sâmbătă, 7 decembrie 2013

UNDER 15. Meci superb cu CSŞ Târgovişte: 74-60

Ruxandra Mihai (în roşu) a avut 24 pct
Cu două victorii din tot atâtea partide disputate, echipa Baschet Club Star este aproape ca şi calificată la turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 15. Jucătoarele alb-roşii au trecut, sâmbătă dimineaţa, scor 74-60, de formaţia CSŞ Târgovişte în cea mai interesantă confruntare a reuniunii. Jocul a fost foarte echilibrat, ambele grupări fiind, pe rând la conducere, însă fetele pregătite de Valentin Bâlă au rezistat mai bine din punct de vedere fizic şi au câştigat.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Într-o partidă foarte disputată, în care am consemnat de şase ori egalitatea pe tabela de marcaj şi opt schimbări de lider, jucătoarele alb-roşii au reuşit să facă un meci foarte bun din punct de vedere tactic pe final, atunci când s-au şi distanţat decisiv. Echipa Baschet Club Star a acumulat, în această întâlnire, 27 de greşeli personale, cu trei mai mult decât formaţia Baschet Club Star iar fetele pregătite de Valentin Bâlă au avut 33 de aruncări libere, cu două mai puţin decât gruparea din Târgovişte a beneficiat de 35 de "libere", 16 dintre acestea fiind fructificate. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au finalizat 29 de atacuri şi şi-au impus ritmul în sfertul patru, atunci când s-a decis, practic, învingătoarea. În urma acestui succes, Baschet Club Star a acumulat maximum de puncte posibile, patru, cu trei etape înainte de final.

Statistică În primul meci din cadrul seriei I de calificare contând pentru Campionatul Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a trecut de formaţia Phoenix Constanţa. Detalii despre acest joc aici...

Prima perioadă a partidei dintre echipele Baschet Club Star şi CSŞ Târgovişte a fost deosebit de echilibrată. Jucătoarele alb-roşii au intrat mai bine în meci şi au condus la o singură posesie, apoi adversarele au revenit, au egalat şi au întors rezultatul. Ruxandra Mihai, Oana Dima şi Roxana Agachi au reuşit însă să-şi păstreze un ecart minim după zece minute, atunci când tabela a indicat 19-18. Diana Şuşnea şi Alexandra Marin au combinat pentru majoritatea acţiunilor grupării din Capitală în cel de-a doilea sfert, atunci când am consemnat un parţial nedecis, 17-17, astfel că, la pauza mare, tabela a indicat 36-35 pentru bucureştence. După ieşirea de la cabine, defensiva bucureştencelor a rămas una "om la om" spre deosebire de apărarea în zonă propusă de adversare în unele momente ale întâlnirii.

Atacurile pregătite de banca tehnică a alb-roşiilor pentru defensiva "în zonă" au funcţionat destul de bine şi acest lucru s-a văzut şi pe tabelă, atunci când echipa Baschet Club Star a avut un avans de cinci puncte, însă gruparea din Târgovişte a revenit şi s-a apropiat la o posesie finalizată din spatele liniei de 6,75 metri. Formaţia din Capitală a avut 54-51 după 30 de minute şi a realizat un parţial de 6-0 în debutul sfertului decisiv, lucru care a asigurat Ruxandrei Mihai şi colegelor sale un avans liniştitor. Oana Dima s-a accidentat la o fază în propria jumătate, după un duel la minge, însă a revenit pe teren şi a înscris de trei ori la rând iar Livia Mariea a închis tabela la 74-60 pentru Baschet Club Star, după o pasă decisivă a Ruxandrei Mihai. În reuniunea de seară, în etapa a treia, alb-roşiile au întâlnit CSŞ Ploieşti.

Pentru a vedea un scurt rezumat video al meciului dintre echipele Baschet Club Star şi CSŞ Târgovişte, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: