joi, 27 noiembrie 2008

PROGRAM. Olimpia organizeaza turneul

Federatia Romana de Baschet a hotarat ca turneul final al grupei A din cadrul Campionatului National feminin Under 14 sa fie organizat de clubul Olimpia Bucuresti, in perioada 5-7 decembrie, informeaza site-ul frbaschet.ro.
Initial, LPS Galati a fost cea care si-a adjudecat ultimul act din aceasta serie, insa cum clubul moldovean nu a mai trimis nicio hartie de confirmare la FRB, acesta a pierdut dreptul de a fi gazda partidelor din etapele finale. Din grupa A fac parte formatiile CSS Ploiesti, Baschet Club Star Bucuresti, Olimpia A Bucuresti si LPS Galati.
Chiar daca mai sunt de disputat o etapa din retur si alte trei din turneu, Olimpia A Bucuresti si Baschet Club Star si-au asigurat calificarea in faza urmatoare a competitiei, deoarece au un raport de 2-0 la victorii directe cu adversarele lor,
LPS Galati si CSS Ploiesti. Alaturi de Olimpia si B.C. Star si-au mai asigurat prezenta in Top 16 urmatoarele echipe: Bega Timisoara, Phoenix Galati, MC Cluj, KSE Targu Secuiesc, CSS Univ. Craiova si CSS Ramnicu Valcea, restul formatiilor urmand a se desemna dupa turneele de sala din fiecare grupa, din aceeasi perioada, 5-7 decembrie.
Programul echipei Baschet Club Star pentru zilele urmatoare a fost modificat, acest lucru datorandu-se atat alegerilor parlamentare cat si tezelor unice. Astfel, joi 27 noiembrie, de la ora 15.30, jucatoarele alb-rosii au o sedinta de pregatire in sala Scolii 119, iar vineri, 28 noiembrie, de la ora 10.00, daca va fi posibil, un scurt antrenament de aruncari. Sambata, 29 noiembrie, de la ora 12.30 este programat meciul cu Olimpia, care se va disputa in sala din Soseaua Iancului. Dupa ultima etapa a returului, baschetbalistele de la Star vor avea liber pana miercuri, 3 decembrie, cand va avea loc urmatorul antrenament, la ora 19.30. Acest program a fost intocmit pentru a li se permite jucatoarelor o cat mai buna pregatire pentru tezele unice, care se vor da pe 3 decembrie, la limba si literatura romana, si pe 11 decembrie, la matematica.

Niciun comentariu: