Cu o defensivă excelentă în primele zece minute, Phoenix Galaţi a reuşit să învingă, sâmbătă, în sala Olimpia din Capitală, echipa Baschet Club Star, cu scorul de 83-60. Jucătoarele alb-roşiii au fost de nerecunoscut în prima perioadă, pe care au pierdut-o cu scorul de 12-38. Cea mai bună jucătoare a gazdelor a fost Liliana Uşurelu, cu 29 de puncte marcate, în timp ce de la adversare Iulia Răileanu a totalizat 40 de puncte.
Denisa Fitero (foto, la minge) şi Ioana Miroiu şi-au împărţit în mod egal 12 puncte, însă acest lucru nu a fost de ajuns, deoarece, de la Phoenix, Irina Vasilache a marcat cu patru puncte mai mult decât ambele echipiere ale Baschet Club Star. Amfitrioanele au reuşit să revină în sfertul al doilea, pe care şi l-au adjudecat cu scorul de 24-16, gazedele arătând că se pot organiza în defensivă, însă acest lucru a fost tardiv.
Derby Înaintea acestui meci, Phoenix Galaţi şi Baschet Club Star se aflau pe primele două locuri în grupa a cincea de calificare a Campionatului Naţional feminin Under 16.
După reluare, partida a rămas echilibrată, însă adversarele grupării din Capitală au fost mai pragmatice şi au reuşit să domine spaţiul de trei secunde. Alexandra Anghel s-a stins în cea de-a treia perioadă a întâlnirii şi nu a mai putut să-i facă faţă Iuliei Răileanu în "căciulă". De la oaspete, Raluca Neculache s-a apărat perfect şi a pasat decisiv ori de câte ori a avut ocazia. Coşul marcat de Nicoleta Constantinescu a încheiat la 17-13 pentru oaspete penultimul sfert. Mihaela Nemil şi Ingrid Lişman nu au putut să menţină echipa Baschet Club Star în meci, chiar dacă cele două echipiere ale gazdelor au arătat o evoluţie bună în defensivă.
Liliana Uşurelu a fost eliminată pentru cinci greşeli personale, ultimul fault fiind, din păcate, unul antisportiv, care a adus pe tabelă alte patru puncte pentru oaspete. În celălalt meci al etapei, CSS Botoşani a învins, la Bucureşti, pe Dan Dacian. În clasamentul grupei a cincea de calificare lider rămâne Phoenix Galaţi cu trei victorii din tot atâtea posibile, fiind urmată, în ordine, de CSS Botoşani (4 puncte), Baschet Club Star (3 puncte), CS Dan Dacian (3 puncte) şi CSS Bacau (1 punct). Sâmbătă, 21 noiembrie, Ioana Miroiu & Co se vor deplasa la Botoşani.
Baschet Club Star organizează un inedit concurs cu premii.
Detalii puteţi citi aici...
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
EŞEC. B.C. Star - Phoenix Galaţi 60-83
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu