duminică, 11 ianuarie 2015

JUNIORI III. Băieţii au câştigat cu BC Steaua

Apărarea alb-roşiilor a decis câştigătoarea
Lotul masculin sub 14 ani al echipei BC Star Pro Basketball Acaxemy a debutat cu o victorie în 2015. Jucătorii alb-roşii au întâlnit, duminică, pe teren propriu, pe formaţia BC Steaua Bucureşti. Adversarii nu au prezentat licenţele de joc cu vizele anuală şi medicală obligatorii astfel că, potrivit regulamentului, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă au câştigat la "masa verde", scor 20-0. Totuşi, partida s-a disputat cu un caracter amical, amfitrionii impunându-se cu 29-22.

VEDEŢI GALERIA FOTO

În urma victoriei din meciul contra formaţiei BC Steaua, echipa BC Star Pro Basketball Academy a acumulat trei victorii din patru posibile în cadrul Campionatului Municipal de juniori trei care contează pentru grupa C de calificare. Jucătorii alb-roşii au bifat un total de şapte puncte şi se află la un pas în spatele liderului BC Slam, team care nu a cunoscut înfrângerea în acest sezon. Pe locul trei se găseşte chiar adversara alb-roşiilor din partida de duminică, Steaua, ierarhia fiind continuată, în ordine, de Vilis, Steaua Magic 2008, CS 4Sports şi de Dan Dacian. Runda viitoare, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă vor evolua, acasă, în faţa celor de la 4Sports, într-un meci care va fi programat, cel mai probabil, duminică, 18 ianuarie, în sala de sport a Universităţii de Sud-Est "Lumina" din Capitală, în cursul dimineţii.

Statistică Etapa trecută, echipa BC Star Pro Basketball Academy a avut ca adversar pe Dan Dacian Bucureşti, formaţie pe care a depăşit-o cu scorul de 51-36, după o partidă disputată, victoria fiind decisă pe final.

Chiar dacă oficialii partidei dintre echipele BC Star Pro Basketball Academy şi BC Steaua au decis, regulamentar, ca partida să fie adjudecată de sportivii alb-roşii cu scorul de 20-0 deoarece adversarii nu au prezentat licenţele de joc şi vizele anuală şi medicală, tehnicienii celor două grupări au fost de acord ca întâlnirea să aibă loc şi pe teren. Oaspeţii au început foarte bine şi au profitat de avantajul taliei, asigurându-şi sub ambele panouri posibilitatea de recuperare şi de a finaliza aproape de fiecare dată şi au condus cu 6-2, după cinci minute. Defensiva amfitrionilor s-a schimbat la jumătatea sfertului de debut iar gazdele au început să câştige mai multe posesii în jumătatea opusă şi au finalizat pe contraatac. La jumătatea disputei, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă au reuşit şi să întoarcă rezultatul.

După coşul marcat de Eduard Harabagiu şi după cele două aruncări libere transformate de Adrian Cheeana, amfitrionii au trecut la conducere, cu scorul de 18-12. David Iancu şi Matei Toader au început să câştige duelurile cu adversarii direcţi, chiar dacă jucătorii alb-roşii au fost inferiori ca talie. Darius Băjan a debutat oficial pentru echipa BC Star Pro Basketball Academy şi a făcut-o foarte bine, Georgian Harnagea a surprins asistenţa cu câteva execuţii de efect iar Dragoş Toma, Eric Zaharia şi Alexandru Cişmaşu au contribuit din plin la o prestaţie excelentă a gazdelor. Chiar dacă au condus cu 25-17, băieţii pregătiţi de Valentin Bâlă au mai slăbit ritmul spre final însă şi aşa nu au putut scăpa victoria, scor 29-22. Oficial însă, partida va fi omologată cu rezultatul de 20-0 în favoarea alb-roşiilor.

Pentru a putea vedea toate rezultatele şi meciurile din grupă ale echipei BC Star Pro Basketball Academy, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: