vineri, 27 noiembrie 2009

NORME. Restanţele se dau pe 5 decembrie

Jucătoarele echipei Baschet Club Star vor susţine restanţele pentru normele de control, impuse de forul de specialitate, sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 8.00, în sala Liceului Aurel Vlaicu, din Bucureşti. Iniţial, sportivele alb-roşiii au fost programate pe data de 4 decembie, pentru restanţe, însă opt din cele 11 echipiere al grupării din Capitală dau teze la matematică şi la limba şi literatura română, neputând să se prezinte la sală.

Federaţia Română de Baschet a aprobat cererea echipei Baschet Club Star de a reprograma, pentru 24 de ore, normele de control de pe data de 4 decembrie, deoarece jucătoarele alb-roşiii nu se puteau prezenta din cauza problemelor şcolare. Astfel, Ioana Miroiu, Mihaela Nemil, Denisa Fitero, Miruna Lală şi Adriana Şişcă vor suţine teza la limba şi literatura română, iar Mihaela Dragomir, Nicoleta Constantinescu (foto) şi Alexandra Anghel au tezele la matematică.


Singura jucătoare din lotul echipei Baschet Club Star care a luat normele de control a fost Liliana Uşurelu. Conform regulamentului Campionatului Naţional feminin Under 16, o formaţie trebuie să prezinte cel puţin cinci sportive care au trecut acest barem, pentru a putea evolua în fazele finale. În caz contrar, asociaţia respectivă nu mai are drept de participare în următoarea fază, în grupa valorică A, urmând să joace pentru locurile 9-16.

Vineri, Federaţia Română de Baschet a anunţat, oficial, că primul turneu al Campionatului Naţional feminin Under 15, seria a doua, se va disputa în Capitală, în organizarea clubului Olimpia Bucureşti, într-o grupă din care mai fac parte Baschet Club Star, Phoenix Galaţi, CSS Universitatea Craiova şi CS Dan Dacian Bucureşti. Întrecerea se va desfăşura în perioada 11-13 decembrie, fiind programate cinci etape.

Pentru a vedea tabelul cu toate jucătoarele care vor da normele de control la categoria Under 16 feminin, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: