marți, 26 aprilie 2011

VIDEO ANIVERSARE. La mulţi ani, Nicoleta!

Practică sportul de performanţă de aproape cinci ani şi nu a evoluat decât pentru Baschet Club Star, echipă la care a debutat pe 30 octombrie 2006. De atunci şi până acum, Nicoleta Constantinescu (foto) a jucat în peste 200 de partide în Campionatele Naţionale şi Municipale, dar şi în turnee şi meciuri internaţionale. De-a lungul carierei se mândreşte cu o medalie de argint la Basketball Wien Osterturnier în 2007 şi cu un loc întâi la grupa valorică B a Campionatului Naţional feminin Under 15 de la Târgu Mureş, competiţie încheiată anul trecut.

Încă de la primele antrenamente, Nicoleta Constantinescu a fost remarcată de tehnicienii echipei Baschet Club Star şi a fost inclusă, aproape de fiecare dată, în formaţia de bază, pe postul de fundaş. Cu o medie de trei pase decisive şi trei intercepţii pe meci, jucătoarea alb-roşiilor şi-a ajutat colegele de fiecare dată, fiind altruistă în majoritatea întâlnirilor. Chiar dacă nu a prins un sezon foarte bun, Nico este decisă să-şi ia revanşa la turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 17, din perioada 13-15 mai, şi să ajungă, alături de gruparea din Capitală, să se lupte la medalii în întrecerea sportivelor născute în anii 1994 şi 1995.

Info Nicoleta Constantinescu a debutat, într-un meci oficial pentru Baschet Club Star în octombrie 2006, la aproape o lună de la selecţia sa în lotul grupării din Capitală.



Chiar dacă anul trecut nu a putut să treacă de normele de control impuse de federaţia de specialitate, în acest sezon, Nicoleta Constantinescu a reuşit să arate că ceea ce s-a întâmplat în 2010 nu a fost decât un accident nefericit. A fost una dintre cele mai bune jucătoare ale alb-roşiilor în Campionatul Naţional feminin Under 16, acolo unde Ioana Miroiu & Co nu au realizat, din păcate, obiectul propus la debutul în competiţie, acela de a se califica la turneul final şi au încheiat întrecerea pe locul nouă în România. Nicoleta a confirmat însă la Under 17, acolo unde a arătat că se poate conta pe ea, ajungând, alături de colegele sale, în primele şase formaţii din ţară la această categorie de vârstă, sportive născute în anii 1994 şi 1995.

Cu un record al carierei de 20 de puncte marcate într-un meci, Nicoleta Constantinescu şi-ar dori ca să evolueze, în viitor, în prima ligă a ţării, performanţă pe care o poate atinge chiar în acest sezon, cu formaţia Nova Vita Târgu Mureş, grupare cu care Baschet Club Star are o colaborare la nivel de senioare. Cu ocazia aniversării zilei de naştere, conducerea şi colegele din echipa alb-roşiilor îi doresc sărbătoritei multă sănătate, fericire, îndeplinirea tuturor obiectivelor, atât pe plan sportiv cât şi pe cel personal, încredere şi numai zâmbete şi bucurii. La mulţi ani, Nicoleta!

Pentru a vedea, în imagini, cum a evoluat echipa Baschet Club Star, daţi click aici...

Niciun comentariu: