Câştigătorul va fi desemnat la finalul tuturor etapelor acestei întreceri, care se va încheia la mijlocul lunii decembrie. În prima ediţie a întrecerii "Ghiceşte jucătoarea", Baschet Club Star a publicat fotografia Simonei Rădanţu, când echipiera alb-roşiilor a împlinit vârsta de trei ani. Pe adresa baschet.club.star@gmail.com s-au primit 15 răspunsuri, dintre care numai două corecte, cele trimise de Raluca Ursu şi de Andrei Badea.
Pentru cea de-a doua etapă a concursului iniţiat de Baschet Club Star vă prezentăm, de această dată, două jucătoare. Ambele sportive au evoluat pentru formaţia din Capitală la turneul final de la Timişoara şi au jucat doar pentru echipa la care sunt legitimate şi în prezent. Se înţeleg foarte bine şi sunt prietene bune, fiind alături una de cealaltă ori de câte ori au ocazia. Dacă aţi ghicit cine sunt cele două componente ale alb-roşiilor, aşteptăm răspunsul dumneavoastră la adresa baschet.club.star@gmail.com .
Aşa cum am mai anunţat, concursul va fi câştigat de persoana care va reuşi să identifice cât mai multe jucătoare ale echipei Baschet Club Star. Toate pozele fetelor sunt din copilărie, iar suporterii formaţiei din Capitală şi nu numai au la dispoziţie şapte zile pentru a le identifica, până la publicarea fotografiei din etapa viitoare. Premiul învingătorului este de 300 de lei şi va fi acordat în produse sportive, la alegerea câştigătorului.
Regulamentul concursului organizat de Baschet Club Star îl
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu