 12, competiţie în care nu avem un obiectiv legat de o clasare în top. Ne-am propus să construim o formaţie competitivă în România, lucru pe care nu-l putem face decât în timp şi cu răbdare", a declarat Valentin Bâlă pentru site.

Chiar dacă toate jucătoarele s-au antrenat la capacitate maximă, Monalisa Pîrvan, Diana Şuşnea, Roxana Mihai, Roxana Agachi, Livia Mariea şi Cristina Grigore au ieşit în evidenţă, ultimele două sportive fiind într-o creştere de formă evidentă, după acest stagiu de prgătire centralizată. Ruxandra Mihai, Ana Florea şi Lucia Dumitru nu au dezamăgit nici ele, însă ar fi putut, cu siguranţă, mult mai mult în anumite momente ale cantonamentului. În zilele următoare, în Capitală, lotul se va uni şi cu cele cinci fete care nu au făcut deplasarea la Buşteni. În perioada 6-8 mai, echipa Baschet Club Star va participa la un turneu de verificare la Alba Iulia.

Pentru a vedea locul unde au fost cazate jucătoarele echipei Baschet Club Star, accesaţi acest link...

miercuri, 20 aprilie 2011

VIDEO. Cantonament şi cu soare la Buşteni

Jucătoarele echipei Under 12 a Baschet Club Star au avut, pentru prima oară de când au sosit în cantonamentul montan de la Buşteni, o zi cu soare. Temperatura a fost de aproximativ 15 grade Celsius, astfel că fetele nu au mai avut probleme în faţa condiţiilor meteorologice. Diana Şuşnea, Livia Mariea, Cristina Grigore, Monalisa Pîrvan şi Roxana Agachi au fost remarcatele tehnicienilor în prima parte a zilei de miercuri.

CITIŢI AICI DETALII DIN ZILELE PRECEDENTE

După-amiaza a urmat un program de refacere, de aproape două ore, după care jucătoarele alb-roşii au plecat către sala de sport, acolo unde au avut programat un antrenament cu mingea, de aproximativ 100 de minute. Ruxandra şi Roxana Mihai, Ana Florea şi Ioana Săndulescu nu au vrut să rămână datoare şi s-au revanşat la şedinţa tehnico-tactică, acolo unde au mai ieşit în edidenţă Roxana Agachi, Monalisa Pîrvan şi Livia Mariea. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au revenit la Pensiunea "Hanul cu Jar" abia spre seară, atunci când au servit cina. Miercuri, sportivele grupării din Capitală au avut programate două antrenamente în aer liber şi unul în sală.

Condiţii Echipa Baschet Club Star este cazată, în Buşteni, la Pensiunea "Hanul cu Jar", un stabiliment de patru stele care asigură condiţii excelente pentru un stagiu de pregătire centralizată.



Tehnicienii echipei Baschet Club Star au ales ca antrenamentul fizic să fie efectuat într-o zonă mai retrasă şi liniştită pentru a se putea lucra în linişte. După trei zile de ploaie, vânt şi de ninsoare, la Buşteni a fost soare miercuri, încă de dimineaţă, astfel că multe dintre jucătoarele alb-roşii au renunţat la căciulă şi la mănuşi. Conducerea grupării din Capitală a decis ca excursia la Babele, propusă pentru după-amiază, să fie anulată deoarece fetele au dorit să se odihnească înainte de antrenamentul din sală, care a avut loc de la ora 16.30. Stagiul de pregătire centralizată se va încheia vineri, atunci când Diana Şuşnea & Co vor reveni în Bucureşti. Sosirea va fi la Şcoala Generală 119 "Vasile Voiculescu", în jurul orei 17.00.

Joi este ultima zi în care jucătoarele alb-roşii vor avea programate trei antrenamente deoarece în ziua plecării către Bucureşti, vineri, s-a renunţat la şedinţa tehnico-tactică din sală. Stagiul de pregătire centralizată de la Buşteni a început pe 15 aprilie şi a fost efectuat în vederea pregătirii Ligii Naţionale de Minibaschet Under 12, competiţie care se va desfăşura în perioada 3-7 iulie la Braşov. Până atunci, echipa Baschet Club Star va mai participa la două turnee de verficare, la Alba Iulia, în perioada 6-8 mai, şi la Bucureşti, ultimul fiind programat chiar în sala Şcolii 103, pe 27-29 mai.

În perioada în care s-au aflat în cantonament la Buşteni, jucătoarele alb-roşii au susţinut două meciuri de verificare. Detalii aici...

luni, 18 aprilie 2011

VIDEO. Continuă antrenamentele pe zăpadă

Perioada de pregătire centralizată a echipei feminine Under 12 a Baschet Club Star a ajuns la cea de-a treia zi completă. Jucătoarele alb-roşii au avut, din nou, de luptat cu temperaturile scăzute, dimineaţa, la Buşteni, înregistrându-se doar două grade Celsius, în timp ce şedinţa fizică programată, luni, înainte de prânz, s-a desfăşurat tot pe zăpadă.

GALERIE FOTO DE LA MECIURILE DINTRE STAR ŞI CHEMP BASKET PLOIEŞTI

Toate jucătoarele aflate în cantonamentul de la Buşteni s-au încadrat excelent în programul de pregătire impus de tehnicienii formaţiei din Capitală, astfel că echipierele Baschet Club Star au avut timp de odihnă abia după prânz, după antrenamentul fizic. După amiaza, Diana Şuşnea & Co au mers la sala de educaţie fizică şi sport pentru exerciţii specifice tehnico-tactice. Ruxandra şi Roxana Mihai, Livia Mariea, Monalisa Pîrvan, Ana Florea, Roxana Agachi şi Cristina Grigore au fost remarcatele zilei de luni, în timp ce Eduard Harabagiu, la nici zece ani, a fost aproape egalul colegelor sale mai mari de la categoria Under 12 feminin.

Video Lotul de jucătoare al echipei Baschet Club Star se află cazat, în Bușteni, la Pensiunea Hanul cu Jar. Pentru a urmări, live, antrenamentele accesați acest link



Echipa Baschet Club Stat a câștigat, duminică seară, și cel de-al doilea meci de verificare disputat, la Bușteni, împotriva formației Chemp Basket Club Ploiești. Jucătoarele alb-roșii s-au impus cu scorul de 65-15 după ce, cu o zi înainte, au învins la o diferență de 30 de puncte, 55-25. Roxana Mihai, Roxana Agachi, Livia Mariea, Diana Șușnea și Ana Florea au fost sportivele care au început întâlnirea de verificare de duminică. Au mai evoluat Monalisa Pîrvan, Ruxandra Mihai, Lucia Dumitru, Cristina Grigore, Lavinia Dinu și Alexandra Ciobanu, ultima fiind singura echipieră a grupării din Capitală care nu a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor.

De marți, lotul echipei Baschet Club Star va fi în efectiv complet, Ioana Săndulescu ajungând și ea la Bușteni, jucătoarea urmând să înceapă antrenamentele alături de colegele sale. Intensitatea ședințelor fizice a crescut, astfel că programul alb-roșiilor este foarte încărcat în aceste zile. Vremea pare să se îndrepte, astfel că, după un interval cu ploi și zăpadă, a ieșit soarele, temperatura atingând 15 grade Celsius. Vineri, 22 aprilie, sportivele vor reveni în București pentru ca, peste doar 14 zile, în perioada 6-8 mai, Diana Șușnea & Co să participe la un turneu de verificare la Alba Iulia, la o competiție la care vor lua parte patru formații printre care și Star.

Pentru a vedea cronica meciului de sâmbătă, dintre Baschet Club Star și Chemp Basket Club Ploiești, scor 55-25,
accesați acest link...

duminică, 17 aprilie 2011

AMICAL. Victorie în meciul cu Chemp Ploiești

În primul meci de verificare din cadrul stagiului de pregătire centralizată de la Bușteni, echipa feminină Under 12 a Baschet Club Star a învins, sâmbătă seară, scor 55-25, formația Chemp Basket Club Ploiești. Rezultatul nu a contat foarte mult, conducerea tehnică a grupării din Capitală dorind să verifice capacitatea de efort a tuturor sportivelor deplasate în acest cantonament montan. În această întâlnire au evoluat și Eduard Harabagiu și Andrei Pandele.

Partida dintre Baschet Club Star și Chemp Basket Club Ploiești s-a desfășurat în sala de educație fizică și sport de pe Strada Telefericului, din Bușteni. Roxana și Ruxandra Mihai, Cristina Grigore, Livia Mariea și Roxana Agachi au fost primele cinci jucătoare ale alb-roșiilor. Formația de bază a grupării din Capitală și-a asigurat un ecart de șapte puncte după prima perioadă, scor 12-5. În sfertul al doilea, Monalisa Pîrvan a deschis seria coșurilor pentru următoarea grupă trimisă pe teren, din care au mai făcut parte Ana Florea, Lucia Dumitru, Lavinia Dinu și Diana Șușnea. Până la pauza mare au mai intrat și Alexandra Ciobanu, Eduard Harabagiu și Andrei Pandele, însă ultimii doi au fost prezenți pe parchet doar zece din cele 60 de minute ale partidei de verificare de sâmbătă.

Info Primele două antrenamente ale grupei Under 12 feminin a Baschet Club Star s-au desfășurat, sâmbătă, pe o vreme instabilă și la o temperatură de 3-4 grade Celsius.

Chiar dacă veneau după două antrenamente destul de dificile, avute în prima parte a zilei, jucătoarele alb-roșii au reușit să-și mărească avantajul și după prima parte a întâlnirii, atunci când echipa Baschet Club Star a condus cu scorul de 25-15. Adversarele au punctat după reluare profitând și de câteva neatenții în defensiva formației din Capitală, însă fetele pregătite de Valentin Bâlă și de Dan Albu au putut să-și mărească diferența și să se impună la un ecart de 30 de puncte, scor 55-25. Partida s-a desfășurat pe durata a șase sferturi a câte zece minute fiecare, însă în perioadele a treia și a șasea au fost folosiți numai sportivii de la categoria Under 10, Eduard Harabagiu, Lavinia Dinu și Andrei Pandele neavând deloc trac în meci.

Programul celei de doua zi din cadrul stagiului de pregătire centralizată de la Bușteni cuprinde două antrenamente și un nou meci de verificare pentru sportivele echipei Baschet Club Star. Jucătoarele alb-roșii vor întâlni, din nou, duminică după amiază, formația Chemp Basket Club Ploiești, într-o partidă care va începe la ora 17.00 și se va desfășura în aceeași sală din Bușteni. De luni seară se va alătura lotului și Ioana Săndulescu, astfel că se va putea lucra cu toate fetele din team-ul care va face deplasarea, peste două săptămâni, la turneul amical de la Alba Iulia, din perioada 6-8 mai. Cantonamentul montan se va încheia pe 22 aprilie, atunci când delegația Baschet Club Star va reveni, spre seară, în București.

Pentru a vedea unde sunt cazate jucătoarele echipei Baschet Club Star, accesați acest link...

sâmbătă, 16 aprilie 2011

CANTONAMENT. Antrenamente pe zăpadă

Primele două antrenamente ale grupei Under 12 feminin a Baschet Club Star s-au desfășurat, sâmbătă, pe o vreme instabilă și la o temperatură de 3-4 grade Celsius. Jucătoarele alb-roșii au ieșit încă de dimineață la înviorare iar de la ora 10.00 au avut programată o ședință de pregătire fizică de 90 de minute. Jucătoarele alb-roșii se află, în perioada 15-22 aprilie, într-un cantonament centralizat la Bușteni, delegația grupării din Capitală fiind cazată la Pensiunea ”Hanul cu Jar”.

VEDEȚI AICI IMAGINI LIVE DIN CANTONAMENT

Cele 12 jucătoare care au făcut deplasarea la Bușteni, la care s-au adăugat Eduard Harabagiu și Andrei Pandele, din lotul masculin Under 10, au început ziua destul de devreme, pentru un antrenament de inviorare. Timp de jumătate de oră Diana Șușnea & Co au efectuat exerciții specifice pentru acest tip de pregătire. A urmat, la câteva ore, ședința fizică, cea care a contat cel mai mult de altfel. Chiar dacă suntem în mijlocul lunii aprilie, fetele s-au luptat și cu stratul destul de gros de zăpadă, asta și pentru că în această zonă a nins. Roxana și Ruxandra Mihai, Livia Mariea, Cristina Grigore și Roxana Agachi s-au aflat cu o lungime în fața colegelor lor.

Cantonament Jucătoarele alb-roșii au plecat, vineri dimineață, spre Bușteni, urmând să revină în București pe 22 aprilie spre seară.

Cea de-a doua zi a stagiului de pregătire centralizată de la Bușteni s-a încheiat cu un meci amical împotriva echipei Chemp Ploiești. Baschet Club Star a folosit, în această întâlnire-școală, toate jucătoarele pe care tehnicienii le-au deplasat în cantonament. Întâlnirea a fost începută cu Ruxandra Mihai ca fundaș, Roxana Mihai și Livia Mariea au evoluat ca extreme iar Roxana Agachi și Cristina Grigore s-au aflat în spațiul de trei secunde. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Monalisa Pîrvan, Ana Florea, Lucia Dumitru, Alexandra Ciobanu, Diana Șușnea și Lavinia Dinu. Nu au stat deoparte nici cei doi băieți de la grupa Under 10, care au avut locul lor, chiar dacă numai câteva minute, în această partidă de verificare pe care alb-roșii au susținut-o în cantonamentul montan.

Ziua de duminică este una asemănătoare cu precedenta. Jucătoarele Baschet Club Star vor susține, de dimineață, un alt meci de verificare contra formației Chemp Ploiești, iar după amiază va fi un nou antrenament fizic. Sportivele grupării din Capitală sunt cazate la Pensiunea ”Hanul cu Jar”, un stabiliment de patru stele care asigură condiții excelente pentru performanță, pentru astfel de perioade. Din lot lipsește Ioana Sănduleascu, însă baschetbalista va ajunge în Bușteni luni seară, urmând să se alăture colegelor sale și să intre în programul echipei. Fetele pregătite de Valentin Bâlă vor reveni în București vineri, 22 aprilie, spre seară.

Pentru a vedea o galerie foto de la Pensiunea ”Hanul cu Jar”, accesați acest link...

vineri, 15 aprilie 2011

CANTONAMENT. Surpriză: a nins la Bușteni!

Timp de șapte zile echipa Under 12 a Baschet Club Star se va afla într-un stagiu de pregătire centralizată, la Bușteni. Jucătoarele alb-roșii au plecat, vineri dimineață, spre cunoscuta localitate montană, urmând să revină în București pe 22 aprilie spre seară. Delegația grupării din Capitală cuprinde 12 fete, doi băieți de la grupa Under 10 și doi antrenori. Cartierul general al formației antrenate de Valentin Bâlă a fost stabilit la Pensiunea ”Hanul cu Jar”, un stabiliment de patru stele, ce asigură toate condițiile necesare unui astfel de cantonament.

Chiar dacă și în București vremea a fost puțin instabilă, jucătoarele alb-roșii au fost surprinse când au văzut că la Bușteni stratul de zăpadă este de aproape 20 de centimetri. Unele fete s-au bucurat de apariția omătului, în timp ce altele s-au întrebat cum se va desfășura cantonamentul în aceste condiții. Răspunsul l-au primit imediat după masa de prânz, atunci când au aflat că după amiază vor fi nevoite să intre în sală, pentru a efectua primul antrenament al stagiului de pregătire centralizată. Vineri seara, sportivele grupării din Capitală au avut programată o ședință în care au fost informate despre programul din weekend, unul foarte încărcat de altfel pentru fete.

Meteo Vremea se anunță una instabilă pe toată perioada cantonamentului echipei Baschet Club Star. Pentru a vedea prognoza și temperatura în Bușteni, accesați acest link...

Sâmbătă, jucătoarele alb-roșii au programate două antrenamente și un meci amical cu echipa Chemp Basket Club Ploiești. Partida de verificare se va desfășura în sala de educație fizică și sport de pe Strada Telecabinei din Bușteni, de la ora 17.00. De la formația Baschet Club Star vor evolua Monalisa Pîrvan, Diana Șușnea, Ruxandra și Roxana Mihai, Roxana Agachi, Ana Florea, Livia Mariea, Lucia Dumitru, Cristina Grigore, Lavinia Dinu și Alexandra Ciobanu. Revanșa acestei întâlniri este programată duminică dimineață, însă ora la care va începe partida va fi cunoscută abia după încheierea celei de-a doua zile a cantonamentului montan, care se desfășoară în intervalul 15-22 aprilie, în vacanța de primăvară.

Oficialii echipei Baschet Club Star au fost foarte mulțumiți de condițiile pe care le oferă ”Pensiunea Hanul cu Jar” din Bușteni, astfel că s-a luat decizia ca jucătoarele alb-roșii să fie cazate, la primul lor cantonament, în acest stabiliment de patru stele. Pe lângă cele 12 sportive din lotul Under 12 mai sunt prezenți în delegația grupării din Capitală și doi componenți ai formației Under 10 masculin, Eduard Harabagiu și Andrei Pandele. Acest stagiu de pregătire a fost necesar deoarece sportivele de la Star vor lua parte, la începutul vacanței de vară, la întrecerile Ligii Naționale de Minibaschet, competiție care se va desfășura la Brașov, în perioada 3-7 iulie, acolo unde Diana Șușnea & Co au fost deja înscrise în întrecerea feminină Under 12.

Pentru a vedea imagini în direct de la ”Pensiunea Hanul cu Jar” din Bușteni, accesați acest link...

miercuri, 13 aprilie 2011

VIDEO. Carmen Tocală: ”Nu putem motiva copiii”

Președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală (foto), a declarat, pentru adevarul.ro, că, în țara noastră, este foarte greu ca un posibil performer să ajungă în top, cel puțin în acest sport. Oficialul a mai precizat că, de multe ori, părinții sunt cei care stopează activitatea copilului spre progres, lucru cauzat și de faptul că nu există o ofertă clară pentru elevi și condiții pentru viitorul acestora în ceea ce privește baschetul.

Referitor la viitorul juniorilor către performanță, Carmen Tocală a mai adăugat: „Deşi plecăm cu mulţi copii la drum, la vârsta de 14-15 ani mulţi părinţii vin şi spun «copilul meu trebuie să facă şcoală» şi nu-l mai lasă la sport. Nu există un instrument de motivare, practic noi nu avem argumente în faţa părinţilor. Nu putem să le acordăm jucătorilor nici burse universitare, pentru sport, și nici burse în străinătate". Președintele FRB a mai spus, pentru adevarul.ro, că, la nivelul Capitalei, baschetul ”este ca și absent la nivel de performanță o cauză fiind și lipsa sălilor”. Oficialul forului de specialitate a mai completat că, la ora actuală, Campionatele Naționale înseamnă ”o rampă de lansare pentru juniori”.

Info Pentru a urmări interviul acordat de Carmen Tocală pentru ”Special Adevărul” accesați ecranul de mai jos.



Președintele FRB este de părere că în țara noastră, la nivel de performanță, trebuie făcute schimbări, mai ales la nivelul copiilor și juniorilor. „În România sistemul în care se face sport este învechit. Am rămas cu mentalităţile din vremea comunistă, care nu se mai potrivesc în acest moment cu cele ale democraţiei. Spre exemplu la noi nu se acordă burse pentru sport, aşa cum se întâmplă în Statele Unite. Acolo, indiferent de câţi bani ar avea o familie, dacă un copil primeşte o bursă la un liceu sau la o universitate, pentru sport, este un motiv de recunoaştere a valorii sale", a spus Carmen Tocală.

Referitor la Liga Națională de Minibaschet, acolo unde va participa, în acest an, și echipa Baschet Club Star, președintele federației de specialitate a ținut să precizeze faptul că ”nu se vor mai acorda medalii, pentru ca întreaga competiție să fie una curată în care să nu primeze doar lupta pentru rezultat. Important este ca fiecare club să dea către loturile de seniori și cele naționale jucători de perspectivă”. Cea mai importantă întrecere feminină din România, la categoria Under 12 feminin, va avea loc în perioada 3-7 iulie la Brașov, meciurile urmând să se desfășoare în aer liber și se preconizează să se înscrie cel puțin 25 de formații din țară.

Echipa Baschet Club Star a confirmat participarea în cadrul Ligii Naționale de Minibaschet. Detalii aici...

marți, 12 aprilie 2011

UNDER 12. Star a fost înscrisă în Liga Națională

Echipa feminină a Baschet Club Star a fost înscrisă, marți, în Liga Națională de Minibaschet, competiție ce va avea loc în perioada 3-7 iulie, la Brașov. Jucătoarele alb-roșii se vor pregăti zilnic până la începerea celei mai puternice întreceri pentru sportivele născute în anii 1999 și 2000. Gruparea din Capitală le va avea, cu siguranță, în lot pe Ruxandra și Roxana Mihai, Monalisa Pîrvan, Roxana Agachi, Ana Florea, Livia Mariea, Lucia Dumitru, Cristina Grigore și Ioana Săndulescu.

Fetele pregătite de Valentin Bâlă vor pleca spre Brașov în dimineața zilei de 3 iulie și se vor caza la Hotelul Decebal, din localitate. Seara va avea loc ședința tehnică, iar meciurile vor începe pe data de 4 iulie, după cum a anunțat, marți, site-ul federației de specialitate din țara noastră. Anual, la această competiție, participă cel puțin 25 de formații la feminin, astfel că jucătoarele alb-roșii vor avea o misiune foarte grea în acest sezon, mai ales că în ediția precedentă Baschet Club Star nu a punctat la întrecerea rezervată sportivelor în vârstă de 12 ani deoarece nu a avut nicio formație înscrisă la această categorie.

Istoric La ultima participare a echipei feminine a Baschet Club Star în cadrul Campionatului Național Under 12, gruparea din Capitală a obținut locul nouă pe țară, la ediția din sezonul 2006-2007.




Potrivit frbaschet.ro, fiecare echipă trebuie ca, până la data de 10 iunie, să aibă întocmit dosarul complet pentru Liga Națională de Minibaschet de la Brașov. Pentru a se evita eventuale neplăceri legate de vârstă, formațiile participante vor trebui să facă dovada că jucătoarele pe care le au înscrise în competiție sunt eligibile pentru întrecerea rezervată categoriei de vârstă sub 12 ani feminin, ani de naștere 1999-2000. Baschet Club Star a confirmat, marți, participarea grupei de fete Under 12 la ediția din acest an a Ligii Naționale. Gruparea din Capitală intenționează să aducă la Brașov și selecționata masculină Under 10, partidele băieților urmând să aibă loc în perioada 19-25 iunie, tot în localitatea de sub Tâmpa.

Jucătoarele alb-roșii se vor pregăti, până joi, în Capitală urmând ca de vineri echipa feminină Under 12 a Baschet Club Star să plece într-un cantonament montan la Bușteni. Perioada în care fetele antrenate de Valentin Bâlă vor sta în cunoscuta localitate montană este 15-22 aprilie. D
elegația grupării din Capitală va fi formată din 12 sportivi și doi tehnicieni și va pleca spre Bușteni pe 15 aprilie, la ora 10.30, cu autocarul, din fața sălii de educație fizică și sport a Școlii 119 ”Vasile Voiculescu”. Pensiunea ”Hanul cu Jar” va fi gazda alb-roșiilor în stagiul de pregătire centralizată. Întoarcerea în București va fi în după-amiaza zilei de 22 aprilie.

Pentru a vedea detalii legate de cantonamentul de la Bușteni, din vacanța de primăvară, accesați acest link...

duminică, 10 aprilie 2011

FEMININ. Dublă victorie în fața echipei CSS 2

Cele 18 puncte marcate de Roxana Mihai (foto, la minge), nou record personal, la care s-au adăugat alte nouă puncte, zece recuperări și două capace reușite de Roxana Agachi au fost decisive în meciul pe care Baschet Club Star l-a câștigat, sâmbătă, acasă, scor 32-18, în fața formației Clubului Sportiv Școlar 2 București. Jucătoarele alb-roșii au ajuns la trei meciuri câștigate, din 12 etape, în cadrul Campionatului Municipal feminin Under 12 și ocupă locul al treilea în clasament, după CSS 4 și după Raptors.

Cu cinci puncte consecutive, Roxana Agachi a început excelent meciul cu formația CSS 2. Gazdele au condus, după prima perioadă, la o diferență de doar două puncte, scor 8-6, însă coșurile marcate de pivotul alb-roșiilor au fost decisive în acest interval. Au urmat șase puncte la rând ale Roxanei Mihai și echipa Baschet Club Star a avut, la pauza mare, un avans minim: 14-10. După reluare, jucătoarele alb-roșii au marcat 14 puncte fără replică, astfel că, în minutul 30, gazdele au avut un ecart de 18 puncte, tabela indicând scorul de 26-10. Sfertul final a fost unul în care amfitrioanele și-au conservat rezultatul, timp în care oaspetele nu au putut decât să mai reducă din proporțiile scorului, meciul terminându-se 32-18 pentru Diana Șușnea & Co.

Campionat Echipa Baschet Club Star a pierdut, etapa precedentă, scor 12-23, meciul disputat pe propriul teren cu formația Clubului Sportiv Școlar 4 București.

Cu șapte jucătoare mai mici de vârstă, născute în anii 1999 și 2000, echipa Baschet Club Star a reușit să câștige, sâmbătă, pe propriul teren, scor 32-20, meciul cu formația Clubului Sportiv Școlar 2 București, din cadrul Campionatului Municipal feminin Under 14. La numai 11 ani, surorile Ruxandra și Roxana Mihai, Livia Mariea și Monalisa Pîrvan au evoluat mai bine decât adversarele lor, sportive născute în anii 1997 și 1998. Chiar dacă au fost folosite la o categorie mai mare de vârstă, Roxana Agachi și Cristina Grigore au făcut-o excelent și au demonstrat că pot fi baschetbaliste de perspectivă cu reale șanse de a ajunge cât mai departe în ceea ce privește performanța. De la gazde, Elena Florea, Mihaela Dinu, Lidia Doboacă și Alexandra Dumitrache au avut vârsta exactă pentru junioare trei.

Disputa dintre Baschet Club Star și CSS 2 a fost echilibrată până la jumătatea sa, atunci când gazdele au avut un avantaj de un singur coș, scor 14-12. În cea de-a treia perioadă diferența a rămas una minimă pentru ca, în ultimele zece minute ale partidei, amfitrioanele să reușească un parțial de 14-6 și să se impună cu 32-20. Roxana Agachi și Lidia Doboacă și-au împărțit, în mod egal, 12 puncte, în timp ce Ruxandra Mihai a fost coșghetera gazdelor, cu nouă puncte. După această întâlnire, jucătoarele alb-roșii au rămas neînvinse în cadrul Campionatului Municipal feminin Under 14, având două victorii din tot atâtea meciuri disputate. Lider în clasament este CSS 4, cu 16 puncte din nouă etape, iar locul al doilea este ocupat de Raptors, grupare care a acumulat 14 puncte după opt runde.

În prima etapă a Campionatului Municipal feminin Under 14, echipa Baschet Club Star s-a impus, în deplasare, scor 48-45, în fața formației CSS 4. Detalii aici...

sâmbătă, 9 aprilie 2011

UNDER 10. Meci de infarct cu ACS Champions

După patru meciuri pierdute la limită, dintre care trei la diferență de un singur coș, echipa Under 10 a Baschet Club Star a câștigat prima sa partidă oficială în cadrul Campionatului Municipal, întrecere rezervată băieților născuți în anii 2001-2002. Jucătorii alb-roșii s-au impus, sâmbătă, acasă, după o întâlnire de infarct, cu scorul de 15-14, în fața formației ACS Champions. Coșgheterul gazdelor a fost Eduard Harabagiu, autor a opt puncte.

Niciuna din cele două echipe nu a putut, după 30 de minute, să-și asigure un avantaj mai consistent pe tabela de marcaj, astfel că, la începutul celei de-a patra perioade scorul a fost egal, 12-12. Oaspeții au stat într-un singur jucător, în acest meci, în timp ce gazdele au evoluat mai colectiv, lucru care s-a văzut și pe final. Meciul a fost tranșat de o recuperare ofensivă reușită de Răzvan Minculescu, care a pasat către Khalid Latif, ultimul fiind faultat în momentul aruncării. De la linia de libere, jucătorul echipei Baschet Club Star nu a transformat decât una din cele două încercări, adversarii replicând imediat cu un coș din acțiune. Cu mai puțin de 90 de secunde înainte de final, ACS Champions a condus cu scorul de 14-13 pe tabela de marcaj.

Rezultate Etapa precedentă, echipa Baschet Club Star a cedat, scor 4-19, meciul din deplasare, cu formația BC 97 București, pentru ca, în urmă cu două runde, jucătorii alb-roșii să piardă și partida cu CSS 4 Steaua Turabo, scor 11-13.

Finalul meciului a fost unul incendiar. Eduard Harabagiu a marcat, după o excelentă acțiune personală, pentru 15-14, iar Ștefan Dima a blocat o posibilă aruncare decisivă a adversarilor. A urmat o ultimă posesie pentru amfitrioni care s-a soldat cu un fault pe aruncarea lui Octavian Glișcă, însă ambele ”libere” au fost ratate. Jucătorii alb-roșii au câștigat primul lor meci oficial în cadrul Campionatului Municipal Under 10 masculin și au părăsit ultimele trei poziții din clasament. După cinci etape, Baschet Club Star a totalizat șase puncte și se află pe poziția a 16-a din 20 de echipe. Etapa viitoare va fi una de pauză, astfel că următoarea rundă este programată pe 30 aprilie, la o săptămână după Sfintele Sărbători Pascale.

Tot sâmbătă, în sala de educație fizică și sport a Școlii 103 din Capitală, a avut loc și meciul dintre Baschet Club Star și ACS Champions, contând pentru Campionatului Municipal Under 12 masculin. Partida a făcut parte din etapa a noua a întrecerii rezervată băieților născuți în anii 1999-2000 și a fost câștigată de oaspeți cu scorul de 23-12. De la alb-roșii s-au remarcat Valentin Cotlarciuc, autor a șapte puncte, și Bogdan Bănățeanu, ultimul realizând șapte recuperări. Întâlnirea a fost echilibrată în prima sa parte, formația învingătoare fiind decisă în ultimele zece minute, atunci când oaspeții au fost mult mai atenți și mai proaspeți din punct de vedere fizic, lucru ce a contat decisiv în stabilirea învingătoarei. ACS Champions conduce cu scorul general de 3-0 în meciurile directe cu Baschet Club Star.

Echipele Under 10 și Under 12 masculin ale Baschet Club Star au pierdut, la limită, meciurile cu formația Raptors București. Detalii aici...

vineri, 8 aprilie 2011

ANIVERSARE. La mulți ani, Roxana!

Încă după primele antrenamente pe care le-a efectuat alături de colegele sale, Roxana Agachi (foto) s-a remarcat drept o jucătoare de perspectivă. Este una dintre sportivele de bază ale alb-roșiilor și a făcut parte, constant, din formația de start a grupei Under 12 feminin. Vineri, echipiera Baschet Club Star și-a aniversat ziua de naștere și a fost sărbătorită chiar la ședința de pregătire se seară. Roxana Agachi a declarat că acesta este un eveniment special în viața sa și că speră să devină o baschetbalistă apreciată.

Cu un record personal de 14 puncte marcate și cu o medie de șase recuperări pe meci, Roxana Agachi a avut puțin timp pentru a se bucura de împlinirea celor 12 ani deoarece jucătoarele alb-roșii au avut programat un antrenament vineri seară. Nici weekend-ul nu a fost o perioadă prea liniștită pentru echipierele Baschet Club Star, sportivele pregătite de Valentin Bâlă având de disputat meciuri în cadrul Campionatelor Municipale Under 12 și Under 14, iar după acestea, duminică, ședințe de pregătire. Astfel, pivotul alb-roșiilor a ales să fie alături de colegele sale pe care le-a servit, vineri seară, cu bomboane. Micuța petrecere, dacă poate fi numită astfel, a fost un moment de relaxare în lot.

Campionat Roxana Agachi va fi prezentă, sâmbătă, pe teren, și va evolua în meciurile pe care echipa Baschet Club Star le va susține împotriva formației Clubului Sportiv Școlar 2 București.

Recomandată echipei Baschet Club Star de profesorul de educație fizică și sport Ion Lemnaru, de la Școala Generală 103, Roxana Agachi a venit în lotul alb-roșiilor în luna actombrie a anului trecut și s-a remarcat încă de la primele antrenamente. La doar câteva zile a marcat primele sale coșuri într-o partidă oficială, fiind chiar titulară în meciul cu CSS 4 București, din deplasare. După o perioadă de cinci luni de pregătire, tânăra baschetbalistă a ajuns la o medie de șase puncte și șase recuperări pe meci, un procentaj destul de bun pentru această vârstă, fără o experiență competițională foarte mare în urmă. Roxana este convinsă că formația la care este legitimată va avea performanțe notabile în viitor, chiar dacă acum fetele antrenate de Valentin Bâlă nu s-au impus în foarte multe întâlniri în actualul sezon.

Roxana Agachi s-a născut pe 8 aprilie 1999 și este elevă la Școala 103 din Capitală. A început sportul de performanță în urmă cu doar câteva luni, pe 20 ocotmbrie 2010, și de atunci a venit constant la antrenamentele și la meciurile echipei Baschet Club Star. Sportiva din lotul alb-roșiilor măsoară 1,66 metri înălțime și este folosită, deocamdată, pe posturile de pivot și de extremă. Conducerea clubului și colegele din lot îi urează Roxanei, cu ocazia zilei de naștere, multă sănătate, fericire, încredere, realizări atât pe plan profesional cât și familial, îndeplinirea tuturor dorințelor și numai zâmbete și bucurii. La mulți ani, Roxana!

Roxana Agachi a reușit un meci excelent în acest an la Școala Americană, atunci când Baschet Club Star a învins pe Vampires Bucharest. Detalii aici...

MUNICIPAL. Alte patru meciuri pe propriul teren

Echipa feminină Under 12 a Baschet Club Star va susține, sâmbătă, ultimul meci înainte de perioada de pregătire centralizată de la Bușteni, din intervalul 15-22 aprilie. Jucătoarele alb-roșii vor întâlni, pe teren propriu, în sala de educație fizică și sport a Școlii 103, formația Clubului Sportiv Școlar 2 București. Cele două grupări se vor confrunta, în aceeași zi, și într-o altă partidă din cadrul Campionatului Municipal Under 14, sportive născute în anii 1997-1998. Băieții nu vor avea pauză, urmând să evolueze cu ACS Champions, la Under 10 și la Under 12.

Fetele de la Baschet Club Star vor avea o dublă foarte dificilă în fața adversarelor de la Clubul Sportiv Școlar 2 București, grupare care a acumulat același număr de victorii cu al jucătoarelor alb-roșii, la categoria Under 12 feminin. Pentru a rămâne în fața rivalelor de sâmbătă, Diana Șușnea & Co au nevoie de victorie în meciul care va începe la ora 12.15, la Școala 103. De la ora 13.30 este programată întâlnirea contând pentru Campionatul Municipal Under 14 feminin, între aceleași formații. Gazdele vor avea pe foaia de arbitraj sportive mai mici de vârstă, doar Elena Florea, Lidia Doboacă și Mihaela Dinu fiind născute în anii 1997 și 1998, restul lotului fiind completat de la grupa de minibaschet, Roxana Agachi, Ana Florea, Ruxandra și Roxana Mihai și Livia Mariea urmând să fie câteva dintre baschetbalistele care vor evolua și la junioare trei.

Istoric Echipele Baschet Club Star și CSS 2 ar fi trebuit să se întâlnească în luna decembrie a anului trecut, într-un meci din cadrul Campionatului Municipal Under 12, însă adversarele nu s-au prezentat.

După patru meciuri consecutive fără victorie, pierzând trei întâlniri la un singur coș diferență, jucătorii de la grupa Under 10 masculin vor încerca să-și treacă în cont primul meci câștigat la această categorie de vârstă. Alb-roșii îi vor avea ca adversari pe cei de la echipa ACS Champions, cele două formații aflându-se față în față pentru prima oară la această categorie de vârstă. Teodor Sava ar putea lipsi de la acest meci, însă pe foaia de arbitraj vor fi trecuți Eduard Harabagiu, Ștefan Dima, Andrei Pandele, Andrei Paraschiv, Georgian Harnagea, Răzvan Minculescu, Ricardo Bercu, Khalid Latif, Octavian Glișcă, Rareș Dascălu și Florin Spirache, sportivi care vor încerca să-și adjudece cele două puncte puse în joc sâmbătă, într-o partidă care va începe la ora 10.00, la Școala 103.

Întâlnirea dintre Baschet Club Star și ACS Champions, de sâmbătă, de la ora 11.00, care va avea loc în cadrul Campionatului Municipal masculin Under 12, în sala de educație fizică și sport a Școlii 103, acordă, cel puțin teoretic, prima șansă oaspeților, care au avantaj în confruntările directe, scor 2-0, în acest an. Jucătorii alb-roșii au șansa, având acum un lot mai experimentat, să își ia revanșa și să-și treacă în cont cea de-a doua victorie în sezonul regulat, după succesul de săptămâna trecută cu Sport For All. În cele opt etape de până acum, băieții de la Star au câștigat un singur meci și au pierdut șapte și se află pe locul 16 în clasamentul formațiilor din Capitală, din 23 de echipe participante la această categorie de vârstă.

Dacă doriți să faceți parte din loturile echipelor Baschet Club Star vă puteți înscrie aici...

miercuri, 6 aprilie 2011

ONOARE. La masculin, Star este din nou lider

După un sezon foarte bun, echipa de seniori a Baschet Club Star a ajuns lider în grupa a treia a Campionatului Municipal București, Divizia Onoare. Jucătorii alb-roșii au câștigat, până acum 14 din cele 17 partide disputate și se află în fața formațiilor Steaua BT, Tancul și Șacalii, ocupantele următoarelor poziții în ierarhia băieților pe Capitală. Gruparea condusă de Toma Ștefănescu are ca obiectiv, în acest sezon, calificarea în play-off și accesul în prima serie valorică a competiției.

Echipiereii Baschet Club Star au marcat, în 17 meciuri, 1299 de puncte și au primit 1061. Astfel, într-un meci, jucătorii alb-roșii au o medie de 76,4 puncte înscrise, în timp ce defensiva a luat, pe joc, 61,4 puncte. În ultima etapă în care au evoluat, Toma Ștefănescu & Co au învins, sâmbătă, scor 76-65, formația Silena București. De la învingători s-au remarcat Cătălin Fluturaș (foto, la minge), autor a 17 puncte și nouă recuperări, Toma Ștefănescu a realizat 16 puncte, nouă recuperări și șapte pase decisive, în timp ce Sergiu Stan a încheiat întâlnirea cu 14 puncte și patru pase decisive. MVP-ul alb-roșiilor, Toma Ștefănescu, are, în acest sezon, medii de 18,1 puncte, 6,8 recuperări și 2,7 pase decisive pe meci.

Statistică Pentru a vedea clasamentele, marcatorii și rezultatele complete ale meciurilor echipei Baschet Club Star, din cadrul Campionatului Municipal masculin București, Divizia Onoare, accesați acest link.

Pentru a-și asigura cel puțin locul al doilea în clasament, echipa Baschet Club Star va avea nevoie de o victorie în ultimul meci din cadrul Diviziei Onoare, la masculin. Jucătorii alb-roșii și-au asigurat un dublu succes direct în fața principalilor contracandidați la locul secund, sportivii de la Steaua BT, însă formațiile Tancul și Șacalii, rivalele la primele două locuri, au cu două meciuri mai puțin disputate astfel că, după desfășurarea restanțelor, ierarhia s-ar putea modifica dacă Toma Ștefănescu & Co nu vor învinge în ultima rundă înainte de disputarea primelor întâlniri din cadrul play-off-ului întrecerii rezervată seniorilor din Capitală. O victorie a băieților de la Star ar rezolva situația la vârf, astfel că este posibil ca Star să nu părăsească primul loc.

În ceea ce privește competiția fetelor, jucătoarele alb-roșii nu au mai avut programate meciuri în ultima perioadă. Echipa Baschet Club Star se află pe treapta a doua în clasament, după liderul Still Us. Înainte de play-off au mai rămas de programat doar trei etape, Mirela Frățilă & Co având de disputat partidele cu ACS Champions, Clubul Sportiv Școlar 4 București și cu Still Us. După finalul sezonului regulat vor avea loc serii eliminatorii, acestea urmând să se dispute după sistemul ”cel mai bun din trei jocuri”. Formația pregătită de Doru Neagu și de Valentin Bâlă a câștigat, până acum, patru din cele șase etape pe care le-a disputat în Campionatul Municipal.

Pentru a vedea toate rezultatele înregistrate în acest sezon de echipele Baschet Club Star, accesați acest link...

marți, 5 aprilie 2011

UNDER 12. Trofeul B.C. Star, un turneu inedit

Echipa Baschet Club Star va organiza, în perioada 27-29 mai, un inedit turneu la categoria Under 12 feminin. Partidele vor avea loc în sala de educație fizică și sport a Școlii 103 din Capitală iar meciurile se vor desfășura după regulamentul jocului de minibaschet. Până marți au confirmat participarea echipele ACS Champions București, Phoenix Constanța și LPS Alba Iulia, așteptându-se acceptul altor trei formații, Galactica Cluj Napoca, Gloria Arad și Solaris Ploiești, la care se vor adăuga și jucătoarele alb-roșii.

Tot pentru această competiție, organizatorii au contactat și două echipe din străinătate și se așteaptă răspunsul acestor formații. ”Chiar dacă jucătoarele noastre nu practică baschetul decât de șapte luni, noi ne dorim să aducem în București formații foarte bune. Dacă vom reuși să primim acceptul măcar a unui club din afara țării va fi un lucru extraordinar, deoarece competiția va crește foarte mult în valoare”, a declarat Valentin Bâlă pentru site. ACS Champions și Gloria Arad par, la ora actuală, grupările care pot să se impună în competiția organizată de Baschet Club Star, însă team-ul ardelean nu a confirmat o eventuală participare.

Istoric Singurul turneu la care au participat, până acum, jucătoarele echipei Baschet Club Star a fost cel de la Ploiești, unde, alături de gruparea din Capitală au fost prezente formațiile CSS și Solaris, ambele din localitate.

Sistemul de disputare al competiției nu a fost stabilit deoarece nu au sosit toate confirmările de la cluburile invitate, acestea fiind așteptate până cel mai târziu marți, 12 aprilie. În cazul în care vor fi doar șase formații atunci se va juca ”fiecare cu fiecare” urmând ca, după desfășurarea a cinci etape, să se alcătuiască clasamentul final. Dacă vor participa opt cluburi, acestea vor fi împărțite în câte două serii a câte patru echipe fiecare, primele două grupări urmând să se lupte locurile 1-4, în timp ce pozițiile trei și patru în preliminarii să stabilească ierarhia în prvința pozițiilor 5-8. Toate datele oficiale referitoare la trofeul organizat de Baschet Club Star vor fi publicate cel mai târziu pe 15 aprilie, dată la care vor fi prezentate și echipele.

După ce vor reveni din cantonamentul montan de la Bușteni, perioadă de pregătire care va avea loc în intervalul 15-22 aprilie, jucătoarele alb-roșii ar putea să plece la Alba Iulia, la un turneu de verificare organizat de formația LPS, din localitate. Întrecerea este programată să se desfășoare la începutul lunii mai, astfel că, din câte se pare, în mai puțin de 14 zile, echipierele Baschet Club Star, la grupa Under 12 feminin, sportive născute în anii 1999-2000, vor avea de disputat cel puțin zece meciuri. În luna iulie, gruparea din Capitală va pleca la Festivalul Național de minibaschet ”Stelian Gheorghiu”, competiție programată să se desfășoare la Brașov.

Pentru afla detalii referitoare la cantonamentul de la Bușteni, din vacanța de primăvară, accesați acest link...

duminică, 3 aprilie 2011

UNDER 16. MC Sport Cluj este campioana țării

Echipa MC Sport Cluj a câștigat, duminică, la Brașov, medaliile de aur la turneul final al Campionatului Național feminin Under 16, competiție în care formația Baschet Club Star a terminat abia pe locul nouă. Gruparea ardeleană a învins, în ultimul act, pe CSS Bega Timișoara, cu scorul de 72-68. Medaliile de bronz au revenit jucătoarelor de la Phoenix LPS Galați, care au trecut de CSS Univ. Craiova, 57-54, în disputa pentru locurile 3-4 în România.

Chiar dacă Bianca Blănaru a terminat meciul cu MC Sport Cluj cu o double double, 34 de puncte, 16 recuperări și două pase decisive, pivotul grupării din Timișoara nu a putut să-și ducă echipa spre medalia de aur. Cu un joc colectiv, formația pregătită de Tiberiu Iluțiu a stopat pe Bega chiar în ultimul act, remarcatele ardelencelor fiind Mihaela Maxim, 16 puncte și cinci intercepții și Iulia Pașca, Denisa Feier și Izabela Lovasz, toate trei împărțindu-și, în mod egal, 33 de puncte. MC Sport Cluj și-a menținut invinvibilitatea în competiția sportivelor născute în anii 1995-1996, după ce, în urmă cu doi ani, la Timișoara, clujencele au triumfat la Under 14, tot într-o finală cu CSS Bega.

Clasament Echipa Baschet Club Star nu s-a calificat la turneul final al Campionatului Național feminin Under 16 de la Brașov și a terminat competiția pe locul nouă în acest sezon.

Cu două victorii din trei posibile în fața campioanelor en titre, toate acestea fiind obținute la turneul semifinal, formația Phoenix LPS Galați nu a putut să repete această performanță în semifinale, sâmbătă, atunci când MC Sport Cluj a câștigat la o diferență de 24 de puncte, scor 68-44. Fetele pregătite de Mugurel Lepădatu au încheiat Campionatul Național feminin Under 16 pe locul al treilea, trecând în finala mică de SCM CSS Universitatea Craiova cu scorul de 57-54, după o partidă destul de disputată. În meciul cu gruparea din Bănie, Iulia Răileanu a fost MVP-ul învingătoarelor, cu 20 de puncte marcate și 20 de recuperări, dintre care zece ofensive.

Olimpia București a învins pe CSS Sibiu, scor 55-49, și a câștigat disputa pentru locurile 5-6 în România, în timp ce echipa CSS Râmnicu Vâlcea nu a avut probleme în partida cu Sirius Târgu Mureș, scor 50-38, ultima fiind singura formație care nu a câștigat niciun meci, din cinci disputate, la turneul final al junioarelor doi. Baschet Club Star și CSS Mediaș au ocupat, în ordine, pozițiile a noua și a zecea, în timp ce Bball Sfântu Gheorghe și LAPI Dej au încheiat ierarhia în cadrul Campionatului Național feminin Under 16, întrecere care a reunit la startul ei, în acest sezon, doar 12 grupări.

Pentru a vedea clasamentul de acum două sezoane al generației de jucătoare născute în anii 1995 și 1996, accesați acest link...

sâmbătă, 2 aprilie 2011

UNDER 12. Băieții, la prima victorie oficială

Echipa masculină Under 12 a Baschet Club Star a obținut prima sa victorie în cadrul Campionatului Municipal din București, competiție rezervată sportivilor născuți în anii 1999-2000. Jucătorii alb-roșii au învins, sâmbătă, acasă, pe formația Sport For All, scor 26-21, după un meci foarte disputat, pe care gazdele l-au controlat în majoritatea timpului. Partida a avut loc în sala de educație fizică și sport a Școlii 103 din Capitală și a contat pentru etapa a șasea a întrecerii. S-au remarcat Victor Matei, Valentin Cotlarciuc și Matei Roșca.

Cu o victorie din șapte meciuri disputate, echipa Baschet Club Star a părăsit ultimele două poziții din cadrul Campionatului Municipal masculin Under 12 din Capitală. Valentin Cotlarciuc și Victor Matei au marcat, împreună, 14 puncte pentru prima victorie a alb-roșiilor, în timp ce Matei Roșca și Robert Malageanu și-au împărțit, în mod egal, zece puncte. Meciul câștigat în fața formației Sport For All, scor 26-21, a fost urmat de o partidă mai puțin fastă a amfitrionilor, care au pierdut la o diferență categorică, scor 8-48, întâlnirea cu Steaua Turabo București, un meci din cadrul etapei a șaptea a întrecerii rezervată sportivilor născuți în anii 1999-2000. Duminică, de la ora 12.00, Baschet Club Star va evolua, în deplasare, contra BC 97.

Avancronică Echipele feminine și masculine ale Baschet Club Star au disputat, sâmbătă și duminică, șase meciuri la categoriile Under 10 și Under 12, patru dintre acestea fiind programate pe propriul teren.

Cele șapte puncte marcate de Eduard Harabagiu au fost insufieciente pentru ca echipa masculină Under 10 a Baschet Club Star să se impună, sâmbătă, pe propriul teren, în fața adversarilor de la Steaua Turabo. Jucătorii alb-roșii au pierdut întâlnirea, scor 11-13, după o greșeală de arbitraj, în chiar ultimul minut al partidei. Gazdele ar fi putut totuși să-și adjudece cele două puncte dacă Ștefan Dima nu ar fi comis cel puțin șapte greșeli neforțate și dacă amfitrionii ar fi finalizat alte trei acțiuni clare de a înscrie în superioritate numerică. Baschet Club Star nu a câștigat niciun meci până acum, fiind învinși de fiecare dată la limită în toate cele trei runde disputate.

Nici fetele de la grupa Under 12 a Baschet Club Star nu au putut să se impună, sâmbătă, pe propriul teren. Jucătoarele alb-roșii au pierdut, scor 12-23, meciul cu CSS 4 și, în urma acestui rezultat, ocupă locul cinci în clasament, cu două victorii din zece etape. Roxana Agachi și Cristina Grigore au ratat mult de sub panou și acest lucru s-a văzut în rezultatul final, în timp ce Roxana și Ruxandra Mihai nu au prins o zi fastă. De la gazde nu au evoluat Lucia Dumitru, accidentată, Livia Mariea, bolnavă, și Georgiana Natu, ultima având mici probleme de sănătate. Fetele de la gruparea din Capitală vor pleca, în vacanța de primăvară, într-un stagiu de pregătire centralizată în cunoscuta localitate montană Bușteni.

Pentru a vedea detalii referitoare la cantonamentul echipei Baschet Club Star, accesați acest link...