sâmbătă, 16 mai 2009

RECORD. Mihaela Nemil, puncte pentru Star

Baschet Club Star nu a avut probleme în primele două meciuri din cadrul turneului final al Campionatului Municipal feminin Under 14. Jucătoarele alb-roşiii
s-au impus duminică, în sala Şcolii 54 din Capitală, în partidele disputate cu CSS 4, scor 89-17, şi cu B.C. Dan Dacian, scor 67-10.

După primele întâlniri din seria finală, Baschet Club Star este lider, cu patru puncte din patru posibile, în timp ce CSS 4 se află pe poziţia a doua, cu trei puncte, depăşind pe B.C. Dan Dacian, de care a trecut în meci direct cu scorul de 21-17. Returul acestor jocuri este programat în săptămâna care urmează, cel mai târziu pe 24 mai urmând să aibă loc şi premierea, după cum a anunţat Asociaţia Municipală de Baschet Bucureşti la începutul acestei săptămâni. Toate formaţiile participante la turneul final vor primi medalii, cupe şi diplome.

În întâlnirea dintre echipele Baschet Club Star şi CSS 4, scor 89-17, Mihaela Nemil (foto) a stabilit un nou record personal la puncte marcate, jucătoarea terminând meciul cu 21 de puncte înscrise. Extrema alb-roşiilor a fost secondată de Denisa Fitero, 14 puncte, dar şi de tandemul Mihaela Dragomir - Ioana Murea, care şi-au împărţit în mod egal 24 de puncte.

În condiţiile în care Mihaela Dragomir nu a prins o zi fastă, Simona Rădanţu a evoluat perfect pe postul de coordonator de joc şi le-a servit excelnt pe Miruna Lală şi pe Ingrid Lişman. Coordonatorul de joc al
alb-roşiilor a punctat decisiv şi din spaţiul de trei secunde prin câteva pătrunderi de efect. La recuperare, Miruna Lală, Ingrid Lişman, Ioana Murea şi Mihaela Nemil s-au dovedit superioare adversarelor lor.

Pentru a vedea lotul de jucătoare care a realizat această performanţă în actualul sezon competiţional daţi click aici...

Niciun comentariu: