În acest moment, Andrei Badea are două răspunsuri corecte, el fiind urmat în clasament de Raluca Ursu, Dana Ionescu şi de Marian Rădulescu, toţi cu câte un punct. Premiul oferit de Baschet Club Star câştigătorului este unul constând în materiale sportive în valoare de 300 de lei, la alegerea învingătorului. Până acum, nimeni nu a reuşit să aibă un procentaj perfect la răspunsurile trimise pe mailul grupării din Capitală, acestea ajungând la un total de 67 în 21 de zile.
În etapa a patra a venit rândul unei noi echipiere a Baschet Club Star să fie prezentată fanilor. A fost căpitan al jucătoarelor alb-roşiii, iubeşte câinii şi are o aruncare foarte bună de la semidistanţă, acolo de unde poate marca foarte uşor. A început sportul de performanţă în septembrie 2006 şi a fost prezentă pe teren la ultima partidă pe care Ioana Miroiu & Co au disputat-o, acasă, cu CSS Bacău. Dacă aţi ghicit despre cine este vorba, aşteptăm răspunsul dumneavoastră la baschet.club.star@gmail.com .
Până acum, timp de trei săptămâni, Baschet Club Star v-a prezentat pozele din copilărie a patru sportive: Simona Rădanţu, în prima etapă, Ioana Miroiu şi Nicoleta Constantinescu, în cea de-a doua, şi Denisa Fitero, în runda precedentă. Conform regulamentului întrecerii, câştigătorul trebuie să aibă toate răspunsurile corecte pentru a-şi adjudeca premiul de 300 de lei, constând în materiale sportive.
Pentru a vizualiza regulamentul concursului organizat de Baschet Club Star, accesaţi acest link...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu