După prima zi a turneului semifinal seria A, din grupa valorică A, a Campionatului Naţional feminin Under 14, Baschet Club Star ocupă locul al treilea în grupă, cu o victorie şi o înfrângere. În primele două partide jucătoarele alb-roşiii au practicat un baschet foarte frumos, demn de o echipă calificată în această fază.
În primul meci al turneului, vineri, la sala "Olimpia", din Bucureşti, Baschet Club Star a fost învinsă, de Olimpia, în ultima secundă, cu scorul de 50-51, după un meci de infarct. Gazdele au beneficiat pe final de două decizii favorabile, dintre care una cel puţin dubioasă, după ce
B.C. Star a întors incredibil un deficit de 13 puncte. Oficialii întâlnirii au decis ca amfitrioanele să vină de două ori la linia aruncărilor libere. Fructificarea acestora a stabilit rezultatul final al celei mai frumoase întâlniri din reuniunea de vineri, în care Baschet Club Star a înscris 118 puncte şi a primit 75.
Autoare a 15 puncte, Miruna Lală (foto, la minge) a fost imperială în duelul cu Maria Piţigoi, iar Denisa Fitero şi-a ajutat colega cu alte
14 puncte. Mihaela Dragomir şi Ioana Miroiu şi-au împărţit în mod egal
16 puncte, însă acestea nu au fost suficiente pentru victorie. Vineri-seară, Baschet Club Star nu a avut probleme cu echipa CSS Constanţa, pe care
a întrecut-o cu 68-24, după un meci în care au evoluat toate jucătoarele.
Sâmbătă, Adriana Şişcă îşi aniversează ziua de naştere, centrul formaţiei Baschet Club Star împlinind vârsta de 14 ani. Colegele de echipă şi conducerea clubului îi urează Adrianei numai zâmbete şi bucurii, să se ferească de accidentări, îndeplinirea tuturor dorinţelor şi la cat mai multe partide în tricolul alb-roşu.
La mulţi ani, Adriana!
Pentru a vedea rezultatele complete şi clasamentul seriei semifinale A, click aici...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu