duminică, 10 ianuarie 2010

EVOLUŢIE. Meci frumos în Divizia Onoare

Pivotul Diana Robu (foto, la minge) a marcat şase puncte în primul său meci oficial pentru echipa Baschet Club Star, în timp ce Ana Stoenescu a transformat doar o aruncare liberă, din cele două de care a beneficiat, în timpul partidei pe care jucătoarele alb-roşiii au pierdut-o, scor 45-63, în faţa formaţiei CSS 4 B. Ambele sportive au debutat, duminică, în cadrul Campionatului Municipal de senioare din Bucureşti, Divizia Onoare.

Cu o formulă de start inedită, Nicoleta Constantinescu (fundaş), Ioana Miroiu şi Denisa Fitero (extreme) şi Alexandra Anghel şi Diana Robu (pivoţi), jucătoarele alb-roşiii au avut un început de meci perfect şi au condus pe senioarele de la CSS 4 cu scorul de 9-4, după cinci minute. Finalul primei perioade a aparţinut adversarelor, care au încheiat în avantaj după zece minute din meci, scor 13-11. Alexandra Anghel şi Ioana Miroiu au evoluat aproape fără greşeală şi au adus nouă puncte în primul sfert.

Decizie Chiar dacă a fost trecută pe foaia de arbitraj a meciului dintre Baschet Club Star şi CSS 4 B, scor 63-45, Ioana Murea nu a fost folosită, duminică, de conducerea tehnică, jucătoarea nefiind recuperată complet după intervenţia chirurgicală din luna mai a anului trecut.

Până la pauză, baschetbalistele de la CSS 4 s-au distanţat aproape decisiv, graţie jocului foarte bun al Silviei Ungureanu, fostă compoentă a unor echipe din prima ligă, aceasta terminanând întâlnirea cu 11 puncte înscrise, toate în momentele cheie ale partidei. După două sferturi, adversarele echipierelor Baschet Club Star au avut un ecart de 15 puncte, scor 36-19. Denisa Fitero a reuşit cinci puncte şi trei recuperări în cea de-a doua perioadă.

După reluare, a fost rândul jucătoarelor alb-roşiii să echilibreze partida. Ioana Miroiu & Co au revenit în meci şi au micşorat diferenţa de la pauză, scorul fiind de 49-38 pentru CSS 4 după 30 de minute. Diana Robu şi-a trecut în cont trei blocaje consecutive, în timp ce Ioana Miroiu a punctat de două ori de la mare distanţă, triplele căpitanului Baschet Club Star fiind apreciate de spectatori. În primul lor meci în Divizia Onoare, la nivel de senioare, junioarele grupării din Capitală nu s-au descuract deloc rău şi au avut o prestaţie mulţumitoare în faţa unei echipe mult mai experimentate.

Acesta a fost primul meci oficial al jucătoarelor alb-roşiii fără Liliana Uşurelu, liderul la puncte marcate al formaţiei din Capitală alegând să evolueze, din retur, pentru Phoenix Galaţi. Detalii aici...

Niciun comentariu: