joi, 24 iunie 2010

ACHIZIŢIE. Iohana Borşan, alături de alb-roşii

La nici trei ore după ce a sosit în Capitală, Iohana Borşan (foto, dreapta) a luat parte, joi, la primul său antrenament alături de echipierele Baschet Club Star. Noua componentă a alb-roşiilor a venit în Bucureşti pentru a se acomoda cu noile sale colege, urmând să stea până pe 6 iulie, după care va pleca acasă, la Târgu Mureş. Hanna, aşa cum este alintată sportiva de Ioana Miroiu & Co, a evoluat în sezonul trecut pentru Gravity Tg. Mureş.

Componentă a lotului naţional feminin Under 14, Iohana Borşan a acceptat propunerea conducerii echipei Baschet Club Star de a evolua, din viitorul sezon competiţional, pentru gruparea din Capitală. Noua achiziţie a alb-roşiilor măsoară 1,80 metri înălţime şi evoluează pe postul de pivot, fiind născută în anul 1996. Hanna se va transfera cu şcoala la o unitate de învăţămând din Bucureşti, cel mai probabil urmând să fie colegă de clasă cu Alexandra Anghel, la Şcoala Generală 129 "Elena Farago". O decizie în acest sens se va lua după ce se va discuta cu familia jucătoarei.

Decizie Plecarea Ioanei Murea şi lipsa unei jucătoare de talie în spaţiul de trei secunde au făcut ca să înceapă negocierile dintre Iohanna Borşan, familia sa şi conducerea echipei Baschet Club Star.

Discuţiile dintre Baschet Club Star şi Iohana Borşan au început la turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, grupa valorică B, familia Iohanei având încredere în programul prezentat de conducerea grupării din Capitală. Pentru acomodare, cele două părţi au căzut de comun acord ca jucătoarea să vină de la Târgu Mureş şi să se antreneze, timp de zece zile, alături de Ioana Miroiu & Co. "Decizia finală o vom lua după ce sportiva va reveni acasă, urmând să discutăm cu familia ei despre toate detaliile necesare unui asemenea transfer", a declarat Valentin Bâlă pentru site.

După primele două şedinţe de pregătire, Iohana Borşan a fost foarte încântată de cum a fost primită în lotul alb-roşiilor. "Îmi place mult echipa şi ceea ce facem aici, iar fetele sunt foarte prietenoase cu mine. Îmi doresc să rămân la Baschet Club Star şi să ajungem cât mai sus în campionat. Ştiu că nu e uşor, dar eu sunt dispusă să încerc", a completat Hanna pentru site, pivotul grupării din Capitală recunoscând că nu a stat niciodată în Bucureşti "mai mult de două zile". Transferul va fi oficializat, conform regulamentului, în luna septembrie, la Federaţia Română de Baschet.

Pentru a vedea un scurt montaj video de la finala Campionatului Naţional feminin Under 15, grupa valorică B, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: