Se afișează postările cu eticheta turneu amical. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta turneu amical. Afișați toate postările

marți, 31 mai 2011

REACŢII. Organizarea "Cupei Star", o reuşită!

Prima ediţie a "Cupei Star", competiţie de minibaschet feminin, a fost o reuşită totală, după cum au declarat, la finalul întrecerii, jucătoarele, antrenorii, oficialii şi invitaţii turneului. La meciuri au participat 88 de sportive, născute în anii 1999-2000 şi chiar mai mici. Parteneri au fost site-ul de specialitate totalbaschet.ro şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti. Cele şase echipe şi-au putut verifica, în perioada 27-29 mai, loturile pentru Liga Naţională U12.

VEZI AICI GALERIE FOTO

Preşedintele echipei Baschet Club Star, Marin Marian, a ţinut să mulţumească invitaţilor: "Am încercat să facem în aşa fel încât toate jucătoarele să plece cu o amintire de la acest turneu. Vreau să felicit toate formaţiile participante, sportivi, antrenori, oficiali, pentru modul cum au evoluat la «Cupa Star» şi pentru fair-play". Redactorul şef al totalbaschet.ro, Sabin Gherdan, a apreciat iniţiativa grupării din Capitală: "Competiţia a fost organizată perfect, mi-a plăcut totul aici. Toate sportivele au primit medalii, au existat trofee pentru fiecare din premiile individuale, totul a fost excelent de-a lungul celor trei zile de concurs". Şi în mass media ecourile de la acest turneu au fost pozitive, astfel că ediţia de anul viitor se anunţă una de succes în care vor exista, cu siguranţă, cel puţin opt team-uri invitate.

Info Cu patru victorii din cinci meciuri, echipa Baschet Club Star s-a clasat pe poziţia a doua, după ACS Champions, la prima ediţie a turneului feminin Under 12 "Cupa Star".

Antrenorul echipei LPS Alba Iulia, Nicuşor Marcu, a apreciat modul în care organizatorii au ales să ducă la bun sfârşit prima ediţie a "Cupei Star". "Pentru noi au fost nişte meciuri foarte utile şi am apreciat faptul că am putut să jucăm cinci etape, pentru a vedea ce mai avem de pus la punct pentru Liga Naţională. Cei de la Baschet Club Star au reuşit să ne facă să ne simţim bine şi au ştiut să realizeze totul ca la carte", a completat tehnicianul grupării ardelene. De aceeaşi părere a fost şi Cristian Mănăstireanu, de la Phoenix Constanţa: "Opinia mea este că totul a fost realizat foarte bine şi apreciez faptul că am fost invitaţi la turneu. Organizarea a fost excelentă, mai ales că toate fetele au fost premiate".

Turneul a fost câştigat de către echipa ACS Champions, de departe cea mai experimentată formaţie prezentă la "Cupa Star". Tehnicianul învingătorilor, Alexandru Şerban, a declarat: "Personal sunt foarte mulţumit de organizarea acestui trofeu. Noi ne-am atins obiectivul aici, am putut să ne verificăm toate jucătoarele pe care le-am avut pentru această competiţie, aşa că, din punctul meu de vedere, totul a fost o reuşită". Prima ediţie a "Cupei Star" a avut loc în perioada 27-29 mai, în Bucureşti, iar meciurile s-au disputat în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii Generale 103. Fetele de la Baschet Club Star au încheiat întrecerea pe locul al doilea, cu patru meciuri câştigate din cinci disputate.

Toate rezultatele meciurilor din cele trei zile de concurs le puteţi vizualiza accesând acest link...

duminică, 29 mai 2011

FOTO. Finală în alb şi roşu la "Cupa Star"

Cu patru victorii din cinci meciuri, echipa Baschet Club Star s-a clasat pe poziţia a doua, după ACS Champions, la prima ediţie a turneului feminin Under 12 "Cupa Star". Trofeul a avut loc, de vineri şi până duminică, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală. Jucătoarele alb-roşii au pierdut ultima partidă cu scorul de 17-40, însă performanţa Dianei Şuşnea & Co este una meritorie, fetele pregătite de Valentin Bâlă având doar şapte luni de când au început acest sport.

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO DE LA FESTIVITATEA DE PREMIERE

Meciul dintre ACS Champions şi Baschet Club Star, partidă care a decis câştigătoarea "Cupei Star" a început foarte prost pentru cea de-a doua formaţie, care nu a reuşit să înscrie, în primele două sferturi, niciun coş din acţiune, astfel că adversarele au avut, la pauza mare, un ecart de 22 de puncte, scor 24-4. Roxana Agachi, Ruxandra Mihai şi Ana Florea au marcat pentru alb-roşii abia după ieşirea de la cabine, însă a fost prea târziu pentru ca Diana Şuşnea & Co să mai răstoarne rezultatul. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au pierdut întâlnirea cu scorul de 17-40, însă au ocupat locul al doilea la ediţia din acest an a turneului feminin dotat cu trofeul "Cupa Star". Pe locul al treilea s-a clasat LPS Alba Iulia, în timp ce Phoenix Constaţa a terminat pe poziţia a patra, înaintea sportivelor de la Galactica Braşov şi Solaris Ploieşti, grupări care au închis clasamentul.

Turneu Echipa Baschet Club Star a avut patru victorii din tot atâtea posibile înaintea finalei de duminică cu formaţia ACS Champions.

La festivitatea de premiere a "Cupei Star" s-au decernat, duminică, premii pentru toate jucătoarele prezente la ediţia din acest an. Roxana Agachi şi Ruxandra Mihai au făcut parte, alături de Iulia Ciungan şi Raluca Mihai, ambele de la ACS Champions, şi de Bianca Burlacu, de la LPS Alba Iulia, din echipa turneului, în timp ce Claudia Dinu, de la ACS Champions, a fost aleasă cea mai completă sportivă a competiţiei. Tot o echipieră a formaţiei ACS Champions, Diana Mangu, a fost desemnată cea mai de perspectivă jucătoare a întrecerii, trofeu acordat de site-ul de specialitate totalbaschet.ro. Fiecare baschetbalistă laureată a premiilor speciale a fost răsplătită cu trofee, medalii şi cu dimplome, toate acestea venind din partea organizatorilor. Partenerii turneului au fost Direcţia pentru Tineret şi Sport a Municipiului Bucureşti şi totalbaschet.ro.

Oficialii echipei Baschet Club Star au anunţat că obiectivul jucătoarelor alb-roşii, la acest trofeu, a fost o clasare în primele patru poziţii. "Nu am crezut că putem ajunge până pe locul al doilea, însă fetele au reuşit meciuri foarte bune şi au arătat că se poate conta pe ele. În finală, cu toate că şi-au dorit enorm să stea aproape de adversare, nu au putut face faţă unei formaţii de talia ACS Champions. Mai avem mult de lucrat dacă ne dorim cu adevărat performanţă", a declarat Valentin Bâlă pentru site. Diana Şuşnea & Co vor participa, în perioada 3-9 iulie, la Liga Naţională de Minibaschet de la Braşov, astfel că partidele din "Cupa Star" au fost un excelent prilej de a pregăti cel mai important eveniment la nivel naţional de la această categorie de vârstă, sportive născute în anii 1999 şi 2000.

Pentru a vedea toate rezultatele şi clasamentul "Cupei Star", daţi click aici...

sâmbătă, 28 mai 2011

TURNEU. Star şi Champions vor disputa finala

Finala turneului feminin Under 12, dotat cu trofeul "Cupa Star", se va disputa, duminică, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală, faţă în faţă urmând să se afle formaţiile ACS Champions, favorita la cucerirea trofeului, şi Baschet Club Star, una din surprizele plăcute ale întrecerii. Ambele echipe au acumulat maximum de victorii, patru, şi sunt neînvinse înaintea ultimei runde. Pentru locul trei se luptă LPS Alba Iulia şi Phoenix Constanţa, iar Solaris Ploieşti şi Galactica Braşov îşi dispută poziţia a cincea.

După un meci foarte echilibrat în prima sa parte, atunci când gazdele au evoluat destul de şters, echipa Baschet Club Star s-a impus, sâmbătă, cu scorul de 32-15 în faţa formaţiei LPS Alba Iulia. Roxana Agachi (foto, la minge) şi-a trecut în cont un double double în această partidă, totalizând zece puncte şi 12 recuperări, în timp ce Ruxandra Mihai a încheiat întâlnirea cu şase puncte, trei intercepţii şi patru pase decisive. Roxana Mihai şi Ana Florea au făcut şi ele diferenţa, mai ales după pauză, atunci când jucătoarele alb-roşii s-au desprins decisiv. De la adversare s-a remarcat Bianca Burlacu, autoare a opt puncte, însă Cristina Grigore a anihilat-o excelent în ultima perioadă, astfel că Diana Şuşnea & Co şi-au luat revanşa după acel 30-31 de la Alba Iulia.

Debut
În primul meci din cadrul turneului de verificare dotat cu trofeul "Cupa Star", jucătoarele alb-roşii au învins, vineri, echipele Phoenix Constanţa şi Solaris Ploieşti .

În reuniunea de sâmbătă seară, echipa Baschet Club Star şi-a continuat drumul către finală, reuşind un nou succes, scor 34-17 cu formaţia Galactica Braşov. Roxana Agachi nu a avut rival în spaţiul de trei secunde şi a reuşit un nou double double, 13 puncte şi 11 recuperări, Livia Mariea şi-a trecut în cont opt puncte, iar Ana Florea a mai înscris alte şase. Ruxandra Mihai şi coordonat foarte bine colegele în ofensivă, iar Cristina Grigore a ieşit în evidenţă prin patru capace. Diana Şuşnea şi Lavinia Dinu au recuperat mingi importante în defensivă pe care jucătoarele alb-roşii le-au fructificat pe contraatac. Diferenţa ar fi putut fi şi mai mare în final, însă ratările gazdelor au făcut ca tabela să indice la final un ecart de 17 puncte.

Ultima etapă, cea de duminică, va fi una foarte disputată. Echipele Solaris Ploieşti şi Galactica Braşov se vor lupta pentru ultimele două poziţii în clasamentul final, formaţiile LPS Alba Iulia şi Phoenix Constanţa se întâlnesc într-un joc care va conta pentru poziţia a treia, în timp ce partida care va decide învingătoarea turneului dotat cu trofeul "Cupa Star" le va opune pe Baschet Club Star şi pe ACS Champions. Reuniunea va începe dimineaţa, de la ora 9.00, şi se va încheia la prânz, la ora 12.30, atunci când va avea loc şi festivitatea de premiere. Toate sportivele care au participat la meciuri vor fi premiate de organizatori şi de partenerii oficiali ai competiţiei cu diplome, cupe, medalii şi premii speciale.

Pentru a vizualiza toate rezultatele din cadrul turneului dotat cu trofeul "Cupa Star", accesaţi acest link...

vineri, 27 mai 2011

TURNEU. Două partide perfecte pentru alb-roşii

După prima zi a turneului feminin Under 12 "Cupa Star", echipele ACS Champions şi Baschet Club Star sunt neînvinse şi conduc, în această ordine, în clasamentul acestei competiţii. În partea inferioară a ierarhiei, formaţiile Galactica Braşov şi Solaris Ploieşti nu au reuşit nicio victorie în două partide, în timp ce Phoenix Constanţa şi LPS Alba Iulia şi-au împărţit, în mod egal, vineri, raportul meciurilor câştigate şi al celor pierdute.

În prima etapă a turneului de verificare dotat cu trofeul "Cupa Star", echipa Baschet Club Star s-a impus, scor 29-16, în faţa formaţiei Phoenix Constanţa, vicecampioana naţională la categoria Under 10, sportive născute în anul 2000. Adversarele jucătoarelor alb-roşii au condus cu un ecart minim, 10-9, după prima perioadă a întâlnirii. Diana Şuşnea & Co au întors rezultatul până la pauza mare, atunci când diferenţa a fost tot de un singur punct, scor 14-13, însă în favoarea grupării din Capitală. În perioada a treia gazdele au mai adăugat alte şapte puncte în plus, în timp ce în ultimul sfert team-ul de pe Litoral a înscris doar o aruncare liberă, astfel că întâlnirea s-a încheiat cu scorul de 29-16 în favoarea echipierelor de la Baschet Club Star.

Statistică
Prima ediţie a trofeului "Cupa Star", competiţie rezervată jucătoarelor născute în anii 1999 şi 2000, a reunit la start 85 de sportive, o participare record pentru o întrecere de verificare.


Roxana Agachi, Livia Mariea, Ruxandra Mihai şi Diana Şuşnea au fost cele mai bune jucătoare ale echipei Baschet Club Star în meciul cu formaţia Solaris Ploieşti, partidă încheiată cu scorul de 38-12 în favoarea grupării din Capitală. Diferenţa s-a făcut în sfertul al doilea, atunci când gazdele au realizat un parţial de 12-0, astfel că tabela de marcaj a indicat 24-3 pentru bucureştence. Ana Florea a înscris cinci puncte după pauză, în timp ce Roxana Mihai a ajutat-o cu alte şase. După două etape, fetele pregătite de Valentin Bâlă şi-au trecut în cont tot atâtea victorii şi mai au nevoie de un succes, în următoarele trei întâlniri, pentru a se clasa pe podiumul turneului feminin Under 12 dotat cu trofeul "Cupa Star".

Sâmbătă, echipa Baschet Club Star are programate alte două întâlniri în cadrul turneului din Capitală. Jucătoarele alb-roşii vor evolua, în reuniunea de dimineaţă, de la ora 11.15, în faţa formaţiei LPS Alba Iulia, urmând ca seara, de la ora 18.00, Diana Şuşnea & Co să le aibă ca adversare pe sportivele de la Galactica Braşov. Favorita "Cupei Star" este ACS Champions Bucureşti, team care are în componenţă cinci baschetbaliste care practică acest sport de aproape trei ani. Această competiţie este o oportunitate pentru tehnicieni de a-şi testa loturile înaintea Ligii Naţionale de Minibaschet de la Braşov, întrecere care va avea loc în perioada 3-9 iulie.

Pentru a putea vizualiza rezultatele şi programul complet al turneului din Capitală, accesaţi acest link...

TURNEU. Debut în prima ediţie a "Cupei Star"

Prima ediţie a trofeului "Cupa Star", competiţie rezervată jucătoarelor născute în anii 1999 şi 2000, va reuni la start 85 de sportive, o participare record pentru o întrecere de verificare. Echipele LPS Alba Iulia, Galactica Braşov, Solaris Ploieşti, Phoenix Constanţa, ACS Champions Bucureşti şi Baschet Club Star se vor întrece, timp de trei zile, de vineri până duminică, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală. Prima partidă a turneului va fi cea dintre jucătoarele alb-roşii şi Phoenix Constanţa.

Organizatorii nu s-au aşteptat ca, la ediţia inaugurală a acestui trofeu, să aibă parte de o participare atât de numeroasă, aproape 90 de jucătoare din ţară urmând să se lupte şi pentru premiile speciale puse la bătaie în cele trei zile pline de baschet. Se vor acorda distincţiile de "cea mai de perspectivă sportivă", trofeu ce va fi decernat de reprezentantul totalbaschet.ro, unul din partenerii turneului, "MVP-ul întrecerii" şi, nu în ultimul rând, vor fi alese cele mai bune cinci baschetbaliste ale "Cupei Star". Mai mult, toate echipele vor pleca acasă cu medalii şi cupe, astfel că această întrecere se anunţă o adevărată reuşită pentru acest nivel. Potrivit oficialilor Baschet Club Star, din sezonul viitor, vor fi invitate să participe cel puţin opt grupări din România, la această categorie de vârstă.

Schimbări Organizatorii au făcut câteva modificări în "Regulamentul oficial al jocului de Minibaschet", prima dintre acestea fiind renunţarea la angajamentul "1x1" în situaţiile de "minge ţinută", urmând a se aplica regula posesiei alternative, pentru cursivitate

În prima zi a turneului, vineri, vor avea loc două reuniuni, între acestea fiind o pauză de 90 de minute, pentru masă. Prima întâlnire din cadrul trofeului "Cupa Star" urmând să aibă loc la ora 13.00, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală, acolo unde gazdele de la Baschet Club Star vor întâlni vicecampioana en titre la Under 10 feminin, echipa Phoenix Constanţa. Runda va continua cu alte două partide la fel de interesante: favoritele la primul loc, jucătoarele de la ACS Champions vor încerca să se impună în meciul cu Solaris Ploieşti, în timp ce duelul dintre Galactica Braşov şi LPS Alba Iulia, de la ora 15.30, este deschis oricărui rezultat.

Reuniunea de vineri seară va începe la ora 18.00 cu meciul dintre Baschet Club Star şi Solaris Ploieşti. Cele două formaţii s-au mai întâlnit, într-o partidă directă, în luna noiembrie, anul trecut, atunci când gruparea din Capitală s-a impus cu scorul de 33-19, în deplasare. Partidele dintre Phoenix Constanţa şi Galactica Braşov, întâlnire ce va debuta la ora 19.15, şi ACS Champions - LPS Alba Iulia, ultima fiind programată de la ora 20.30, vor încheia maratonul baschetbalistic din prima zi a competiţiei. Sâmbătă se vor desfăşura alte şase întâlniri, iar duminică au loc ultimele trei jocuri şi festivitatea de premiere din cadrul trofeului Under 12 feminin "Cupa Star".

Programul complet de jocuri poate fi vizualizat aici...

marți, 24 mai 2011

TROFEU. "Cupa Star", la prima ediţie oficială

Şase echipe vor participa, în perioada 27-29 mai, în Bucureşti, la un inedit turneu amical în vederea pregătirii Ligii Naţionale de Minibaschet, categoria Under 12 feminin. Formaţiile Phoenix Constanţa, LPS Alba Iulia, Galactica Braşov, Solaris Ploieşti, ACS Champions şi gazdele de la Baschet Club Star se vor întrece pe durata a trei zile în trofeul "Cupa Star", competiţie aflată la ediţia inaugurală. Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare urmând ca, la final, să fie premiate toate jucătoarele.

Toate meciurile se vor disputa în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii Generale 103 din Capitală, după un program stabilit de organizatori. La această ediţie au fost invitate să participe, alături de Baschet Club Star, alte cinci echipe destul de bune la această categorie de vârstă. Phoenix Constanţa este vicecampioana naţională en titre la sportive născute în anul 2000, ACS Champions a dovedit că nu are rival în Bucureşti, Galactica Braşov este o formaţie cu experienţă, jucătoarele acestei grupări având deja o participare la Liga Naţională de anul trecut, iar LPS Alba Iulia şi Solaris Ploieşti au loturi experimentate, care pot oricând să furnizeze rezultate surpriză.

Info Lotul echipei Baschet Club Star, pentru acest turneu, va fi format din 14 jucătoare, cele 12 sportive care vor fi trecute pe foaia de arbitraj urmând să fie modificate de la meci la meci.

Organizatorii au făcut câteva modificări în "Regulamentul oficial al jocului de Minibaschet", prima dintre acestea fiind renunţarea la angajamentul "1x1" în situaţiile de "minge ţinută", urmând a se aplica regula posesiei alternative, pentru cursivitate. În sfertul al treilea din meci, fiecare echipă va putea să facă o schimbare, tocmai pentru a se da posibilitatea ca antrenorii să-şi verifice toate jucătoarele deplasate la acest turneu. Vor fi premiate toate formaţiile participante, fiecare sportivă urmând să primească câte o medalie şi câte o diplomă, iar tehnicienii vor alege, la final, echipa turneului şi MVP-ul competiţiei, urmând să existe şi premii speciale pentru aceste sportive. Partenerii trofeului sunt totalbaschet.ro, Direcţia de Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi Federaţia Română de Baschet.

În acest sezon, jucătoarele alb-roşii au mai participat la alte două turnee de verificare, în afara Bucureştiului, la Ploieşti şi la Alba Iulia, ambele având un carcater amical. La prima întrecere, echipierele Baschet Club Star au câştigat patru meciuri şi au pierdut doar unul, iar la cea de-a doua competiţie au avut un bilanţ de două victorii şi trei înfrângeri. "Nu am organizat această competiţie pentru a ne clasa cât mai sus. Din contră. Am invitat echipa foarte bune, de valoare, care au jucătoare experimentate, tocmai pentru ca fetele noastre să aibă ce învăţa", a declarat Valentin Bâlă pentru site. Turneul va debuta vineri, la ora 13.00, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală şi se va încheia duminică, la ora 14.00.

Pentru a vizualiza programul complet al meciurilor din cadrul turneului "Cupa Star", daţi click aici...

marți, 17 mai 2011

UNDER 12. Star organizează un turneu inedit

Pentru prima oară în istoria Baschet Club Star oficialii grupării din Capitală vor organiza un important turneu de verificare dotat cu premii surpriză. Întrecerea se va desfăşura în Bucureşti, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103, în perioada 27-29 mai, şi va reuni la start şase formaţii. Jucătoarele alb-roşii le vor avea ca adversare, la categoria Under 12, pe ACS Champions, Phoenix Constanţa, Galactica Braşov, LPS Alba Iulia şi pe Solaris Ploieşti. Se va juca după sistemul "fiecare cu fiecare".

Conducerea echipei Baschet Club Star a decis să organizeze un turneu de verificare pentru grupa Under 12 feminin deoarece în luna iulie se vor desfăşura partidele din cadrul Ligii Naţionale de Minibaschet. După cantonamentul de la Buşteni, din perioada 15-22 aprilie, şi după întâlnirile desfăşurate la Alba Iulia, la "Cupa LPS", din intervalul 6-8 mai, jucătoarele alb-roşii vor avea faţă în faţă câteva formaţii de top din ţara noastră. Fetele de la ACS Champions au cel mai experimentat lot din Capitală, la această categorie de vârstă, Phoenix Constanţa este campioana naţională en titre la sportive născute în anul 2000, iar Galactica Braşov şi LPS Alba Iulia sunt grupări care au ca obiectiv o clasare în primele opt cluburi din România în competiţia rezervată baschetbalistelor născute în anii 1999 şi 2000.

Info La turneul de la Alba Iulia, desfăşurat în perioada 6-8 mai, jucătoarele alb-roşii au fost la un pas de a cuceri medaliile de bronz, pierzând finala mică, la limită, scor 30-31, cu formaţia gazdă, LPS.

Turneul organizat de Baschet Club Star se va desfăşura pe durata a trei zile, vineri, sâmbătă şi duminică, toate cele cinci echipe participante urmând să dispute partide după sistemul "fiecare cu fiecare". Denumirea oficială a competiţiei va fi anunţată în scurt timp, în funcţie şi de sponsorii pe care oficialii grupării din Capitală îi vor avea pentru această inedită întrecere. Organizatorii încearcă să găsească premii individuale pentru toate jucătoarele care se vor afla pe teren, tocmai pentru a se evita goana după rezultat. Regulamentul trofeului va fi cel de minibaschet, astfel că fetele vor avea prilejul să se obişnuiască, încă de pe acum, cu sistemul de desfăşurarea al Ligii Naţionale Under 12 de la Braşov, din perioada 3-9 iulie.

Lotul echipei Baschet Club Star, pentru acest turneu, va fi format din 14 jucătoare, cele 12 sportive care vor fi trecute pe foaia de arbitraj urmând să fie modificate de la meci la meci. Conducerea tehnică a alb-roşiilor se va putea baza pe Monalisa Pîrvan, Diana Şuşnea, Roxana şi Ruxandra Mihai, Roxana Agachi, Ana Florea, Livia Mariea, Bianca Ferăstrău, Lucia Dumitru, Georgiana Natu, Cristina Grigore, Ioana Săndulescu, Lavinia Dinu şi Alexandra Ciobanu. Prima partidă a competiţiei va avea loc pe 27 mai, la ora 13.00, atunci când formaţiile Baschet Club Star şi Phoenix Constanţa vor deschide întrecerea din sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103.

Pentru a vedea toate meciurile şi orele de disputare ale jocurilor din cadrul trofeului organizat de echipa Baschet Club Star, accesaţi acest link...

marți, 5 aprilie 2011

UNDER 12. Trofeul B.C. Star, un turneu inedit

Echipa Baschet Club Star va organiza, în perioada 27-29 mai, un inedit turneu la categoria Under 12 feminin. Partidele vor avea loc în sala de educație fizică și sport a Școlii 103 din Capitală iar meciurile se vor desfășura după regulamentul jocului de minibaschet. Până marți au confirmat participarea echipele ACS Champions București, Phoenix Constanța și LPS Alba Iulia, așteptându-se acceptul altor trei formații, Galactica Cluj Napoca, Gloria Arad și Solaris Ploiești, la care se vor adăuga și jucătoarele alb-roșii.

Tot pentru această competiție, organizatorii au contactat și două echipe din străinătate și se așteaptă răspunsul acestor formații. ”Chiar dacă jucătoarele noastre nu practică baschetul decât de șapte luni, noi ne dorim să aducem în București formații foarte bune. Dacă vom reuși să primim acceptul măcar a unui club din afara țării va fi un lucru extraordinar, deoarece competiția va crește foarte mult în valoare”, a declarat Valentin Bâlă pentru site. ACS Champions și Gloria Arad par, la ora actuală, grupările care pot să se impună în competiția organizată de Baschet Club Star, însă team-ul ardelean nu a confirmat o eventuală participare.

Istoric Singurul turneu la care au participat, până acum, jucătoarele echipei Baschet Club Star a fost cel de la Ploiești, unde, alături de gruparea din Capitală au fost prezente formațiile CSS și Solaris, ambele din localitate.

Sistemul de disputare al competiției nu a fost stabilit deoarece nu au sosit toate confirmările de la cluburile invitate, acestea fiind așteptate până cel mai târziu marți, 12 aprilie. În cazul în care vor fi doar șase formații atunci se va juca ”fiecare cu fiecare” urmând ca, după desfășurarea a cinci etape, să se alcătuiască clasamentul final. Dacă vor participa opt cluburi, acestea vor fi împărțite în câte două serii a câte patru echipe fiecare, primele două grupări urmând să se lupte locurile 1-4, în timp ce pozițiile trei și patru în preliminarii să stabilească ierarhia în prvința pozițiilor 5-8. Toate datele oficiale referitoare la trofeul organizat de Baschet Club Star vor fi publicate cel mai târziu pe 15 aprilie, dată la care vor fi prezentate și echipele.

După ce vor reveni din cantonamentul montan de la Bușteni, perioadă de pregătire care va avea loc în intervalul 15-22 aprilie, jucătoarele alb-roșii ar putea să plece la Alba Iulia, la un turneu de verificare organizat de formația LPS, din localitate. Întrecerea este programată să se desfășoare la începutul lunii mai, astfel că, din câte se pare, în mai puțin de 14 zile, echipierele Baschet Club Star, la grupa Under 12 feminin, sportive născute în anii 1999-2000, vor avea de disputat cel puțin zece meciuri. În luna iulie, gruparea din Capitală va pleca la Festivalul Național de minibaschet ”Stelian Gheorghiu”, competiție programată să se desfășoare la Brașov.

Pentru afla detalii referitoare la cantonamentul de la Bușteni, din vacanța de primăvară, accesați acest link...

vineri, 7 ianuarie 2011

EXCLUSIV. România a învins Germania: 72-64

Naționala feminină Under 18 a țării noastre a învins, joi seară, selecționata similară a Germaniei, într-un meci amical de pregătire disputat la Ludwigsburg, după cum informează mass media din Germania. Tricolorele au condus din primul și până în ultimul minut și s-au impus cu scorul de 72-64. În celălalt meci al turneului, reprezentativa Olandei a dispus, scor 65-62, de Polonia. Vineri, România va întâlni Polonia, iar Germania va înfrunta Olanda.

Jucătoarele antrenate de Gheorghe Mandache și Ștefania Borș au început meciul cu Germania perfect și au condus, după cinci minute, cu scorul de 12-8. După prima perioadă, tricolorele au avut 22-16 pe tabela de marcaj, iar diferența a continuat să crească până la 14 puncte, 34-21 în minutul 15, pentru ca la pauza mare ecartul să se micșoreze la 13 puncte: 47-34. Cu toate acestea, în partea a doua a întâlnirii, selecționata Under 18 a țării noastre s-a desprins la 56-39, la cinci minute după reluare, pentru ca, în minutul 35, gazdele să revină la 59-62, însă nu au putut să câștige.

Info Pentru a vedea componența lotului național feminin Under 18 al țării noastre, accesați acest link...

Tricolorele au dominat lupta în spațiul de trei secunde, acolo de unde România a înscris 34 de puncte, față de 16 ale adversarelor. Sonia Ursu (foto, la minge) a impresionat asistența prin cele 25 de puncte, șase intercepții și cinci recuperări în cele aproximativ 28 de minute cât a evoluat. MVP-ul României a fost ajutat de Laura Pal, autoare a 15 puncte, cinci recuperări și patru intercepții, și de Dora Ardelean, care a încheiat întâlnirea cu zece puncte, opt recuperări și trei intercepții. În partida de joi seară, cea mai mare diferență de scor dintre cele două formații a fost de 21 de puncte în favoarea fetelor noastre, care au slăbit ritmul pe final.

De remarcat și procentajul tricolorelor de la linia de aruncări libere, acolo unde Sonia Ursu & Co au transformat 22 din cele 29 de puncte posibile. De partea cealaltă, Germania a marcat 16 aruncări din 27. În acest meci egalitatea a fost consemnată o singură dată, după primele acțiuni ale partidei, moment în care selecționata României a preluat inițiativa. Din lotul reprezentativei Under 18 face parte și Liliana Ușurelu, jucătoare descoperită și formată la Baschet Club Star. Fosta echipieră a alb-roșiilor a evoluat 78 de secunde în această întâlnire și a ratat două aruncări libere.

Pentru a afla mai multe detalii despre turneul din Germania, accesați acest link...

luni, 29 noiembrie 2010

MINIBASCHET. Turneu excelent la Ploiești

Duminică a avut loc la Ploiești un inedit turneu de verficare la categoriile Under 10 și Under 12 feminin, cu participarea a trei echipe: Clubul Sportiv Școlar Ploiești, Solaris Ploiești și Baschet Club Star București. Jucătoarele alb-roșii au evoluat excelent în această întrecere și au câștigat patru din cele cinci meciuri pe care le-au susținut de-a lungul zilei. Roxana Agachi și Ruxandra Mihai au fost coșgeterele grupării din Capitală.

Echipa Under 10 a Baschet Club Star a evoluat fără greșeală și a câștigat ambele întâlniri pe care le-a disputat în turneul de duminică. Micuțele jucătoare alb-roșii au reușit să învingă, cu scorul de 35-18, formația Clubului Sportiv Școlar Ploiești, și cu scorul de 45-3 pe Solaris Ploiești. Toate echipierele grupării din Capitală sunt născute în anul 2000. Ruxandra și Roxana Mihai, Delia Burcea și Monalisa Pîrvan au finalizat cele mai multe atacuri ale grupării din Capitală, team din care s-au mai evidențiat alte patru sportive: Livia Mariea, Ioana Săndulescu, Alexandra Bucur și Andreea Iancu.

Debut Primul meci pe care jucătoarele alb-roșii l-au disputat la categoria Under 12 feminin a avut loc pe 30 octombrie 2010, la doar 30 de zile de când echipierele Baschet Club Star au început sportul de performanță.

Meciurile rezervate categoriei Under 12 feminin au fost mai echilibrate și mai disputate, toate adversarele alb-roșiilor având în spate cel puțin șase luni de pregătire, lucru care s-a văzut și pe teren. În meciul cu formația Clubului Sportiv Școlar Ploiești, echipierele Baschet Club Star au pierdut cu scorul de 9-34 în fața unei grupări care are deja o participare la Campionatul Național de Minibaschet. În cea de-a doua partidă a reuniunii, fetele de la Star au reușit să se impună cu scorul de 33-19 în fața celor de la Solaris Ploiești, după o partidă foarte echilibrată în prima sa jumătate.

După încheierea partidelor de la ambele categorii, echipa Baschet Club Star a mai disputat un meci cu formația a doua a Clubului Sportiv Școlar Ploiești, jucătoare născute în anii 1999-2000, dar care practică sportul cu mingea la coș doar de câteva luni. Alb-roșiile au triumfat cu scorul de 36-6, într-o partidă în care au evoluat Ruxandra și Roxana Mihai, Cristina Grigore, Livia Mariea, Lucia Dumitru, Ana Florea, Roxana Agachi, Delia Burcea, Diana Șușnea și Georgiana Natu. Turneul de la Ploiești s-a încheiat cu o inedită festivitate de premiere, unde fiecare sportivă a primit mici atenții din partea organizatorilor, iar la final toate fetele au făcut o poză de grup, ca amintire

Pe 13 noiembrie a avut loc partida dintre Baschet Club Star și CSS 4 București, scor 23-25. De atunci jucătoarele alb-roșii nu au mai avut programat niciun meci în Campionatul Municipal Under 12 feminin. Detalii aici...

duminică, 19 septembrie 2010

INVITAŢIE. Turneu amical organizat la Sibiu

Echipa Baschet Club Star a primit invitaţia de a participa, în perioada 24-26 septembrie, la un turneu de pregătire, la Sibiu, organizat de formaţia Clubului Sportiv Şcolar din localitate. Şi-au mai anunţat participarea alte două grupări din Ardeal, Gravity Târgu Mureş şi Colegiul "Alexandru Ceuşianu" Reghin. Conducerea grupării din Capitală nu a confirmat, până duminică, o eventuală participare.

Partidele turneului de la Sibiu sunt programate cu o săptămână înainte de normele de control, probe pe care jucătoarele care participă în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16 trebuie să le efectueze pentru a putea evolua în actuala ediţie a întrecerii rezervată junioarelor doi, sportive născute în anii 1995 şi 1996. "Sunt trei meciuri foarte utile, însă nu putem să confirmăm, cel puţin în acest moment, participarea noastră", a declarat Valentin Bâlă pentru site.

Hotărâre Federaţia de specialitate a decis ca, începând din sezonul competiţional 2010-2011, talia echipelor care vor participa în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16 să fie cuprinsă între 1,77 şi 1,81 metri înălţime.

Conducerea echipei Baschet Club Star va da un răspuns formaţiei din Sibiu până cel mai târziu marţi seară. Programul de pregătire al jucătoarelor antrenate de Doru Neagu va fi unul foarte încărcat în perioada următoare. "Este foarte important să pregătim aşa cum trebuie normele de control, acesta este principalul nostru obiectiv, iar fetele au înţeles acest lucru", a precizat tehnicianul alb-roşiilor, Doru Neagu. Probele impuse de federaţia de specialitate vor avea loc în perioadele 1-3 octombrie şi 9-11 octombrie.

Tot în perioada turneului de la Sibiu, 24-26 septembrie, este programat şi Mastersul Sport Arena Streetball, acolo unde jucătoarele echipei Baschet Club Star sunt calificate cu două formaţii la categoria sub 14 ani. Prezenţa Ioanei Miroiu & Co la această competiţie este însă incertă, deoarece programul de pregătire al grupării din Capitală are planificate antrenamente în intervalul respectiv, tocmai pentru a pune la punct toate detaliile înaintea normelor de control impuse de forul de specialitate din ţara noastră.

Jucătoarele echipei Baschet Club Star vor efectua, pe data de 23 septembrie, vizita medicală pentru noul sezon competiţional. Detalii aici...

duminică, 31 decembrie 2006

EXCLUSIV. În direct, România - Angola!

Naţionala masculină de baschet a ţării noastre se pregăteşte pentru Jocurile Mondiale Universitate din China. Duminică, de la ora 18.00, ora României, tricolorii întâlnesc selecţionata similară a Angolei în cadrul turneului internaţional de verificare de la Guimaraes, din Portugalia.

VIDEO 1: LIVE, AICI, MECIUL
ROMÂNIA - ANGOLA


VIDEO 2: LIVE, AICI, MECIUL
ROMÂNIA - ANGOLA


În primele două meciuri disputate în Portugalia, România a pierdut ambele întâlniri. Vineri seară, Portugalia a dispus de naţionala ţării noastre la o diferenţă de 31 de puncte, scor 79-48, în timp ce Iranul a învins, sâmbătă, scor 76-66, selecţionata ţării noastre. La acest turneu participă patru echipe: Portugalia, Angola, Iran şi România.

Vă recomandăm să alegeţi Video 1! Vă rugăm să aşteptaţi 30-60 de secunde până se va încărca complet transmisiunea. În cazul în care stream-ul live nu merge, atunci trebuie să descărcaţi gratuit programul veetle. Dacă sunt probleme la transmisiune, daţi refresh. Vă mulţumim şi vizionare plăcută!

PROGRAM. Desfăşurarea partidelor din turneu

Iată, mai jos, programul complet al meciurilor din perioada 27-29 mai, interval în care va avea loc turneul de verificare organizat de echipa Baschet Club Star. Alături de jucătoarele alb-roşii au confirmat participarea următoarele formaţii: ACS Champions Bucureşti, Phoenix Constanţa, Galactica Braşov, LPS Alba Iulia şi Solaris Ploieşti. Toate întâlnirile se vor desfăşura în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii Generale 103 din Capitală, arenă trasată la standarde FIBA.

PROGRAMUL OFICIAL AL TURNEULUI

Vineri, 27 mai 2011, Bucureşti
Sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103

Etapa I
ORA 13.00:
Baschet Club Star - Phoenix Constanţa 29-16
ORA 14.15:
Solaris Ploieşti - ACS Champions Bucureşti 15-47
ORA 15.30:
LPS Alba Iulia - Galactica Braşov 23-16

Etapa a II-a
ORA 18.00:
Baschet Club Star - Solaris Ploieşti 38-12
ORA 19.15:
Phoenix Constanţa - Galactica Braşov 25-22
ORA 20.30:
ACS Champions - LPS Alba Iulia 38-27

Sâmbătă, 28 mai 2011, Bucureşti
Sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103

Etapa a III-a
ORA 10.00: Solaris Ploieşti - Phoenix Constanţa 8-18
ORA 11.15:
LPS Alba Iulia - Baschet Club Star 15-32
ORA 12.30:
Galactica Braşov - ACS Champions 17-40

Etapa a IV-a
ORA 15.30:
Solaris Ploieşti - LPS Alba Iulia 8-37
ORA 16.45:
Phoenix Constanţa - ACS Champions 13-57
ORA 18.00:
Baschet Club Star - Galactica Braşov 34-17

Duminică, 29 mai 2011, Bucureşti
Sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103

Etapa a V-a
ORA 09.00:
LPS Alba Iulia - Phoenix Constanţa 30-18
ORA 10.15:
Galactica Braşov - Solaris Ploieşti 12-10
ORA 11.30:
ACS Champions - Baschet Club Star 40-17

CLASAMENT FINAL:
  1. ACS Champions Bucureşti 10 puncte
  2. Baschet Club Star Bucureşti 9 puncte
  3. LPS Alba Iulia 8 puncte
  4. Phoenix Constanţa 7 puncte
  5. Galactica Braşov 6 puncte
  6. Solaris Ploieşti 5 puncte