Lenuş Saru şi Mirela Frăţilă (foto, la minge) şi-au împărţit în mod egal 20 de puncte, iar Maria Miheş a marcat alte 15 în meciul pe care Baschet Club Star l-a cîştigat, sâmbtă, scor 63-41, cu echipa CSS 4 A, în cadrul Campionatului Municipal feminin de senioare. Jucătoarele alb-roşiii au două victorii din tot atâtea posibile şi sunt neînvinse în această întrecere, fiind urmate în clasament CSS 4 A şi de Still Us.
Liliana Uşurelu şi Alexandra Petre, ambele cu câte şase puncte marcate fiecare, au completat formaţia de bază a Baschet Club Star. Primul sfert a fost mai echilibrat, jucătoarele alb-roşiii având o diferenţă minimă, scor 12-10. Ecartul s-a mărit însă până la pauză, Maria Miheş dovedindu-se un real câştig în inter-sezon, prestaţia sa fiind aproape perfectă în primele două meciuri. Raluca Maxian a stabilit scorul două primele două perioade, printr-o reuşită din spatele semicercului: 28-20 pentru Mirela Frăţilă & Co.
Debut La primul meci disputat în cadrul Campionatului Municipal feminin, echipa Baschet Club Star a învins, cu scorul de 70-26, formaţia Clubului Sportiv Şcolar 4 B. Maria Miheş a fost, atunci, cea mai bună jucătoare a întâlnirii, realizând 14 puncte şi 11 recuperări.
Excelent conduse din teren de Lenuş Saru, antrenorul secund al formaţiei de senioare a Baschet Club Star, jucătoarele alb-roşiii s-au desprins şi pe parcursul celei de-a treia perioade, la finele căreia, toate sportivele trecute pe foaia de arbitraj au reuşit să înscrie cel puţin un coş din acţiune. Astfel, după 30 de minute scorul a fost 50-37, ultimele zece minute contând doar pentru statistică, Mirela Frăţilă & Co impunându-se cu 63-41, mai lejer decât o arată rezultatul final.
Cu patru puncte din tot atâtea posibile, echipa Baschet Club Star mai are de disputat derby-ul cu Still Us, echipa fostei mari jucătoare Svetlana Drăguşin. Chiar dacă nu pornesc cu prima şansă în acest meci, jucătoarele alb-roşiii vor încerca să încheie prima parte a sezonului regulat cu o victorie care să le asigure fotoliul de lider în Campionatul Municipal feminin de senioare, după disputarea turului. Still Us a trecut de CSS 4 A cu scorul de 50-38, în runda precedentă, în timp ce Baschet Club Star a dispus de Clubul Sportiv Şcolar 4 B cu scorul de 70-26.
Liliana Uşurelu, Ioana Miroiu şi Denisa Fitero sunt singurele jucătoare ale asociaţiei Baschet Club Star care evoluează la echipele de junioare şi de senioare şi care au fost convocate la loturile naţionale.
Detalii aici...
sâmbătă, 12 decembrie 2009
SENIOARE. Fără înfrângere, în Municipal
Etichete:
campionat municipal bucuresti,
cronica,
echipa,
feminin
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu