Biroul Federal al forului de specialitate din ţara noastră a hotărât ca, o jucătoare care nu aparţine unui club sportiv şcolar, structură afiliată şi la Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării (MECI), să poată fi transferată, către o altă asociaţie, indiferent de poziţia sa, cu o sumă de maximum 1.000 de euro, informează frbaschet.ro.
Astfel, conform hotărârii Biroului Federal, jucătoarele echipei Baschet Club Star se pot încadra, indiferent de vârstă, în minimum 300 de euro şi maximum 1.000 de euro în ceea ce priveşte un posibil transfer către o altă structură sportivă. În cazul în o jucătoare a făcut parte dintr-un lot naţional care a rămas sau promovat în prima divizie a Campionatului European, atunci aceasta primeşte un bonus din partea forului de specialitate.
Info Deciziile Biroului Federal al Federaţiei Române de Baschet se referă la toate categoriile de vârstă şi au intrat în vigoare de la 15 septembrie.
Jucătorii echipelor care vor fi penalizaţi cu două greşeli tehnice în acelaşi meci nu vor mai avea drept de joc o lună, după cum informează site-ul oficial al federaţiei de profil. Taxele acestor abateri variază de la 50 de lei la 750 de lei pentru jucători şi de la 100 de lei la 1.000 de euro pentru antrenori. Sezonul trecut, echipa Baschet Club Star nu a fost sancţionată cu nicio greşeală tehnică, fiind printre puţinele formaţii din ţară care nu au primit astfel de advertismente.
Conducerea echipei Baschet Club Star a decis ca, în acest sezon, jucătoarele alb-roşiii să participe la turneul internaţional de la Viena, care va avea loc în perioada 29 martie - 3 aprilie, anul viitor. În urmă cu doi ani, B.C. Star s-a clasat pe locul al doilea la această puternică întrecere europeană. Începând din 2010, la Viena, vor veni şi cluburi din Statele Unite, Canada şi Australia, după cum se arată în comunicatul organizatorilor, remis către Baschet Club Star.
Baschet Club Star se află în discuţii cu clubul german TSV Wasserburg pentru un nou turneu internaţional. Amănunte despre prima participare a jucătoarelor alb-roşiii în Bavaria citiţi aici...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu