Se afișează postările cu eticheta nova vita targu mures. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nova vita targu mures. Afișați toate postările

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

MVP. Diana Robu este ”Jucătoarea anului 2010”

După un sezon foarte încărcat, Diana Robu (foto, la minge) a fost desemnată cea mai bună jucătoare a echipei Baschet Club Star. Pivotul alb-roșiilor a primit, din partea fanilor, 606 voturi din cele 1.355 de postări de pe site-ul grupării din Capitală. Jucătoarea a obținut această performanță în urma evoluțiilor excelente din 2010 în cadrul Campionatului Național feminin Under 16, unde a dus greul pentru Star în spațiul de trei secunde.

Diana Robu a venit la Baschet Club Star pe 12 noiembrie 2009 de la echipa Clubului Sportiv Școlar 4, însă primii pași în performanță i-a făcut la formația Progresul București, la grupa doamnei profesoare Geta Rusu. Diana a continuat pregătirea la CSS 4, antrenor Ștefania Borș, și acum evoluează pentru alb-roșii, având un record personal de 26 de puncte marcate într-o partidă oficială a Campionatului Național feminin Under 16, sezonul competițional 2009-2010, în actuala ediție neavând drept de joc decât pentru întrecerea rezervată sportivelor născute în anii 1994 și 1995.

Debut La primul său meci pentru echipa Baschet Club Star, Diana Robu a reuşit să marcheze 22 de puncte, într-o partidă de verificare cu echipa CS Dan Dacian București, scor 153-34 pentru alb-roșii.

În sondajul organizat de Baschet Club Star, Diana Robu a primit 606 voturi, față de cele 571 adunate de Denisa Fitero, următoarea clasată în această ierarhie. Pivotul alb-roșiilor a dus greul în 2010 pentru formația antrenată, în prezent, de Doru Neagu, fiind singurul jucător de talie al grupării din Capitală în sezonul competițional trecut. Diana Robu a ajuns una din cele mai bune sportive din lot și este titulară atât în cadrul Campionatului Național feminin Under 17 cât și în cadrul Diviziei B de senioare, acolo unde junioarele de la Star au drept de joc, cu dublă legitimare, pentru Nova Vita Târgu Mureș.

MVP-ul echipei Baschet Club Star în 2010, Diana Robu, a obținut această performanță pentru prima oară în carieră, după ce Denisa Fitero și Ioana Miroiu au fost desemnate ”Jucătoarea anului” în ultimele trei sezoane. Pivotul alb-roșiilor va debuta în cadrul competiției rezervată sportivelor sub 17 ani pe 7 ianuarie, atunci când gruparea din Capitală va întâlni, pe propriul teren, formația Clubului Sportiv Școlar din Bacău. Fetele antrenate de Doru Neagu se află, în această perioadă, în cantonament la Târgu Mureș.

Pentru a vedea rezultatele complete ale sondajului inițiat de echipa Baschet Club Star, accesați acest link...

joi, 30 decembrie 2010

VIDEO ANIVERSARE. La mulți ani, Mika!

Cu o zi înainte de finalul anului 2010, Ioana Murea (foto) și-a aniversat, în cantonamentul de la Târgu Mureș, ziua de naștere. Extrema alb-roșiilor a împlinit vârsta de 15 ani, însă nu a avut prea mult timp liber la dispoziție deoarece, joi, jucătoarele echipei Baschet Club Star au avut programate două antrenamente foarte grele. Petrecerea a fost amânată pentru mai târziu, chiar dacă toate colegele sportivei și conducerea tehnică au ținut să o felicite pe sărbătorită.

Ioana Murea a venit la Baschet Club Star pe 18 august 2008 și a ajuns, în scurt timp, una dintre jucătoarele de bază ale grupării din Capitală. Apogeul carierei l-a atins în vara acestui an, atunci când Mika, așa cum este alintată sportiva de colegele din echipă, a cucerit medalia de aur la Campionatul Național feminin Under 15, grupa valorică B, întrecere ce a avut loc în luna iunie, la Târgu Mureș. Ioana Murea deține un record personal de 16 puncte marcate într-o partidă oficială și o medie de șase puncte pe meci. În actuala ediție a Campionatului Național feminin Under 16, Mika a evoluat în toate meciurile.

Despărțire Ioana Murea se află la ultimul sezon sub culorile echipei Baschet Club Star, sportiva urmând să plece, de anul viitor, în Statele Unite, acolo unde se va stabili împreună cu familia sa.



Chiar dacă a început performanța la echipa Clubului Sportiv Școlar 6, la grupa doamnei profesoare Omer Apostu, Ioana Murea a ales să-și continue activitatea la Baschet Club Star, grupare cu care a reușit, în sezonul 2008-2009, o clasare în primele șapte team-uri din România la categoria rezervată juniorilor trei, sportive născute în anii 1995 și 1996. Un an mai târziu, extrema alb-roșiilor s-a clasat, alături de colegele sale, pe treapta a zecea în țară în Campionatul Național feminin Under 16, după un sezon foarte dificil, mai ales din punct de vedere al sănătății.

În luna februarie a anului trecut, Ioana Murea s-a accidentat destul de grav la ligamente, însă a revenit în scurt timp pe teren. O recidivă a făcut ca, în mai 2009, extrema alb-roșiilor să fie supusă unei intervenții chirugicale, însă Mika a avut puterea să revină și să evolueze, din nou, la capacitate maximă. Conducerea și jucătoarele echipei Baschet Club Star sunt alături de Ioana Murea și îi urează sportivei multă sănătate, fericire, tot binele din lume, împlinirea viselor și dorințelor și o carieră cât mai frumoasă în sportul de performanță. La mulți ani, Mika!

Nu este pentru prima oară când Ioana Murea își serbează ziua de naștere alături de colegele sale. Și anul trecut, Mika a fost într-o situație similară. Detalii aici...

miercuri, 29 decembrie 2010

CANTONAMENT. Două antrenamente pe zi

Jucătoarele echipei Baschet Club Star au continuat, miercuri, stagiul de pregătire centralizată de la Târgu Mureș. Cantonamentul se va încheia pe 3 ianuarie 2011, iar sportivele alb-roșii au programate, zilnic, câte două antrenamente în Sala Sporturilor din localitate. Componentele grupării din Capitală sunt cazate la ”Hotel Jo” și vor petrece Revelionul în orașul de pe Mureș.

În prima zi a stagiul de pregătire de la Târgu Mureș, cele 12 echipiere ale Baschet Club Star au combinat exercițiile fizice cu cele tehnico-tactice, jucătoarele alb-roșii răspunzând perfect la efort. Conducerea tehnică a grupării din Capitală a testat alte zece posibile sportive pentru Divizia B de senioare, acolo unde Ioana Miroiu & Co evoluează, cu dublă legitimare, pentru formația Nova Vita Târgu Mureș, grupare ce are ca obiectiv, în acest sezon, promovarea în prima ligă a țării. Fetele antrenate de Doru Neagu nu vor avea liber nici pe 1 ianurie.

Info Jucătoarele alb-roșii au ajuns la Târgu Mureș în seara zilei de 27 decembrie și au avut programat un antrenament ușor.

Antrenorul Doru Neagu a declarat că fetele au răspuns foarte bine cerințelor conducerii tehnice. ”Va fi un stagiu benefic pentru junioarele noastre, în special pentru că toate componentele Baschet Club Star se pregătesc și cu fete mai mari ca vârstă, ceea este un lucru bun pentru ele. Sunt foarte mulțumit de randamentul lor în acest cantonament și suntem în grafic până acum”, a completat tehnicianul grupării din Capitală. Luminița Manta, Andreea Strămăturaru și Dana Cioacă s-au integrat perfect în program.

Pe 30 și pe 31 ianuarie, jucătoarele alb-roșii vor avea tot câte două antrenamente pe zi, același program urmând să fie și în primele zile din 2011. De Revelion, echipierele grupării din Capitală vor avea organizată o petrecere foarte frumoasă, fetele antrenate de Doru Neagu urmând să fie prezente la un superb bal mascat, organizat în premieră în localitatea ardeleană. Delegația Baschet Club Star va reveni în București în seara zilei de 3 ianuarie 2011, urmând ca, 24 de ore mai târziu, să fie programat un antrenament în sala de educație fizică a Școlii Generale 103.

Baschet Club Star organizează selecții pentru jucători născuți în anii 1999, 2000, 2001, 2002 și 2003, atât fete cât și băieți. Detalii aici..

luni, 27 decembrie 2010

CANTONAMENT. Pregătire la Târgu Mureș

Jucătoarele echipei Baschet Club Star au plecat, luni dimineață, către Târgu Mureș, localitate în care componentele grupării din Capitală se vor pregăti centralizat, în perioada 27 decembrie 2010 - 3 ianuarie 2011. Delegația alb-roșiilor a fost formată din 19 persoane, deplasarea către locul de cantonament fiind făcută cu autocarul. Din lot a lipsit Miruna Lală, sportiva neputând să fie alături de colegele sale din cauza unor motive personale.

Luminița Manta, Andreea Strămăturaru și Dana Cioacă sunt primele trei noutăți din lotul alb-roșiilor, însă cele trei sportive vor evolua doar în Divizia B, pentru Nova Vita Târgu Mureș, echipă la care toate junioarele Baschet Club Star sunt legitimate cu dublă legitimare. Antrenorii Doru Neagu și Valentin Bâlă vor mai testa, în acest cantonament, cel puțin alte două jucătoare, tehnicienii grupării din Capitală urmând să decidă dacă le vor opri sau nu pentru retur, atât la senioare dar și în cadrul Campionatului Național feminin Under 16.

Analiză După disputarea turului și a două turnee de sală din cadrul Campionatului Național feminin Under 16, echipa Baschet Club Star este la un pas de calificarea în faza următoare a competiției.

Delegația echipei Baschet Club Star va fi cazată la ”Hotel Jo”, în Târgu Mureș, un stabiliment de patru stele care oferă toate condițiile necesare unui stagiu de pregătire centralizată. Antrenamentele vor avea loc în Sala Sporturilor din localitatea ardeleană, dar și pe stadion. Programul alb-roșiilor va fi unul destul de încărcat, fetele antrenate de Doru Neagu urmând să aibă, zilnic, câte trei ședințe de pregătire. Echipierele grupării din Capitală vor ajunge în București pe 3 ianuarie, după care se va reveni în sală.

Jucătoarele alb-roșii vor fi în cantonament atât de Revelion cât și de ziua Ioanei Murea. Cele două evenimente vor fi sărbătorite în noaptea dintre ani, atunci când echipierele Baschet Club Star vor avea parte de o masă festivă. Este pentru prima oară în istoria grupării din Capitală când fetele se află într-un stagiu de pregătire centralizată de Anul Nou. Toate junioarele de la Baschet Club Star evoluează, cu dublă legitimare, și pentru formația Nova Vita Târgu Mureș, team care are ca obiectiv promovarea în prima ligă feminină a României, încă din acest sezon competițional.

Jucătoarele echipei Under 16 a Baschet Club Star au încheiat, joi, antrenamentele pe anul în curs în sala de educație fizică și sport a Școlii 103. Detalii aici...