miercuri, 16 decembrie 2009

AMICAL. Victorie cu Şcoala Americană

Echipa Baschet Club Star a disputat, miercuri, la Şcoala Americană din Capitală, meciul amical cu formaţia Vampires Bucharest. Jucătoarele alb-roşiii s-au impus cu scorul de 73-46, la capătul unei întâlniri destul de disputate, pe parcursul căreia a fost folosit tot lotul deplasat la această partidă. Ioana Miroiu şi Denisa Fitero nu au fost prezente pe parchet, cele două sportive fiind convocate la echipa naţională.

A fost pentru a patra oară când cele două formaţii s-au aflat faţă în faţă, până acum victoriile fiind împărţite în mod egal de ambele tabere, scor 2-2. Până la această întâlnire, diferenţa cea mai mare de puncte s-a înregistrat în luna februarie a acestui an, atunci când Ioana Miroiu & Co s-au impus cu scorul de 70-23. Miercuri nu au putut fi folosite Ioana Murea şi Mădălina Stan, ambele în recuperare după accidentări la picior, în timp ce Mihaela Dragomir are braţul stâng imobilizat, după meciul cu CSS Univ. Craiova, din cadrul seriei I a Campionatului Naţional feminin Under 15.

Istoric
Într-un alt meci amical disputat între Vampires Bucharest şi Baschet Club Star, desfăşurat în luna martie a acestui an, jucătoarele alb-roşiii s-au impus cu scorul de 44-14.

În prima parte a întâlnirii, gazdele au intrat mai bine în meci şi au reuşit să conducă de câteva ori pe tabela de marcaj, însă jucătoarele alb-roşiii au revenit şi au găsit drumul către defensiva adversă, care a propus o apărare în zonă. Mihaela Nemil şi Liliana Uşurelu au reuşit cele mai multe puncte pentru Baschet Club Star, iar Miruna Lală (foto, la minge) a recuperat, de multe ori, decisiv. După jumătatea timpului regulamentar, Nicoleta Constantinescu & Co aveau un ecart mulţumitor, scor 38-22.

Liliana Uşurelu s-a accidentat la finalul sfertului al doilea, astfel că, timp de mai bine de 20 de minute, jucătoarele alb-roşiii au evoluat fără liderul echipei la puncte marcate. Nicoleta Constantinescu şi-a coordonat excelent colegele, iar Simona Rădanţu şi Mihaela Nemil au reuşit să intercepteze numeroase mingi în defensivă. Alexandra Anghel şi Ingrid Lişman au punctat decisiv din spaţiul de trei secunde, acolo unde Diana Robu a prins o zi mai slabă, însă pivotul Baschet Club Star a terminat meciul cu zece puncte marcate.

Pentru a vedea o galerie foto cu echipa Baschet Club Star din ianuarie 2007 şi până la finalul Campionatului Naţional feminin Under 14 din sezonul trecut, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: