miercuri, 4 noiembrie 2009

DECIZIE. Federaţia şi-a schimbat strategia

Toate jucătoarele care au participat la trialurile de selecţie ale loturilor naţionale de la începutul lunii noiembrie, desfăşurate la Călimăneşti şi la Costineşti, vor reveni în cantonamente în perioada 20-27 decembrie, după cum anunţă un comunicat oficial postat miercuri pe site-ul federaţiei de specialitate. Baschet Club Star va avea cel puţin patru sportive în aceste acţiuni.

Ioana Miroiu, Denisa Fitero, Alexandra Anghel şi Liliana Uşurelu se află, în aceste zile, în cantonamentele loturilor naţionale de junioare la categoriile de 13, 14 şi de 15 ani. Mihaela Dragomir a participat la trialul de la Călimăneşti, pentru selecţionata Under 14, însă nu a prins un loc în cele 16. Conform forului de specialitate, "aceste noi trialuri se vor organiza pentru a se stabili rata deprogres a sportivilor".


În comunicatul postat pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Baschet se mai spune că trialul din luna decembrie va reprezenta şi un cadou de Crăciun pentru mulţi dintre copii. "În centrele unde s-au efectuat selecţiile a fost tristeţe mare. Jucătoarele au vrut să rămână în cantonament deşi nu au prins un loc, iar părinţii au ajuns chiar să-şi dorească să le plătească acestora stagiul centralizat de pregătire", precizează anunţul FRB.

Astfel, Federaţia Română de Baschet a fost nevoită să-şi modifice strategia privind instruirea loturilor naţionale de juniori. Conform paginii de web a forului de specialitate, de la următorul trial, selecţia sportivilor se va face, atât la feminin cât şi la masculin, pe trei nivele: plătitor, semi-plătitor şi gratuit, în funcţie de valoarea individuală a fiecărui jucător. În acest caz, FRB va avea posibilitatea să monitorizeze periodic cele mai bune sportive din ţară şi să le crească valoarea prin cantonamente la nivel naţional.

Pentru a vedea comunicatul postat pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Baschet puteţi accesa acest link...

Niciun comentariu: