Se afișează postările cu eticheta grupa valorica A. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta grupa valorica A. Afișați toate postările

vineri, 28 martie 2014

UNDER 15. Turneul final va fi la Târgu Secuiesc

Ruxandra Mihai doreşte o clasare în top
Lotul feminin sub 15 ani al echipei Baschet Club Star se va deplasa, în perioada 8-13 aprilie, în localitatea Târgu Secuiesc, acolo unde va avea loc turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, sportive născute în anii 1999-2000 şi mai mici. Jucătoarele alb-roşii se află într-o grupă destul de dificilă, din care mai fac parte formaţiile ACS Champions Bucureşti, campioana en titre la această categorie de vârstă, CSŞ Sfântu Gheorghe şi CSŞ Bega Timişoara. Într-o altă serie sunt LPS Arad, CSU Braşov, LAPI Dej şi KSE Tg. Secuiesc.

Fetele pregătite de Valentin Bâlă au avut un parcurs destul de bun la turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 15 şi au reuşit calificarea în ultimul act după ce şi-au adjudecat trei din cele cinci partide disputate în grupa din care au făcut parte. Obiectivul pentru actualul sezon, la această categorie, a fost deja atins, anume o prezenţă în primele opt formaţii din ţară, însă jucătoarele alb-roşii îşi doresc să acceadă în semifinalele actualei ediţii, la Under 15 feminin. Pentru faza finală, tehnicienii echipei Baschet Club Star vor apela la Oana Dima, Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai, Roxana Agachi, Roxana Mihai, Livia Mariea, Denisa Ţurcan, Alexandra Ghiţă, Cristina Grigore şi la Georgiana Ifrim, sportive care au dus greul în actuala stagiune, şi la junioare doi, chiar dacă multe dintre acestea nu au împlinit încă vârsta de 14 ani.

Statistică În faza preliminară a Campionatului Naţional feminin Under 15, echipa Baschet Club Star a câştigat meciurile cu formaţiile Solaris Ploieşti şi cu CSŞ Ploieşti şi a cedat întâlnirea cu ACS Champions Bucureşti. Detalii şi fotografii de la jocurile respective puteţi găsi aici...

În faza de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 15, jucătoarele alb-roşii au bifat patru victorii din cinci posibile. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au reuşit să treacă, pe rând, de formaţiile Phoenix Constanţa, scor 91-64, CSŞ Târgovişte, scor 74-60, CSŞ Ploieşti, scor 81-59, dar şi de CSŞ 1 Constanţa, ultima dispută încheindu-se cu scorul de 75-57 în favoarea echipei Baschet Club Star. Diana Şuşnea şi colegele sale au pierdut doar întâlnirea cu ACS Champions, scor 53-100, şi au ajuns, de pe locul al doilea din serie, la penultimul act al acestei categorii. Ruxandra Mihai a fost, în această fază, cea mai combativă sportivă din lot, în timp ce Roxana Mihai şi Cristina Grigore, ambele accidentate, nu au fost folosite în turneul de sală din Capitală, din perioada 6-9 decembrie 2013.

Penultimul act al Campionatului Naţional feminin Under 15 a avut loc la Sfântu Gheorghe, între 7 şi 9 februarie, acolo unde jucătoarele alb-roşii nu au fost creditate cu şanse mari la primele trei locuri în grupa din care au făcut parte. Cu toate acestea, echipa Baschet Club Star a terminat seria pe locul al doilea, după ce a s-a impus în faţa formaţiilor CSŞ Sfântu Gheorghe, scor 69-53, LPS Alba Iulia, scor 74-62, şi CSŞ Ploieşti, scor 81-48. Înfrângerile au venit contra adversarelor de la LPS Arad, scor 37-84, după o dispută în care ardelencele nu au avut rival pe teren, şi în faţa vicecampioanei CSU Cuadripol Braşov, după un joc superb, cu două reprize de prelungiri, încheiat cu 73-77. În urma acestor rezultate, echipa Baschet Club Star a obţinut dreptul de a fi prezentă la turneul final din 8-13 aprilie.

Delegaţia echipei Baschet Club Star va fi cazată, la Târgu Secuiesc, la Pensiunea Cupidon. Detalii puteţi citi aici...

duminică, 24 noiembrie 2013

UNDER 14. Victorie de vis cu Olimpia, scor 83-82!

Alexandra Marin a fost peste toţi
În cel mai frumos meci al seriei I de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, grupa valorică A, echipa Baschet Club Star a învins, duminică, pe teren propriu, scor 83-82, după prelungiri, formaţia Olimpia Bucureşti, în etapa a treia a competiţiei. Jucătoarele alb-roşii au evoluat perfect din punct de vedere tactic şi au remontat un deficit de 22 de puncte, au trimis partida într-o perioadă suplimentară şi după aceea s-au impus, la limită, la capătul unui final de infarct.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Alexandra Marin a fost imperială în meciul dintre echipele Baschet Club Star şi Olimpia, pivotul alb-roşiilor având o linie statistică impresionantă: 42 de puncte, 21 de recuperări, cinci capace şi patru intercepţii. Ruxandra Mihai a bifat şi ea o double double, 30 de puncte şi 16 pase decisive, ambele sportive realizând recorduri personale, prima la puncte marcate în carieră, cea de-a doua la assist-uri. După un început ezitant, fetele pregătite de Valentin Bâlă au revenit de la 9-31, în minutul 14 şi au recuperat superb deficitul din debutul întâlnirii. Chiar dacă Oana Dima, Livia Mariea şi Ruxandra Mihai au fost eliminate pentru cinci greşeli personale, Amalia Cranta, Lavinia Dinu, Ioana Săndulescu, Georgiana Ifrim şi Alexandra Marin au dovedit, în prelungiri, că au puterea şi forţa necesară de a se impune în momentele cele mai dificile.

Statistică Din lotul echipei Baschet Club Star a lipsit Roxana Mihai. Jucătoarea alb-roşiilor nu va mai putea fi folosită în acest sezon deoarece a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat şi va sta departe de teren. Fără ea, amfitrioanele au avut puterea să se impună pe final.

Ruxandra Mihai a marcat 22 din cele 30 de puncte înscrise în meciul cu Olimpia în sfertul al doilea al întâlnirii, atunci când căpitanul alb-roşiilor şi-a menţinut colegele în joc, alături de Alexandra Marin, Lavinia Dinu, Maria Topîrceanu şi de Ioana Săndulescu. Amfitrioanele au avut o revenire spectaculoasă, realizând, după 9-31 în minutul 14, un parţial de 23-7, echivalentul a 32-38 la jumătatea întâlnirii. După reluare, formaţia de bază a gazdelor a reuşit să se apropie de adversare până la 45-47, însă oaspetele au rămas la timonă şi după 30 de minute de la primul angajament, atunci când au condus, la limită, scor 58-57. Cel de-al patrulea sfert avea să aducă un final de infarct. După eliminarea Oanei Dima, componentele Baschet Club Star au mai pierdut din forţă însă au găsit energia să egaleze.

La finalul timpului regulamentar am consemnat 69-69, astfel că învingătoarea s-a decis după o perioadă suplimentară. Adversarele au părut să aibă prima şansă la victorie după eliminările Ruxandrei Mihai şi a Liviei Mariea, pentru greşeli personale, însă Alexandra Marin nu a fost de acord şi a marcat trei coşuri la rând. La scorul de 80-78 pentru gazde, Ioana Săndulescu a reuşit o intercepţie cât o victorie la jumătatea terenului, a pasat apoi decisiv pentru Georgiana Ifrim, ultima majorând diferenţa la 82-78 cu 55 de secunde înainte de final. A urmat, prompt, replica oaspetelor, care au finalizat pentru 82-80, moment în care aceeaşi Alexandra Marin a ajuns la linia de libere şi a înscris punctul de care echipa Baschet Club Star a avut nevoie pentru a-şi asigura al treilea succes la rând în serie, scor 83-82.

În urmă cu o etapă, jucătoarele alb-roşii s-au impus tot pe teren propriu şi tot în prelungiri în faţa formaţiei CSŞ Ploieşti. Detalii aici...

duminică, 10 noiembrie 2013

UNDER 14. Debut perfect, victorie la Galaţi: 72-34

Oana Dima (roşu) a avut 23 de puncte
Fără Roxana Mihai în echipă, accidentată destul de grav la genunchi, jucătoarele alb-roşii au evoluat colectiv şi au contribuit împreună, duminică, la un debut perfect al Baschet Club Star în prima etapă a seriei I de calificare din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au dispus, în deplasare, scor 72-34, de formaţia Phoenix LPS Galaţi, într-o grupă din care mai fac parte CSŞ Târgovişte, Olimpia Bucureşti, CSŞ Ploieşti şi CSŞ Botoşani, primele patru team-uri urmând să ajungă la turneul semifinal.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Cu nouă marcatoare trecute pe foaia de arbitraj, doar Amalia Cranta şi Maria Topîrceanu nereuşind să finalizeze, componentele echipei Baschet Club Star au practicat un excelent joc colectiv în absenţa Roxanei Mihai, sportivă care nu a fost folosită din cauza unei accidentări destul de serioasă, fiind suspectată de entorsă la genunchiul drept. Oana Dima a devenit coşghetera echipei Baschet Club Star, în meciul cu formaţia Phoenix LPS Galaţi, cu 23 de puncte. Alexandra Marin a terminat cu o double double, 15 puncte şi tot atâtea recuperări plus şase capace, Ruxandra Mihai a avut 16 puncte şi opt pase decisive iar Georgiana Ifrim opt puncte. Livia Mariea a realizat două coşuri în timp ce Denisa Ţurcan, Maria Stratulat, Lavinia Dinu şi Ioana Săndulescu şi-au împărţit, egal, opt puncte.

Analiză În prima fază a Campionatului Naţional feminin Under 14, jucătoarele alb-roşii au câştigat toate meciurile pe care le-au susţinut în seria F de calificare. Echipa Baschet Club Star a bifat opt victorii în tot atâtea meciuri disputate. Detalii puteţi citi accesând acest link...

Alexandra Marin a deschis seria coşurilor echipei Baschet Club Star şi tot ea a finalizat şi următoarele trei acţiuni. Livia Mariea şi Georgiana Ifrim şi-au ajutat colega de fiecare dată deşi gazdele au încercat să revină şi să se apropie de jucătoarele alb-roşii. Tabela a indicat 18-12 pentru gruparea din Capitală. Cel de-al doilea sfert a consemnat un parţial de 22-12 pentru fetele pregătite de Valentin Bâlă, Ruxandra Mihai şi Oana Dima evoluând excelent în tandem. Ioana Săndulescu şi Lavinia Dinu au înscris şi ele, astfel că, la jumătatea disputei de la Galaţi, bucureştecele au avut 40-24. Ecartul dintre cele două formaţii a continuat să crească în favoarea oaspetelor, acestea având 64-30 în minutul 30, după ce Ruxandra Mihai, Oana Dima, Alexandra Marin, Livia Mariea şi Georgiana Ifrim au bifat, iar, pe lista marcatoarelor.

După un meci pe care l-au condus din primul şi până în ultimul minut, fără nicio egalitate pe tabela de marcaj sau o posibilă schimbare de lider, jucătoarele alb-roşii au plecat cu o victorie destul de importantă de la Galaţi, scor 72-34, în faţa unei formaţii de perspectivă, la acest nivel. Etapa viitoare, a doua, echipa Baschet Club Star va reveni în faţa propriilor suporteri, urmând să întâlnească, duminică, 17 noiembrie, la Şcoala 103, formaţia CSŞ Ploieşti, team care a cedat în prima rundă, în deplasare, în faţa celor de la Olimpia. Ruxandra Mihai, Alexandra Marin şi colegele sale sunt în grupă cu CSŞ Târgovişte, Olimpia Bucureşti, CSŞ Ploieşti, CSŞ Botoşani şi Phoenix LPS Galaţi. Primele patru clasate, la finele celor zece etape, se vor califica la turneul semifinal al Campionatului Naţional feminin Under 14.

Pentru a putea vedea toate rezultatele înregistrate de echipele Baschet Club Star în acest sezon, accesaţi acest link...

joi, 31 octombrie 2013

UNDER 14. Grupă foarte dificilă pentru alb-roşii

Greul de abia acum începe pentru Star
După traseul perfect din fazele preliminare ale Campionatului Naţional feminin Under 14, echipa Baschet Club Star va avea de disputat meciuri foarte grele în grupa I de calificare din cadrul competiţiei rezervată sportivelor născute în anii 2000-2001 şi chiar şi mai mici. Fetele pregătite de Valentin Bâlă vor avea faţă în faţă formaţii deosebit de puternice precum Olimpia Bucureşti, CSŞ Târgovişte, CSŞ Ploieşti, Phoenix LPS Galaţi şi CSŞ Botoşani. Primele patru clasate din serie acced în turneul semifinal la junioare trei.

Parcursul echipei Baschet Club Star în cea de-a doua fază a Campionatului Naţional feminin Under 14 este oarecum favorabil jucătoarelor alb-roşii deoarece acestea vor evolua în deplasare la formaţiile cotate cu şansa a doua în grupa I de calificare, respectiv Phoenix LPS Galaţi şi CSŞ Botoşani. În rest, fetele pregătite de Valentin Bâlă vor disputa pe propriul teren în etapele în care vor avea de întâlnit adversari precum CSŞ Ploieşti, Olimpia şi CSŞ Târgovişte. Teoretic, la finalul turului, dacă Ruxandra Mihai şi colegele sale vor aduna un minimum de trei victorii atunci, în cea de-a doua parte a rundelor premergătoare turneului semifinal, nu vor fi necesare decât două meciuri câştigate pentru accesul în penultimul act al competiţiei. Practic, un număr de cinci jocuri adjudecate din zece asigură prezenţa în runda următoare.

Statistică În faza preliminară a Campionatului Naţional feminin Under 14, echipa Baschet Club Star a câştigat toate meciurile disputate într-o serie din care au mai făcut parte formaţiile CSŞ Târgovişte, CSŞ Ploieşti, CSM Târgovişte şi ACS Champions. Detalii puteţi citi aici...

Primul adversar al alb-roşiilor în grupa I de calificare va fi formaţia Phoenix LPS Galaţi, grupare pe care Ruxandra Mihai şi colegele sale o vor întâlni pe data de 10 noiembrie, în deplasare. Din punct de vedere statistic, fetele pregătite de Valentin Bâlă ponesc cu prima şansă în această întâlnire, având o medie de 79,375 de puncte marcate pe meci, potrivit site-ului oficial al federaţiei de specialitate din ţara noastră, în timp ce adversarele au realizat 33,4 puncte pe joc. Recordul sportivelor din Galaţi, pe teren propriu, este de 71 de puncte într-o partidă, performanţă realizată în faţa celor de la CSŞ 4, în timp ce bucureştencele au un total maximum de 88 de puncte în deplasare, în faţa ACS Champions. După disputa cu Phoenix LPS, pe 17 noiembrie, Star va întâlni, acasă, pe CSŞ Ploieşti în primul derby al seriei.

După încheierea fazei preliminare a Campionatului Naţional feminin Under 14, echipele Baschet Club Star şi LPS Arad au cel mai mare număr de victorii consecutive, ambele grupări adunând câte opt meciuri adjudecate la rând, patru pe teren propriu şi patru în deplasare. Recordul de puncte marcate într-o partidă, în actuala ediţie a junioarelor trei s-a înregistrat la întâlnirea dintre Baschet Club Star şi CSŞ Ploieşti, acolo unde am consemnat un total de 153 de puncte înscrise, tabela indicând 83-70 pentru alb-roşii. Într-o ierarhie a punctelor realizate într-un joc, conform frbaschet.ro, fetele pregătite de Valentin Bâlă ocupă locul al treilea, cu o medie de 79,375, după CSŞ Sfântu Gheorghe şi CSM Moineşti, dar înaintea celor de la Olimpia, CSŞ Gheorgheni, CSŞ Târgovişte şi LPS Arad.

Pentru a putea vedea programul complet şi meciurile echipei Baschet Club Star în faza de calificare la Under 14, accesaţi acest link...

miercuri, 26 iunie 2013

TURNEU. Finală pierdută cu Champions, 57-60

Lupta pentru minge a fost mereu acerbă
Ultimul act al turneului final al Campionatului Municipal feminin de junioare trei a oferit spectatorilor prezenţi, miercuri seara, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103, cel mai frumos meci din cadrul acestei întreceri. Echipa Baschet Club Star a avut o revenire de senzaţie în meciul cu formaţia ACS Champions şi a fost la o singură lungime de a produce surpriza acestui sezon însă campioana naţională en titre a gestionat mai bine ultimele secunde şi s-a impus cu scorul de 60-57.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

După un început de meci foarte slab, jucătoarele alb-roşii s-au văzut conduse pe tabela de marcaj cu 10-20 la finalul primei perioade, un parţial în care, pe rând, Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai şi Alexandra Marin au ratat exasperant de mult şi nu au găsit cele mai bune variante de finalizare alături de Georgiana Ifrim şi de Cristina Grigore. Ana Florea şi Roxana Mihai au părut că pot remonta deficitul din startul întâlnirii, însă fetele pregătite de Valentin Bâlă nu au redus din avantajul formaţiei ACS Champions însă nici nu au permis oaspetelor să se distanţeze la mai mult de zece puncte. După 20 de minute de la primul angajament, echipa Baschet Club Star a rămas în spatele rivalei sale, scorul fiind 22-32. Amfitrioanele au pierdut multe posesii neforţate lucru care a făcut ca diferenţa să fie cea de la jumătatea disputei.

Statistică În semifinalele Campionatului Municipal feminin de junioare trei, echipa Baschet Club Star a trecut, fără probleme, de formaţia Raptors. Jucătoarele alb-roşii s-au impus cu scorul de 63-16 şi s-au calificat, alături de ACS Champions, în disputa pentru medalia de aur.

Sfertul al treilea a debutat destul de bine pentru ACS Champions, formaţie care a realizat un parţial de 20-13 şi care a condus, la jumătatea acestui interval, cu scorul de 50-25. A fost, de altfel, cea mai mare diferenţă dintre cele două finaliste, jucătoarele alb-roşii având, până atunci, o evoluţie mai mult decât mediocră. A urmat un timp de odihnă cerut de conducerea tehnică a echipei Baschet Club Star, moment în care Diana Şuşnea, Oana Dima, Alexandra Marin şi Ana Florea, excelent coordonate de Roxana Mihai, au început să recupereze puţin câte puţin din avansul luat de rivale. S-a ajuns, la debutul în ultima perioadă, la 52-35 pentru Champions, după care a urmat un interval perfect pentru amfitrioane, care au pus şapte puncte la rând pe tabelă şi s-au apropiat până la 42-52  în minutul 34.

Ultimele trei minute au fost cele mai disputate. Roxana Mihai a pasat decisiv, din cădere, pentru Oana Dima iar tabela a indicat, în acel moment, 54-48 pentru ACS Champions. Mai mult, aceeaşi Oana Dima şi apoi Alexandra Marin au finalizat din nou iar Roxana Mihai a transformat două aruncări libere, moment în care sala a explodat deoarece Baschet Club Star a mai avut de recuperat doar trei puncte, scor 55-58. O intercepţie a gazdelor a oferit mingea pentru Roxana Mihai care a găsit-o sub panou pe Alexandra Marin, ultima aducând amfitrioanele la un punct în spatele adversarelor, 57-58. Campioana naţională en titre la Under 14 feminin a gestionat perfect ultima posesie şi s-a impus cu 60-57 la capătul unei partide foarte frumoase, apreciată aşa cum se cuvine de toţi spectatorii.

Pentru a putea vedea toate rezultatele înregistrate la turneul final al Campionatului Municipal feminin de junioare trei, accesaţi acest link...

TURNEU. Victorie în semifinale, 63-16 cu Raptors

Multe puncte au fost înscrise de sub panou
Cele 12 de puncte şi 11 recuperări realizate de Alexandra Marin la care s-au mai adăugat alte zece puncte ale Anei Florea au făcut diferenţa în meciul de miercuri, din cadrul semifinalelor Campionatului Municipal feminin de junioare trei, dintre echipele Baschet Club Star şi Raptors. Jucătoarele alb-roşii s-au impus cu scorul de 63-16 şi au avansat în finala competiţiei, acolo unde au întâlnit pe ACS Champions, favorita la medalia de aur.

VEDEŢI GALERIA FOTO

Fetele pregătite de Valentin Bâlă au început mai slab meciul cu Raptors, de miercuri, adversarele alb-roşiilor conducând chiar, la debut, pe tabela de marcaj. Ruxandra Mihai, Alexandra Marin şi Diana Şuşnea au întors scorul şi au realizat un avantaj de şase puncte după primul sfert, 14-8. Cea de-a doua perioadă a adus însă un parţial de 13-2 în favoarea amfitrioanelor, Oana Dima, Roxana Mihai şi Ana Florea marcând mai ales pe contraatac. După reluare, ecartul a continuat să crească iar ritmul componentelor Baschet Club Star a fost cel obişnuit. După 30 de minute, tabela a indicat 42-12 iar la final am consemnat cea mai mare diferenţă dintre cele două combatante, 63-16 pentru Ruxandra Mihai şi colegele sale care au realizat un joc mai puţin spectaculos însă au bifat cel de-al treilea succes consecutiv la turneu.

Statistică Într-un alt meci din cadrul fazei grupelor a turneului final al Campionatului Municipal de junioare trei, echipa Baschet Club Star a câştigat, scor 104-19, partida cu formaţia Clubului Sportiv Şcolar 4 Bucureşti. Detalii despre acest joc puteţi citi accesând acest link.

Alexandra Marin a fost la cel de-al treilea meci consecutiv cu double double, terminând semifinala cu formaţia Raptors, de miercuri, cu 12 puncte, 11 recuperări şi cinci capace. Ana Florea a evoluat perfect în ambele faze ale meciului şi a mai adăugat alte zece puncte în contul gazdelor, în timp ce Ruxandra Mihai a avut opt iar Diana Şuşnea şapte puncte. Oana Dima şi Roxana Agachi şi-au împărţit, în mod egal, 12 puncte, Livia Mariea a plusat cu două coşuri din acţiune iar Roxana Mihai, Cristina Grigore, Lavinia Dinu, Georgiana Ifrim şi Amalia Cranta au avut câte două puncte fiecare. De remarcat faptul că tehnicienii echipei Baschet Club Star au rulat tot lotul avut la dispoziţie pentru disputa cu Raptors, fiecare sportivă bifând cel puţin două puncte din acţiune, defensiva fiind neglijată.

În cealaltă semifinală din cadrul turneului final al Campionatului Municipal feminin de junioare trei echipa ACS Champions, campioana naţională en titre la această categorie de vârstă, rezervată sportivelor născute în anii 1999-2000 şi chiar şi mai mici, a trecut, destul de greu, de formaţia Olimpia 1 Bucureşti, cu scorul de 57-50. În urma acestui rezultat, ultimul act al întrecerii pe Capitală la Under 14 le-a adus faţă în faţă pe Baschet Club Star şi pe ACS Champions, principalele candidate la un loc în finala mare, dovadă fiind şi evoluţia acestor grupări în sezonul regulat pe Bucureşti. Medaliile de bronz s-au decernat învingătoarei dintre Olimpia şi Raptors, în timp ce Clubul Sportiv Şcolar 4 a terminat această fază a ediţiei 2012-2013 pe locul cinci înaintea celor de la Sport For All, BC 97 şi Olimpia 2 Buc.

În primul meci din cadrul turneului final al Campionatului Municipal feminin de junioare trei, echipa Baschet Club Star a trecut de formaţia Olimpia. Detalii aici... 

luni, 24 iunie 2013

TURNEU. Succes facil cu CSŞ 4 Bucureşti: 104-19

Alb-roşiile au dominat duelul sub panou
Într-un meci în care am consemnat o singură schimbare de lider pe tabelă şi doar o egalitate de-a lungul celor patru perioade de joc, echipa Baschet Club Star s-a impus, luni după amiază, fără probleme, scor 104-19, în faţa formaţiei Clubului Sportiv Şcolar 4 Bucureşti. Partida a contat pentru etapa a doua a turneului final al Campionatului Municipal feminin de junioare trei, competiţie care are loc în perioada 24-26 iunie în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103 din Capitală.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Ruxandra Mihai a încheiat partida cu formaţia Clubului Sportiv Şcolar 4 Bucureşti cu 22 de puncte şi opt intercepţii, căpitanul alb-roşiilor marcând cu trei puncte peste cât au realizat toate adversarele echipei Baschet Club Star. Oana Dima a bifat 19 puncte, egalul numărului realizat în total de oaspete, în disputa de luni după amiază. Roxana Mihai şi-a trecut în cont o double double cu un total de 14 puncte şi 15 pase decisive în timp ce Alexandra Marin, cu nouă puncte, 12 recuperări, şapte capace şi trei pase decisive a fost şi ea aproape de acest procedeu. Ana Florea a mai adăugat alte zece puncte iar Cristina Grigore a realizat opt puncte, patru recuperări şi tot atâtea capace. Diana Şuşnea a avut opt puncte la care s-au adăugat alte şapte puncte ale Laviniei Dinu şi două coşuri marcate de Livia Mariea plus unul finalizat de Georgiana Ifrim.

Statistică În luna februarie, echipele Baschet Club Star şi Clubul Sportiv Şcolar 4 Bucureşti s-au întâlnit într-un meci din cadrul sezonului regulat al Campionatului Municipal de junioare trei. Jucătoarele alb-roşii au câştigat atunci cu scorul 72-8. Detalii citiţi aici.

Oaspetele au deschis scorul în partida dintre echipele Baschet Club Star şi CSŞ 4 Bucureşti, însă două aruncări libere transformate de Ruxandra Mihai plus un coş din acţiune al căpitanului alb-roşiilor au egalat tabela la patru. Au urmat realizările Laviniei Dinu, Georgianei Ifrim şi Dianei Şuşnea, ecartul mărindu-se la 23-6 după zece minute, în favoarea BC Star. Până la pauza mare, fetele pregătite de Valentin Bâlă au ajuns la un 50-14 oarecum conform cu ceea ce s-a petrecut pe teren, după evoluţii foarte bune ale Alexandrei Marin, Roxanei Mihai şi ale Oanei Dima. Diferenţa a crescut şi în partea a doua a disputei, atunci când amfitrioanele au ajuns la 86-15 la finele celui de-al treilea sfert, în timp ce Ruxandra Mihai a fost cea care a adus punctul cu numărul 100 pentru gazde, care au închis tabela la 104-19.

După ce s-au încheiat toate disputele din faza grupelor turneului final al Campionatului Municipal feminin de junioare trei, echipa Baschet Club Star a terminat pe primul loc în seria A şi va evolua în semifinalele competiţiei rezervată sportivelor născute în anii 1999-2000 în faţa formaţiei Raptors. În celălalt meci al penultimului act, Olimpia Bucureşti va întâlni pe ACS Champions, ultima grupare fiind campioana naţională en titre la Under 14 şi favorita la medaliile de aur în disputa pe Capitală. Pe locul cinci s-a clasat CSŞ 4 Bucureşti, în timp ce Sport For All a încheiat pe şase. Poziţia a şaptea a fost ocupată de BC 97, ierarhia fiind închisă de cea de-a doua formaţie a clubului Olimpia. Finala Campionatului Municipal feminin sub 14 ani este programată miecuri, 26 iunie, de la ora 16.00, la sala Şcolii 103.

În primul meci al turneului final din cadrul Campionatului Municipal feminin de junioare trei echipa Baschet Club Star a trecut de formaţia Olimpia Bucureşti cu scorul de 83-51. Detalii aici...

TURNEU. Victorie la debut, cu Olimpia, scor 83-51

Ruxandra Mihai (la minge) a marcat 19 pct
Cu trei jucătoare care au marcat cel puţin 12 puncte, echipa Baschet Club Star s-a impus, luni dimineaţă, în primul meci din cadrul turneului final al Campionatului Municipal feminin de junioare trei. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au învins formaţia Olimpia, scor 83-51, într-o partidă desfăşurată pe teren propriu, în sala de educaţie fizică şi sport a Şcolii 103, acolo unde are loc ultimul act al acestei categorii de vârstă, Under 14, competiţie care a adunat şase grupări la start.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Ruxandra Mihai a fost principala realizatoare a echipei Baschet Club Star, căpitanul alb-roşiilor bifând 19 puncte şi opt intercepţii de-a lungul evoluţiei sale în întâlnirea cu formaţia Olimpia. Alexandra Marin a încheiat întâlnirea cu o nouă double double, 14 puncte, 11 recuperări plus şase capace şi două intercepţii în timp ce Diana Şuşnea nu a dezamăgit, nici de această dată, şi a realizat 12 puncte şi opt recuperări. Roxana Mihai a avut nouă puncte, Oana Dima a totalizat opt iar Cristina Grigore a mai adăugat alte şapte puncte. Ana Florea şi Roxana Agachi au combinat pentru zece puncte împărţite în mod egal la care mai adăugăm şi cele două coşuri din acţiune venite pe mâna Liviei Mariea. În urma acestui succes, fetele pregătite de Valentin Bâlă au încheiat seria pe primul loc şi vor întâlni în semifinale, miercuri, echipa Raptors Bucureşti.

Statistică Ultimul meci dintre echipele Baschet Club Star şi Olimpia Bucureşti, la această categorie de vârstă, a avut loc în luna februarie, în sala din şoseaua Iancului, acolo unde jucătoarele alb-roşii s-au impus cu scorul de 46-37, după o partidă destul de echilibrată.

Echipa Baschet Club Star a condus încă din debutul partidei de luni, cu formaţia Olimpia, adversarele nereuşind nici măcar să fie egalele alb-roşiilor pe tabela de marcaj. Cu toate acestea, prima perioadă a întâlnirii a fost una deosebit de disputată, mai ales până la jumătatea acesteia, în care gazdele s-au desprins abia pe final, atunci când am consemnat scorul de 27-15 pentru amfitrioane. Următorul paţial a revenit grupării din şoseaua Iancului, care a realizat un minimum de 13-12, echivalentul a 39-28 la pauza mare pentru fetele pregătite de Valentin Bâlă. În partea a doua a meciului, gazdele au continuat să se distanţeze până la 56-35 în minutul 30, maximum posibil dintre cele două formaţii fiind atins chiar la final, când Ruxandra Mihai & Co au închis tabela la un ecart de 32 de puncte, 83-51.

Într-un alt meci desfăşurat tot luni, însă în seria opusă echipei Baschet Club Star, formaţia ACS Champions, campioana naţională en titre la această categorie, sub 14 ani, s-a impus în faţa grupării Raptors Bucureşti cu scorul de 73-50. Cum Sport For All nu s-a prezentat la turneul final, din motive obiective, organizatorii s-au văzut nevoiţi să modifice întreg programul competiţiei, toate partidele fiind decalate cu cel puţin două ore. Într-un alt joc, Olimpia a trecut de Clubul Sportiv Şcolar 4 Bucureşti, astfel că semifinalele Campionatului Municipal feminin de junioare trei, care sunt programate miercuri, la Şcoala 103, vor avea următoarea alcătuire: Baschet Club Star va întâlni Raptors iar ACS Champions se va confrunta cu Olimpia. Meciurile din penultimul act încep la 10.30, alb-roşiile având joc la 12.00.

În ultimul meci din cadrul sezonului regulat al Campionatului Municipal feminin sub 14 ani, echipa Baschet Club Star a învins, în deplasare, formaţia BC 97 Bucureşti. Detalii aici...

duminică, 26 mai 2013

UNDER 14. BC Star a pierdut cu Târgovişte, 51-65

Sursa foto: arhivă BC Star
În ultima zi a turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 14, echipa Baschet Club Star a pierdut, scor 51-65, sâmbătă seară, meciul cu formaţia CSŞ Târgovişte şi s-a clasat pe locul şase în România, la această categorie de vârstă, cea a junioarelor trei. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au încheiat întrecerea găzduită în Capitală, în perioada 22-26 mai, cu un bilanţ destul de slab, o singură victorie din cinci posibile, şi s-au clasat în faţa grupărilor Colegiul Naţional "Al. Ceuşianu" Reghin şi CSŞ Sf. Gheorghe.

VEDEŢI AICI STATISTICA

Jucătoarele alb-roşii au început destul de bine meciul de sâmbătă seară, cu CSŞ Târgovişte, şi au revenit de la 6-8, în minutul cinci, la 18-12 la finalul primei perioade. Jumătatea celui de-al doilea sfert a indicat un avantaj de patru puncte pentru fetele pregătite de Valentin Bâlă, scor 22-18, acestea rămânând în frunte pe tabelă şi la pauza mare, atunci când au avut 31-27. După reluare, componentele echipei Baschet Club Star au căzut din punct de vedere fizic, reuşind o tresărire de orgoliu în minutul 30, atunci când au revenit la 43-45. Adversarele au preluat controlul în ultimele zece minute şi s-au impus graţie unui parţial de 20-8, echivalentul a 65-51 după 40 de minute de la primul angajament. Ecartul de la final este însă mult prea mare cu ceea ce s-a întâmplat pe parchet în disputa dintre cele două grupări.

Statistică Singura victorie a echipei Baschet Club Star la turneul final a venit în faţa formaţiei Colegiului Naţional "Alexandru Ceuşianu" Reghin, în partida semifinală din cadrul meciurilor din clasamentul grupei pentru poziţiile 5-8 în ţară la Under 14 feminin. Detalii citiţi aici.

Din punct de vedere statistic, chiar dacă a pierdut meciul cu CSŞ Târgovişte, echipa Baschet Club Star a arătat mult mai bine în ceea ce priveşte evoluţia de sâmbătă seară. Jucătoarele alb-roşii au realizat mai multe recuperări decât adversarele, scor 37-35, acelaşi lucru fiind valabil şi la capitolul intercepţii, 12-11. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au fost mai precise la linia de aruncări libere, acolo unde au avut 16 aruncări transformate din 24, echivalentul unui procentaj de 66%, în timp ce oaspetele au marcat şapte puncte din 12 posibile. Ruxandra Mihai şi colegele sale au limitat numărul greşelilor neforţate la 18, cu una mai puţin decât sportivele din Cetatea Chindiei. Diferenţa de la final a fost făcută de numărul de ratări, bucureştencele având doar 16 finalizări din 52 de atacuri.

Chiar dacă a avut 14 puncte, opt recuperări şi două pase decisive, Roxana Mihai a dat către adverar un număr de şase mingi cotate drept greşeli neforţate. Alexandra Marin a fost aproape de o nouă double duble, 11 puncte şi nouă recuperări, în timp ce Ruxandra Mihai a avut nouă puncte. Chiar dacă au avut o prestaţie mai slabă la ultimul lor meci din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, ediţia 2012-2013, jucătoarele alb-roşii au terminat competiţia pe locul şase în România la junioare trei, dintr-un total de 24 de grupări înscrise la startul ediţiei recent încheiate în Bucureşti. Finala mare a turneului le-a adus faţă în faţă pe ACS Champions şi pe CSU Cuadripol Braşov în timp ce în lupta pentru bronz s-au întâlniti LPS Arad şi CSŞ Bega Timişoara, toate aceste jocuri având loc duminică.

Detalii despre turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14, atât la feminin cât şi la masculin, pot fi găsite aici...

sâmbătă, 25 mai 2013

UNDER 14. BC Star - Col. Ceuşianu Reghin 57-35


Sursa foto: arhivă BC Star
Alexandra Marin a bifat prima sa double double la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14, grupa valorică A, întrecere găzduită în Capitală. Pivotul alb-roşiilor a avut un total de 11 puncte şi 15 recuperări în victoria echipei Baschet Club Star, sâmbătă, scor 57-35, în faţa formaţiei Colegiului Naţional "Alexandru Ceuşianu" Reghin. În urma acestui rezultat, fetele pregătite de Valentin Bâlă se vor lupta pentru locurile 5-6 în România la junioare trei, sportive născute în 1999-2000.

VEDEŢI AICI STATISTICA

Chiar dacă debutul partidei a fost favorabil formaţiei din Reghin, care a condus cu 12-10 după primele zece minute, jucătoarele alb-roşii au revenit spectaculos şi au întors rezultatul până la pauza mare. Cele nouă puncte ale Roxanei Mihai plus alte patru înscrise de Livia Mariea au fost decisive în parţialul de 16-8 din cea de-a doua perioadă, astfel că, la jumătatea întâlnirii, fetele pregătite de Valentin Bâlă s-au aflat în avantaj cu şase puncte, scor 26-20. Ecartul a continuat să crească şi în partea a doua a disputei, atunci când Alexandra Marin şi-a făcut jocul său obişnuit în spaţiul de trei secunde iar Diana Şuşnea şi Oana Dima au combinat pentru ultimele două coşuri, 45-37 în minutul 30. Finalul a aparţinut grupării din Capitală care s-a distanţat până la un maximum de 28 de puncte însă doar 22 au fost consevate până la urmă pe tabelă: 57-35.

Statistică În faza grupelor, echipa Baschet Club Star a pierdut toate cele trei meciuri din cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 14, jucătoarele alb-roşii fiind învinse, pe rând, de LPS Arad, ACS Champions şi CSŞ Târgovişte. Detalii puteţi citi aici...

La meciul dintre echipele Baschet Club Star şi Colegiul Naţional "Alexandru Ceuşianu" Reghin, prima formaţie a câştigat 27 de mingi la intercepţie, majoritatea fructificate pe contraatac, faţă de doar 16 ale adversarei sale. Cele nouă posesii din acest procedeu au făcut, de altfel, diferenţa la final. Jucătoarele alb-roşii au finalizat 18 atacuri din cele 61 avute în timp ce ardelencele au fructificat 17 acţiuni din 60. La linia aruncărilor libere, bucureştencele au înscris 18 puncte dintr-un maxim posibil de 37 iar oaspetele au realizat doar unul singur. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au beneficiat şi de cele 45 de posesii pierdute de team-ul din Reghin, faţă de 23 câte au cedat Ruxandra Mihai şi colegele sale în reuniunea de sâmbătă. La recuperare, gazdele au câştigat 49 de mingi faţă de 54 ale vizitatoarelor.

Alexandra Marin a fost principala realizatoare a alb-roşiilor, cu 11 puncte, 15 recuperări, şase capace şi o intercepţie, pentru un total de 18 unităţi la efiecienţă. Roxana Mihai, deşi a bifat 13 puncte, prin cele cinci posesii pierdute neforţat a avut un indice mai scăzut la eficienţă, doar cinci. Ana Florea a marcat cinci puncte în timp ce Diana Şuşnea, Oana Dima, Ruxandra Mihai şi Livia Mariea au combinat pentru 16 puncte împărţite în mod egal. În urma succesului din reuniunea de dimineaţă, echipa Baschet Club Star a întâlnit, seara, în sala "Regimentul de Gardă" formaţia CSŞ Târgovişte, într-un meci care a contat pentru stabilirea locurilor 5-6 în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, ediţia 2012-2013, competiţie la care au luat parte sportive născute în anii 1999-2000 şi chiar şi mai mici.

Într-un alt meci pe care l-a disputat la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14, echipa Baschet Club Star a pierdut, joi, partida cu formaţia ACS Champions. Detalii aici...

vineri, 24 mai 2013

UNDER 14. BC Star - CSŞ Târgovişte 45-69

Sursa foto: arhivă BC Star
Primele trei meciuri din faza grupelor turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 14 nu au fost prea faste pentru jucătoarele alb-roşii. După ce a cedat partidele cu LPS Arad şi cu ACS Champions, echipa Baschet Club Star s-a înclinat, vineri, şi în faţa formaţiei CSŞ Târgovişte, scor 45-69, la capătul undei dispute în care gruparea din Capitală nu a condus nici măcar o singură dată pe tabela de marcaj. Fetele pregătite de Valentin Bâlă vor evolua pentru poziţiile 5-8 în România, la această categorie de vârstă.

Jucătoarele alb-roşii au avut 57 de posesii în partida cu CSŞ Târgovişte, doar 20 dintre acestea fiind fructificate, adică echivalentul a 35%. Adversarele au beneficiat şi de avantajul de la recuperare, 51-43 sub panouri, astfel că gruparea din Cetatea Chindiei a avut 61 de atacuri din care a finalizat de 24 de ori. Echipa Baschet Club Star a pierdut lupta şi în spaţiul de trei secunde, acolo de unde învingătoarele au marcat 32 de puncte faţă de cele 26 ale Ruxandrei Mihai şi ale colegelor sale. Cele 25 de greşeli neforţate ale bucureştencelor au făcut ca oaspetele să beneficieze de numeroase coşuri uşoare, mai ales pe faza a doua, exact în momentele mai importante ale întâlnirii. Lipsa de combativitate a fetelor pregătite de Valentin Bâlă a fost evidentă într-o dispută în care amfitrioanele au avut doar cinci aruncări libere marcate dintr-un total de 21, procentajul fiind de 23%.

Statistică Diferenţa maximă de puncte în meciul dintre Baschet Club Star şi CSŞ Târgovişte a fost de 25 în favoarea celei de-a doua formaţii, gruparea din Cetatea Chindiei adjudecându-şi întâlnirea la un ecart de 24 de puncte, scor 69-45. Detalii puteţi vedea accesând acest link...

Cele 11 puncte marcate de Ana Florea au reprezentat cea mai bună realizare din lotul alb-roşiilor. Alexandra Marin şi-a trecut în cont doar opt puncte şi numai patru recuperări, în timp ce Diana Şuşnea a avut şase puncte, trei recuperări, două intercepţii dar şi cinci posesii pierdute neforţat. Ruxandra Mihai, Roxana Mihai, Cristina Grigore şi Georgiana Ifrim au combinat pentru 16 puncte împărţite în mod egal iar Oana Dima şi Roxana Agachi au încheiat cu câte două puncte fiecare. Roxana Mihai a greşit destul de mult şi a cedat adversarelor şapte mingi uşoare, echivalentul a 14 puncte primite doar din aceste erori. Ana Florea şi Alexandra Marin au avut amândouă un indice de eficienţă de zece unităţi, restul sportivelor din lotul echipei Baschet Club Star neputând să treacă de un maximum de cinci.

Gruparea din Târgovişte a început destul de bine meciul şi a condus cu 6-2 la jumătatea primului sfert şi cu 12-6 la finalul acestuia. Jucătoarele alb-roşii au cedat disputa şi în intervalul următor, pe care l-au pierdut cu 19-26, astfel că, la jumătatea întâlnirii, am consemnat un avantaj de 13 puncte în favoarea adversarelor, scor 38-25. După reluare, tabela a indicat 58-39 după 30 de minute şi 69-45 la final. În urma acestui rezultat, echipa Baschet Club Star va evolua, sâmbătă, în reuniunea de dimineaţă, în lupta pentru locurile 5-8 în ţară contra formaţiei Colegiului "Alexandru Ceuşianu" din Reghin, team care s-a clasat pe poziţia a treia în seria opusă. În funcţie de scor, Ruxandra Mihai şi colegele sale vor disputa fie finala pentru poziţiile 5-6 fie cea pentru 7-8, ambele jocuri urmând să aibă loc în reuniunea de seară..

În etapa a doua a turneului final din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, echipa Baschet Club Star a pierdut meciul cu formaţia ACS Champions, scor 39-58. Detalii aici...

joi, 23 mai 2013

UNDER 14. BC Star - ACS Champions 39-58

Alb-roşiile au pierdut lupta sub panou
În ziua a doua din cadrul turneului final de la Bucureşti, competiţie ce contează pentru Campionatul Naţional feminin Under 14, echipa Baschet Club Star a pierdut, joi după amiaza, partida cu formaţia ACS Champions, scor 39-58, rezultat în urma căreia problema calificării în semifinale a fost rezolvază matematic doar de LPS Arad, grupare care s-a impus cu 61-40 în faţa CSŞ Târgovişte. Teoretic, jucătoarele alb-roşii păstrează şanse la medalii doar dacă vor învinge pe CSŞ Târgovişte la cel puţin 30 de puncte iar LPS Arad trece de Champions, indiferent de scor.

Oana Dima a fost cea mai bună jucătoare din lotul echipei Baschet Club Star în meciul de joi cu formaţia ACS Champions. Sportiva alb-roşiilor a încheiat disputa cu un total de 15 puncte marcate la care a mai adăugat două recuperări şi o intercepţie pentru un indice de eficienţă de cinci unităţi. Ruxandra Mihai a ajutat-o cu şapte puncte şi alte nouă intercepţii în timp ce Ana Florea a avut şase puncte, două recuperări şi două intercepţii. Alexandra Marin şi Roxana Mihai au evoluat şters şi au combinat împreună pentru un maximum de şase puncte împărţite în mod egal, mult prea puţine pentru a menţine echilibrul. Diana Şuşnea şi Livia Mariea au avut câte două puncte fiecare în timp ce Cristina Grigore a bifat o singură aruncare liberă din două posibile. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au pierdut exact 33 de posesii neforţate.

Statistică Chiar dacă a realizat 13 recuperări şi doar trei puncte, Alexandra Main a cedat adversarelor zece mingii neforţate, lucru care, şi în spaţiul de trei secunde, a făcut diferenţa în meciul cu Champions.

În meciul dintre echipele Baschet Club Star şi ACS Champions nu am consemnat nicio dată egalitatea iar tabela nu a indicat decât un singur lider, după prima posesie finalizată. Adversarele alb-roşiilor s-au desprins la 8-0 în minutul cinci, ecart micşorat la 12-5, după prima perioadă. A fost însă doar o tresărite de orgoliu a Ruxandrei Mihai şi a colegelor sale, după care învingătoarele au avut 20-11, după 15 minute, şi 31-19 la pauza mare. După reluare am consemnat cea mai mare diferenţă de scor a întâlnirii, 46-19 pentru ACS Champions, team care nu a mai avut apoi probeme în a se impune în faţa Baschet Club Star, scor 58-39, rezultat care, totuşi, nu poate îndepărta, din punct de vedere teoretic, fetele pregătite de Valentin Bâlă de lungul drum pentru primele patru poziţii în România la Under 14 feminin.

Calculele pentru ca echipa Baschet Club Star să acceadă în semifinalele Campionatului Naţional feminin Under 14 sunt destul de greu realizabile deoarece jucătoarele alb-roşii au nevoie, vineri, de la ora 13.00, în sala "Regimentul de Gardă" de o victorie la minimum 30 de puncte diferenţă în partida cu CSŞ Târgovişte. Dacă acest prim punct se va îndeplini, atunci fetele pregătite de Valentin Bâlă vor trebui să aştepte şi rezultatul final al disputei dintre LPS Arad şi ACS Champions, acolo unde Ruxandra Mihai şi colegele sale au nevoie de un succes al ardelencelor, indiferent de ecartul final. Interesant este faptul că LPS Arad, ACS Champions şi CSŞ Târgovişte ar putea ajunge, în trei, la egalitate perfectă de puncte, cinci, departajarea urmând să se facă la coşaveraj, nunai între cele trei formaţii.

În prima zi a turnuelui finanal din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, întrecere care se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 22-26 mai, alb-roşiile au cedat cu LPS Arad. Detalii aici...

miercuri, 22 mai 2013

UNDER 14. BC Star a pierdut cu LPS Arad: 39-79

Sursa foto: arhivă BC Star
În primul meci din cadru turneului final de la Bucureşti din cadrul Campionatului Naţional feminin Under 14, echipa Baschet Club Star a pierdut, scor 39-79, partida cu LPS Arad, contând pentru prima etapă a seriei B. Jucătoarele alb-roşii au fost de nerecunoscut într-o întâlnire în care ardelencele nu au avut probleme în a se distanţa chiar şi la 45 de puncte în anumite momente ale disputei. Surpriza zilei a fost consemnată la jocul dintre ACS Champions şi CSŞ Târgovişte, unde cea de-a doua formaţie s-a impus cu 66-59, după ce a recuperat un deficit de 26 de puncte.

Ana Forea a fost principala marcatoare din tabăra alb-roşiilor în partida de miercuri cu LPS Arad. Extrema echipei Baschet Club Star şi-a trecut în cont nouă puncte, trei recuperări şi două intercepţii, pentru un indice de eficienţă de opt unităţi. Alexandra Marin a încheiat disputa cu şase puncte, şase recuperări şi şapte capace în timp ce Diana Şuşnea, Oana Dima şi Roxana Agachi au combinat pentru 12 puncte împărţite în mod egal. Ruxandra Mihai a adăugat alte şapte puncte pentru formaţia din Capitală în timp ce Roxana Mihai nu a realizat decât două. De la adversare, patru sportive au avut cel puţin 12 puncte înscrise în acest meci. Lupta la recuperare a fost adjudecată de ardelence, 44-35. La puncte negative, fetele pregătite de Valentin Bâlă au cedat neforţat 34 de mingi, faţă de totalul de 28 al grupării din Arad.

Statistică Nouă jucătoare din lotul echipei Baschet Club Star au evoluat cel puţin 16 minute în partida cu LPS Arad, Diana Şuşnea petrecând cel mai mult timp pe parchet, cu 28 de minute, în timp ce Ioana Săndulescu, cu două minute, s-a aflat la polul opus. Detalii aici.

În meciul dintre echipele Baschet Club Star şi LPS Arad nu am consemnat nicio dată egalitatea pe tabela de marcaj, ardelencele având 12-5 în minutul cinci. La capătul primei perioade, fetele pregătite de Valentin Bâlă au fost conduse cu 14-21, cele şapte puncte consecutive marcate de Ana Florea în sfertul al doilea fiind insufieciente pentru ca gruparea din Capitală să se apropie de adversara sa directă. Ruxandra Mihai şi colegele sale au pierdut din ce în ce mai mult la recuperare şi nu au finalizat deloc în atac, iar acest lucru s-a văzut şi pe tabela de marcaj, la jumătatea disputei, scor 44-24 pentru oaspete. După reluare, formaţia de pe malul Mureşului a continuat să-şi menţină ritmul şi să se distanţeze, treptat, până la 45 de puncte avans, ecart pe care gazdele l-au mai redus până spre final, scor 39-79.

Într-un alt meci din grupa alb-roşiilor, formaţia CSŞ Târgovişte a furnizat surpriza primei zile a turneului final contând pentru Campionatul Naţional feminin Under 14. Gruparea din judeţul Dâmboviţa a remontat, surprinzător, un deficit de 26 de puncte şi s-a impus cu scorul de 66-59 în faţa echipei ACS Champions, bucureştencele fiind creditate cu şanse mari la cucerirea unei medalii. În runda a doua, joi, Baschet Club Star va înfrunta pe ACS Champions iar LPS Arad va evolua contra CSŞ Târgovişte, cele două meciuri urmând să aibă loc cu începere de la ora 13.00 în sala "Regimentul de Gardă - Mihai Viteazul" din Capitală. Obiectivul fetelor pregătite de Valentin Bâlă este o clasare în zona locurilor 5-7 la acest turneu, după ce, în urmă cu două sezoane, BC Star se afla pe poziţia 25 în România.

Detalii, rezultate, statistici şi clasamente despre turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14, găsiţi aici...

duminică, 19 mai 2013

UNDER 13. BC Star - CSU Cuadripol Braşov 58-51

Roxana Mihai (stânga) a avut 19 pct.
Într-un meci în care am consemnat de nouă ori egalitate plus alte patru schimbări de lider pe tabela de marcaj, echipa Baschet Club Star s-a impus, sâmbătă seară, în partida ce a stabilit poziţia a cincea în România la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 13 de la Braşov. Jucătoarele alb-roşii au depăşit gazdele de la CSU Cuadripol cu scorul de 58-51 la capătul unei întâlniri foarte disputate, în care învingătoarea a fost decisă în ultimele cinci minute, atunci când gruparea din Capitală şi-a impus ritmul în ambele faze ale partidei.

Trioul Ruxandra Mihai, Alexandra Marin şi Roxana Mihai a combinat pentru un total de 48 de puncte, suficiente pentru a stopa ofensiva venită din partea celor mai bune jucătoare adverse. Livia Mariea a fost, de departe, remarcata alb-roşiilor, decarul grupării din Capitală limitând, în ultima perioadă a disputei cu CSU Cuadripol Braşov, punctele marcate de cea mai bună sportivă  a ardelencelor. Livia a ajutat şi atacul cu un total de patru puncte, în timp ce Georgiana Ifrim, Lavinia Dinu şi Maria Topîrceanu şi-au împărţit, în mod egal, un total de şase puncte. În urma acestui rezultat, fetele pregătite de Valentin Bâlă au acumulat trei victorii şi două înfrângeri la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 13 şi au terminat pe poziţia a cincea.

Statistică Roxana Mihai a terminat meciul cu CSU Cuadripol Braşov cu 19 puncte, 13 recuperări şi nouă intercepţii pentru un indice de eficienţă de şapte unităţi cauzat de cele nouă posesii pierdute neforţat de jucătoarea echipei Baschet Club Star. Detalii puteţi citi aici.

Ruxandra Mihai, Amalia Cranta, Alexandra Marin, Lavinia Dinu şi Maria Stratulat, ultima înlocuită cu Maria Topîrceanu, au început perfect meciul pentru gruparea la care sunt legitimate şi au făcut ca tabela să indice scorul de 21-12 pentru echipa Baschet Club Star. Cu o evoluţie mai puţin convingătoare în sfertul al doilea, Roxana Mihai a decepţionat însă Alexandra Marin şi Georgiana Ifrim au suplinit lipsa din joc a colegei lor. În aceste condiţii, diferenţa s-a micşorat până la 27-21 pentru bucureştence. După reluare, gazdele au încercat să revină şi au reuşit acest lucru din minutul 27, atunci când au condus cu 35-33 şi cu 39-37 după trei sferturi. Finalul a fost destul de tensionat, amfitrioaneloe reuşind să se desprindă.la doar o posesie, ecart anulat însă rapid de coşul marcat de Roxana Mihai.

În ultimele cinci minute din disputa de sâmbătă seară cu CSU Cuadripol Braşov, sportivele alb-roşii au realizat un parţial de 11-7 şi s-au impus cu 58-51 la capătul unei partide destul de echilibrate în care diferenţa a fost făcută de jocul colectiv. Cu o medie de 59,6 puncte pe meci, fetele pregătite de Valentin Bâlă se află pe poziţia a doua, după LPS Arad, în ierarhia celor mai bune medii reprezentând numătul de acţiuni finalizate. Alexandra Marin a încheiat pe poziţia a doua la recuperări şi pe primul loc în statistica aruncărilor libere, acolo unde are un procentaj de 75%. Roxana Mihai se află şi ea în clasamentele individuale pe poziţia a doua la intercepţii, 4,4 pe meci. Duminică are loc finala la U13 feminin, între LPS Arad şi LAPI Dej.

În reuniunea de sâmbătă dimineaţă, echipa Baschet Club Star a trecut şi de formaţia Phoenix Constanţa. Detalii aici...

sâmbătă, 18 mai 2013

UNDER 13. BC Star - Phoenix Constanţa 67-65

Ruxandra Mihai (la minge) a marcat 21 pct
După un început de meci total necontrolat, fiind conduse la o diferenţă de 21 de puncte în minutul 16, scor 16-37, jucătoarele alb-roşii au revenit senzaţional în disputa de sâmbătă cu formaţia Phoenix Constanţa şi s-au impus, pe final, cu 67-65 la capătul unei partide incredibile realizată de echipa Baschet Club Star. Întâlnirea a contat pentru calificarea în finala pentru locurile 5-6 în România în cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 13, competiţie găzduită în localitatea Braşov, între 15 şi 19 mai.

Fetele pregătite de Valentin Bâlă au cedat prima perioadă la o diferenţă de 14 puncte, scor 12-26, iar adversarele au continuat să profite de începutul foarte slab al alb-roşiilor. Formaţia Phoenix Constanţa a condus cu 37-16, în minutul 16, cel mai mare ecart din această dispută, apoi Roxana Mihai şi Alexandra Marin au mai recuperat din deficit, la pauza mare tabela indicând 37-22 pentru gruparea de pe Litoral. După reluare, trioul Ruxandra Mihai, Roxana Mihai şi Alexandra Marin a combinat pentru un total de 50 de puncte doar în cea de-a doua jumătatea a întâlnirii. Oana Dima, Georgiana Ifrim şi Livia Mariea şi-au ajutat excelent colegele, astfel că, după 38 de minute, am consemnat egalitate perfectă la 62, fetele pregătite de Valentin Bâlă având puterea să remonteze, în aproximativ 120 de secunde, de la 52-62 în minutul 36.

Statistică Roxana Mihai a realizat cel mai bun meci al său de la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 13. Jucătoarea alb-roşiilor a bifat, în 30 de minute, 26 de puncte, şapte recuperări şi trei intercepţii pentru un indice de eficienţă de 21 de unităţi la total.

Cu o aruncare liberă transformată din două acordate, Roxana Mihai a adus pentru prima oară echipa Baschet Club Star în avantaj, scor 63-62, în minutul 38, echivalentul unui parţial de 11-0 realizat de alb-roşii în mai puţin de trei minute. Posesia următoare a consemnat egalitatea, adversarele aducând şi ele tot un punct de la linia de pedeapsă, iar tabela a indicat 63-63 cu 120 de secunde înainte de final. Alexandra Main şi Livia Mariea au adus alte două puncte, tot de la "libere", în timp ce Roxana Mihai a înscris, după o intercepţie realizată tot de ea, pentru 67-63. Gruparea din Capitală a remontat incredibil un deficit de minus 21 de puncte, scor 16-37 în minutul 16, şi a realizat, în ultimele patru minute ale întâlnirii, un parţial de 15-3, deşi Ruxandra Mihai a fost eliminată din joc pentru cinci greşeli personale.

După un start de turneu final ezitant, cu două eşecuri în faţa formaţiilor CSŞ Ploieşti şi Galactica Cluj, componentele echipei Baschet Club Star au legat două victorii la rând, cu Olimpia Bucureşti, scor 59-57, după prelungiri, şi cu Phoenix Constanţa, scor 67-65. În urma acestor rezultate, fetele pregătite de Valentin Bâlă vor evolua în finala pentru locurile 5-6 în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 13, întrecere care se desfăşoară la Braşov, în intervalul 15-19 mai. Adversarele alb-roşiilor vor fi chiar gazdele de la CSU Cuadripol, partida urmând să aibă loc sâmbătă seară, de la ora 20.00, în Sala Sporturilor "Dumitru Popescu Colibaşi", o arenă modernă, la cerinţe FIBA, cu o capacitate totală de 1.750 de locuri, toate pe scaune. Finala categorie sub 13 ani se va juca între formaţiile LPS Arad şi LAPI Dej.

Pentru a putea vedea toate rezultatele înregistrate la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 13, accesaţi acest link...

UNDER 13. Star a învins, din nou, Olimpia, 59-57

Lupta sub panou a fost foarte aprigă
Într-un meci în care am consemnat de zece ori egalitatea şi alte 13 schimbări de lider pe tabela de marcaj, echipa Baschet Club Star s-a impus, vineri seară, scor 59-57, după prelungiri, în faţa formaţiei Olimpia Bucureşti, la capătul unei partide din cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 13, întrecere care are loc la Braşov. La finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost egal, 49-49, fetele pregătite de Valentin Bâlă bifând prima lor victorie în această fază a competiţiei rezervată sportivelor născute în anii 2000-2001 şi chiar şi mai mici.

Jucătoarele alb-roşii au forţat prelungirile deoarece au avut nevoie de un succes la cel puţin nouă puncte diferenţă pentru a putea accede în semifinalele Campionatului Naţional feminin Under 13. Chiar dacă au avut posibilitatea să se lupte pentru acest lucru, fetele pregătite de Valentin Bâlă au reuşit să rămână fără înfrângere în faţa formaţiei Olimpia Bucureşti în 2013, la toate categoriile de vârstă la care au fost înscrise componentele echipei Baschet Club Star. Mai mult, o nesincronizare între banca tehnică, Livia Mariea şi Alexandra Marin a făcut ca partida să se încheie mai repede deoarece o nouă perioadă suplimentară ar fi creat o altă şansă pentru Ruxandra Mihai şi colegele sale de a obţine ecartul dorit pentru un posibil permis către penultimul act. Finalul a adus un capac perfect realizat de Alexandra Marin în faţa unei adversare iar BC Star a câştigat meritat cu scorul de 59-57, după o perioadă suplimentară de joc.

Statistică Alexandra Marin a fost cea mai bună jucătoare a partidei dintre echipele Baschet Club Star şi Olimpia Bucureşti, pivotul alb-roşiilor bifând o nouă double double pentru un indice de eficienţă de 30 de unităţi şi un procentaj excelent la linia de aruncări libere.

Aşa cum era de aşteptat, sportivele de la Olimpia au încercat cu orice preţ să câştige meciul cu echipa Baschet Club Star tocmai pentru ca să-şi asigure un parcurs cât mai uşor în semifinalele turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 13. Jucătoarele alb-roşii au sperat la o victorie la cel puţin nouă puncte, atât de cât ar fi avut nevoie pentru o prezenţă în penultimul act. De aici a reieşit o dispută foarte frumoasă, cu multe răsturnări de scor pe tabelă. Chiar dacă au avut doar un maximum posibil de şase puncte, fetele pregătite de Valentin Bâlă s-ar fi putut distanţa în anumite momente ale întâlnirii, aşa cum şi adversarele ar fi putut închide tabela pe final. A fost, de departe, cel mai interesant meci al competiţiei, unul adjudecat pe merit de Ruxandra Mihai şi de colegele sale.

Chiar dacă au câştigat meciul cu Olimpia Bucureşti, scor 59-57, jucătoarele alb-roşii au încheiat grupa pe locul al treilea, după Galactica Cluj şi după Olimpia, însă înaintea sportivelor de la CSŞ Ploieşti. În această situaţie, fetele pregătite de Valentin Bâlă vor întâlni, sâmbătă, pe Phoenix Constanţa, într-o partidă ce va conta pentru poziţiile 5-8 în ierarhia finală a Campionatului Naţional feminin Under 13. În cazul în care se vor impune în faţa grupării de pe Litoral, bucureştencele se vor lupta pentru locul cinci în România la această categorie de vârstă. În disputa pentru medalii, în semifinale, favorita la aur, LPS Arad, va juca cu Olimpia iar Galactica Cluj va primi replica celor de la LAPI Dej. Turneul final de la Braşov se va încheia duminică, atunci când sunt programate finalele la feminin şi la masculin.

Într-un alt meci disputat de jucătoarele alb-roşii la turneul final de la Braşov al Campionatului Naţional feminin Under 13, Baschet Club Star a pierdut cu Galactica, scor 57-62. Detalii aici...

joi, 16 mai 2013

UNDER 13. BC Star a cedat cu Galactica Cluj 57-62

Roxana Mihai (în alb) a ratat enorm
Jucătoarele alb-roşii au pierdut şi cel de-al doilea meci din cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 13, grupa valorică A, întrecere care se desfăşoară la Braşov. Echipa Baschet Club Star a cedat, joi, scor 57-62, întâlnirea cu formaţia Galactica Cluj, însă fetele pregătite de Valentin Bâlă păstrează încă şanse teoretice la calificarea în semifinale în cazul în care înving pe Olimpia la cel puţin nouă puncte iar Galactica trece de CSŞ Ploieşti, indiferent de diferenţa de la finalul acestei dispute.

Gruparea ardeleană a dominat prima perioadă pe care a şi câştigat-o cu 25-16, însă Alexandra Marin şi Roxana Mihai s-au înţeles perfect în următoarele zece minute şi au reuşit să înscrie împreună un total de 17 puncte, la care s-a adăugat şi finalizarea Ioanei Săndulescu din acţiune. În aceste condiţii, la jumătatea meciului dintre echipele Baschet Club Star şi Galactica Cluj, bucureştencele s-au aflat la adăpostul unei posesii şi au condus cu 35-33. După reluare, Alexandra Marin, de la linia de pedeapsă, şi Roxana Mihai au făcut ca tabela să arate 39-33 pentru alb-roşii, cea mai mare diferenţă de până atunci în favoarea Ruxandrei Mihai şi a colegelor sale. Ardelencele au replicat imediat, au egalat la 41 şi s-au desprins apoi până la 50-43 în minutul 30, ecart care s-a micşorat pe final, însă chiar şi aşa Baschet Club Star a cedat disputa cu Galactica cu 57-62.

Statistică Alexandra Marin nu a marcat niciun coş din acţiune, pivotul alb-roşiilor bifând toate cele zece puncte numai de la linia de aruncări libere, acolo unde a avut un procentaj de 83%, cel mai bun din acest joc. În plus, sportiva a mai adăugat alte 12 recuperări şi patru capace.

Roxana Mihai a fost de nerecunoscut în meciul cu Galactica Cluj, jucătoarea alb-roşiilor având numai opt reuşite din 32 posibile de la semidistanţă şi din apropierea panoului, doar şase "libere" transformate din 17 posibile şi nouă mingi cedate neforţat la adversar, într-o dispută în care astfel de greşeli fac diferenţa. Oana Dima a fost nevoită să dubleze, de multe ori, în defensivă, iar acest lucru a costat-o eliminarea pentru cinci faulturi în timp ce Livia Mariea nu a mai fost la fel de combativă ca în partida cu CSŞ Ploieşti. Nici Ruxandra Mihai nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, fundaşul grupării din Capitală ratând foarte mult în situaţii de superioritate, lucru care s-a vazut, la final, şi pe tabela de marcaj. În celălalt meci din grupa echipei Baschet Club Star, Olimpia a învins CSŞ Ploieşti cu 44-33.

După primele două zile din cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 13, echipa Baschet Club Star ocupă ultimul loc în seria a doua însă păstrează şanse reale de calificare în lupta pentru medalii. Jucătoarele alb-roşii au nevoie de o victorie, vineri, la cel puţin nouă puncte cu Olimpia şi se aşteaptă la un succes al formaţiei Galactica Cluj în disputa cu CSŞ Ploieşti. Numai în această situaţie, fetele pregătite de Valentin Bâlă se vor situa pe poziţia a doua în clasamentul grupei din care fac parte, după Galactica şi înaintea team-urilor Olimpia şi CSŞ Ploieşti, lucru care le-ar asigura prezenţa în penultimul act, acolo unde ar trebui să întâlnească, cel mai probabil, campioana en titre la această categorie de vârstă, LPS Arad. Meciul dintre Baschet Club Star şi Olimpia va începe, vineri, la ora 19.30.

În primul meci disputat la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 13, echipa Baschet Club Star a pierdut, scor 57-61, partida cu CSŞ Ploieşti. Detalii aici...

miercuri, 15 mai 2013

UNDER 13. BC Star a pierdut cu CSŞ Ploieşti 57-61

Alexandra Marin a terminat în double double
În primul meci din cadrul turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 13, grupa valorică A, echipa Baschet Club Star a pierdut, miercuri, în faţa echipei CSŞ Ploieşti, cu scorul de 57-61, aceasta fiind şi prima surpriză a competiţiei. Teoretic, jucătoarele alb-roşii au pornit ca favorite într-o întâlnire în care Roxana Mihai şi colegele sale au pierdut 22 de posesii şi au marcat doar 24 din cele 67 de acţiuni ofensive. În cealaltă dispută din serie, Galactica Cluj a depăşit pe Olimpia cu 35-32.

Întâlnirea a început perfect pentru fetele pregătite de Valentin Bâlă care au debutat cu un parţial de 6-0 în mai puţin de două minute. Adversarele au revenit şi remontat defictiul şi au reuşit chiar să preia conducerea pe tabela de marcaj la capătul primei perioade, atunci când au avut un avans de şapte puncte, 21-17. Diferenţa a continuat să se mărească şi în sfertul al doilea, atunci când Roxana Mihai a părut că nu poate să găsească nicio soluţie în atac iar Livia Mariea a ratat şi ea alte câteva posibile puncte importante. În aceste condiţii, formaţia din Ploieşti a avut 35-26 după 20 de minute însă alb-roşiile au pierdut lupta la recuperare în prima repriză, 19 mingi câştigate pe urmărire de învingătoare faţă de doar 15 ale bucureştencelor, ultimele beneficiind şi de avantajul taliei în această dispută, în care am consemnat de două ori egalitatea pe tabelă.

Statistică Partida a fost mult mai echilibrată după reluare, atunci când echipa Baschet Club Star a revenit în meci şi a condus chiar, la un moment dat, cu scorul de 49-48. După aceea, adversarele au punctat din nou şi s-au distanţat până la final la patru puncte. Detalii aici...

În sfertul al treilea, Alexandra Marin a realizat şapte recuperări, de două ori mai multe decâ a bifat în primele zece minute, în timp ce Roxana Mihai a evoluat şters, pierzând un total de nouă posesii neforţate. Livia Mariea a fost folosită atât ca extremă cât şi în spaţiul de trei secunde, decarul alb-roşiilor limitând oarecum proporţiile scorului cât timp a fost pe teren. Cu zece puncte şi tot atâtea recuperări, Alexandra Marin a fost dominată în spaţiul de trei secunde în timp ce Ruxandra Mihai a fost la un pas de o double double, cu nouă puncte, zece recuperări şi cu un indice de eficienţă de 13 unităţi. Finalul a adus o perioadă în care alb-roşiile puteau să întoarcă meciul, însă coşul Oanei Dima, urmat de o intercepţie a aceleaşi sportive nu au condus la o finalizare la 57 deoarece posesia decisivă a fost pierdută.

În urma acestui rezultat, 61-57 pentru CSŞ Ploieşti, echipa Baschet Club Star are nevoie de două victorii în următoarele două dispute, cu Galactica Cluj, joi, şi cu Olimpia Bucureşti pentru a se putea califica în semifinalele turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 13, întrecere care se desfăşoară la Braşov, în perioada 15-19 mai. În grupa alb-roşiilor, primul loc este adjudecat de CSŞ Ploieşti, urmată de Galactica Cluj, ambele cu două puncte, însă departajate de coşaveraj, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru poziţiile trei şi patru ocupate, în ordine, de Baschet Club Star şi de Olimpia Bucureşti. Partida cu formaţia ardeleană este programată joi dimineaţă, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor "Dumitru Popescu Colibaşi" şi este acum vitală pentru menţinerea în lupta mentru cucerirea unei medalii la Braşov.

Meciurile din cadrul turneului final de la Braşov pot fi vizionate, în direct, accesând acest link...

marți, 14 mai 2013

UNDER 14. Obiectiv îndeplinit: turneul final!

Fetele se bucură pentru calificare
După ce, în urmă cu două sezoane, echipa Baschet Club Star era a 25-a grupare din ţară la categoria sportivelor născute în anii 1999-2000 şi după un plus de zece poziţii în ediţia precedentă, atunci când au încheiat competiţia pe poziţia a zecea, jucătoarele alb-roşii continuă saltul anual şi în 2013. În actuala stagiune, fetele pregătite de Valentin Bâlă şi-au îndeplinit deja obiectivul fixat la debutul întrecerii, acela de a se califica la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14, grupa valorică A, fiind între primele cluburi din România.

Faza finală a Campionatului Naţional ferminin Under 14 se va desfăşura în perioada 22-26 mai şi va reuni la start echipele CSU Cuadripol Braşov, campioana naţională en titre la această categorie de vârstă, viucecampioana ACS Champions, LPS Arad, Bega Timişoara, CSŞ Târgovişte, CSŞ Sfântu Gheorghe, Colegiul "Alexandru Ceuşianu" Reghin şi Baschet Club Star. Pentru ultimul act, jucătoarele alb-roşii vor avea de trecut peste o grupă deosebit de dificilă, acolo unde se vor înfrunta cu formaţiile LPS Arad, ACS Champions şi CSŞ Târgovişte, după cum a anunţat site-ul federaţiei de specialitate din ţara noastră. Ruxandra Mihai şi colegele sale îşi doresc să încerce să pătrundă în semifinale şi să producă surpriza sezonului printr-o astfel de calificare însă fetele sunt convinse de valoarea adversarilor şi de experienţa acestora în disputa rezervată junioarelor trei, sportive născute în anii 1999 şi 2000.

Statistică În iulie 2011, la prima lor participare într-o competiţie majoră la nivel naţional, jucătoarele alb-roşii au încheiat Liga Naţională pe locul 25 din 49 de formaţii participante. Detalii despre turneu aici...

La turneul semifinal de la Târgu Secuiesc, din perioada 10-12 mai 2013, echipa Baschet Club Star a obţinut calificarea de pe poziţia a patra, în spatele formaţiilor Bega Timişoara, ACS Champions şi CSŞ Sfântu Gheorghe însă înaintea celor de la LME Oradea şi KSE Târgu Secuiesc. Jucătoarele alb-roşii au debutat cu trei eşecuri consecutive, însă partida cu Bega, scor 61-69, ar fi putut fi decisivă pentru ca ritmul grupării din Capitală să fie altul în această competiţie. A urmat un nou eşec, scor 44-73, în faţa celor de la CSŞ Sfântu Gheorghe, pentru ca înfrângerile să se termine după meciul cu ACS Champions, scor 42-61. Ultimele două partide au devenit decisive pentru accesul la turneul final iar fetele pregătite de Valentin Bâlă nu au dezamăgit şi au câştigat, la limită, cu Liceul "Mihai Eminescu Oradea", scor 54-52, şi cu gazdele de la KSE Târgu Secuiesc, scor 60-58.

În acest sezon, lotul echipei Baschet Club Star la categoria sub 14 ani a fost compus din Oana Dima, Diana Şuşnea, Ruxandra Mihai, Roxana Agachi, Ana Florea, Roxana Mihai, Livia Mariea, Georgiana Ifrim, Amalia Cranta, Alexandra Marin, Cristina Grigore şi Ioana Săndulescu. Aceleaşi sportive vor reperezenta gruparea din Capitală şi la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14, acolo unde fetele pregătite de Valentin Bâlă vor încerca să se claseze cât mai aproape de podium, ceea ce ar reprezenta o adevărată performanţă ţinând cont şi de saltul valoric realizat în ultimii doi ani de alb-roşii. În actuala ediţie a întrecerii rezervată junioarelor trei, sezonul 2012-2013, componentele echipei Baschet Club Star au avut ca obiectiv calificarea în ultimul act, în grupa valorică A.

În urmă cu un an, echipa Baschet Club Star s-a clasat pe locul zece în România, după ce a disputat grupa valorică B a turneului final de la Oradea. Detalii aici...

duminică, 12 mai 2013

SEMIFINAL. BC Star - KSE Târgu Secuiesc 60-58

Lupta sub panouri a fost foarte dură
Oana Dima şi Alexandra Marin au transformat, în ultimele 20 de secunde, patru libere la rând şi au adus, duminică, victoria echipei Baschet Club Star, scor 60-58, în meciul contra formaţiei KSE Târgu Secuiesc într-o partidă decisivă pentru calificarea la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 14. Jucătoarele alb-roşii s-au apărat senzaţional şi au avut puterea să revină după ce au fost conduse cu 30 de secunde înainte de final, într-o sală foarte ostilă din toate punctele de vedere.

Echipa Baschet Club Star a încheiat turneul semifinal de la Târgu Secuiesc pe locul patru, în spatele formaţiilor Bega Timişoara, ACS Champions şi CSŞ Sfântu Gheorghe însă cu un pas în faţa celor de la KSE Târgu Secuiesc şi de la Liceul "Mihai Eminescu" Oradea. Jucătoarele alb-roşii s-au calificat, după victoria de duminică, în faza finală a Campionatului Naţional feminin Under 14, din perioada 22-26 mai. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au marcat cu KSE doar 36 de puncte din spaţiul de trei secunde, faţă de 46 ale adversarelor însă au fost sancţionate de arbitri cu 30 de greşeli personale, mult prea multe pentru cum au decurs ostilităţile pe parchet. De remarcat faptul că amfitrioanele au beneficiat de 81 de atacuri, aproape dublu faţă de numărul de acţiuni ofensive ale Ruxandrei Mihai & Co, acestea având doar 49.

Statistică  Componentele echipei Baschet Club Star au transformat 22 din cele 44 de aruncări libere de care au beneficiat şi au avut un total de 54 de mingi câştigate pe recuperare în disputa cu formaţia KSE Târgu Secuiesc. Detalii aici despre evoluţia jucătoarelor alb-roşii...

După o primă perioadă în care gazdele de la KSE Târgu Secuiesc s-au distanţat la 16-11, jucătoarele alb-roşii au revenit şi au întors rezultatul pe tabela de marcaj graţie unui parţial de 18-6 în sfertul al doilea astfel că, la jumătatea disputei de duminică, scorul a fost de 29-22 în favoarea echipei Baschet Club Star. Fetele pregătite de Valentin Bâlă au continuat să-şi impună ritmul şi au condus cu 50-37 în minutul 32. Au urmat apoi trei decizii cel puţin ciudate ale arbitrilor care au făcut ca amfitrioanele să revină şi să se apropie până la un singur punct în minutul 37, atunci când gruparea din Capitală a avut 56-55. Timp de trei minute niciunul din cele două team-uri nu a marcat, chiar dacă KSE a beneficiat din plin de avantajul terenului propriu şi al fanilor, aceştia fiind mereu aproape de favorite.

Finalul meciului a fost unul de infarct. KSE a preluat conducerea cu 57-56 cu 32 de secunde înainte de final. A urmat un timp de odihnă solicitat de banca tehnică a alb-roşiilor care a ales ca Alexandra Marin să primescă mingea pentru o acţiune personală iar tabela s-a schimbat apoi la 58-57 pentru bucureştence. Gazdele au primit apoi două aruncă libere şi au egalat la 58, moment în care Oana Dima a fost faultată şi a fructificat şansa de a-şi distanţa echipa la 60-58. Au urmat 20 de secunde în care amfitrioanele au avut posibilitatea să egaleze însă Ana Florea şi Ruxandra Mihai s-au apărat senzaţional şi au pasat către Oana Dima care a conservat posesia. Baschet Club Star a câştigat o partidă incredibilă şi a ajuns acolo unde şi-a propus la începutul acestui sezon, în careul de aşi al categoriei sub 14 ani.

Într-un alt meci disputat în cadrul turneului semifinal de la Târgu Secuiesc, echipa Baschet Club Star a învins, sâmbătă, formaţia LME Oradea. Detalii aici...