miercuri, 17 februarie 2010

CAMPIONAT. Următorul meci, la Bacău

Cu cinci etape înainte de finalul fazei de calificare a Campionatului Naţional feminin Under 16, echipele Phoenix Galaţi şi Baschet Club Star şi-au asigurat accesul direct în Top 16. Din seria a cincea mai fac parte formaţiile CSS Bacău, CSS Botoşani şi CS Dan Dacian. Pentru cea de-a treia poziţie care asigură un loc mai departe se luptă cluburile din Bacău şi din Botoşani, CS Dan Dacian nemaiavând nicio şansă de a ajunge în grupa valorică A.

După succesul cu CSS Botoşani, scor 65-61, de pe propriul teren, echipierele Baschet Club Star nu vor mai avea emoţii privind accesul în faza superioară a Campionatului Naţional feminin Under 16. Cele cinci victorii, din şase posibile, plus un liniştitor 2-0 în meciurile directe cu formaţia din Botoşani, le asigură jucătoarelor alb-roşiii un loc în primele 16 cluburi din România. Din acest retur, gruparea din Capitală îndeplineşte cerinţele de talie impuse de federaţia de specialitate, anume cel puţin o sportivă de talie în lot, care să aibă minimum 1,84 metri înălţime.

Regulament
Transferată în inter-sezon, Diana Robu măsoară 1,84 metri înălţime şi a fost trecută pe foaia oficială a echipei Baschet Club Star drept jucătoare de talie.

Sâmbătă, 20 februarie, jucătoarele alb-roşiii vor evolua la Bacău, acolo unde vor întâlni formaţia Clubului Sportiv Şcolar, din localitate. Partida va începe la ora 13.30, iar în tur scorul a fost 100-65 pentru gruparea din Capitală. La acest meci pot fi trecute pe foaia de arbitraj doar sportivele care au îndeplinit punctajele minime la normele de control pentru Campionatul Naţional feminin Under 16. Astfel, Mihaela Dragomir, Simona Rădanţu, Ioana Miroiu, Mihaela Nemil, Ruxandra Runceanu, Denisa Fitero, Alexandra Anghel şi Diana Robu vor face parte din lotul grupării din Capitală în această deplasare dificilă pentru Baschet Club Star.

A doua zi, duminică, sala Şcolii 103 din Capitală va programa un nou cuplaj din cadrul Campionatului Municipal de senioare, Divizia Onoare. Junioarele de la Baschet Club Star vor întâlni echipa CSS 4B, în timp ce senioarele formaţiei Baschet Club Star vor avea de înfruntat liderul la zi al competiţiei, Still Us. Prima partidă va începe la ora 10.00, ordinea oficială a celor două întâlniri nefiind încă stabilită oficial din cauza deplasării la Bacău a lotului Under 16, care se va întoarce în Capitală sâmbătă seară, în jurul orei 20.00.

Duminică, 21 februarie, o jucătoare din lotul echipei Baschet Club Star îşi va aniversa ziua de naştere. Pentru a afla despre cine este vorba, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: