vineri, 25 decembrie 2009

SĂRBĂTOARE. Crăciun fericit tuturor!

Sfânta Sărbătoare a Crăciunului este un moment unic în viaţa tuturor. Familiile se reunesc, se adună la masa de Ajun şi sărbătoresc Naşterea Domnului Isus Hristos. Bucuria, fericirea şi liniştea sufletească sunt sentimente care ne cuprind pe toţi în aceste clipe magice, în care sărbătorim unul dintre cele mai importante momente ale creştinătăţii. Alături de toatea acestea este Moş Crăciun, cel care ne arată parcursul nostru de peste an, printr-un cadou pe care îl aşteptăm cu drag, sub bradul împodobit.

Magia acestor zile este unice şi nu se poate descrie în cuvinte. Dragostea familiei primează, iar unitatea este primordială în aceste clipe. Asociaţia Baschet Club Star urează tuturor jucătoarelor, părinţilor acestora, rudelor, fanilor şi chiar şi celor care nu au susţinut echipa în 2009 un Crăciun de vis alături de cei dragi. Sănătate, fericire, împlinire, încredere, zâmbete şi bucurii să fie aduse de Moş în tolba sa, alături de cadourile tradiţionale, iar colindele să vă facă să vă simţiţi unici într-o perioadă în care liniştea căminului trebuie să fie principalul lucru de care să aveţi grijă.

Convocări Trei jucătoare ale echipei Baschet Club Star au fost selecţionate, în acest an, la loturile naţionale de junioare ale ţării noastre. Liliana Uşurelu este componentă de bază la reprezentativa Under 15, Ioana Miroiu face parte din formaţia României, categoria de vârstă sub 14 ani, în timp ce Denisa Fitero evoluează pentru tricolorele mici, Under 13.

Jucătoarele alb-roşiii vor reveni la antrenamente destul de repede, pe 26 decembrie, urmând să pregătească cel de-al doilea turneu al seriei I din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15, care se va desfăşura la Galaţi, în perioada 7-9 ianuarie 2010. Şedinţele tehnico-tactice vor avea loc la sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103, locul în care echipierele Baschet Club Star şi-au stabilit cartierul general pentru acest sezon competiţional. Pentru a putea spera la calificarea la turneul semifinal la categoria de vârstă sub 15 ani, Ioana Miroiu & Co au nevoie de cel puţin trei victorii la Galaţi.

În Campionatul Naţional feminin Under 16 lucrurile sunt mai simple pentru jucătoarele alb-roşiii. După prestaţiile excelente ale Lilianei Uşurelu, din partidele cu CSS Bacau şi cu CSS Botoşani, echipa Baschet Club Star ocupă locul al doilea în serie, cu trei victorii şi o înfrângere, după Phoenix Galaţi, şi mai are nevoie, practic, doar de trei victorii pentru a-şi asigura calificarea din grupa a cincea, din care mai face parte şi CS Dan Dacian.

La sfârşitul acestui an, asociaţia Baschet Club Star va decerna premiul "Jucătoarea anului" celei mai constante componente a alb-roşiilor în 2009. Votul vine din partea fanilor, antrenorilor şi conducerii clubului. Detalii aici...

Niciun comentariu: