vineri, 12 februarie 2010

CAMPIONAT. Meci decisiv, cu CSS Botoşani

Cu o etapă înainte de finalul returului Campionatului Naţional feminin Under 16, echipa Baschet Club Star va încerca să-şi asigure, matematic, calificarea în fazele superioare ale acestei competiţii. Gruparea din Bucureşti va întâlni, acasă, sâmbătă, formaţia CSS Botoşani. Adversarele jucătoarelor alb-roşiii au trei victorii din şase partide, faţă de patru victorii din cinci posibile, câte au totalizat, până acum, Ioana Miroiu & Co.

Meciul dintre Baschet Club Star şi CSS Botoşani va începe la ora 10.00 şi se va disputa în sala Şcolii 103 din Capitală. De la gazde, Nicoleta Constantinescu, Miruna Lală şi Ioana Murea nu au drept de joc în competiţia rezervată junioarelor doi, deoarece nu au putut să treacă normele de control, ultima aşteptând încă acordul medicilor pentru a se putea prezenta la aceste probe. Astfel, amfitrioanele vor avea doar opt sportive pe foaia de arbitraj, lucru care ar putea fi în avantajul adversarelor, care pot alinia zece componente la această întâlnire.

Tur În partida de la Botoşani, Baschet Club Star s-a impus cu scorul de 109-82, într-un meci în care Liliana Uşurelu, acum componentă a formaţiei Phoenix Galaţi, a marcat 40 de puncte, record al carierei.

Meciul din Capitală se va desfăşura în cu totul alte condiţii decât partida de la Botoşani, atunci când Ioana Miroiu & Co au câştigat la o diferenţă de 27 de puncte. Gazdele nu o mai au în lot pe Liliana Uşurelu, în timp ce Miruna Lală, jucătoare care a reuşit o double-double în tur, nu are drept de joc sâmbătă. Chiar dacă au câştigat prin aducerea Dianei Robu, amfitrioanele vor avea mult de furcă cu pivoţii adverşi, Ancuţa Atomei şi Ana-Maria Ciotir fiind componente ale loturilor naţionale Under 15 şi Under 13.

De la CSS Botoşani nu va putea intra pe teren Larisa Boicu, sportiva neavând nici ea cumulat punctajul minim la normele de control impuse de Federaţia Română de Baschet. Partida va fi arbitrată de Bogdan Ţăranu (Bucureşti) şi de Bogdan Alexandrescu (Târgovişte), accesul fanilor în sală urmând să fie permis de la ora 9.15. Vineri-seară, Baschet Club Star are programat un meci internaţional cu American College of Sofia, în cadrul turneului organizat de Şcoala Americană.

Pentru a putea vedea un scurt film de la meciul din tur, dintre CSS Botoşani şi Baschet Club Star, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: