Se afișează postările cu eticheta campionatul national feminin under 15. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta campionatul national feminin under 15. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 iulie 2014

ANALIZĂ. Sezon dificil cu obiectivele îndeplinite

Jucătoarele alb-roşii sunt în top
Două participări la tot atâtea turnee finale, clasări în topul formaţiilor din România şi prestaţii deosebite în sezonul competiţional 2013-2014, acolo unde jucătoarele alb-roşii şi-au îndeplinit toate obiectivele propuse la debutul stagiunii. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au terminat pe poziţia a opta în ţară la Under 15, au încheiat pe locul patru Campionatul Naţional feminin Under 14, au luat aurul, fără nicio înfrângere, pe Capitală, la junioare trei plus medaliile de argint la Under 16 feminin pe Bucureşti. Băieţii au bifat locul 15 din 107 posibile la Liga Naţională Under 12.

Echipele Baschet Club Star, atât la feminin cât şi la masculin, au disputat, în sezonul competiţional 2013-2014 un număr de 131 de meciuri, dintre care 82 au fost câştigate. Prima partidă din stagiunea recent încheiată a fost cea cu formaţia CSŞ Târgovişte, din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, acolo unde jucătoarele alb-roşii s-au impus cu scorul de 83-67. Tot în ediţia recent terminată, fetele pregătite de Valentin Bâlă au realizat şi cea mai mare diferenţă de scor, după succesul categoric, de pe teren propriu, scor 114-0, cu 4Sports. Cele mai folosite sportive au fost Ruxandra Mihai, Alexandra Ghiţă, Diana Şuşnea, Oana Dima şi Georgiana Ifrim, în timp ce, în disputele băieţilor, de-a lungul acestui an, Matei Toader, Alexandru Cişmaşu, Răzvan Minculescu şi Adrian Cheeana au evoluat în majoritatea jocurilor avute.

Statistică Pe lângă partidele susţinute în competiţia Federaţiei Române de Baschet, jucătoarele alb-roşii au avut o prestaţie foarte bună şi la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar. Fetele au câştigat meciurile din fazele pe sector şi pe municipiu şi au ajuns până la turneul final.

Campionatul Naţional feminin Under 15 a fost unul destul de dificil, în acest sezon, pentru fetele pregătite de Valentin Bâlă. Două sportive din formaţia de bază, Cristina Griogre şi Roxana Mihai, nu au putut să evolueze în toate partidele din cauza accidentărilor însă, cu toate acestea, jucătoarele alb-roşii s-au unit şi au reuşit să ajungă până pe locul opt în România, deşi au trecut prin foarte multe greutăţi împreună. La Under 14 feminin, Ruxandra Mihai şi colegele sale au fost la un pas de medalii, ratând de puţin podiumul. Chiar şi aşa, Alexandra Ghiţă, Denisa Ţurcan, Georgiana Ifrim şi Oana Dima, toate având probleme medicale, au ajuns până pe locul patru în ţară. La Under 15 bilanţul a fost de zece victorii din 18 posibile, iar la Under 14 s-au câştigat 22 de meciuri din cele 33 de partide programate.

În Campionatul Municipal, fetele nu au avut rival la junioare trei, unde au bifat o prestaţie perfectă, cu 18 victorii din tot atâtea posibile. Jucătoarele alb-roşii au cucerit medalia de aur fără înfrângere, performanţă superbă pentru componentele echipei Baschet Club Star. La junioare doi, pe Capitală, Diana Şuşnea, Cristina Grigore, Roxana Agachi şi colegele sale au luat argintul, după un sezon cu opt victorii şi doar două înfrângeri. La minibaschet feminin, Lavinia Dinu, Amalia Cranta şi Ingrid Paraschiv au dus greul în cele 14 întâlniri, nouă fiind încheiate în favoarea BC Star. La masculin, băieţii au înregistrat un parcurs foarte bun, locul 15 la Liga Naţională de la Craiova, din 88 de formaţii la acest turneu, însă la start s-au înscris 107 cluburi. Parcusul lor a fost de 17 victorii şi 11 eşecuri.

Pentru a putea vedea analiza sezonului 2012-2013, accesaţi acest link...

Pentru a vizualiza performanţele Baschet Club Star, daţi click aici...

vineri, 18 aprilie 2014

UNDER 15. Obiectiv îndeplinit în acest sezon

Alb-roşiile au realizat ce şi-au propus
Echipa Baschet Club Star a încheiat Campionatul Naţional feminin Under 15 pe locul opt în România, având un bilanţ de zece victorii şi opt înfrângeri în această competiţie. La începutul pregătirilor, gruparea din Capitală a avut un lot format din 14 sportive, însă patru dintre acestea nu au fost prezente la ultimul act. Alexandra Ghiţă a terminat fiecare meci în double double, Ruxandra Mihai a fost lider la intercepţii iar Oana Dima şi Georgiana Ifrim au arătat că sunt capabile să evolueze cu brio şi la o categorie mai mare.

Chiar dacă în sezonul competiţional precedent au terminat pe treapta a şasea în ţară, locul ocupat în această ediţie de campionat, la Under 15, nu este un regres. Cu un regulament diferit faţă de anii precedenţi şi cu meciuri mult mai echilibrate şi adversari net superiori decât în trecut, gruparea din Capitală a arătat că poate ajunge acolo unde şi-a propus. Chiar dacă au avut de luptat şi cu accidentările, Cristina Grigore, Roxana Mihai şi Oana Dima având probleme în acest sens, primele două lipsind de pe parchet o perioadă lungă de timp, commponentele echipei Baschet Club Star au reuşit să revină şi să închidă actuala stagiune în primele formaţii din ţară la categoria sportivelor născute în anii 1999-2000 şi chiar şi mai mici. Cu o medie de peste 65 de puncte înscrise pe meci, Star a fost lider în această ierarhie.

Statistică În faza preliminară, echipa Baschet Club Star a înregistrat două victorii din trei posibile în turneul din Capitală, din luna octombrie 2013, şi a obţinut dreptul de a evolua în rundele superioare ale Campionatului Naţional feminin Under 15. Detalii puteţi citi aici...

După un debut foarte bun în Campionatul Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a fost repartizată, în faza de calificare, într-o serie destul de echilibrată, din care au mai făcut parte formaţiile ACS Champions, CSŞ Târgovişte, CSŞ Ploieşti, CSŞ 1 Constanţa şi Phoenix Constanţa. Cu patru meciuri câştigate din cinci disputate, jucătoarele alb-roşii au acces în runda semifinală, acolo unde au luat parte, în luna februarie, la turneul de la Sfântu Gheorghe. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au câştigat disputele cu CSŞ Sfântu Gheorghe, scor 69-53, LPS Alba Iulia, scor 74-62, şi cu CSŞ Ploieşti, scor 81-48, şi au au cedat întâlnirile cu LPS Arad, scor 37-84, şi cu CSU Cuadripol Braşov, scor 73-77, după două reprize de prelungiri. În urma acestor rezultate, gruparea din Capitală şi-a adjudecat biletele pentru ultimul  act, acolo unde au ajuns cele mai bune opt cluburi din România.

Jucătoarele alb-roşii au început excelent turneul final de la Târgu Secuiesc, după o victorie superbă, scor 60-57, cu formaţia CSŞ Bega Timişoara. Au urmat apoi doua înfrângeri la rând, cu CSŞ Sfântu Gheorghe, scor 68-78, şi cu ACS Champions, scor 59-64, eşecuri care au scăzut moralul alb-roşiilor, lucru care s-a observat şi în evoluţia ulterioară a echipei Baschet Club Star. Au urmat alte două meciuri cedate, cu KSE Târgu Secuiesc, scor 65-78, şi cu LAPI Dej, scor 77-92, rezultate care le-au adus pe Ruxandra Mihai şi pe colegele sale pe locul opt în România. Cu toate acestea, două sportive din lotul grupării din Capitală, Ruxandra Mihai şi Alexandra Ghiţă, au fost în centrul atenţiei, la decernarea premiilor speciale, lucru care a arătat că fetele meritau, cu siguranţă, mult mai mult în sezon, la Under 15 feminin.

Pentru a putea vedea toate rezultatele înregistrate de echipa Baschet Club Star în această ediţie de campionat, accesaţi acest link...

duminică, 13 aprilie 2014

UNDER 15. BC Star - LAPI Dej 77-92

Oana Dima a marcat 14 puncte
După ce au fost conduse la o diferenţă de 32 de puncte, scor 29-61 în minutul 23, jucătoarele alb-roşii au încercat să recupereze, în mai puţin de jumătate de meci, toate erorile pe care le-au comis în prima parte a disputei de duminică în care au întâlnit formaţia LAPI Dej. Echipa Baschet Club Star a realizat un parţial de 48-31 care însă nu a fost suficient pentru ca fetele pregătite de Valentin Bâlă să se impună în ultimul meci din turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15.

VEZI STATISTICA MECIULUI

Echipa Baschet Club Star a cedat partida cu formaţia LAPI Dej, scor 77-92, la capătul unei dispute în care nu am înregistrat nici măcar o singură dată egalitatea şi nicio schimbare de lider pe tabelă. Diferenţa dintre cele două grupări a fost dată de greşelile neforţate, acolo unde bucureştencele au cedat 30 de mingi, faţă de 21 ale adversarelor. Chiar dacă au recuperat mult mai bine de sub panouri, 45-27 la mingi adjudecate pe urmărire, fetele pregătite de Valentin Bâlă au evoluat mai mult individual, dovadă cele 21 de pase decisive trecute în contul ardelencelor cu o replică de numai nouă din partea jucătoarelor alb-roşii. Mai mult, oponentele au plusat cu 25 de intercepţii, echivalentul unui avans de zece posesii la acest capitol, diferenţa de 15 puncte, de la final, fiind desprinsă din statistica dată de pasele la adversar şi intercepţii.

Statistică Chiar dacă au avut un avantaj de 13 puncte, jucătoarele alb-roşii nu au avut tăria să menţină acest ecart până la finalul partidei de sâmbătă cu formaţia KSE Târgu Secuiesc. Echipa Baschet Club Star a cedat întâlnirea cu scorul de 65-78 şi a ajuns la locurile 7-8.

Componentele echipei Baschet Club Star au intrat destul de slab în meciul cu LAPI Dej. Diana Şuşnea a evoluat şters şi a comis, în doar zece minute, opt greşeli neforţate, suficient pentru ca adversarele să se distanţeze la 14-5 în minutul cinci şi la 34-9, după prima perioadă. Ruxandra Mihai şi Alexandra Ghiţă au mai reparat din deficit, însă, la pauza mare, gruparea din Capitală a fost condusă cu 51-29. Jucătoarele alb-roşii au fost de nerecunoscut până în minutul 23, atunci când tabela a indicat cea mai mare diferenţă din meci, scor 61-29 pentru cei de la LAPI Dej. Banca tehnică a bucureştencelor a cerut timp de odihnă şi a efectuat câteva modificări în defensivă, moment din care disputa a căpătat un alt aspect. Mai combative pe final, echipierele BC Star nu au putut decât să reducă deficitul, 77-92.

Alexandra Ghiţă a realizat o prestaţie excelentă şi a încheiat cu o nouă double double, a cincea din tot atâtea partide disputate la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15. Pivotul alb-roşiilor a terminat cu o linie statistică impresionantă: 34 de puncte, 29 de recuperări, patru capace şi două pase decisive pentru un indice de eficienţă de 57 de unităţi. Ruxandra Mihai a bifat 15 puncte şi cinci intercepţii plus trei pase deicisive, Oana Dima a plusat cu 14 puncte şi patru recuperări iar Diana Şuşnea a contribuit cu zece puncte şi două pase decisive. În urma înfrângerii cu LAPI Dej, echipa Baschet Club Star a încheiat competiţia pe locul opt în ţară. Campioană naţională a devenit LPS Arad, team care a dispus în finala de la Târgu Secuiesc de CSU Braşov în timp ce Champions a cucerit bronzul.

Singura victorie a alb-roşiilor la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15 a venit în faţa formaţiei CSŞ Bega Timişoara. Detalii aici...

sâmbătă, 12 aprilie 2014

UNDER 15. BC Star - KSE Tg. Secuiesc 65-78

Alb-roşiile au ratat foarte mult
Echipa Baschet Club a pierdut, sâmbătă, scor 65-78, meciul cu formaţia KSE Târgu Secuiesc, după ce jucătoarele alb-roşii nu au putut să-şi conserve un avantaj de 13 puncte, scor 21-8 în minutul nouă. Aceasta a fost cel de-al treilea eşec consecutiv al grupării din Capitală la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, acolo unde fetele pregătite de Valentin Bâlă s-au impus, până acum, doar în partida inaugurală, la limită, în faţa celor de la CSŞ Bega Timişoara, scor 60-57.

VEZI STATISTICA MECIULUI

Chiar dacă au avut multe finalizări din spaţiul de trei secunde, în partida cu formaţia KSE Târgu Secuiesc echipa Baschet Club Star a cedat lupta în acest spaţiu şi a primit 53 de puncte de la adversare, faţă de cele 38 ale alb-roşiilor. Nici la recuperare avantajul nu a fost de partea formaţiei din Capitală, gruparea din judeţul Covasna câştigând 53 de mingi sub ambele panouri, cu 13 mai multe decât bucureştencele. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au ratat enorm într-un joc în care au beneficiat de 73 de atacuri din care au fructificat doar 20 pentru un procentaj de doar 27,4%, mult prea puţin pentru a spera la o posibilă victorie. Oana Dima, Roxana Agachi, Alexandra Ghiţă şi Ruxandra Mihai au fost eliminate pentru cinci greşeli personale într-o dispută în care echipa Baschet Club Star a fost penalizată cu 24 de faulturi.

Statistică Într-un alt meci desfăşurat la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a pierdut partida cu formaţia CSŞ Sfântu Gheorghe la o diferenţă de zece puncte, scor 78-68, la capătul unei întâlniri destul de disputate. Detalii citiţi aici...

Oana Dima, Diana Şuşnea, Livia Mariea, Alexandra Ghiţă şi Cristina Grigore au intrat perfect în meciul cu formaţia KSE Târgu Secuiesc şi au luat un avantaj de patru puncte, scor 10-6, după cinci minute, pe care l-au majorat apoi la 13, scor 21-8, cu un minut înainte de finalul primei perioade. În cel de-al doilea sfert, gazdele au întors partida cu un parţial de 23-11 şi au fost în avantaj la pauza mare, scor 33-32. După revenirea de la cabine, tabela s-a schimbat din nou, de data aceasta în favoarea alb-roşiilor. Ruxandra Mihai, Diana Şuşnea, Oana Dima, Roxana Agachi şi Alexandra Ghiţă au terminat în avantaj, după 30 de minute, scor 49-44, şi s-a părut că au forţa necesară de a se impune. Nu a fost însă aşa deoarece amfitrioanele au remontat spectaculos şi au câştigat cu scorul de 78-65.

În urma înfrângerii din meciul cu formaţia KSE Târgu Secuiesc, echipa Baschet Club Star va evolua în partida pentru locurile 7-8 în ţară în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15, acolo le vor întâlni, duminică de dimineaţă, pe sportivele de la LAPI Dej. Bătălia pentru aur, în acest sezon, la categoria jucătoarelor născute în anii 1999-2000 şi chiar şi mai mici se va da între CSU Cuadripol Braşov şi LPS Arad, primul team producând surpriza turneului după eliminarea, în semifinale, a favoritei ACS Champions. Medaliile de bronz se vor decerna după înfruntarea dintre ACS Champions şi CSŞ Sfântu Gheorghe în timp ce locurile 5-6 au ca pretendente pe KSE Târgu Secuiesc şi pe CSŞ Bega Timişoara. Campionatul Naţional feminin Under 15 se încheie duminică după amiază.

Echipa Baschet Club Star a pierdut partida cu ACS Champions cu scorul de 59-64. Detalii aici...

vineri, 11 aprilie 2014

UNDER 15. BC Star - ACS Champions 59-64

Ruxandra Mihai a strâns 17 puncte
Echipa Baschet Club Star va evolua pentru locurile 5-8 în cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 15, competiţie care are loc în perioada 8-13 aprilie la Târgu Secuiesc. În ultimul meci din grupă, fetele pregătite de Valentin Bâlă au cedat, vineri, scor 59-64, disputa cu formaţia ACS Champions, campioana naţională en titre la această categorie de vârstă. Jucătoarele alb-roşii au fost însă mult prea timorate într-o partidă decisivă pentru o medalie.

STATISTICA MECIULUI

Într-o întâlnire în care am consemnat doar de două ori egalitatea şi în care am avut şase schimbări de lider pe tabelă, jucătoarele alb-roşii nu au putut să se desprindă la o diferenţă mai mare de un punct, în timp ce adversarele acestora au avut un ecart de 15 puncte, la pauza mare, atunci când au condus cu 41-26. În spaţiul de trei secunde, ambele formaţii au avut acelaşi număr de puncte marcate, 32, în timp ce, sub panouri, fetele pregătite de Valentin Bâlă au pierdut lupta la recuperare, 41 de mingi adjudecate faţă de 54 ale formaţiei ACS Champions, însă componentele echipei Baschet Club Star au avut mai puţin greşeli neforţate, raportul fiind de 27-32. La linia de aruncări libere, Alexandra Ghiţă a încheiat cu un procentaj perfect, cu opt reuşite din tot atâtea posibile. În atac s-au finalizat 22 din 75 de posesii.

Galerie foto Pentru a putea vedea imagini din timpul meciului dintre echipele Baschet Club Star şi ACS Champions, date despre joc dar şi informaţii referitoare la turneul final al Capionatului Naţional feminin Under 15 de la Târgu Secuiesc, din 8-13 aprilie, accesaţi acest link...

Jucătoarele alb-roşii au stat aproape de adversare în primul sfert şi au fost conduse cu 3-2 la jumătatea acestuia. Pe finalul perioadei, trei greşeli neforţate ale Dianei Şuşnea, Georgianei Ifrim şi ale Oanei Dima au făcut ca tabela să arate un deficit de opt puncte pentru echipa Baschet Club Star, scor 8-16. Cel de-al doilea interval nu a adus un reviniment al fetelor pregătite de Valentin Bâlă, astfel că formaţia ACS Champions s-a distanţat până la 41-26, în minutul 20, cea mai mare diferenţă de pe tabelă. După reluare, Ruxandra Mihai, Diana Şuşnea, Alexandra Ghiţă, Cristina Grigore şi Oana Dima au revenit şi au strâns scorul la un deficit de un singur punct în minutul 30, scor 44-45. Cu cinci minute înainte de sirenă, Diana Şuşnea a finalizat o pasă de la Ruxandra Mihai pentru un avataj minim, scor 53-52.

Din păcate, jucătoarele alb-roşii nu au gestionat corect următoarele două faze defensive iar advesarele au înscris de fiecare dată. Formaţia ACS Champions s-a impus cu scorul de 64-29 şi a câştigat grupa cu maximum de puncte, şase, urmată, în ordine, de CSŞ Sfântu Gheorghe, Baschet Club Star şi de CSŞ Bega Timişoara. Fetele pregătite de Valentin Bâlă vor evolua pentru locurile 5-8 la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15 şi vor încerca să treacă de şirul de două înfrângeri consecutive, după eşecurile cu CSŞ Sfântu Gheorghe şi ACS Champions. Următorea dispută a echipei Baschet Club Star va avea loc sâmbătă, la ora 12.00, cu ultimul loc din cadrul seriei opuse. Cel mai posibil, Ruxandra Mihai şi coelege sale vor întâlni pe KSE Târgu Secuiesc, team-ul organizator al turneului.  

Într-un alt meci al turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a pierdut partida cu formaţia CSŞ Sfântu Gheorghe. Detalii aici...

joi, 10 aprilie 2014

UNDER 15. BC Star - CSŞ Sfântu Gheorghe 68-78

Adversarele au barat drumul alb-roşiilor
După un debut superb la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, victorie muncită cu CSŞ Bega Timişoara, scor 60-57, echipa Baschet Club Star a cedat, joi, al doilea său joc pentru această fază a competiţiei, fiind învinsă, scor 68-78, de formaţia CSŞ Sfântu Gheorghe. Pentru a mai putea spera la calificarea în semifinale, fetele pregătite de Valentin Bâlă au nevoie, vineri, de o victorie la cel puţin două puncte diferenţă cu ACS Champions, liderul grupei.

VEZI STATISTICA MECIULUI

Într-un meci în care am consemnat de cinci ori egalitatea plus alte trei schimbări de lider pe tabela de marcaj, jucătoarele alb-roşii au pierdut ritmul în cea de-a treia perioadă, atunci când adversarele au realizat un parcurs aproape perfect. După primele cinci minute am consemnat un avans de o posesie pentru gruparea din Covasna, scor 8-6, pentru ca, după primul sfert, să rămână aceeaşi distanţă, scor 21-19. Au urmat câteva minute în care fetele pregătite de Valentin Bâlă nu s-au regăsit pe teren, s-a ratat enorm, mai ales de sub panou, iar de acest lucru a profitat formaţia CSŞ Sfântu Gheorghe care a condus la pauză cu 40-34. De aici şi până la final, echipa Baschet Club Star nu a mai putut să revină. Bucureştencele au fost conduse cu 51-36 în minutul 25 şi cu 77-55 cu cinci minute înainte de sirenă, însă s-au trezit târziu şi au redus ecartul la zece puncte, 68-78.

Statistică Organizatorii au pus la dispoziţia celor interesaţi detalii, cronici, statistici şi galerii foto de la toate meciurile care au loc, în perioada 8-13 aprilie, la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15 de la Târgu Secuiesc. Detalii puteţi vedea aici...

Ruxandra Mihai a fost principala marcatoare a echipei Baschet Club Star în meciul de joi, contra formaţiei CSŞ Sfântu Gheorghe. Fundaşul alb-roşiilor a mai contribuit cu cinci pase decisive şi şase intercepţii însă a avut şi un deficit de 14 mingi pierdute neforţat. Alexandra Ghiţă a terminat, din nou, în double double, 21 de puncte şi 20 de recuperări la care a mai adăugat două pase decisive şi patru intercepţii pentru un indice de 32 de unităţi la capitolul eficienţă. Diana Şuşnea a evoluat slab în prima parte a disputei însă a terminat cu opt puncte, în timp ce Oana Dima şi Georgiana Ifrim şi-au împărţit, în mod egal, zece puncte. Gruparea din Capitală a avut un total de 75 de acţiuni ofensive din care a fructificat doar 25. De la linia de "libere", bucureştencele au avut un procentaj de 62,5%, 15 reuşite din 24. 

Din punct de vedere teoretic, oricare din cele patru echipe din seria alb-roşilor păstrează şanse egale de calificare în faza semifinală. Dacă ACS Champions este, matematic, în penultimul act, alte trei formaţii se luptă pentru un loc în această rundă. Echipele Baschet Club Star, CSŞ Sfântu Gheorghe şi CSŞ Bega Timişoara au fiecare şanse să bifeze un loc în Top 4. În cazul unui succes la cel puţin două puncte cu ACS Champions, fetele pregătite de Valentin Bâlă vor accede, alături de ACS Champions, în lupta pentru medalii, indiferent de rezultatul partdei dintre CSŞ Bega Timişoara şi CSŞ Sfântu Gheorghe. Dacă Ruxandra Mihai şi colegele sale nu vor câştiga vineri, atunci acestea vor evolua în disputa pentru locurile 5-8 în România la categoria rezervată sportivelor născute în anii 1999-2000 şi chiar mai mici.

În prima zi a turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a învins formaţia CSŞ Bega Timişoara. Detalii aici...

miercuri, 9 aprilie 2014

UNDER 15. BC Star - CSŞ Bega Timişoara 60-57

Lupta sub panouri a fost aprigă
În primul meci din cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 15, competiţie care se desfăşoară în perioada 8-13 aprilie la Târgu Secuiesc, echipa Baschet Club Star a furnizat supriza zilei de miercuri, după ce a învins, scor 60-57, formaţia CSŞ Bega Timişoara, team care este creditat cu şanse la cucerirea unei medalii. Alexandra Ghiţă a evoluat impecabil şi a încheiat cu o duoble double, 26 de puncte şi 23 de recuperări, plus trei intercepţii şi un capac, pentru un indice de 36 de unităţi la capitolul eficienţă.

VEDEŢI STATISTICA MECIULUI

Diana Şuşnea a strâns nouă puncte şi a fost cea de-a doua marcatoare a echipei Baschet Club Star în meciul cu formaţia CSŞ Bega Timişoara. Ruxandra Mihai a adus şapte puncte, şase intercepţii şi trei pase decisive în timp ce Roxana Agachi a plusat cu şase puncte şi patru recuperări. Roxana Mihai a terminat cu cinci puncte iar Oana Dima a totalizat patru puncte, cinci recuperări şi o intercepţie. Cristina Grigore a finalizat o acţiune ofensivă plus o aruncare liberă într-o partidă în care am consemnat de şapte ori egalitatea şi şase schimbări de lider pe tabelă. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au câştigat lupta sub panouri, acolo unde au recuperat 47 de mingi, faţă de 33 ale adversarelor din disputa de miercuri, în timp ce procentajul bucureştencelor la linia de aruncări libere a fost de 69%, cu 20 de reuşite din 29 de aruncări.

Galerie foto Gazdele turneului de la Târgu Secuiesc, acolo unde are loc ultimul act al turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 15 ţin zilnic la curent pe toţi cei interesaţi cu galerii foto, informaţii şi premii, chiar şi pentru fanii echipelor. Detalii vedeţi aici...

Meciul dintre echipele Baschet Club Star şi CSŞ Bega Timişoara a fost extrem de disputat. Gruparea din Capitală a pornit mai bine şi a condus cu 4-2, la jumătatea primei perioade, şi cu 12-7 la finalul acesteia. Formaţia din Banat a profitat în următoarele zece minute, atunci când a realizat un parţial de 15-10 şi a egalat situaţia pe tabela de marcaj în minutul 20, scor 22-22. După ieşirea de la cabine, fetele pregătite de Valentin Bâlă au evoluat mai exact şi s-au desprins la 34-26, în minutul 25, însă câteva mingi greşite pe tranziţie au făcut ca ecartul să scadă la doar două puncte înainte de sfertul decisiv, scor 45-43. Cu cinci minute înainte de sirenă, alb-roşiile au avut 57-48, cea mai mare diferenţă de pe tabelă în favoarea acestora, şi se părea că se pot impune fără emoţii în jocul de debut de la turneul final Under 15.

Adversarele au revenit spectaculos în ultimele minute şi s-au apropiat la doar trei puncte. Roxana Mihai a înscris, însă sportivele de la CSŞ Bega Timişoara au ripostat chiar şi după reuşitele Alexandrei Ghiţă şi ale Dianei Şuşnea. În minutul 39 tabela a indicat 58-56 pentru echipa Baschet Club Star plus avantajul atacului. Faza ofensivă nu a fost gestionată aşa cum a trebuit, posesia a fost pierdută, iar formaţia din Banat a avut două aruncări libere, din care a fructificat doar una. Alexandra Ghiţă a recuperat o minge cât o victorie, cu trei secunde înainte de final, şi a fost faultată. Pivotul alb-roşiilor a transformat ambele aruncări libere şi a închis tabela la 60-57 în favoarea echipei Baschet Club Star. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au bifat primul succes la Tg Secuiesc şi vor întâlni, joi, pe CSŞ Sf. Gheorghe.

Pentru alte informaţii, statistici şi rezultate referitoare la turneul final al Campionatului Naţional feminin, accesaţi acest link...

duminică, 9 februarie 2014

UNDER 15. Star a trecut de CSŞ Ploieşti, 81-48

Sursa foto: arhivă BC Star
Echipa Baschet Club Star a oţinut calificarea la faza finală a Campionatului Naţional feminin Under 15, după victoria de duminică, scor 81-48, realizată în faţa formaţiei CSŞ Ploieşti, la turneul de sală de la Sfântu Gheorghe, în cadrul seriei semifinale K. În urma acestui rezultat, jucătoarele alb-roşii au terminat, cu opt puncte, pe locul al doilea în grupă, după LPS Arad, dar înaintea celor de la CSU Cuadripol Braşov, CSŞ Sfântu Gheorghe, LPS Alba Iulia şi de CSŞ Ploieşti. Finalele vor fi pe 9-13 aprilie.

VEDEŢI STATISTICA MECIULUI

În prima parte a meciului dintre echipele Baschet Club Star şi CSŞ Ploieşti am consemnat de şase ori egalitatea şi am bifat cinci schimbări de lider pe tabelă, diferenţa dintre cele două formaţii nefiind niciodată mai mare de un maximum de trei posesii. După 20 de minute de la primul angajament a fost 33-31 pentru fetele pregătite de Valentin Bâlă. După reluare, Alexandra Ghiţă, Roxana Agachi şi Oana Dima au dominat clar spaţiul de trei secunde, acolo de unde bucureştecele au adus 64 de puncte, cu 30 mai multe decât adversarele lor. Ruxandra Mihai şi-a consolidat prima poziţie în clasamentul intercepţiilor, cu alte şapte astfel de procedee, toate finalizate foarte rapid. Diana Şuşnea a avut o nouă partidă foarte bună şi a adus opt puncte, trei pase decisive şi alte trei intercepţii, în timp ce Georgiana Ifrim a încheiat cu şapte puncte.

Galerie foto Alexandra Ghiţă, Roxana Agachi, Oana Dima, Ruxandra Mihai şi Diana Şuşnea se află pe primele poziţii în statisticile furnizate de forul de specialitate din ţara noastră după încheierea tuturor meciurilor din cadrul celor două turnee semifinale. Detalii citiţi aici...

Avantajul echipei Baschet Club Star a crescut continuu după pauză, atunci când titularele grupării din Capitală au avut parte de mult mai multe mingi câştigate. După cinci minute de la reluare, alb-roşiile au realizat un parţial de 15-6 şi au condus, în minutul 25, cu scorul de 48-37. Avansul fetelor pregătite de Valentin Bâlă s-a mărit până la finele celei de-a treia perioade, atunci când tabela a indicat 61-45. Ecartul maxim a fost consemnat chiar la finalul disputei cu CSŞ Ploieşti, atunci când Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai şi colegele lor au câştigat la 33 de puncte în faţa adversarelor, scor 81-48. Sub panouri, bucureştencele au adunat 54 de recuperări, cu un plus de 23 faţă de formaţia din judeţul Prahova, în timp ce raportul aruncarilor din acţiune a fost unul mulţumitor, de 47.9%, cu 35 de atacuri finalizate din 73.

Oana Dima a fost principala marcatoare a echipei Baschet Club Star, cu un total de 21 de puncte. Alexandra Ghiţă a avut o nouă double double, 20 de puncte, 23 de recuperări plus alte două pase decisive şi tot atâtea intercepţii pentru un indice de eficienţă de 35 de unităţi. Ruxandra Mihai a adunat 14 puncte, şapte intercepţii şi patru pase decisive la care mai adăugăm şi cele şapte puncte venite pe mâna Roxanei Agachi, ultima pasând şi pentru coşul marcat de Roxana Mihai. Victoria din meciul cu CSŞ Ploieşti le-a adus pe fetele pregătite de Valentin Bâlă pe locul al doilea în seria semifinală K, la două puncte în spatele liderului LPS Arad, însă în faţa formaţiilor CSU Cuadripol Braşov şi CSŞ Sfântu Gheorghe. LPS Alba Iulia şi CSŞ Ploieşti au închis ierarhia şi nu s-au calificat la turneul final.

Pentru a putea vedea rezultatele înregistrate la turneele semifinale ale Campionatului Naţional feminin Under 15, accesaţi acest link...

UNDER 15. Meci de infarct cu CSU Braşov: 73-77

Sursa foto: arhivă BC Star
Echipa Baschet Club Star a pierdut, sâmbătă, scor 73-77, meciul cu formaţia CSU Cuadripol Braşov, întâlnire care a contat pentru etapa a patra a seriei semifinale K a Campionatului Naţional feminin Under 15, întrecere care are loc la Sfântu Gheorghe. Pentru desemnarea învingătoarei au fost nevoie de două perioade suplimentare, la capătul celor 40 de minute scorul fiind egal 60-60 iar după alte cinci minute tabela nu a arătat o grupare în avantaj, scor 70-70.

ÎN ETAPA PRECEDENTĂ:
STAR - LPS ALBA IULIA 74-62


Partida a durat două ore şi 15 minute iar jucătoarele alb-roşii au avut puterea să revină şi să remonteze un deficit de 19 puncte, în minutul 23 ardelencele având 43-24 pe tabelă. Din acest moment, fetele pregătite de Valentin Bâlă au ales să renunţe la apărarea în zonă şi să treacă la un pressing agresiv pe tot terenul, mutare care s-a dovedit a fi una inspirată. Echipa Baschet Club Star a recuperat, treptat, dezavantajul pe care l-a avut la puţin timp după debutul celei de-a doua jumătăţi a întâlnirii cu formaţia CSU Cuadripol Braşov şi a ajuns, pe final, să evolueze de la egal la egal cu rivala sa. Chiar dacă au avut prima şansă la victorie, adversarele jucătoarelor alb-roşii nu au mai găsit soluţii în ofensivă în ultima perioadă, atunci când, pe rând, Ruxandra Mihai, Oana Dima, Diana Şuşnea şi Alexandra Ghiţă au finalizat de sub panoul advers.

Statistică Disputa dintre echipele Baschet Club Star şi CSU Cuadripol Braşov a consemnat două egalităţi şi patru schimbări de lider pe tabelă. Jucătoarele alb-roşii au evoluat de la egal la egal cu vicecampioana ţării la această categorie. Detalii puteţi citi aici...

Gruparea de sub Tâmpa a avut, în ultimele 120 de secunde ale întâlnirii cu echipa Baschet Club Star, un avans de cinci puncte, scor 60-55. Cu toate acestea, Oana Dima a marcat pentru 57-60 şi a menţinut speranţa în tabăra jucătoarelor alb-roşii. Cu 14 secunde înainte de final, după un timp de odihnă cerut de banca tehnică a formaţiei din Capitală, Ruxandra Mihai a adus egalitate perfectă la 60 după o triplă de senzaţie. A urmat o defensivă perfectă pentru bucureştence cu o intercepţie a aceleiaşi Ruxandra Mihai, însă aruncarea sa de sub panou, la limita timpului regulamentar, nu şi-a atins ţinta iar cele două oponente au intrat în prelungiri. În perioada suplimentară, CSU Cuadripol Braşov a finalizat rapid şi a condus cu 66-60, cu trei minute înainte de sirenă, având prima şansă la victorie în acest meci.

Cu 26 de secunde înainte de finalul prelungirilor, CSU Braşov a condus cu 70-66 şi a avut posesia. O intercepţie a Ruxandrei Mihai a schimbat tabela la 70-68 pentru ca, în ultima secundă, Diana Şuşnea să ajungă la linia de libere, acolo de unde nu a greşit şi a trimis meciul într-o nouă perioadă suplimentară, scor 70-70. Cu Roxana Agachi şi cu Alexandra Ghiţă eliminate pentru acumularea a cinci greşeli personale, alb-roşiile nu au mai putut să revină şi au cedat la mare luptă, scor 73-77, în cel mai frumos joc din turneul semifinal de la Sfântu Gheorghe. În ciuda eşecului din reuniunea de sâmbătă seară, echipa Baschet Club Star a obţinut calificarea pentru turneul final din perioada 9-13 aprilie, acolo unde au mai ajuns, până acum, alte patru formaţii, LPS Arad, CSU Braşov, LAPI Dej şi ACS Champions.

Într-un alt meci disputat la turneul semifinal de la Sfântu Gheorghe, jucătoarele alb-roşii au învins, în prima etapă, formaţia locală Clubul Sportiv Şcolar, cu scorul de 69-53. Detalii aici...

sâmbătă, 8 februarie 2014

UNDER 15. Star a trecut de LPS Alba Iulia: 74-62

Sursa foto: arhivă BC Star
Jucătoarele alb-roşii au câştigat, sâmbătă, cel de-al doilea meci de la turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 15, seria K, întrecere care are loc în perioada 7-9 februarie la Sfântu Gheorghe. Echipa Baschet Club Star a învins, în etapa a treia, formaţia LPS Alba Iulia cu scorul de 74-62, rezultat care asigură, în proporţie foarte mare, accesul fetelor pregătite de Valentin Bâlă la runda finală din perioada 9-13 aprilie. Star mai are două dispute, cu CSU Braşov şi cu CSŞ Ploieşti.

ÎN ETAPA PRECEDENTĂ:
BC STAR - LPS ARAD 37-84

Prima perioadă a meciului dintre echipele Baschet Club Star şi LPS Alba Iulia a aparţinut jucătoarelor alb-roşii. Gruparea din Capitală s-a desprins la şase puncte, după cinci minute, scor 12-6, având în Alexandra Ghiţă şi în Livia Mariea sportivele care au marcat aproape de fiecare dată. Roxana Mihai, Cristina Grigore şi Diana Şuşnea au evoluat conform cerinţelor băncii tehnice iar acest lucru s-a cunoscut la capătul primului sfert, scor 26-18. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au menţinut acelaşi ecart până la pauza mare, atunci când am consemnat 38-30 pentru Ruxandra Mihai şi pentru colegele sale, chiar dacă ardelencele s-au apropiat, în două rânduri, destul de ameninţător, la diferenţe de una sau chiar două posesii pe tabelă. Cu toate acestea bucureştencele au făcut faţă presiunii şi au rămas în avantaj.

Statistică Potrivit site-ului oficial al forului de specialitate din ţara noastră, echipa Baschet Club Star a avut 70 de recuperări în meciul cu LPS Alba Iulia, cu 13 mai multe decât adversarele. Detalii citiţi aici...

După reluare, adversarele jucătoarelor alb-roşii au profitat de debutul mai slab al bucureştencelor şi au revenit în meci. În minutul 26 tabela a indicat 51-40 pentru gruparea din Capitală după care, patru minute mai târziu, am consemnat un ecart de două posesii pentru echipa Baschet Club Star, scor 56-52, iar 120 de secunde mai târziu a fost 56-56, singurul moment al disputei în care am consemnat egalitatea. Ruxandra Mihai, cu o triplă, şi Alexandra Ghiţă, cu două libere transformate, au ridicat avantajul bucureştecelor la 63-58, la capătul a 35 de minute de la primul angajament. A urmat un nou interval în care Ruxandra Mihai şi Alexandra Ghiţă au lucrat foarte bine în tandem, ajutate fiind de Georgiana Ifrim şi de Oana Dima, utlimele două având o prestaţia foarte bună în partea a doua a întâlnirii.

Ultimele minute au aparţinut jucătoarelor alb-roşii, acestea reuşind să se desprindă la 12 puncte pe tabelă şi să închidă disputa la scorul de 74-62. Alexandra Ghiţă şi Oana Dima au terminat în double double, prima cu 22 de puncte şi 28 de recuperări iar cea de-a doua cu 11 puncte şi tot atâtea mingi câştigate la urmărire, dintre care şase în ofensivă. Ruxandra Mihai a adunat 23 de puncte şi cinci intercepţii, Livia Mariea a bifat nouă puncte şi trei recuperări iar Diana Şuşnea a plusat cu alte trei puncte. În urma acestui rezultat, echipa Baschet Club Star se află pe locul al treilea în grupă, după LPS Arad, dar la egalitate de puncte cu CSŞ Sfântu Gheorghe şi cu CSU Cuadripol Braşov, însă înaintea formaţiilor LPS Alba Iulia şi CSŞ Ploieşti, ultimele fiind fără nicio victorie după trei etape disputate la acest turneu.

În prima etapă pe care jucătoarele alb-roşii au disputat-o în seria semifinală K, fetele pregătite de Valentin Bâlă au trecut de CSŞ Sfântu Gheorghe cu scorul de 69-53. Detalii aici...

vineri, 7 februarie 2014

UNDER 15. Înfrângere cu LPS Arad, scor 37-84

Sursa foto: arhivă BC Star
În cea de-a doua etapă din cadrul turneului semifinal de la Sfântu Gheorghe, contând pentru seria K a Campionatului Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a pierdut fără drept de apel, scor 37-84, întâlnirea cu formaţia LPS Arad, una din favoritele la medalii. Gruparea din Capitală a fost de nerecunoscut într-o partidă în care adversarele şi-au impus ritmul pe toată durata acesteia şi pe care au condus-o chiar şi la 49 de puncte diferenţă.

ÎN PRIMUL MECI DIN GRUPĂ:
STAR - SF. GHEORGHE 69-53

Formula de start a alb-roşiilor, compusă din Diana Şuşnea, Roxana Agachi, Roxana Mihai, Livia Mariea şi Denisa Ţurcan a început lamentabil întâlnirea. Chiar şi introducerea Cristinei Grigore a fost în zadar, adversarele distanţându-se, în numai cinci minute, la 12-0. Fără a excela în atac şi cu o defensivă aproape inexistentă, componetele grupării din Capitală au cedat prima perioadă cu 5-29. Ruxandra Mihai, Alexandra Ghiţă, Georgiana Ifrim, Oana Dima şi Ioana Săndulescu au mai salvat din onoarea colegelor lor, încercând să arate un altfel de joc al bucureştencelor. Chiar dacă ecartul ardelencelor a continuat să crească, fetele pregătite de Valentin Bâlă au avut un parţial de 14-25, echivalentul a 57-19 la pauza mare. Formaţia LPS Arad a condus pe toată durata disputei, neînregistrându-se nicio situaţie de egalitate pe tabelă.

Statistică Ultima întâlnire dintre echipele Baschet Club Star şi LPS Arad a avut loc sezonul trecut, la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14, acolo unde ardelencele s-au impus, la acea dată, cu 79-39 după un meci pe care l-au dominat fără probleme.

Nici în partea a doua a disputei dintre Baschet Club Star şi LPS Arad nu am înregistrat o revenire a alb-roşiilor, fie doar ca acestea să mai reducă din handicap. Adversarele s-au distanţat continuu şi au terminat la 74-28 după 30 de minute de la primul angajament, pe fondul unui meci foarte slab din partea bucureştencelor. Ardelencele au profitat de degringolada bucureştencelor şi au introdus toate  sportivele înscrise pe foaia de arbitraj pe final, lucru care s-a întâmplat şi de cealaltă parte. În această situaţie, avantajul formaţiei de pe Mureş a căpătat proporţii din ce în ce mai mari, acesta oprindu-se la un total de 47 de puncte, scor 84-37, după un maximum de 49. BC Star a avut un procentaj dezastruos chiar şi de la linia aruncărilor libere, 28%, cu numai 11 reuşite dintr-un total de maximum 38.

Principala marcatoare a alb-roşiilor a fost Alexandra Ghiţă, pivotul grupării din Capitală terminând cu o nouă double double, 13 puncte şi 12 recuperări. Georgiana Ifrim a evoluat excelent cu formaţia LPS Arad, componenta bucureştencelor bifând cinci puncte, nouă recuperări, dintre care opt ofensive, patru intercepţii şi un indice de eficienţă de nouă unităţi. Oana Dima şi Roxana Mihai şi-au împărţit, în mod egal, zece puncte, însă ultima a făcut un meci foarte slab vineri. Diana Şuşnea a mai adus alte patru puncte iar Ruxandra Mihai două. În urma acestui rezultat, echipa Baschet Club Star mai are nevoie de cel puţin o victorie, în următoarele trei partide, pentru a ajunge la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15.

Pentru a vizualiza stastistica oficială a meciului dintre echipele Baschet Club Star şi LPS Arad, accesaţi acest link...

UNDER 15. Victorie la Sfântu Gheorghe: 69-53

Sursa foto: arhivă BC Star
În prima etapă a turneului de sală de la Sfântu Gheorghe, rundă care a contat pentru seria semifinală K din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a realizat o victorie superbă, vineri dimineaţă, în faţa gazdelor de la Clubul Sportiv Şcolar. Oana Dima a evoluat aproape fără greşeală şi a marcat 26 de puncte, Alexandra Ghiţă a fost imbatabilă sub panouri, de unde a adunat 22 de recuperări, zece ofensive, iar Ruxandra Mihai a bifat 11 intercepţii şi patru pase decisive, conform statisticii oficiale a site-ului federaţiei de specialitate.

Partida a fost una dosebit de disputată. Pe tabelă am consemnat doar o singură dată egalitatea, scor 36-36, în minutul 19, dar şi de şapte ori schimbări de lider în această întâlnire. Jucătoarele alb-roşii au strâns 53 de mingi la recuperare, cu una mai mult decât adversarele lor. Formaţia din Sfântu Gheorghe a greşit mai mult în disputa de joi, jucătoarele alb-roşii beneficiind de 40 de mingi din partea gazdelor. Cu un procentaj de 56% de la linia de libere şi de 39% din acţiune, ambele superioare grupării din Covasna, echipa Baschet Club Star s-a distanţat pe final şi s-a impus cu 69-53. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au avut 77 de posesii din care au finalizat 30 la care am adăugat 28 de intercepţii, cu şapte în plus faţă de amfitrioane. Toate acestea au fost decisive în stabilirea ecartului de 16 puncte de la finalul jocului de debut.

Statistică Pentru a putea vedea evoluţia jucătoarelor alb-roşii în meciul cu formaţia CSŞ Sfântu Gheorghe, accesaţi acest link. Potrivit site-ul oficial al Campionatului Naţional feminin Under 15, gruparea din Capitală a avut 18 puncte marcate succesiv în această întâlnire.

Diana Şuşnea, Roxana Mihai, Roxana Agachi, Denisa Ţurcan şi Livia Mariea au început meciul ca titulare pentru echipa Baschet Club Star. Formaţia de start a grupării din Sfântu Gheorghe a fost mai combativă la debut şi a condus cu 7-2. Introducerea Cristinei Grigore a schimbat faţa întâlnirii, bucureştencele au revenit, însă diferenţa nu a scăzut după zece minute, scor 17-10 pentru gazde. Ruxandra Mihai, Oana Dima şi Alexandra Marin, alături de Georgiana Ifrim şi de Ioana Săndulescu, au semnat revenirea bucureştencelor cu un parţial de 28-19, echivalentul a 38-36 la pauza mare. După reluare, defensiva în zonă a team-ului din judeţul Covasna a făcut ca tabela să arate 48-38 pentru adversare însă fetele pregătite de Valentin Bâlă au revenit cu un parţial de 11-1 în patru minute.

Înainte de sfertul final, jucătoarele alb-roşii au avut 49-48. Intercepţiile Ruxandrei Mihai şi ale Roxanei Mihai au fost decisive în stabilirea învingătoarei. Ultimele zece minute au adus un parţial de 20-5 pentru echipa Baschet Club Star, fetele pregătite de Valentin Bâlă impunându-se, la final, cu 69-53. Oana Dima a terminat meciul cu 26 de puncte şi nouă recuperări, opt dintre acestea fiind ofensive, Alexandra Ghiţă a bifat o double double, 18 puncte, 22 de recuperări şi două pase decisive, Ruxandra Mihai a adus nouă puncte şi 11 intercepţii plus patru pase decisive iar Roxana Mihai a încheiat cu opt puncte. Diana Şuşnea a avut un coş din acţiune iar Cristina Grigore şi Livia Mariea au contribuit cu două mingi câştigate pe urmărire. În reuniunea de seară, echipa Baschet Club Star a întâlnit pe LPS Arad.

Ultima întâlnire dintre echipele Baschet Club Star şi CSŞ Sfântu Gheorghe a avut loc în martie 2013, sezonul trecut. Atunci s-au impus tot jucătoarele alb-roşii, scor 54-31. Detalii aici...

duminică, 8 decembrie 2013

UNDER 15. Star a învins CSŞ Constanţa cu 75-57

Diana Şuşnea (nr.5) a marcat 18 puncte
Jucătoarele alb-roşii au obţinut, duminică seară, cel de-al patrulea succes din cinci posibile în cadrul seriei I de calificare contând pentru Campionatul Naţional feminin Under 15. Componentele echipei Baschet Club Star au depăşit formaţia CSŞ 1 Constanţa cu scorul de 75-57, după o întâlnire pe care fetele pregătite de Valentin Bâlă au controlat-o în mare parte însă adversarele au dat o replică destul de bună pe parcursul celor patru perioade. În urma acestui rezultat, BC Star a terminat pe locul doi în grupă.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Jucătoarele alb-roşii aveau nevoie de o victorie pentru a-şi consolida poziţia secundă în seria I de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15. Diana Şuşnea, Oana Dima şi Roxana Agachi au combinat perfect în prima perioadă a meciului cu CSŞ 1 Constanţa şi au adus un avans minim pentru bucureştence, scor 18-16. Ruxandra Mihai şi Alexandra Marin au evoluat excelent în tandem, în sfertul al doilea, atunci când am înregistrat un parţial de 22-18 pentru echipa Baschet Club Star, echivalentul al 40-34 la pauza mare. După reluare, gruparea din Capitală a continuat să-şi impună ritmul însă replica vizitatoarelor a fost destul de bună şi acest lucru s-a văzut şi pe teren. După 30 de minute, tabela a indicat 57-46 pentru fetele pregătite de Valentin Bâlă, ecart care s-a mărit până la un maximum de 18 puncte, scor final 75-57.

Statistică Singura partidă pe care jucătoarele alb-roşii au pierdut-o la turneul de sală de la Bucureşti, din cadrul seriei I de calificare a Campionatului Naţional feminin Under 15, a fost cea cu formaţia ACS Champions, grupare care a terminat fără înfrângere. Detalii aici... 

Alexandra Marin a fost principala marcatoare a echipei Baschet Club Star cu un total de 24 de puncte, dintre care şi o triplă. Diana Şuşnea a contribuit şi ea cu 18 puncte la succesul alb-roşiilor, în timp ce Ruxandra Mihai a bifat 15 puncte, dintre care o reuşită a fost din spatele semicercului. Nerefăcută complet, Oana Dima a mai adăugat alte 11 puncte la care am mai consemnat alte cinci puncte venite pe mâna Roxanei Agachi plus un coş din acţiune finalizat de Livia Mariea. La recuperare, gruparea din Capitală a avut un avantaj datorită taliei superioare în timp ce mingiile câştigate pe intercepţie de fetele pregătite de Valentin Bâlă au făcut diferenţa în partida de duminică seara. Învingătoarele au transformat 14 din cele 24 de aruncări libere de care au beneficiat în jocul cu CSŞ Constanţa.

Echipa Baschet Club Star a terminat seria I de calificare a Campionatului Naţional feminin Under 15 cu un total de patru victorii din cinci posibile şi a obţinut dreptul de a accede în faza semifinală de pe poziţia a doua din grupă. Lider a fost formaţia ACS Champions Bucureşti, cu zece puncte din tot atâtea posibile în timp ce alb-roşiile au fost la un pas în spate. Treapta a treia a fost ocupată de CSŞ Târgovişte, cu trei partide câştigate şi două pierdute iar CSŞ Ploieşti a fost cea care a închis linia în ceea ce priveşte grupările care au ajuns în penultimul act din luna februarie, de anul viitor. Ultimele locuri din serie au revenit, în ordine, team-urilor CSŞ 1 Constanţa şi Phoenix Constanţa. Baschet Club Star va fi în aceeaşi grupă cu CSŞ Ploieşti la turneul semifinal plus alte patru cluburi calificate din două serii.

Într-un alt meci disputat la turneul din Capitală, din perioada 6-8 decembrie, echipa Baschet Club Star a trecut de formaţia CSŞ Târgovişte, scor 74-60. Detalii puteţi citi accesând acest link...

UNDER 15. Eșec sever cu Champions, scor 53-100

Alb-roșiile nu au controlat zona inelului
În cea de-a patra etapă a turneului de sală contând pentru seria I de calificare a Campionatului Național feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a pierdut, scor 53-100, meciul cu gazdele de la ACS Champions, după o dispută pe care jucătoarele alb-roșii nu au știut cum să o controleze. Mai mult, oaspetele au greșit enorm în atac și au cedat adversarelor foarte multe mingi valorificate apoi de sub panou sau de la semidistanță. Replica fetelor pregătite de Valentin Bâlă a venit foarte târziu, pe final.

VEDEȚI AICI GALERIA FOTO

Singura dată când am consemnat egalitatea pe tabela de marcaj a fost chiar după primele acțiuni, atunci când fiecare formație și-a valorificat prima posesie. După aceea, gazdele de la ACS Champions au controlat, treptat, autoritar această întâlnire. După zece minute de la primul angajament, amfitrioanele au avut 14 puncte avans, scor 26-12. A urmat apoi o perioadă în care jucătoarele alb-roșii au pierdut total controlul și nu au putut să mai țină ritmul cu adversarele. Chiar dacă Alexandra Marin a marcat 14 din cele 15 puncte ale oaspetelor în actul secund, componetele echipei Baschet Club Star au pierdut, practic, jocul chiar până la pauza mare, atunci când am consemnat un deficit de 32 de puncte, scor 27-59. Cu 20 de greșeli neforțate în prima jumătate, Ruxandra Mihai & Co au fost de nerecunoscut.

Statistică Într-un meci din cadrul etapei a treia a seriei I de calificare contând pentru Campionatul Național feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a câștigat, destul de greu, partida contra formației CSȘ Ploiești. Cronica și galeria foto le puteți vedea dând click aici...

Nici după reluare lucrurile nu s-au schimbat. Adversarele de la ACS Champions au dominat și și-au impus ritmul, indiferent de schimbările efectuate de banca tehnică a alb-roșiilor, atât în ceea ce privește defensiva sau jucătoarele care au intrat pe teren. Diana Șușnea nu s-a regăsit într-un meci în care a evoluat fără clarviziune, Ruxandra Mihai și Georgiana Dima au greșit destul de mult, Roxana Agachi și Livia Mariea nu au găsit soluții în ofensivă iar Alexandra Marin s-a pripit în anumite momente. În minutul 30, gazdele au condus la o diferență mai mult decât liniștitoare, scor  84-36, moment din care nu s-a mai pus decât problema ecartului dintre cele două grupări. Fetele pregătite de Valentin Bâlă s-au trezit însă mult prea târziu și nu au echilibrat disputa decât pe final, însă au pierdut jocul cu 53-100.

Alexandra Marin a terminat, din nou, cu o double double, pivotul alb-roșiilor având 35 de puncte și 16 recuperări. În rest, lista marcatoarelor echipei Baschet Club Star a fost una destul de restrânsă, în care au mai intrat Livia Mariea, opt puncte, Ruxandra Mihai cu șase puncte și Roxana Agachi și Georgiana Ifrim, ambele cu câte un coș din acțiune. În rest, nicio altă sportivă nu a mai înscris. Indiferent de rezultatul ultimului meci din seria I de calificare contând pentru Campionatul Național feminin Under 15, cel cu CSȘ Constanța, Diana Șușnea și colegele sale sunt, matematic, la turneul semifinal al acestei competiții, care va avea loc în perioada 7-9 februarie 2014, într-o localitate care va fi desemnată ulterior. Echipa Baschet Club Star și-a adjudecat deja locul doi din această grupă, după ACS Champions.

Echipa Baschet Club Star a trecut, în reuninea de sâmbătă dimineață, de formația CSȘ Târgoviște cu scorul de 74-60. Detalii puteți citi aici...

sâmbătă, 7 decembrie 2013

UNDER 15. Nou succes în serie, 81-59 cu Ploieşti

Lupta sub panouri a fost acerbă
În cel mai disputat meci din cadrul turneului de sală al seriei I de calificare contând pentru Campionatul Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star s-a impus, sâmbătă seara, scor 81-59, în faţa formaţiei CSŞ Ploieşti, într-o întâlnire din cadrul etapei a treia. Cu şase puncte din tot atâtea posibile, jucătoarele alb-roşii şi-au asigurat, matematic, prezenţa la runda semifinală, chiar dacă încă mai sunt programate încă două partide în grupă, cu ACS Champions dar şi cu CSŞ 1 Constanţa.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Ruxandra Mihai a încheiat meciul cu CSŞ Ploieşti, din reuniunea de sâmbătă seară, cu 23 de puncte şi 11 pase decisive, căpitanul alb-roşiilor fiind la cel de-al treilea double double din tot atâtea partide disputate, acelaşi lucru fiind valabil şi în ceea ce o priveşte pe Alexandra Marin, care a bifat 20 de puncte şi 12 recuperări. Deşi accidentată în disputa de dimineaţă, Oana Dima a fost recuperată până la întâlnirea cu gruparea prahoveană şi acest lucru a contat în economia jocului, acolo unde pătrarul echipei Baschet Club Star a contribuit cu 13 puncte şi opt recuperări în 20 de minute petrecute pe parchet. Roxana Agachi a adus tot 13 puncte din spaţiul de trei secunde iar Diana Şuşnea a plusat cu alte opt puncte. Livia Mariea şi Georgiana Ifrim au avut câte un coş din acţiune. De remarcat şi prestaţia Mariei Stratulat, încă nerefăcută.

Statistică În reuniunea de sâmbătă dimineaţă, jucătoarele alb-roşii au reuşit un meci excelent în faţa formaţiei CSŞ Târgovişte. Echipa Baschet Club Star a câştigat această întâlnire cu scorul de 74-60 şi şi-a continuat seria fără înfrângere din grupa din care face pare. Citiţi aici.

Cu un excelent debut de meci, fetele pregătite de Valentin Bâlă au condus ostilităţile în prima perioadă a disputei cu CSŞ Ploieşti însă adversarele au avut un răspuns pe măsură, au egalat şi apoi au preluat conducerea. Ruxandra Mihai şi Oana Dima au înscris din acţiune şi au adus un ecart de două posesii pentru bucureştence, anulat până la urmă de oaspete, tabela indicând egalitate la 23 după zece minute. Alexandra Marin, Diana Şuşnea şi Livia Mariea au încercat să-şi readucă formaţia în avantaj, însă defensiva prahovencelor a părut că poate face faţă ofensivei alb-roşii. Diferenţa la pauza mare a fost făcută de trei posesii, două finalizări ale Alexandrei Marin şi una a Dianei Şuşnea, astfel că gruparea din Capitală a intrat la cabine cu un avans de şase puncte, scor 44-38 după 20 de minute de la debut.

După reluare, niciuna din cele două grupări nu a putut să se distanţeze decisiv, balanţa înclinând când în favoarea uneia sau alteia dintre formaţii. Astfel, am consemnat un parţial de egalitate la 15, echivalentul a 59-53 pe tabelă după 30 de minute. După opt situaţii de egalitate în acest joc la care mai adăugăm alte nouă schimbări de lider, echipa Baschet Club Star s-a desprins graţie unui sfert decisiv perfect, în care jucătoarele alb-roşii au marcat 22 de puncte şi au primit doar şase. Rând pe rând, Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai, Alexandra Marin, Oana Dima şi Roxana Agachi au finalizat de câte ori au avut ocazia şi au bifat al treilea succes consecutiv în seria I de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15, victoria cu 81-59 fiind suficientă pentru un loc în turneul semifinal programat anul viitor.

În primul meci din cadrul turneului de sală de la Bucureşti, din seria I de calificare a Campionatului Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a învins pe Phoenix Constanţa. Detalii aici...

UNDER 15. Meci superb cu CSŞ Târgovişte: 74-60

Ruxandra Mihai (în roşu) a avut 24 pct
Cu două victorii din tot atâtea partide disputate, echipa Baschet Club Star este aproape ca şi calificată la turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 15. Jucătoarele alb-roşii au trecut, sâmbătă dimineaţa, scor 74-60, de formaţia CSŞ Târgovişte în cea mai interesantă confruntare a reuniunii. Jocul a fost foarte echilibrat, ambele grupări fiind, pe rând la conducere, însă fetele pregătite de Valentin Bâlă au rezistat mai bine din punct de vedere fizic şi au câştigat.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Într-o partidă foarte disputată, în care am consemnat de şase ori egalitatea pe tabela de marcaj şi opt schimbări de lider, jucătoarele alb-roşii au reuşit să facă un meci foarte bun din punct de vedere tactic pe final, atunci când s-au şi distanţat decisiv. Echipa Baschet Club Star a acumulat, în această întâlnire, 27 de greşeli personale, cu trei mai mult decât formaţia Baschet Club Star iar fetele pregătite de Valentin Bâlă au avut 33 de aruncări libere, cu două mai puţin decât gruparea din Târgovişte a beneficiat de 35 de "libere", 16 dintre acestea fiind fructificate. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au finalizat 29 de atacuri şi şi-au impus ritmul în sfertul patru, atunci când s-a decis, practic, învingătoarea. În urma acestui succes, Baschet Club Star a acumulat maximum de puncte posibile, patru, cu trei etape înainte de final.

Statistică În primul meci din cadrul seriei I de calificare contând pentru Campionatul Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a trecut de formaţia Phoenix Constanţa. Detalii despre acest joc aici...

Prima perioadă a partidei dintre echipele Baschet Club Star şi CSŞ Târgovişte a fost deosebit de echilibrată. Jucătoarele alb-roşii au intrat mai bine în meci şi au condus la o singură posesie, apoi adversarele au revenit, au egalat şi au întors rezultatul. Ruxandra Mihai, Oana Dima şi Roxana Agachi au reuşit însă să-şi păstreze un ecart minim după zece minute, atunci când tabela a indicat 19-18. Diana Şuşnea şi Alexandra Marin au combinat pentru majoritatea acţiunilor grupării din Capitală în cel de-a doilea sfert, atunci când am consemnat un parţial nedecis, 17-17, astfel că, la pauza mare, tabela a indicat 36-35 pentru bucureştence. După ieşirea de la cabine, defensiva bucureştencelor a rămas una "om la om" spre deosebire de apărarea în zonă propusă de adversare în unele momente ale întâlnirii.

Atacurile pregătite de banca tehnică a alb-roşiilor pentru defensiva "în zonă" au funcţionat destul de bine şi acest lucru s-a văzut şi pe tabelă, atunci când echipa Baschet Club Star a avut un avans de cinci puncte, însă gruparea din Târgovişte a revenit şi s-a apropiat la o posesie finalizată din spatele liniei de 6,75 metri. Formaţia din Capitală a avut 54-51 după 30 de minute şi a realizat un parţial de 6-0 în debutul sfertului decisiv, lucru care a asigurat Ruxandrei Mihai şi colegelor sale un avans liniştitor. Oana Dima s-a accidentat la o fază în propria jumătate, după un duel la minge, însă a revenit pe teren şi a înscris de trei ori la rând iar Livia Mariea a închis tabela la 74-60 pentru Baschet Club Star, după o pasă decisivă a Ruxandrei Mihai. În reuniunea de seară, în etapa a treia, alb-roşiile au întâlnit CSŞ Ploieşti.

Pentru a vedea un scurt rezumat video al meciului dintre echipele Baschet Club Star şi CSŞ Târgovişte, accesaţi acest link...

vineri, 6 decembrie 2013

UNDER 15. Star a învins Phoenix Constanţa: 91-64

Partida a fost echilibrată în prima parte
În primul meci contând pentru turneul de sală din cadrul seriei I de calificare a Campionatului Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a dispus, vineri seară, scor 91-64, de formaţia Phoenix Constanţa. Jucătoarele alb-roşii fac parte dintr-o grupă destul de dificilă unde au mai fost repartizate ACS Champions Bucureşti, CSŞ Târgovişte, CSŞ Ploieşti şi CSŞ 1 Constanţa, primele patru clasate urmând să ajungă în penultima rundă, semifinală, din 7-9 februarie anul viitor.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Două jucătoare din tabăra alb-roşiilor au terminat în double-double meciul cu Phoenix Constanţa. Alexandra Marin a avut 30 de puncte şi 12 recuperări în timp ce Ruxandra Mihai a contabilizat 25 de puncte şi 11 pase decisive la care a mai adăugat şapte intercepţii şi patru capace. Oana Dima a continuat evoluţiile constante cu un total de 14 puncte iar Diana Şuşnea a arătat că se poate conta pe ea şi a completat cu alte 11 puncte. Livia Mariea a lăsat tracul deoparte şi a contribuit cu şase puncte şi cinci intercepţii la victoria echipei Baschet Club Star. Roxana Agachi a finalizat de două ori din spaţiul de trei secunde la care mai adăugăm o aruncare liberă transformată de Georgiana Ifrim. Acesta a fost primul meci la categoria sub 15 ani în care conducerea tehnică a grupării din Capitală nu a folosit-o pe Roxana Mihai, accidentată.

Statistică Componentele echipei Baschet Club Star au mai întâlnit, în presezon, formaţia Phoenix Constanţa, în două partide de verificare pe care jucătoarele alb-roşii le-au disputat chiar pe Litoral. Fetele pregătite de Valentin Bâlă s-au impus atunci cu 69-51 şi cu 79-52.

Procentajul jucătoarelor alb-roşii la linia de aruncări libere a fost unul foarte bun, 73%, fetele pregătite de Valentin Bâlă transformând 17 puncte dintr-un maxim posibil de 23. Adversarele au ajuns de 17 ori la linia de pedeapsă şi au finalizat de opt ori. În faza ofensivă, tranziţia grupării din Capitală a funcţionat mult mai bine în partea a doua a disputei cu Phoenix Constanţa, atunci când Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai, Oana Dima, Roxana Agachi şi Alexandra Marin au combinat pentru un parţial de 48-25, după ce, la pauza mare, tabela a indicat doar patru puncte avans în favoarea echipei Baschet Club Star, scor 43-39. Bucureştencele au comis în această partidă 17 greşeli personale, cu una mai mult decât team-ul de pe Litoral. Sub panou, Alexandra Marin, Roxana Agachi şi Oana Dima au adunat mingi importante.

Primul sfert a fost unul destul de disputat, adjudecat de alb-roşii la un ecart minim, de două puncte, scor 13-11. Cea de-a doua perioadă a adus un parţial de 30-28 pentru gruparea din Capitală, echivalentul a 43-39 la jumătatea meciului. După reluare, componentele echipei Baschet Club Star s-au distanţat decisiv în momentul în care au intrat într-o apărare "în zonă", lucru permis de regulament doar în sfertul al treilea. Tabela a indicat 72-51 după 30 de minute de la primul angajament, cea mai mare diferenţă dintre cele două echipe fiind stabilită de Ruxandra Mihai la ultima posesie, când fundaşul alb-roşiilor a închis ostilităţile la 91-64. Sâmbătă, în reuniunea de dimineaţă, în sala liceului "Henri Coandă", fetele pregătite de Valentin Bâlă vor întâlni pe CSŞ Târgovişte iar seara se vor confrunta cu CSŞ Ploieşti.

În prima fază a Campionatului Naţional feminin Under 15, jucătoarele alb-roşii au câştigat două meciuri din trei disputate. Detalii aici...

luni, 21 octombrie 2013

UNDER 15. Calificare meritată în fazele superioare

Fetele au arătat că pot fi unite mereu
Cu două victorii din trei posibile, echipa Baschet Club Star s-a clasat pe locul al doilea în seria preliminară E, din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15, poziţie care asigură jucătoarelor alb-roşii prezenţa în fazele superioare ale competiţiei. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au câştigat partidele cu CSŞ Ploieşti şi cu Solaris Ploieşti şi au cedat în faţa campioanei naţionale en titre la categoria sportivelor născute în anii 1999-2000, ACS Champions, astfel că cele cinci puncte acumulate acordă şansa de a evolua în runda următoare a întrecerii.

La turneul de sală care a avut loc în Bucureşti, în perioada 19-20 octombrie, lotul feminin sub 15 ani al echipei Baschet Club Star a avut în componenţă 11 jucătoare, însă opt dintre acestea au prins minute importante pe parchet. Din păcate, din cauza unei apofizite, Cristina Grigore nu a putut să fie prezentă la meciuri, însă se fac eforturi ca pivotul alb-roşiilor să revină cât mai repede la antrenamente şi la jocuri. Denisa Ţurcan şi Maria Stratulat au debutat la această categoria, prima reuşind chiar să-şi treacă numele pe lista marcatoarelor în două întâlniri din cele trei, astfel că progresul său este evident. Oana Dima, Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai, Roxana Agachi, Roxana Mihai, Alexandra Marin, Livia Mariea şi Georgiana Ifrim au dus greul, în timp ce Ioana Săndulescu le-a suplinit foarte bine şi le-a ajutat de fiecare dată când a avut ocazia.

Info Pentru a putea vedea Regulamentul Oficial al Campionatului Naţional feminin Under 15, atât la feminin cât şi la masculin, etapele, precizările oficialilor, dreptul de joc şi seriile preliminare dar şi toate echipele care s-au înscris în acest sezon în competiţie, daţi click aici...

Debutul jucătoarelor alb-roşii în actuala stagiune a Campionatului Naţional feminin Under 15 a fost unul destul de dificil, în faţa unei formaţii destul de incomode şi cu o tranziţie ofensivă foarte bună. Chiar şi aşa, după un meci deosebit de spectaculos, echipa Baschet Club Star s-a impus, mai greu decât o arată scorul final, cu 82-65 cu CSŞ Ploieşti. A urmat, apoi, o întâlnire mai uşoară, tot în faţa unei grupări din judeţul Prahova, astfel că fetele pregătite de Valentin Bâlă au depăşit cu scorul de 85-32 pe Solaris Ploieşti. Ultima confruntare a însemnat şi primul eşec in acest sezon, scor 70-88 cu ACS Champions, însă disputa a început destul de prost pentru Diana Şuşnea şi pentru colegele sale, acestea nemaiavând posibilitatea, pe parcurs, să poată să se mai apropie de adversare şi să revină în meci.

Diana Şuşnea a realizat un nou record personal de puncte marcate, la acest turneu, iar Alexandra Marin a încheiat fiecare partidă cu o double double. Oana Dima şi-a găsit locul printre titulare şi la această categorie, după ce a făcut-o fără probleme şi la junioare trei, progresul său fiind unul evident în ultima perioadă. Ruxandra Mihai, Roxana Mihai şi Roxana Agachi au adus, de fiecare dată, coşuri importante iar acest lucru s-a văzut şi în statistică. Echipa Baschet Club Star a avut o medie de 79 de puncte marcate pe meci şi de 61,66 primite cu un total de 40 de recuperări pe joc. Faza următoare, cea de calificare, va avea loc în perioada 8-10 decembrie, într-o localitate care va fi stabilită ulterior de către federaţia de specialitate. Se vor forma serii de şase formaţii, etapele fiind tot sub formă de turnee.

Echipa Baschet Club Star a reuşit să ajungă în fazele superioare şi în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14. Detalii aici...

UNDER 15. Star a cedat cu Champions, scor 70-88

Lupta sub panou a fost aprigă
La capătul unui meci în care s-au înscris destul de multe puncte şi al cărui ritm de joc a fost cu mult peste partidele desfăşurate la această categorie de vârstă, echipa Baschet Club Star a cedat, duminică după amiază, scor 70-88, în deplasare, întâlnirea cu formaţia ACS Champions din cadrul etapei a treia a turneului de sală din Capitală contând pentru seria preliminară E a Campionatului Naţional feminin Under 15. Ambele grupări s-au calificat împreună mai departe.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Alexandra Marin a realizat un meci excelent în faţa campioanei naţionale en titre la categoria rezervată jucătoarelor născute în anii 1999-2000. Pivotul alb-roşiilor a înscris 27 de puncte, a câştigat 14 mingii pe urmărire plus cinci capace şi trei intercepţii. Ruxandra Mihai a marcat 14 puncte iar Roxana Agachi a mai adăugat alte nouă puncte, însă acestea au fost mult prea puţine pentru ca echipa Baschet Club Star să poată să se impună în sala adversarei de duminică. ACS Champions a adus din zona inelelor un număr de 50 de puncte iar acest lucru a fost decisiv în stabilirea învingătoarei, chiar dacă fetele pregătite de Valentin Bâlă au fost în avantaj la recuperare. Diferenţa dintre combatante s-a făcut în prima parte a jocului, atunci când gazdele au speculat orice greşeală în defensiva adversă.

Statistică În reuniunea de duminică de dimineaţă, echipa Baschet Club Star nu a avut probleme în a se impune în faţa formaţiei Solaris Ploieşti, grupare de care fetele pregătite de Valentin Bâlă au trecut cu scorul de 82-35. Detalii despre această întâlnire puteţi să citiţi aici...

Primele minute ale meciului dintre echipele ACS Champions şi Baschet Club Star au aparţinut gazdelor care s-au desprins la 14-4, la jumătatea primei perioade. Alexandra Marin şi Ruxandra Mihai şi-au ţinut colegele în joc după patru reuşite consecutive, ceea ce a făcut ca tabela să indice 30-19 în minutul zece. Amfitrioanele şi-au continuat dominarea şi în sfertul al doilea, atunci când Roxana Mihai a pierdut trei posesii care ar fi putut fi transformate de colegele sale, la care adăugăm alte două greşeli neforţate ale Roxanei Agachi. Cele cinci atacuri nefructificate au însemnat alte zece puncte pierdute de Diana Şuşnea & Co astfel că tabela a arătat, în minutul 20, scorul de 51-36 pentru campioanele naţionale en titre la categoria sportivelor născute în anii 1999-2000, ecart destul de dificil de remontat.

După reluare, jucătoarele alb-roşii au avut puterea să stopeze din ofensiva adversarelor iar difenţa a scăzut, la un moment dat, până la un deficit de opt puncte. O triplă înscrisă de gazde la care am mai adăugat alte cinci puncte transformate de ACS Champions în urma unui fault tehnici primit de Roxana Mihai au făcut ca fetele pregătite de Valentin Bâlă să fie conduse cu 72-54. În ultimul sfert, Ruxandra Mihai, Diana Şuşnea, Oana Dima şi Alexandra Marin au readus speranţa în tabăra oaspetelor, însă nu pentru mult timp deoarece oponentele au răspuns promt şi au încheiat partida în avantaj, scor 88-70. În utma acestui rezultat, echipele ACS Champions Bucureşti, Baschet Club Star şi CSŞ Ploieşti s-au calificat, în această ordine, în fazele superioare ale Campionatului Naţional feminin Under 15 din 8-10 decembrie.

În primul meci din cadrul seriei preliminare E a Campionatului Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a învins formaţia CSŞ Ploieşti cu scorul de 82-65. Detalii citiţi aici...