Echipierele Baschet Club Star au încheiat prima zi de pregătire centralizată în care au avut programate două antrenamente fizice şi unul de refacere. Miercuri, jucătoarele alb-roşii au renunţat la alergarea de dimineaţă şi au făcut un traseu montan dificil, în timpul căreia s-au executat zece sprinturi pe o pantă înclinată de aproximativ 100 de metri lungime. Panta este situată la cinci kilometri de Sovata.
Traseul şi antrenamentul din prima parte a zilei au durat aproximativ trei ore, echipierele Baschet Club Star ajungând în staţiune în jurul orei 12.00. După ce au servit masa de prânz, jucătoarele grupării din Capitală au avut un program de refacere, între orele 14.00 şi 16.00, la piscina acoperită din incinta Hotelului Aluniş. Au urmat alte două ore de odihnă, după care Ioana Miroiu & Co au revenit la pregătire, având de făcut câte trei ture de alergare în jurul Lacului Ursu din staţiunea Sovata. Masa de seară a fost programată la ora 21.00.
Info Cu o întârziere de două ore faţă de programul iniţial, jucătoarele echipei Baschet Club Star au ajuns, marţi seara, la Sovata, staţiunea în care gruparea din Capitală se va pregăti centralizat, în perioada 10-22 august.
În prima zi de antrenament, Sorin Beltechi a declarat pentru site că Mihaela Nemil şi Denisa Fitero au dat randament maxim, pregătindu-se perfect. "Mi-au mai plăcut Simona Rădanţu, Ioana Miroiu şi Nicoleta Constantinescu pentru că şi ele au tras foarte tare şi au fost în apropierea primelor două. În ultimul grup au fost Diana Robu, Alexandra Anghel, Miruna Lală şi Iohana Borşan", a mai completat Sorin Beltechi, cel care se ocupă de pregătirea fizică a jucătoarelor de la Baschet Club Star.
După prima zi de cantonament, echipierele Baschet Club Star au fost la o bisericuţă din "Zona 14 Cruci" şi au scris în cartea de oaspeţi a acestui Sfânt Lăcaş. "Dumnezeu să ne ajute în campionatele următoare" au fost primele cuvinte pe care le-au trecut pe hârtie jucătoarele alb-roşii. Seara, până la ora 22.00, jucătoarele grupării din Capitală au avut liber. Joi sunt programate trei antrenamente, plus unul de refacere. Din stagiul de pregătire centralizată lipsesc Mihaela Dragomir şi Ioana Murea.
Accidentarea Mihaelei Dragomir pare mult mai gravă decât s-a crezut la început. Jucătoarea echipei Baschet Club Star nu se va antrena cel puţin 21 de zile. Detalii aici...
miercuri, 11 august 2010
CANTONAMENT. Traseu montan, în prima zi
Etichete:
baschet club star,
campionat,
echipa,
feminin,
hotel alunis,
sovata
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu