Meciul dintre echipele Phoenix şi Baschet Club Star, care trebuia să aibă loc, sâmbătă, la Galaţi, a fost amânat de cele două formaţii, de comun acord şi cu federaţia de specialitate. Condiţiile meteo nefavorabile au făcut, practic, imposibilă deplasarea jucătoarelor alb-roşiii la această întâlnire din cadrul etapei a şasea a Campionatului Naţional feminin Under 16, grupa a cincea de calificare.
Conducerea echipei Baschet Club Star a anunţat federaţia de faptul că circulaţia autovehiculelor pe Autrostrada Soarelui a fost întreruptă, iar pe drumurile adiacente condiţiile meteo au fost nefavorabile, înregistrându-se ger, căderi de zăpadă şi viscol. În aceste condiţii, de comun acord cu gazdele întâlnirii, formaţia Phoenix Galaţi, partida se va reprograma la o dată ce va fi stabilită ulterior, de cele două grupări. Înţelegerea oficială a fost anunţată şi către Federaţia Română de Baschet, for care a aprobat această decizie.
Probleme Condiţiile meteo au fost nefavorabile încă de vineri-seară, atunci când cetrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat că mai multe Drumuri Naţionale au fost închise din cauza viscolului şi a temperaturilor foarte scăzute.
Delegaţia echipei Baschet Club Star a încercat să facă deplasarea către Galaţi, însă centru Infografic al Poliţiei Române a informat gruparea din Capitală despre situaţia drumurilor. "Am crezut că vremea se va îmbunătăţi, însă nu a fost aşa. Ninsoarea a îngreunat şi mai mult traficul, astfel că am anunţat clubul organizator şi Federaţia Română de Baschet de faptul că şosele sunt aproape impracticabile şi am cerut reprogramarea acestui meci", a declarat Valentin Bâlă pentru site.
În celălalt meci din grupă, CSS Botoşani a învins acasă, scor 109-55, pe echipa CS Dan Dacian, gruparea din Capitală călătorind pentru acest joc o noapte întreagă, cu trenul. CSS Bacău a stat, având etapă liberă. Agenţia Naţională de Meterorologie şi Hidrologia a dat o atenţionare de cod galben la nivelul întregii ţări, în care anunţă că, în următoarele zile, vor fi căderi de zăpadă, ger, viscol şi temperaturi foarte scăzute, cuprinse între minus 15 şi minus 25 de grade Celsius, materialele antiderapante fiind ineficiente.
Echipa Baschet Club Star va susţine, duminică, două meciuri în cadrul Campionatului Municipal de senioare, Divizia Onoare. Detalii aici...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu