marți, 22 septembrie 2009

STREETBALL. Cu două echipe la Master!

În acest sfârşit de săptămână, în perioada 25-27 septembrie, jucătoarele echipei Baschet Club Star vor participa la Master-ul Sport Arena, lucru echivalent cu un turneu final al streetball-ului. Competiţia va avea loc pe terenurile de baschet special amenajate din cadrul bazei sportive a Institutului Politehnic din Bucureşti.

Jucătoarele de la Baschet Club Star s-au calificat cu două echipe la această competiţie. Ioana Miroiu, Mihaela Nemil, Miruna Lală şi Nicoleta Constantinescu fac parte din formaţia "Reds Star", care şi-a asigurat participarea la Master prin câştigarea celui de-al treilea turneu, dar şi prin acumularea de puncte în cea de-a doua întrecere. Astfel, cu un total de 44 de puncte, Reds Star porneşte de pe locul cinci la Master.


O altă echipă, care va reprezenta formaţia Baschet Club Star la turneul final de la Sport Arena, este Star, team alcătuit din Mihaela Dragomir, Simona Rădanţu, Denisa Fitero şi din Mădălina Stan. Cele patru au adunat 26 de puncte şi pornesc de pe poziţia a şasea în competiţie. La Master, există posibilitatea ca Mădălina Stan să fie înlocuită, din cauza unor probleme la picior, însă acest lucru va fi stabilit la finele acestei săptămâni.

Altfel, componentele echipei Baschet Club Star s-au reunit luni seară la Şcoala Generală 119 "Vasile Voiculescu". Jucătoarele alb-roşiii au discutat, alături de conducerea tehnică, despre normele de control şi despre programul antrenamentelor în viitorul sezon competiţional. De comun acord, şedinţele de pregătire se vor desfăşura ca şi până acum, seara, după încheierea activităţilor şcolare ale echipierelor formaţiei din Capitală.

Pentru a vedea evoluţia celor două echipe ale Baschet Club Star la cel de-al treilea turneu de la Sport Arena daţi click aici...

Niciun comentariu: