miercuri, 10 martie 2010

SPECTACOL. Harlem, din nou la Bucureşti!

Celebra trupă demonstrativă de baschet masculin Harlem Globetrotters revine în ţara noastră, urmând să susţină un nou show de zile mari la Sala Polivalentă din Bucureşti. Spectacolul este programat pe data de 26 martie şi va începe de la ora 19.00. Biletele variază ca preţ, în funcţie de locul din arenă, un tichet putând fi achiziţionat de la suma de 50 de lei, cel mai scump fiind de 150 de lei.

Pentru fanii baschetului din ţară, trupa demonstrativă de peste Ocean va susţine un spectacol şi la Cluj-Napoca, în Sala Sporturilor "Horia Demian", din localitate. Acest show va avea loc în avanpremiera celui din Bucureşti, pe 25 martie. Este pentru a treia oară când Harlem Globetrotters se află în ţara noastră, după ce în 2007 şi în 2008 au fost două reprezentaţii cu casa închisă, biletele fiind vândute cu mult timp înainte de primul angajament din meciurile disputate în România.

Remember Echipierele Baschet Club Star au fost prezente la spectacolul pe care "magicienii baschetului" l-au susţinut în Capitală, pe 17 martie 2008, atunci când trupa Harlem Globetrotters a făcut show la Sala Polivalentă din Capitală.

Acesta este cel de-al 84-lea sezon consectiv al componenţilor formaţiei demonstrative de peste Ocean. Membrii trupei Harlem Globetrotters au evoluat, de-a lungul istoriei acestei formaţii din Statele Unite, în peste 25.000 de meciuri în 120 de ţări din toată lumea. La aceste partide superbe au asistat, conform statisticilor, peste 130 de milioane de spectatori care s-au delectat cu trucurile inedite oferite de magicieni, cu slam-dunk-urile devastatoare şi cu ineditele reprize de râs din pauzele celor patru sferturi din timpul jocurilor demonstrative.

Componenţii trupei Harlem Globetrotters au declarat că se simt excelent atunci când văd sălile arhipline şi că ţelul lor este să aducă în tribune cât mai multe familii care să trăiască experienţa unor seri de neuitat. Pentru a vă convinge, urmăriţi clipul de mai jos:



Pentru a vă achiziţiona online bilete la spectacolul trupei Harlem Globetrotters, puteţi accesa acest link...

Niciun comentariu: