luni, 9 noiembrie 2009

ETAPĂ. Meciul cu Phoenix, în sala Olimpia

Meciul dintre echipele Baschet Club Star şi Phoenix Galaţi, contând pentru etapa a treia, din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16, grupa a cincea de calificare, se va disputa sâmbătă, 14 noiembrie, în sala Olimpia din Capitală. Partida va începe de la ora 11.30 şi va fi derby-ul seriei, din care mai fac parte Dan Dacian, CSS Botoşani şi CSS Bacău.

Iniţial, întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc la Şcoala 103 din Bucureşti, însă lipsa unei tabele electronice în această locaţie a făcut ca oficialii echipei Baschet Club Star să se reorienteze şi să schimbe arena de joc. Conform regulamentului federaţiei de specialitate, fiecare formaţie de juniori trebuie să aibă un panou care să afişeze scorul. Gruparea din Capitală a cerut ajutorul clubului Olimpia, primind acceptul de a evolua în sala din Şoseaua Iancului pentru această rundă din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16. În celălalt meci al etapei, CS Dan Dacian va întâlni pe CSS Botoşani, iar CSS Bacău stă.


La meciul cu Phoenix Galaţi nu vor putea juca Ioana Murea, care se află, încă, în recuperare, după o lovitură la genunchiul stâng, şi Mădălina Stan, care are probleme cu meniscul. Nici Ruxandra Runceanu nu va fi trecută pe foaia de arbitraj la această întâlnire, extrema alb-roşiilor urmând să se decidă dacă va mai continua activitatea de performanţă alături de actualele sale coechipiere. Adriana Şişcă acuză, şi ea, dureri la încheietura mâinii stângi, însă există posibilitatea să fie recuperată până la ora partidei.

Liliana Uşurelu, Ioana Miroiu, Denisa Fitero şi Alexandra Anghel au revenit din cantomanetul loturilor naţionale şi vor evolua cu Phoenix Galaţi. Adversarele echipei Baschet Club Star au avut în pregătire, la selecţionatele României, nouă jucătoare. Gruparea antrenată de Mugurel Lepădatu este lider în seria a cincea de calificare, cu patru puncte din patru posibile, în timp ce jucătoarele alb-roşiii ocupă locul al doilea în grupă cu două puncte, însă cu un meci mai puţin.

Federaţia Română de Baschet a anunţat că următoarea acţiune a loturilor naţionale va avea loc în perioada 20-27 decembrie.

Niciun comentariu: