marți, 8 decembrie 2009

CONVOCĂRI. Două sportive la naţională!

Federaţia Română de Baschet a trimis, marţi după-amiază, către Baschet Club Star convocările sportivelor Liliana Uşurelu şi Ioana Miroiu (foto) la loturile naţionale Under 15 şi Under 14, pentru perioadele 14-23 decembrie, respectiv 21-30 decembrie. Cele două jucătoare se vor prezenta la cantonamentele tricolorelor mici de la Bucureşti, la hotel Olimpia, şi de la Costineşti, la hotel Admar. Ambele jucătoare evoluează şi în formaţia de senioare a alb-roşiilor, care activează în Campionatul Municipal.

Ioana Miroiu face parte din lotul naţional Under 14, pregătit de Coca Bârsan şi de Tiberiu Iluţiu. Selecţionata ţării noastre, categoria de vârstă până în 14 ani, va avea un cantonament centralizat la Costineşti, în perioada 14-23 decembrie, cazarea fiind la hotel Admar. Conform comunicatului primit de Baschet Club Star, căpitanul Baschet Club Star trebuie să se prezinte la lot cu paşaportul individual, pentru o eventuală deplasare în străinătate pentru jocuri de verificare sau turneu internaţional, lucru care va fi comunicat de FRB ulterior.


Liliana Uşurelu va avea un cantonament de pregătire la Bucureşti, la hotel Olimpia, în perioada 21-26 decembrie, alături de selecţionata feminină Under 15, antrenată de Măndica Ciubăncan şi de Mugurel Lepădatu. După cinci zile de antrenament în Capitală, echipa naţională sub 15 ani va pleca la un turneu internaţional de verificare în Elveţia, care va avea loc în localitatea Tenero, înaintea anului nou: 27-30 decembrie. Liliana Uşurelu a fost selecţionată şi la precedentele acţiuni ale lotului feminin Under 15 al ţării noastre şi a fost prezentă şi la Campionatul European.

Alte două jucătoare ale echipei Baschet Club Star, Denisa Fitero şi Alexandra Anghel, ar putea primi convocări pentru acţiunea lotului naţional feminin Under 13, care urmează să se reunească la Sibiu. Fetele se vor pregăti sub comanta antrenorului Călin Anton, componenţa selecţionatei sub 13 ani urmând să fie anunţată, miercuri-seară, de forul de specialitate din ţara noastră. Ambele sportive convocate, marţi, la naţională au început performanţa la gruparea din Capitală.

Lotul naţional feminin Under 15 a participat, în perioada 1-8 decembrie, la un stagiu de pregătire centralizat. Amănunte aici...

Niciun comentariu: