Reuniunea de sâmbătă, din sala de educație fizică și sport a Școlii 103 din Capitală va începe la ora 10.00, atunci când echipele Baschet Club Star și Sport for All se vor înfrunta într-o întâlnire din cadrul etapei a șasea a Campionatului Municipal masculin Under 12. Cele două formații se întâlnesc pentru prima dată în confruntările directe, iar gazdele au, de această dată, prima șansă la victorie. De la ora 12.00, în cadrul aceleiași categorii de vârstă, sportivi născuți în anii 1999 și 2000, jucătorii alb-roșii vor avea un examen dificil în fața formației Steaua Turabo. Adversarii au disputat șapte partide până acum și au un bilanț de trei victorii și patru înfrângeri, fiind pe locul 14. Baschet Club Star ocupă poziția a 20-a, cu cinci puncte.
Info Etapa precedentă, echipele de fete și de băieți ale Baschet Club Star au pierdut meciurile directe cu formația Raptors, din cadrul Campionatului Municipal București, atât la Under 10 cât și la Under 12.
Grupa Under 10 masculin a echipei Baschet Club Star va evolua, sâmbătă, pe propriul teren, de la ora 11.00, în fața formației Steaua Turabo, într-un meci contând pentru etapa a treia a Campionatului Municipal București, categorie rezervată sportivilor născuți în anii 2001-2002. Jucătorii alb-roșii nu au înregistrat nicio victorie în primele două etape, în timp ce adversarii lor au bifat un succes, scor 17-11, cu Vilis. Eduard Harabagiu, Ștefan Dima, Ricardo Bercu, Andrei Pandele, Teodor Sava, Florin Spirache, Andrei Paraschiv și Georgian Harnagea ar putea să-și treacă în cont prima reușită din acest sezon, dacă vor avea un procentaj mai bun la aruncările din acțiune, acolo unde au fost destul de deficitari în primele întâlniri.
Fetele de la echipa Under 12 a Baschet Club Star vor încheia seria de meciuri de sâmbătă, din sala de educație fizică și sport a Școlii 103. Jucătoarele alb-roșii vor primi replica celor de la CSS 4, într-o partidă care va începe de la ora 13.00 și care va conta pentru etapa a 11-a a Campionatului Municipal. De la gazde vor lipsi Lucia Dumitru, accidentată, și Livia Mariea, bolnavă. Bianca Ferăstrău va reveni în lot, pentru această întâlnire, acolo unde Diana Șușnea & Co vor avea de trecut de o grupare care a înregistrat șase victorii din opt meciuri. Amfitrioanele au câștigat doar două din cele nouă etape pe care le-au disputat până acum.
Echipele masculine Under 10 și Under 12 ale Baschet Club Star vor avea de disputat, duminică, alte două partide în cadrul Campionatului Municipal. Detalii aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu