luni, 2 noiembrie 2009

PERFORMANŢĂ. Patru jucătoare selecţionate!

Patru jucătoare ale Baschet Club Star au fost selecţionate în loturile naţionale feminine ale categoriilor de vârstă de 13, 14 şi de 15 ani. Denisa Fitero (foto) şi Alexandra Anghel se află în pregătire cu selecţionala Under 13, la Costineşti, localitate în care se antrenează şi echipa României Under 15, din care face parte şi Liliana Uşurelu, iar Ioana Miroiu şi-a câştigat un loc în naţionala Under 14.

Baschet Club Star a mai avut o jucătoare la trialurile loturilor naţionale, desfăşurate în perioada 1-2 noiembrie, însă Mihaela Dragomir nu a putut să rămână la Under 14, acolo unde a fost o luptă acerbă pentru fiecare loc. Antrenorii Coca Bârsan şi Tiberiu Iluţiu au trebuit să aleagă 16 sportive din 26, câte s-au prezentat la Călimăneşti, fiecare dintre acestea fiind de valori apropiate, astfel că cei doi tehnicieni au avut o sarcină foarte grea în stabilirea componenţei formaţiei naţionale la categoria sub 14 ani, jucătoare născute în anul 1995. Printre componentele tricolorelor se numără şi Ioana Miroiu, căpitanul alb-roşiilor fiind prezent, în premieră, la un cantonament al naţionalei feminine Under 14, chiar dacă a mai participat la un trial.


Denisa Fitero şi Alexandra Anghel au rămas şi ele în cantonament cu lotul lărgit Under 13, la Costineşti. La această categorie de vârstă, echipa Baschet Club Star a trimis două jucătoare, ambele intrând, deocamdată, în vederile tehnicienilor selecţionatei naţionale sub 13 ani. Echipierele
alb-roşiilor vor rămâne în pregătire centralizată până duminică, 8 noiembrie, dată la care urmează să se încheie acţiunea federaţiei de specialitate.

Liliana Uşurelu este în pregătire cu lotul naţional Under 15, tot la Costineşti, antrenori fiind Măndica Ciubăncan şi Mugurel Lepădatu. Tricolorele mici, an de naştere 1994, au echipa formată, şi au cantonamentul fixat în perioada 1-8 noiembrie, fără trialuri. Federaţia a programat această acţiune a primelor reprezentative de junioare ale României pentru o cât mai bună monitorizare a tinerelor jucătoare din ţară.

Ioana Murea ar putea reveni la antrenamente cu câteva zile înainte de normele de control, programate în perioada 4-5 decembrie.

Niciun comentariu: