În acest condiţii, s-a decis ca cele zece sportive care vor face deplasarea la turneul de la Galaţi să beneficieze de condiţii cât mai bune de cazare şi de masă, astfel că alegerea de a caza delegaţia la "Hanul Izvor" este una foarte inspirată. Directorul complexului, Marcel Ionescu, ne-a asigurat că jucătoarele vor avea parte de linişte şi că îşi vor putea pregăti meciurile în cele mai bune condiţii.
Clădirea în care se va caza delegaţia echipei Baschet Club Star se află în centrul oraşului Galaţi, astfel că jucătoarele vor avea timp şi pentru relaxare. Conducerea clubului a anunţat că lotul alb-roşiilor va pleca din Bucureşti încă de joi, 28 mai, la prânz, urmând ca seara echipa să efectueze un antrenament uşor. Primul meci din al doilea turneu semifinal al seriei A, grupa valorică A, din Campionatul Naţional feminin Under 14, este programat vineri, 29 mai, dimineaţă, atunci când Baschet Club Star va întâlni pe Olimpia Bucureşti. În tur, scorul a fost 50-51.
Suporterii echipei Baschet Club Star, care vor dori să însoţească echipa la Galaţi, se pot caza în acelaşi loc cu jucătoarele, numai că aceştia trebuie să-şi facă singuri rezervarea la acest complex. "Avem camere disponibile, chiar şi după ce clubul dumneavoastră a rezervat cele 12 locuri pentru turneu. Oricine va veni la noi se va bucura de condiţii excelente", a declarat, pentru site, directorul Marcel Ionescu.
Pentru a vizualiza imagini cu "Hanul Izvor" daţi click aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu