Lupta sub panou a fost foarte aprigă |
Jucătoarele alb-roşii au forţat prelungirile deoarece au avut nevoie de un succes la cel puţin nouă puncte diferenţă pentru a putea accede în semifinalele Campionatului Naţional feminin Under 13. Chiar dacă au avut posibilitatea să se lupte pentru acest lucru, fetele pregătite de Valentin Bâlă au reuşit să rămână fără înfrângere în faţa formaţiei Olimpia Bucureşti în 2013, la toate categoriile de vârstă la care au fost înscrise componentele echipei Baschet Club Star. Mai mult, o nesincronizare între banca tehnică, Livia Mariea şi Alexandra Marin a făcut ca partida să se încheie mai repede deoarece o nouă perioadă suplimentară ar fi creat o altă şansă pentru Ruxandra Mihai şi colegele sale de a obţine ecartul dorit pentru un posibil permis către penultimul act. Finalul a adus un capac perfect realizat de Alexandra Marin în faţa unei adversare iar BC Star a câştigat meritat cu scorul de 59-57, după o perioadă suplimentară de joc.
Statistică Alexandra Marin a fost cea mai bună jucătoare a partidei dintre echipele Baschet Club Star şi Olimpia Bucureşti, pivotul alb-roşiilor bifând o nouă double double pentru un indice de eficienţă de 30 de unităţi şi un procentaj excelent la linia de aruncări libere.
Aşa cum era de aşteptat, sportivele de la Olimpia au încercat cu orice preţ să câştige meciul cu echipa Baschet Club Star tocmai pentru ca să-şi asigure un parcurs cât mai uşor în semifinalele turneului final al Campionatului Naţional feminin Under 13. Jucătoarele alb-roşii au sperat la o victorie la cel puţin nouă puncte, atât de cât ar fi avut nevoie pentru o prezenţă în penultimul act. De aici a reieşit o dispută foarte frumoasă, cu multe răsturnări de scor pe tabelă. Chiar dacă au avut doar un maximum posibil de şase puncte, fetele pregătite de Valentin Bâlă s-ar fi putut distanţa în anumite momente ale întâlnirii, aşa cum şi adversarele ar fi putut închide tabela pe final. A fost, de departe, cel mai interesant meci al competiţiei, unul adjudecat pe merit de Ruxandra Mihai şi de colegele sale.
Chiar dacă au câştigat meciul cu Olimpia Bucureşti, scor 59-57, jucătoarele alb-roşii au încheiat grupa pe locul al treilea, după Galactica Cluj şi după Olimpia, însă înaintea sportivelor de la CSŞ Ploieşti. În această situaţie, fetele pregătite de Valentin Bâlă vor întâlni, sâmbătă, pe Phoenix Constanţa, într-o partidă ce va conta pentru poziţiile 5-8 în ierarhia finală a Campionatului Naţional feminin Under 13. În cazul în care se vor impune în faţa grupării de pe Litoral, bucureştencele se vor lupta pentru locul cinci în România la această categorie de vârstă. În disputa pentru medalii, în semifinale, favorita la aur, LPS Arad, va juca cu Olimpia iar Galactica Cluj va primi replica celor de la LAPI Dej. Turneul final de la Braşov se va încheia duminică, atunci când sunt programate finalele la feminin şi la masculin.
Într-un alt meci disputat de jucătoarele alb-roşii la turneul final de la Braşov al Campionatului Naţional feminin Under 13, Baschet Club Star a pierdut cu Galactica, scor 57-62. Detalii aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu