duminică, 8 noiembrie 2009

ONOMASTICĂ. Distracţie după antrenament!

Patru jucătoare ale echipei Baschet Club Star şi-au serbat astăzi ziua numelui, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gravriil. Astfel, Miruna Lală, Mihaela Nemil şi Ioana Murea şi-au servit colegele cu bomboane, la finalul antrenamentului de duminică, în timp ce Mihaela Dragomir a fost învoită, extrema
alb-roşiilor fiind la botezului surorii sale, Ana-Maria Diana.

Chiar dacă, iniţial, au avut programt un meci de verificare cu formaţia de senioare a Baschet Club Star, echipierele formaţiei de junioare au efectuat o şedinţă de pregătire, la finalul căreia Miruna Lală, Ioana Murea şi Mihaela Nemil au primit urările de bine şi felicitări cu ocazia onomasticii, cele trei jucătoare reuşind să creeze o atmosferă destinsă după şedinţa de pregătire. Denisa Fitero a ţinut neapărat să vină la sală, chiar dacă a ajuns în Capitală abia duminică-dimineaţă de la Costineşti, unde a participat la cantonamentul lotului naţional Under 13.

Sezon Echipa Baschet Club Star va susţine cel de-al doilea joc din cadrul grupei a cincea de calificare a Campionatului Naţional feminin Under 16 la Bucureşti, cu Phoenix Galaţi, liderul seriei.

Pentru returul actualei ediţii a Campionatului Naţional feminin Under 16, Baschet Club Star va trebui să-şi asigure, conform regulamentului forului de specialitate, serviciile a cel puţin unei jucătoare de talie. Conform Federaţiei Române de Baschet, din fazele preliminarii, fiecare formaţie trebuie să aibă în lot două jucătoare de 1,80 metri înălţime sau o sportivă de 1,84 metri. În momentul de faţă, Liliana Uşurelu, 1,76 m, este cea mai înaltă componentă a formaţiei din Capitală.

Altfel, duminică, s-au reîntors în Bucureşti jucătoarele echipei Baschet Club Star care au fost în cantonament cu loturile naţionale. Liliana Uşurelu s-a antrenat cu reprezentativa feminină Under 15 la Costineşti, localitate în care s-a aflat şi selecţionata sub 13 ani a ţării noastre, acolo unde au evoluat Denisa Fitero şi Alexandra Anghel. Ioana Miroiu a fost prezentă la Călimăneşti, la stagiul de pregătire a tricolorelor sub 14 ani. Toate cantonamentele s-au desfăşurat în perioada 1-8 noiembrie.

După terminarea turului grupei a cincea de calificare, echipa Baschet Club Star va participa la Campionatul Naţional feminin Under 15. Amănunte aici...

Niciun comentariu: