miercuri, 23 decembrie 2009

LOT. Ioana şi Denisa au revenit la pregătire

După zece zile de cantonament cu loturile naţionale feminine Under 13 şi Under 14, Ioana Miroiu (foto) şi Denisa Fitero au revenit, miercuri, în Bucureşti. Căpitanul formaţiei din Capitală a fost selecţionat la stagiul de pregătire centralizat de la Costineşti, la prima reprezentativă a ţării noastre, categoria de vârstă până în 14 ani, în timp ce decarul alb-roşiilor a participat, la Sibiu, la antrenamentele tricolorelor mici.

Ambele jucătoare au declarat că antrenamentele au fost destul de grele, însă s-au acomodat rapid cu cerinţele selecţionerilor Tiberiu Iluţiu şi Călin Anton. La câteva ore după ce au sosit în Bucureşti, Ioana Miroiu şi Denisa Fitero au revenit în sala de educaţie fizică a Şcolii Generale 103, acolo unde colegele lor de echipă au avut programată ultima şedinţă de pregătire înaintea Sfintelor Sărbători de Crăciun, lotul Baschet Club Star urmând să aibă liber în zilele de 24 şi de 25 decembrie, însă pe 26 decembrie fetele vor reveni la sală.

Cantonament O altă componentă a echipei Baschet Club Star, Liliana Uşurelu, participă, în aceste zile, la stagiul de pregătire centralizată al lotului naţional feminin Under 15, care are programat un turneu de verificare în Elveţia, în perioada Crăciunului.

Denisa Fitero a participat la primul cantonament al lotului naţional feminin Under 13, după ce Federaţia Română de Baschet a selecţionat 15 din cele 32 de jucătoare pe care le-a avut la pregătire după trialurile de la Costineşti şi de la Târgu Secuiesc, din urmă cu aproximativ patru săptămâni. "M-am înţeles foarte bine cu toate fetele, iar antrenamentele au fost destul de grele. Am văzut şi un meci de Divizia A, la masculin, însă trebuie să recunosc că nu mă aşteptam să avem un program atât de încărcat", a completat decarul alb-roşiilor pentru site.

Căpitanul echipei Baschet Club Star, Ioana Miroiu, a fost sunată zilnic de echipiere. "Le povesteam mereu fetelor ce lucrăm aici. Sunt antrenamente mai intensive, asta şi pentru că antrenorii sunt conştienţi că pregătesc cele mai bune sportive din ţară, la această categorie de vârstă. M-am înţeles foarte bine cu toate colegele de la lot şi mi-aş dori să mai primesc convocări la echipa naţională", a adăugat Ioana Miroiu pentru site, sperând că prestaţia sa de la Costineşti a fost una mulţumitoare pentru selecţionerul Tiberiu Iluţiu, tehnicianul formaţiei MC Cluj conducând echipa naţională la acest stagiu, care a avut loc în perioada 14-23 decembrie.

În returul Campionatului Naţional feminin Under 16, echipa Baschet Club Star se va axa numai pe jucătoarele născute în anii 1995 şi 1996. Ingrid Lişman s-a transferat la Olimpia Bucureşti, iar Liliana Uşurelu are oferte de la două formaţii de top din România. Detalii aici...

Niciun comentariu: