Data de 15 septembrie a reprezentat finalul perioadei de înscriere în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16. Din păcate, până la termenul fixat de Federaţia Română de Baschet, doar zece echipe şi-au anunţat participarea în cadrul întrecerii rezervată junioarelor doi, faţă de 25 câte au fost prezente la startul ediţiei precedente şi 32, în urmă cu doi ani. În aceste condiţii sistemul competiţional ar putea fi schimbat, dacă nu vor mai interveni modificări. Se speră, totuşi, ca acest număr să crească până la debutul sezonului.
Printre cele zece formaţii care şi-au anunţat participarea în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16 se numără Olimpia Bucureşti, campioana en titre şi vicecampioana CSS Bega Timişoara. Alături de aceste două grupări urmează să intre în competiţie MC Sport Cluj, CSM CSS Universitatea Craiova, Phoenix Galaţi şi Baschet Club Star, teamuri care se luptă pentru un loc în top. În acest sezon, vor evolua la junioare doi sportive născute în anii 1995 şi 1996, acolo unde MC Cluj este favorită la cucerirea titlului.
Reuşită În urmă cu două sezoane, echipa Baschet Club Star şi-a îndeplinit obiectivul propus la începutul sezonului Campionatului Naţional feminin Under 14 şi a încheiat competiţia pe locul şapte, din 32 de formaţii înscrise.
În urmă cu trei ani, la Cerbu, atunci când generaţia jucătoarelor născute în anii 1995 şi 1996 intra în ultimul an de minibaschet, s-au aflat în competiţie 21 de echipe, pentru ca, în momentul în care aceste sportive au terminat categoria junioarelor trei numărul cluburilor aflate în campionat să fie de 32! În numai două sezoane s-au pierdut 22 de formaţii, ceea ce ar echivala cu cel puţin 220 de tinere baschetbaliste care s-au lăsat de performanţă, din diferite motive. Criza financiară, lipsa infrastructurii şi a bazelor de pregătire la acest nivel, examenul de capacitate şi nedisputarea antrenamentelor sunt câteva cauze care au dus la situaţia jenantă din acest sezon.
Interesant este faptul că echipele care au statut "privat", despre care s-a spus în nenumărate rânduri că "reprezintă o siguranţă îndoielnică" au ajuns să domine competiţia, demonstrând astfel seriozitatea conducătorilor şi jucătoarelor din aceste cluburi, susţinute, din spate, de părinţii sportivelor. MC Cluj, Phoenix Galaţi şi Baschet Club Star sunt doar trei doar exemple la categoria junioarelor doi, aceste formaţii fiind prezente, an de an, cu rezultate, în competiţiile organizate de forul de specialitate din ţara noastră.
În acest sezon, echipa MC Cluj este favorită la medalia de aur, gruparea ardeleană dominând generaţia sportivelor născute în anii 1995 şi 1996. Detalii aici...
marți, 21 septembrie 2010
REGRES. Doar zece echipe la Under 16?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu