marți, 7 iulie 2009

ANIVERSARE. La mulţi ani, Simona!

Una dintre componentele de bază ale echipei Baschet Club Star, Simona Rădanţu (foto) îşi aniversează, marţi, ziua de naştere. Coordonatorul de joc al alb-roşiilor împlineşte frumoasa vârstă de 14 ani, prilej cu care şi-a chemat, cu câteva zile înainte, colegele pentru a sărbători şi pentru a se relaxa. Petreceara a durat toată noaptea de duminică spre luni.

Profitând şi de faptul că este vacanţă, Nicoleta Constantinescu, Miruna Lală, Ioana Miroiu şi Ioana Murea au ales să stea alături de Simona Rădanţu şi să se bucure de această zi specială din viaţa colegei lor. Invitaţii
s-au simţit minunat alături de fete, care s-au distrat şi au dansat aproape fără încetare. Restul componentelor echipei Baschet Club Star nu au fost prezente la eveniment deoarece au fost plecate din Capitală, fiind alături de familii, în concediu.


Simona Rădanţu a început baschetul de perfromanţă în luna ianuarie 2007 şi a venit la echipă dintr-o pură întâmplare. De-a lungul timpului, sportiva de la Star a dovedit foarte multă seriozitate în pregătire şi s-a ataşat de colege, devenind parte integrantă a familiei Baschet Club Star. Nu a evoluat pentru nicio altă formaţie şi este fidelă numărului de pe tricou, acelaşi de-a lungul celor peste doi ani de activitate competiţională: 14!

Cu prilejul aniversării zilei de naştere a Simonei Rădanţu, conducerea echipei Baschet Club Star îi ureză jucătoarei multă sănătate, cât mai multe meciuri pentru şi alături de jucătoarele alb-roşiii, împlinirea tuturor dorinţelor, atât din punct de vedere sportiv cât şi extra-sportiv, fericire, încredere şi numai zâmbete şi bucurii. La mulţi ani, Simona!

Pentru a vedea profilul jucătoarei Simona Rădanţu daţi click aici...

Niciun comentariu: