miercuri, 3 februarie 2010

REUŞITĂ. Victorie previzibilă cu Vampires

Mihaela Nemil şi Ioana Miroiu (foto, la minge), şi-au împărţit în mod egal 28 de puncte în partida pe care echipa Baschet Club Star a câştigat-o, miercuri, în deplasare, scor 75-52, împotriva formaţiei Vampires Bucharest, într-un meci disputat la Şcoala Americană din Capitală. Mihaela Dragomir a reuşit 13 puncte, iar Denisa Fitero a mai adăugat 12 pentru jucătoarele alb-roşiii, într-o întâlnire în care s-au marcat nouă triple, toate aparţinând formaţiei vizitatoare.

Baschet Club Star a avut patru jucătoare care au reuşit peste 11 puncte fiecare, toate acestea marcând cel puţin un coş din spatele semicercului de 6,25 metri. Gazdele s-au rezumat la o defensivă în zonă, combătută eficient de adversare, care au finalizat nouă triple din 14 încercări. Ioana Miroiu a reuşit trei coşuri de trei puncte, în timp ce Mihaela Dragomir a realizat două. Pivoţii Alexandra Anghel şi Diana Robu au totalizat cinci capace şi 12 recuperări. Ioana Murea a evoluat jumătate din meci şi a terminat cu şapte puncte, trei dintre acestea venind de la distanţă.

Istoric Cea mai mare diferenţă de scor dintre cele două echipe s-a înregistrat la data de 6 februrie 2009, atunci când echipa Baschet Club Star a învins formaţia Vampires Bucharest cu scorul de 70-23.

Fără a se întrebuinţa prea mult, echipierele Baschet Club Star au avut un ecart liniştitor la pauza mare, atunci când au condus cu 35-20. Denisa Fitero şi Ioana Miroiu au făcut diferenţa în prima parte, iar Mihaela Nemil le-a ajutat de fiecare dată. Chiar dacă nu a început partida ca titulară, Miruna Lală a finalizat un contraatac şi a pasat decisiv de trei ori, iar Nicoleta Constantinescu a preferat să-şi servească perfect colegele de fiecare dată, fundaşul alb-roşiilor marcând un coş de trei puncte.

Partea a doua a întâlnirii nu a schimbat nimic din aspectul meciului, Baschet Club Star distanţându-se, la un moment dat, la 12 puncte pe tabelă, scor 50-38. În ultimul sfert ambele echipe au fost preocupate mai mult de faza ofensivă, astfel că, în această perioadă, s-au marcat 49 de puncte, 25 dintre acestea fiind fructificate de jucătoarele alb-roşiii. În confruntările directe dintre cele două grupări, Ioana Miroiu & Co conduc cu scorul general de 5-1, singura victorie a componentelor formaţiei Vampires Bucharest având loc în martie 2008.

Obiectivul echipei Baschet Club Star în Campionatul Naţional feminin Under 15 este clasarea în primele şase locuri din ţară. Detalii aici...

Niciun comentariu: