sâmbătă, 22 august 2009

LOT. Adriana Şică, ultima sosită în echipă

Accidentarea Mădălinei Stan s-a dovedit destul de serioasă, extrema echipei Baschet Club Star fiind suspectă de o ciupitură de menisc sau de o ruptură a ligamentelor la piciorul stând. Sportiva a fost la un control la Spitalul "Marie Sklodowska Curie", acolo unde a fost sfătuită să facă un repaus de cel puţin trei săptămâni. Jucătoarea va face un examen mai amănunţit săptămâna viitoare la o clinică de specialitate.

În aceste condiţii, Adriana Şişcă (foto, dreapta) o va înlocui pe Mădălina Stan în lotul pe care echipa Baschet Club Star Bucureşti îl va deplasa la Timişoara. Centrul formaţiei din Capitală a revenit la antrenamente de aproape zece zile şi se pregăteşte alături de restul coechipierelor. Există posibilitatea ca, la turneul final, Denisa Fitero să evolueaze ca extremă, lucru pe care conducerea tehnică îl va definitiva cel mai târziu sâmbătă seară, după şedinţa tactică.

Revenire
După patru luni de absenţă, Ioana Murea a revenit la echipă. Sportiva a suferit o intervenţie chirurgicală la picior în data de 25 mai. Jucătoarea a fost operată la ligamentul care susţine rotula.

În ceea ce priveşte delegaţia echipei Baschet Club Star, aceasta nu a mai suferit modificări. Celelalte nouă jucătoare care, alături de Adriana Şişcă, vor evolua la Timişoara, la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14 sunt: Nicoleta Constantinescu, Mihaela Dragomir, Miruna Lală, Alexandra Anghel, Denisa Fitero, Ioana Miroiu, Mihaela Nemil, Simona Rădanţu şi Ingrid Lişman.

Căpitanul echipei Baschet Club Star la acest turneu va fi Ioana Miroiu, în timp ce Simona Rădanţu a rămas "secund", cele două jucătoare înţelegându-se foarte bine atât în teren cât şi în afara lui. Obiectivul sportivelor alb-roşiii la Timişoara este clasarea în primele şase locuri din România, adică evitarea ultimele două poziţii din ultimul act, dintr-un total de opt. În Campionatul Naţional feminin Under 14 s-au înscris, în acest sezon, 28 de echipe, dintre care doar opt se luptă pentru medalii, în Banat.

Primul meci al echipei Baschet Club Star la turneul final va fi miercuri, 26 august, contra formaţiei MC Cluj. Detalii puteţi citi aici...

Niciun comentariu: