duminică, 15 iunie 2014

MINIBASCHET. Băieţii au pierdut cu Slam: 29-41

Sub panou lupta a fost aprigă
După un meci în care am consemnat de cinci ori egalitatea şi trei schimbări de lider pe tabelă, echipa Baschet Club Star a pierdut, sâmbătă, meciul din play-off-ul Campionatului Municipal masculin de Minibaschet, scor 29-41, în faţa formaţiei BC Slam. Adversarii au avut şansa să se desprindă în sfertul al doilea după care au încercat, prin orice mijloace, să-şi conserve avantajul din prima parte a întâlnirii, atunci când, de altfel, şi-au asigurat ecartul de 12 puncte consemnat din final.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Răzvan Minculescu a marcat 13 puncte pentru echipa Baschet Club Star, în disputa cu BC Slam, în timp ce Matei Toader a adăugat alte opt puncte pentru alb-roşii. Adrian Cheeana a transformat o aruncare liberă şi a finalizat o acţiune personală, în timp ce Daniel Adam şi Vlad Bălăşoiu şi-au împărţit, în mod egal, patru puncte. Georgian Harnagea a terminat cu un punct, Eduard Harabagiu a plusat cu cinci pase decisive şi două intercepţii iar Alexandru Cişmaşu şi-a trecut în cont două recuperări. Băieţii pregătiţi de Orlando Butilică şi de Valentin Bâlă vor evolua, duminică, pentru locul cinci în Campionatul Municipal masculin de minibaschet, acolo unde vor avea ca adversar pe formaţia Laguna 1. Partida este programată pe terenul al doilea din complexul "Sport Arena" din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, cu începere de la ora 10.00.

Statistică Cele două formaţii, Baschet Club Star şi Laguna 1, s-au mai întâlnit în acest sezon, în faza semifinală, în urmă cu două săptămâni. Atunci, jucătorii alb-roşii au reuşit să se impună la capătul unui meci foarte echilibrat, în care adversarii au cedat pe final. Detalii citiţi aici...

Matei Toader, Vlad Bălăşoiu şi Daniel Adam au punctat în debutul întâlnirii dintre echipele Baschet Club Star şi BC Slam. Cu toate acestea, adversarii au găsit, de fiecare dată, resursele să egaleze şi să preia conducerea, chiar dacă la diferenţă de o singură posesie. Jucătorii alb-roşii nu s-au lăsat mai prejos şi au egalat la 7-7, după perioada de debut. Răzvan Minculescu, Eduard Harabagiu şi Georgian Harnagea nu au putut să ţină piept ofensivei oponente în următorul interval, chiar dacă Adrian Cheeana a lăsat impresia că poate avea o evoluţie foarte bună. Băieţii pregătiţi de Orlando Butilică şi de Valentin Bâlă au pierdut mingi importante şi au dat prilejul rivalilor să se desprindă la 26-14, după 20 de minute, graţiei unui interval excelent realizat înainte de pauză, încheiat cu un avans de 12 puncte, scorul fiind de 19-7.

După reluare, jucătorii alb-roşii au revenit şi au avut un parţial de 4-0, după coşul marcat de Răzvan Minculescu, din pasa lui Eduard Harabagiu, şi după aruncările libere transformate de Vlad Bălăşoiu. Adversarii nu au grăbit atacurile, ba chiar le-au mărit la maximum, de aici rezultând un meci în care fiecare posesie adversă a fost una dusă aproape de limitele celor 24 de secunde, însă nesancţionabilă la această categorie de vîrstă. În aceste condiţii, ecartul stabilit la jumătatea întâlnirii a rămas constant, asta şi pentru că, în ultimele două sferturi, băieţii pregătiţi de Orlando Butilică şi de Valentin Bâlă au fost egalii celor de la BC Slam, scor 15-15, echivalentul a 41-29 pentru oponenţi, după 40 de minute de joc. În urma acestui rezultat, Baschet Club Star va lupta pentru locul cinci în Campionatul Municipal.

Rezultatele echipei Baschet Club Star le puteţi accesa aici...

Niciun comentariu: