Au trecut patru ani de la trecerea in nefiinta a celui ce a fost Antonio „Toni” Alexe (foto).Va prezentam, mai jos, un articol preluat de pe site-ul "Viata de liceu", scris de Edward Stanescu. Un material care, din pacate, dupa cum bine a apreciat si autorul sau, a fost uitat de presa in detrimentul fotbalului. Pacat. Toni a fost, este si va fi mereu in inimile multor dintre noi!
Acum patru ani eram la Ploieşti. Deja devenisem spectator fidel al meciurilor de baschet disputate de Asesoft pe teren propriu. O dată la două săptămâni luam drumul către micuţul oraş prahovean. Prietenia cu un jucător de-acolo mă făcea să-mi petrec week-end-urile departe de familie.
Pe 20 ianuarie 2005 băieţii aveau meci în Cupele Europene. Miracolul Asesoft începuse să funcţioneze. Un tânăr patron investise într-o echipă de baschet şi crease un dream team. Numele grele din baschetul românesc erau acolo. Legiunea de la West Petrom Arad în frunte cu Burlacu, Alexe, Apostol şi Szijarto se mutase în regat. Helcioiu, Nicu Toader şi sârbii Bulatovic, Krasic şi Kuzmanovic completau formaţia de campioni.
Meciul s-a terminat pe la ora 21.00 . Ai noştri învinseseră la 30 de puncte diferenţă şi erau calificaţi mai departe în sferturile de finală ale competiţiei. Au urmat felicitările. Eram fericiţi. Visam. Era o victorie a tuturor iubitorilor de baschet din România, nu doar a celor 12 jucători de pe parchet.
Mi-era frică de Toni. Pe ceilalţi băieţi îi ştiam de la Arad. Blidaru era în generaţia mea. Sârbii erau prietenoşi. Dar Toni Alexe impunea respect. Era sobru, iar eu un puşti. Nu schimbam prea multe cuvinte cu el, deşi îl vedeam frecvent. Nu ştiam nici prea multe lucruri despre el în afară că jucase mult timp în Ungaria. Îl descopeream acum, la apus de carieră. Era magician! Ascundea mingea şi avea acel tupeu nebun pe care doar jucătorii mari îl au!
L-am felicitat în noaptea aceea. Am schimbat două fraze (pe care nu le voi dezvălui) şi a zâmbit. Uşor grizonat şi cu aceeaşi barbă pe care o purta şi pe teren impunea şi mai mult respect.
N-am mai stat mult şi ne-am retras la culcare. Rămâneam în Ploieşti. Dimineaţa (era foarte frig şi mohorât) somnul ne-a fost curmat de un telefon. Eram anunţaţi că Toni nu mai e printe noi… accidentul de maşină de la Sinaia îi grăbise retragerea.Ziarele de sport, de fapt de fotbal, au umplut pagini şi au vândut bine. Jurnalele de ştiri la fel. Anunţau dispariţia mult prea devreme a fostului număr 9 şi a căpitanului echipei naţionale. Laudele nu conteneau. Era firesc. Noi românii ştim să ne apreciem valorile atunci când nu mai sunt printre noi.
Astăzi s-au împlinit patru ani de la “marea trecere” a lui Toni Alexe. Probabil că şi-au amintit de el suporterii şi iubitorii baschetului! Jurnaliştii, mai puţin…
Articol publicat de Edward Stanescu
Preluare: viata de liceu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu